Argumentul ignoranţei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Acest articol acoperă atât 'Argumentul ignoranţei' cat şi 'Argumentul incredulităţii'.
Argumentul ignoranţei, cunoscut şi ca argumentum ad ignorantiam ("apel la ignoranţă" sau argument din lipsă de imaginaţie), este o eroare logică în care se afirmă că premisa este adevărată doar pentru că nu a fost demonstrată falsă sau că pemisa este falsă doar pentru că nu a fost demonstrată adevărată.
Argumentul incredulităţii, cunoscut şi ca argumentul din lipsă de încredere sau argumentul din credinţă personală sau chiar argumentul din convingere personală, se referă la o afirmaţie în care din cauză că cineva personal găseşte o premisă puţin probabilă sau incredibilă, atunci premisa poate fi asumată ca nefiind adevărată, sau vice-versa că o premisă preferată (credibilă) dar nedemonstrată, ca fiind adevărată.
Ambele argumente au structură similară: o persoană consideră că lipsa de evidenţe pentru o opinie constituie evidenţă sau dovadă pentru adevărul altei opinii. Tipul acestor erori logice din articol nu ar trebui confundat cu metoda reducerii la absurd de argumentare, in care o contradicţei logică validă de forma "A şi non A" este folosită pentru a demonstra falsul unei premise.
Cuprins |
[modifică] Generalităţi
Usual într-un argument din incredulitate personala sau intr-un argument al ignoranţei, vorbitorul consideră sau afirmă că acel ceva este fals, neverosimil sau nu este evident pentru el personal şi încearcă să folosească aceast gol în cunoaştere ca "evidenţă" în favoarea unei alternative opinii proprii sau împrumutate. Exemple de atfel de erori logice sunt des întâlnite în opiniile care încep cu: "Este greu să crezi că ...", "Nu pot să înţeleg cum ..." sau "Este evident că ..." (dacă "evident" este folosit pentru a introduce o concluzie în loc de evidenţe care să susţină opinia respectivă).
[modifică] Argumentul ignoranţei
Două din cele mai frecvente forme ale argumentului ignoraţei, pot fi reduse la următoarea formă:
- Ceva este la momentul de faţă inexplicabil sau insuficient înţeles sau explicat, atunci acel ceva nu este (sau nu ar trebui să fie) adevărat.
- Din cauză că pare să fie o lipsă de evidenţe pentru una din ipoteze, înseamnă că o altă ipoteză la alegere trebuie să fie considerată adevărată.
În acest sens al erorii logice o vorbă din filozofia ştiinţei este "lipsa evidenţelor nu este evidenţă a lipsei": Neavând evidenţe pentru ceva nu este dovadă că acel ceva nu este sau nu poate fi adevărat. Similar, doar pentru simplul fapt ca nu se au evidenţe pentru o propoziţie nu este dovadă că o propoziţie alternativă este adevărată - este pur şi simplu vorba de lipsă de evidenţe şi nimic mai mult. Asta totuşi nu este echivalent cu a argumenta împotriva a ceva care prin natura sa nu poate fi niciodată demonstrat.
[modifică] Argumentul din incredulitate personală
Două versiuni foarte comune ale acestei erori logice sunt:
- "Nu pot să cred că e posibil aşa ceva, deci nu poate fi adevărat". (Persoana respectivă afirmă de fapt că acea propoziţie trebuie să fie neadevărată pentru că el/ea nu e capabilă sau nu vrea să considere că s-ar putea să fie adevărată, sau nu vrea să creadă în evidenţele care îi contrazic opinia personală).
- "Asta nu este ce lumea spune despre acest lucru, lumea de fapt este de acord cu ceea ce spun eu." (Aici persoana afirmă că propoziţia trebuie să fie neadevărată deoarece opinia "oamenilor în general" este în concordanţă cu opinia vorbitorului, fără ca să ofere evidenţe specifice care să-i suporte acestă opinie.) asta mai este numit şi argumentum ad populum.
Un argument din incredulitate personală este similar cu argumentul ignoranţei doar dacă persoana care face afirmaţia are numai credinţa sa personală ca "evidenţă" pentru a demonstra imposibilitatea propoziţiei atacate (de fapt persoana respectivă nu oferă nici un fel de evidenţe care să-i susţină opinia contrară)
Destul de de frecvent, argumentul din incredulitate personală este folosit în combinaţie cu unele evidenţe în tentativa de a dirija opinia către o concluzie dorită. Aici de asemenea este o eroare logică deoarece neîncrederea personală este oferită ca "evidenţă". În aceste cazuri, persoana care argumentează a introdus o prejudecată personală în tentativa de a întări argumentul pentru a i se accepta concluzia dorită.
- (vei argumente similare: înţelepciunea repulsiei şi apelul la emoţie)
[modifică] Stabilirea sarcinii dovezii
Un important aspect in argumentul ad ignorantiam este stabilirea sarcinii dovezii. Aceasta este discutat mai în amănunt în secţiunea Legislaţie a acestei pagini. Este importat totuşi de realizat că stabilirea sarcinii dovezii este esenţială şi în alte arii. Sistemele logice se construiesc pe baza presupoziţiilor (propoziţii axiomatice, vezi axiomă). Aceste presupoziţii nu sunt demonstrabile dar sunt considerate ca fiind adevărate.
