Ajutor! Vine trupa ursului Chică!

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ajutor...vine trupa ursului chica)
Ajutor!...Vine trupa ursului Chică!

Intertitlul serialului
GenComedie
Creator(i)Hanna-Barbera
Scenarist(i)Joel Kane
Heywood Kling
Howard Morgenstern
Joe Ruby
Ken Spears
Regizor(i)William Hanna
Joseph Barbera
ActoriHair Bear
Square Bear
Bubi Bear
VociDaws Butler
William Callaway
Joe E. Ross
John Stephenson
Paul Winchell
Compozitor temă muzicalăTed Nichols[*][[Ted Nichols (American composer, conductor, arranger, educator, and minister of music (born 1928))|​]]  Modificați la Wikidata
Țară de origineSUA
Limbă(i)Engleza
Nr. de sezoane1
Nr. de episoade16 (Lista episoadelor)
Producție
Producător(i) executiv(i)William Hanna
Joseph Barbera
Producător(i)Alex Lovy
Perioadă de difuzare22 minute
Companie(i) de producțieHanna-Barbera
Difuzare
Canal originalCBS
Format imagineColor
Format audioMonaural
Difuzare originală  (1971-09-11) –
 (1972-01-08)
Cronologie

Ajutor! Vine trupa ursului Chică! (Help!...It's The Hair Bear Bunch!) este un serial de desene animate marca Hanna-Barbera, care a debutat sâmbătă dimineață în data de 11 septembrie 1971 pe canalul american CBS[1].

În Marea Britanie acest serial a rulat de pe la mijlocul anilor '70 până în 1980 pe canalul BBC1. În România serialul a fost difuzat pe Cartoon Network Europa, și după aceea pe Boomerang.

Producție[modificare | modificare sursă]

Inițial serialul s-a numit „Yo Yo Urșii !”

Serialul[modificare | modificare sursă]

Serialul înfățișează trei verișori urși, amuzanți: „Chică” (interpretat de Daws Butler), liderul clicii, al cărui nume i se trage datorită frizurii sale afro, în pas cu stilul anilior '70, „Bubi” (interpretat de Paul Winchell) și „Îngustu’”(interpretat de William Callaway), un personaj naiv căruia îi place să mănânce și poartă tot timpul o pălărie. Acești urși trăiesc într-o peșteră (Strada Peșterii # 9), aparent obișnuită, a grădinii zoologice, însă fără știrea îngrijitorului Grădinii „Zoo-Minunilor”, domnul Peevly Eustace(interpretat de John Stephenson) și a asistentului său, aiurit, Lionel J. Botch (interpretat de Joe.E.Ross). Peștera este dotată cu trei paturi confortabile, televizor, masă de biliard, laboratorul lui Bubi, frigider, mașină de făcut pizza, ce pot fi ascunse și totodată apar, doar prin apăsarea unui anumit buton roșu, de pe un anumit panou de control, ascuns în spatele unei bucăți de perete din piatră. Pe lângă acestea, urșii se fac mereu nevăzuți, grație „motocicletei invizibile” a lui Îngustu'. Încercarea de a-i opri este în mod constant un motiv de a-l enerva pe domnul Peevly, care îi amenință pe urși că îi va trimite în pădurile nordice. Astfel, într-o bună zi, lui Peevly îi vine o idee să instaleze camere de filmat în întreg parcul, pentru a-i monitoriza. Din pricina secundului său, Botch, căruia îi revine această sarcină, planul lui Peevly, dă greș. Din nou urșii sunt cu un în pas înaintea lor, și îi păcălesc (cf. Episodul 11 - „Mecanism cu circuit închis”).

Personaje secundare și episodice[modificare | modificare sursă]

Celor trei li se mai alătură și alți locuitori ai Grădinii Zoologice "Wonderland", ce iau parte la năzbâtiile lui Chică și ale clanului său: „Banana Gorilla” (interpretat de Daws Butler), leul „Față Blănoasă” (interpretat de Paul Winchell), elefantul „Bumbo” (interpretat de Daws Butler), „Șiretul” (interpretat de John Stephenson), „Hipopotamul Hippy” (interpretat de John Stephenson), „Hipopotamul Hercules” (interpretat de Don Messick), „Girafa George”, „Pelicanul Beaks”, „Tiptilici” (interpretate de Paul Winchell), „Papagalul Gabby”, „Maimuța Melvyn”, „Cangurul Hoppy”, „Zebra Zedd”, „Caracatița Ollie” , „Bufnița Einstein”, gorilele „Arnie” și „Gloria”, „Cârtița Ochelaristu'” (interpretate de Paul Winchell), ”Șoarecele Princhindel” (interpretat de Janet Waldo).

Intro în limba română[modificare | modificare sursă]

(Instrumental)

"'În grădina cu minuni,

'Sunt câțiva urși bruni,

'Noi pe-acasă stăm,

'Și nu ne certăm,

'Nici măcar nu mușcăm!

'Nu, nu țipați:

'Ajutor!... Vin urșii,

'Ajutor!... Vin urșii,

'Ajutor!... Vin urșii,

'Vin urșii !

(Instrumental)

'Nu, nu, țipați

'Ajutor!... Vin urșii,

'Ajutor!... Vin urșii,

'Ajutor!... Vin urșii,

'S-o ștergem!

