Accidente de decompresie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Accidentele de decompresie sunt accidentele datorate efectelor biofizice ale presiunii şi sunt specifice atât scafandrilor autonomi ce folosesc aparat autonom de respirat sub apă, cât şi scafandrilor profesionişti alimentaţi de la suprafaţă, respirând aer comprimat sau un alt amestec respirator. Accidentele de decompresie sunt cele mai frecvente accidente de scufundare.

Cuprins

[modifică] Introducere

În timpul scufundării, la coborârea scafandrului către adâncime, apare fenomenul de dizolvare a azotului în ţesuturi şi în lichidele interstiţiale. Dizolvarea azotului este cu atât mai importantă cu cât presiunea (adâncimea) este mai mare.

În timpul urcării la suprafaţă, scafandrul trebuie să respecte programul de ridicare impus de tabelele de decompresie. Urmând programul de decompresie cerut de tabelul de decompresie potrivit, azotul dizolvat în organism se va elimina din ţesuturi şi, prin intermediul sângelui va fi trimis către plămâni fiind apoi evacuat prin procesul respiraţiei. Eliminarea azotului din ţesuturi se face astfel fără apariţia de bule periculoase şi riscul apariţiei de accidente de decompresie.

Atunci când nu se respectă palierele impuse de tabelul de decompresie şi scafandrul urcă la suprafaţă prea repede, azotul dizolvat se degajă dând naştere la bule de gaz, al cărui număr este cu atât mai mare cu cât ridicarea este mai rapidă. Aceste bule conduc la apariţia accidentelor de decompresie.

Accidentele de decompresie apar în 50% din cazuri în cursul primelor 30 de minute de după ieşirea scafandrului din apă şi 95% în cursul primelor 3 ore de după ieşirea din apă.

Accidentul de decompresie poate să apară şi după un timp mai lung, de până la 24 de ore de la sfârşitul scufundării.

Accidentele de decompresie pot fi împărţite în mai multe grupe:

  • accidente cutanate;
  • accidente osteo-artro-musculare (benduri);
  • accidente neurologice;
  • accidente cu manifestări ORL (vestibulare);
  • tulburări respiratorii.

[modifică] Accidente cutanate

Accidentele cutanate apar datorită eliminarii bulelor de azot prin piele şi se manifestă prin senzaţii de mâncărimi ale pielii şi diverse erupţii. Acest tip de accidente, deşi întâlnit şi la scafandrii autonomi, este specific muncitorilor chesonieri şi scafandrilor care execută scufundări în mediu uscat (în chesoane sau în barocamere) la adâncimi mai mari de 60 m.

Senzaţiile de mâncărime au o intensitate variabilă, localizându-se în general la nivelul membrelor superioare, toracelui şi abdomenului.

[modifică] Accidente osteo-artro-musculare (benduri)

Termenul de „bend”, „grecian bends” sau „bends” a fost introdus în anul 1894 de Smith pentru a defini durerile de la nivelul articulaţiilor care dădeau o atitudine curbată muncitorilor chesonieri, care la aceea vreme erau în majoritate greci.

[modifică] Simptome

Bendurile se manifestă prin dureri progresive localizate la nivelul uneia sau a mai multor articulaţii (genunchi, umăr, cot).

Articulaţiile cele mai atinse sunt: umerii, coatele, încheieturile mâinilor, genunchii, şoldurile şi încheieturile labelor.

Bendurile uşoare netratate pot evolua spre osteoartrită sau osteonecroză, în timp ce formele mai grave pot genera paralizii şi chiar moartea. Continuarea scufundărilor după un bend netratat sau tratat necorespunzător poate recidiva accidental, putând antrena infirmităţi de lungă durată.

[modifică] Accidente neurologice

Accidentele neurologice sunt dintre cele mai grave accidente de decompresie şi sunt legate de nerespectarea palierelor de decompresie.

Aceste accidente apar la un interval de timp scurt după ieşirea scafandrului din apă.