[modifică] Folosirea inductivă
Folosirea inductivă se referă la extensia argumentului pentru a susţine o generalizare mai amplă, un principiu, o teorie ştiinţifică sau o lege universală. Multe din aceste folosiri ale argumentului ignoranţei sunt considerate erori logice, în special în articolele academice care ar trebui să fie riguroase în privinţa premiselor sale cheie şi a fundamentelor empirice. Oricum în unele cazuri (ca cel al autorului Irving Copi descris mai jos) în care se aşteaptă evidenţe afirmative, dar care în urma examinării lipsite de prejudecăţi, evidenţele totuşi nu sunt găsite, atunci poate deveni util şi chiar prudent a raţiona că aceasta ar sugera (chiar dacă nu demonstrază deductiv ci sugerează inductiv) că evidenţele nu există. Sau în cazul în care vorbitorul poate în mod rezonabil afirmă că toate persoanele sănătoase mintal vor fi de acord cu premisele (d.e. "Cerul este albastru"), atunci el poate decide că nu este necesar să furnizeze evidenţe care să-i suporte afirmaţiile;oricum asta este o problemă (care se referă la fundamentele epistemologice) în dezbatere.
[modifică] Descriere
Irving Copi a scris că:
- Eroarea logică argumentum ad ignorantiam este comisă ori de câte ori se argumentează că o propoziţie este adevărată pur şi simplu doar pe baza faptului că nu a fost demonstrată falsă, sau că este falsă deoarece nu a fost demosntrată ca fiind adevărată. El adaugă Un amendament trebuie făcut în acest punct. În unele circumstanţe poate fi afirmat în siguranţă că dacă un anumit eveniment s-a produs, evidenţe în acest sens ar putea fi descoperite de către investigatori calificaţi. În aceste circumstanţe este perfect rezonabil să considerăm lipsa evidentelor producerii acelui eveniment în ciuda căutarilor, ca evidenţe pozitive pentru ne-producerea acelui eveniment. (Copi 1953)
Pentru a susţine asta, cineva ar putea aduga un alt caz, artumentul că este fals sau adevărat deoarece vorbitorul nu poate (sau găseşte improbabil) să conceapă altfel. Acest argument din lipsă de imaginaţie este exprimat în forma "Y este absurd (pentru că nu pot să-mi imaginez aşa ceva), prin urmare trebuie să fie neadevărat." sau "Nu văd cum ..." (adică: Eu personal nu văd, sau din lipsă de imaginaţie, cum ...) şi câteodată este confundat cu o validă metodă de argumentare: reducerea la absurd. Un argument logic folosind reductio ad absurdum sună aşa: "X duce prin demonstraţie logică la o concluzie imposibilă (absurdă), de aceea X trebuie să fie falsă". În reductio ad absurdum este necesar să se arate că acceptand X va duce la o contradicţie (ca cea in care "non X" sau "Y şi non Y" pentru o propoziţie Y). În argumentul ignoranţei, vorbitorul afirmă "X implică non Y", unde Y este crezut, dar nu poate fi demonstrat, a fi adevărat, mai degrabă decât ceva care este demonstrabil contradictoriu.
Argumentul lui Copi se refera la condiţia Y, în acest caz în care "X implică non Y" pentru anumite propoziţii Y, trebuie dată o anumită greutate pentru probabilitatea că vorbitorul a evaluat corect Y. De exemplu, dacă propoziţia X este "Acest om a fost împuşcat", iar propoziţia Y este "Nu s-a gasit niciun glonţ", atunci pregătirea vorbitorului care pune condiţia Y trebuie luată în calcul. Un medic legist care a examinat cadavrul este cel mai probabil apt pentru a trasa această concluzie, pe când un martor ocular probabil nu.
Argumentul din incredulitate personală este similar, d.e. "Nu pot să cred/înţeleg X, prin urmare trebuie să fie fals."
[modifică] Exemple
- "Sistemul solar trebuie să fie mai tânăr de un milion de ani pentru că chiar dacă soarele ar fi făcut numai din cărbune şi oxigen ar fi trebuit până acum să se fi consumat, la rata cu care generează căldură" (Este un argument al ignoranţei dintr-o enciclopedie din secolul 19, bazat pe premiza că la acea vreme nu existau cunostinţe privind producerea căldurii prin modalităţi mai eficiente decât arderea cărbunelui, acesta în mod logic punând o limită asupra vârstei posibile a Soarelui. De fapt în secolul XX odată cu descoperirea radioactivităţii şi a fuziunii nucleare, vârsta Soarelui a fost mai corect calculată la mai multe miliarde de ani. Ingnoranţa în acest caz a determinat omiterea faptului că s-ar putea să existe modalitaţi de generare mult mai eficiente a energiei calorice ce încă nu au fost descoperite).