'Ajutor!… Vine clica ursului Chică !'" [2][3]

Episoade[modificare | modificare sursă]

N/o Titlu român Titlu englez
SEZONUL 1
01 Îngrijește-ți îngrijitorul Keep the Keeper
02 Ursul nepereche Rare Bear Bungle
03 Tombola cu scandal Raffle Ruckus
04 Boacănă nupțială Bridal Boo Boo
05 În spațiu nu-i ca acasă No Space Like Home
06 Microbul dragostei Love Bug Bungle
07 La Zoo-vedere! I’ll Zoo You Later
08 Joaca de a arca Ark Lark
09 Grămezi de gabaloni Gobs of Gobaloons
10 Panda Pandemonium Panda Pandemonium
11 Mecanism cu circuit închis Closed Circuit TV
12 Ursul care a venit la cină The Bear Who Came to Dinner
13 Nesuferitul de Peevly Unbearably Peevly
14 Bucle-Aurii și cei trei urși Goldilocks and the Three Bears
15 Dieta devastatoare The Diet Caper
16 Kling Klong versus Miracolul Mascat Kling Klong versus The Masked Marvel

Despre episoade[modificare | modificare sursă]

  • Îngrijește-ți îngrijitorul

Cei trei urși împreună cu ceilalți locuitori ai Grădinii "Zoo-Minunilor", pun la cale un plan prin care să-l îndepărteze pe Peevly. Pentru a-l convinge că suferă de zoolir, Chică recurge la tot felul de planuri, mai ales când se deghizează în doctorul "Mac-și-amar".Planul lor, merge de minune, dar pentru scurt timp. În locul lui Peevly, vine un tiran îngrijitor pe nume, Grunch, care își ia rolul în serios. El se prezintă într-un mod neobișnuit " Grunch, mă numesc, și-mi place să zdrobesc ".Încă de la prima sa apariție, îi are în vizor pe urși, punându-i să muncească de zor. Următorul plan al urșilor este să-l îndepărteze pe Grunch, convingându-l pe Peevly să se întoarcă la Grădina "Zoo-Minunilor". Urșii îi joacă feste. Chică se dă drept chelner, iar ceilalți se prefac a fi clienți, în final Chică îl costumează pe Peevly în urs în timp ce dormea. Îngrozit, Peevly se lasă din nou păcălit de Chică, care îi spune că suferă de "dorlir", consecință a zoolirului. Întors la "Grădina "Zoo-Minunilor", Peevly îl concediază pe Grunch, redevenind îngrijitorul Grădinii "Zoo-Minunilor". Toți ceilalți locuitori dau o petrecere de "Bun-venit!" în cinstea îngrijitorului lor, după care îi pune pe urși să muncească, răzbunându-se pe ei, pentru scorneala lor.

  • Ursul nepereche

Urșii îl găzduiesc în peștera lor pe "Nepereche", dar pentru scurt timp. Chică și "fârtații săi, îl bănuiesc pe " Neperche" că este de fapt un spion trimis de Peevly îmbrăcat în costum de urs. Ca urmare, aceștia scapă de el deghizați în turiști, pentru a trece neobservați de Peevly și Botch. Din dialogul lui Peevly cu inspectorul care îl telefonase pentru a se asigura că ursul este în siguranță, Chică află cum că " Nepereche" valorează 50.000 de dolari. Pentru a nu da de necaz, Chică îl deghizează și îl instruiește pe Banană să se comporte precum "Nepereche".Imediat Peevly și Botch, îi vizitează pe urși pentru a-l lua pe falsul " Nepereche" din peștera lui Chică și a clicii sale, și a-i oferi lui "Neperche" propia peșteră. Atunci când l-au dus pe falsul "Nepereche" să-l spele, imediat ce l-au uscat s-a subțiat covorul cu care urșii l-au costumat pe Banană, în "Nepereche".Peevly a reușit să-l momeasca pe Banană să-i spună unde s-au dus urșii, promițându-i-se multe banane. Între timp urșii plecaseră deja în căutarea adevăratului urs "Nepereche", pe motocicleta invizibilă a lui Îngustu'. Au fost urmăriți de Peevly și Botch peste tot. Urmărirea lor a încetat atunci când urșii au aterizat în ciment. Peevly și Botch s-au întors la "Zoo-Minunilor" cu cei trei urși prinși în ciment. Totul se sfârșește cu bine când sosește inspectorul. "Nepereche" era în regulă, dar se întreba cum au ajuns urșii să fie prinși în ciment. Replica lui Chică, a fost destul de convingătoare pentru a-i salva imaginea lui Peevly, și anume, aceia de a le face statui urșilor pentru a înfrumuseța Grădina "Zoo-Minunilor".

Alte apariții[modificare | modificare sursă]

În cadrul "Hanna-Barbera a All-star Comedy Ice Revue" (1977) Chică este invitat la un festin în onoarea lui Fred Flintstone.

De asemenea Chică apare în Harvey Birdman, avocatul, fiind acuzat că nu respectă normele în cadrul unui fast-food.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „The Cartoon Scrapbook”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Hair Bear Bunch Theme Song at Televisiontunes.com
  3. ^ „Help!... It's the Hair Bear Bunch!”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]