- "Dacă urşii polari sunt prădătorii dominanţi în Antarctica, atunci pare că nu ar fi avut nevoie să evolueze în aşa fel încât să aibă blana albă pentru camuflaj". În cartea sa Probabilitatea lui Dumnezeu episcopul anglican Hugh William Montefiore, se îndoieşte de evoluţia neo-Darwiniană, prin acea afirmaţie. Această faimoasă lipsă de imaginaţie a fost demonstrată falsă de teoreticianul evoluţionist Richard Dawkins în cartea Ceasornicarul Orb, unde scrie că dacă autorul afirmaţiei şi-a fi imaginat un urs polar negru încercând să se furişeze în apropierea focilor, şi-ar fi dat seama de valoarea evolutivă a unei asemenea blăni albe.
- "Este absurd să ne imaginăm că o bucată de metal care cântăreşte câteva zeci de tone ar putea zbura prin aer. Avioanele mari nu vor funcţiona niciodată."
[modifică] Legislaţie
În majoritatea sistemelor legislative există prezumţia de nevinovăţie şi este responsabilitatea procuraturii (acuzării) să demonstreze (de obicei "dincolo de orice îndoiala rezonabilă") că inculpatul a comis o anumită infracţiune. Este o eroare de logică să se presupună că lipsa evidenţelor nevinovăţiei este dovadă a vinovăţiei. De asemenea, lipsa evidenţelor vinovăţiei nu este dovadă a nevinovăţiei.
Într-un ipotetic scenariu care să exemplifice "argumentul din incredulitate personală" legat de acest subiet, ar putea fi:
- Nu pot să-mi imaginez cum Michael Jackson a dormit impreună cu un băieţel şi nu a făcut sex cu el.
- De aceea trebuie să fie vinovat de viol.
Sau:
- Nu pot să-mi imaginez cum Bogdan (Ralph) Costache la vârsta aia a putut să se arunce de la balcon.
- Mai mult ca sigur a fost omorât în gasoniera profesoarei şi apoi aruncat de la balcon.
[modifică] Ştiinţă
Un fenomen inexplicabil este un indicator că o certă teorie ştiinţifică nu oferă un model satisfăcător pentru a explica sau prevedea toate rezultatele. De exemplu teoria luminii ca undă nu explică efectul fotoelectric, cu toate că explică cu succes rezultatele obţinute în experimentul cu cele două fante. Oricum, teorii bazate pe mecanica cuantică oferă un model explicativ adecvat pentru ambele fenomene.
Este o eroare logică să se afirme căci din cauză că un fenomen nu este explicat de nici o teorie ştiinţifică actulă, o mai bună teorie ştiinţifică nu va putea fi găsită pentru a furniza o explicaţie naturală pentru fenomenul respectiv şi de aceea, cineva trebuie să afirme că singura explicaţie posibilă a fenomenului inexplicabil este intervenţia supernaturală a unei divinităţi. Această variantă de eroare logică este cunoscută şi ca argumentul Dumenzeu-al-golurilor (din englezescul: "God-of-the-gaps").
De exemplu, probleme actuale legate de lipsa evidenţelor privind unele aspecte ale evoluţiei dau curs unora să afirme că teoria evoluţiei este incompletă, şi nu în mod necesar incorectă. Teoria evoluţiei are încă de explicat cum majoritatea speciilor au evoluat pas cu pas într-un tipar al "echilibrului punctual" mai degrabă decât într-un mod aleator continuu (anageneză). Lipsa evidenţelor edecvate pentru a verifica aceste aspecte specifice ale evoluţiei nu este luată drept indicator al faptului că fie acele fenomene empirice nu se produc sau că nu au o cauză naturală. De fapt există noi teorii ca de exemplu koinofilia şi "plasticitatea încremenită" care încearcă să explice "echilibrul punctual".
Este de asemenea o eroare logică să se afirme că dacă o teorie explică toate fenomene descoperite, atunci acea teorie este absolut corectă. Faptul că pare să nu existe contra-exememple nu demonstrează corectitudinea teoriei, pentru că există întotdeauna posibilitatea unui contra-exemplu care nu a fost încă observat. De exemplu nu există fenomene care să fie inconsistente cu Teoria Big-Bang. Oricum, asta nu înseamnă că există evidenţe definitve că universul într-adevăr şi-a avut originea în Big-Bang.
Acestea spuse, oamenii de ştiinţă totuşi lucreză în continuare ca şi cum o anumită teorie -- ca de exemplu cea a Big-Bang -- ar fi definitiv adevărată. Aceasta deoarece este foarte nepractic să construieşti experimente şi să evaluezi date fără nici un fel de presupoziţii. Oricum dacă este descoperit un fenomen care nu poate fi explicat printr-o teorie existentă, atunci oamenii de ştiinţă sunt obligaţi să revizuiască acea teorie pentru a fi conformă cu datele observate, sau să abandoneze complet acea teorie dacă vor găsi că este ireconciliabilă cu noile date.