[modifică] Simptome

Simptomele caracteristice apar în primele minute după revenirea la presiunea atmosferică:

  • indispoziţie generală, oboseală intensă, nelinişte, impresia unei sincope iminente;
  • dureri între omoplaţi sau în centură;
  • furnicături în membrele inferioare;
  • imposibilitatea de a se ţine în picioare;
  • tulburări vezicale: imposibiliatea de a urina.

[modifică] Accidente cu manifestări ORL (vestibulare)

Sunt accidente de decompresie care afectează sistemul vestibular la nivelul urechii interne.

[modifică] Simptome

Scafandrul prezintă ameţeli mai mult sau mai puţin violente şi asociate cu stări de vomă şi mai rar, chiar surditate. Acest accident se mai numeşte şi „rău de adâncime”.

[modifică] Tulburări respiratorii

Accidentele de decompresie cu tulburări respiratorii survin prin degajarea de bule în capilarele ţesutului pulmonar. Degajarea gazului sub formă de bule creează o blocpnee şi apariţia de reflexe inhibitorii ale respiraţiei.

[modifică] Simptome

Accidentele pulmonare datorate unei decompresii defectuoase se manifestă sub formă de dispnee (dificultate respiratorie) şi tuse seacă, acompaniate de o cianoză (învineţire) a extremităţilor şi a buzelor.

Scafandrul pare atins de un edem pulmonar acut sau de un infarct pulmonar. El este în stare de şoc, iar situaţia lui critică impune un tratament sever şi cât mai rapid.

[modifică] Prevenirea accidentelor de decompresie

Prevenirea accidentelor de decompresie constă în principal din respectarea unor reguli şi recomandări utile pentru reducerea la minimum a posibilităţilor de apariţie a unor eventuale accidente de decompresie,cum ar fi:

  • alegerea corespunzătoare a programului de decompresie;
  • respectarea cu rigurozitate a palierelor impuse de tabelul de decompresie în timpul ridicării la suprafaţă;
  • respectarea principiilor de igienă şi dietă recomandate de practica scufundării;
  • analiza atentă şi în detaliu a activităţii ce urmează a fi efectuată sub apă;
  • executarea unui repaus de 3 minute înainte de începerea decompresiei (ridicării către suprafaţă), şi efectuarea câtorva respiraţii forţate (hiperpnee);
  • folosirea acelor tabele de decompresie care dau scafandrilor cea mai mare încredere; (tabelele de decompresie cu aer LH - 82) elaborate de Laboratorul Hiperbar de pe lângă Centrul de Scafandri Constanţa sunt testate şi verificate în scufundările din România. Tabelele de decompresie elaborate de marina militară franceză, americană sau engleză, sunt ultraspecializate, adresate numai scafandrilor profesionişti testaţi şi urmăresc obţinerea unor randamente ale scufundării mai ridicate;
  • dacă este posibil, prelungirea timpului de staţionare la palierul de 6 m şi/sau 3 m cu 5 minute;
  • când scafandrul aflat sub apă simte apariţia oboselii sau un început de „gâfâială”, va opri imediat activitatea şi îşi va regla ritmul respirator;
  • pentru scufundări care nu necesită paliere de decompresie (scufundări sub curba de securitate), se recomandă executarea unui palier de 3 până la 5 minute la adâncimea de 3 m;
  • respectarea vitezei de urcare de 15 m/min;
  • după revenirea la suprafaţa apei (la presiunea atmosferică), se va evita orice efort fizic.

[modifică] Profilaxia accidentelor de decompresie

Profilaxia se referă la aplicarea unor programe profilactice (tabele specializate) specifice, fără a se mai aştepta apariţia simptomelor caracteristice accidentelor de decompresie.

Programele profilactice se aplică în situaţiile în care, din diferite motive, scafandrul a revenit la suprafaţă (la presiunea atmosferică) după efectuarea unei decompresii mai rapide decât cea impusă de tabelul de decompresie:

  • cazuri de ieşire a scafandrului în dificultate,
  • revenirea la suprafaţă s-a realizat foarte rapid,
  • viteză de urcare superioară vitezei indicate,
  • decompresie excesiv de rapidă,
  • decompresie cu paliere scurtate.

Programele profilactice se mai aplică şi atunci când nu se dispune de o barocameră la locul scufundării, iar timpul de deplasare la cea mai apropiată locaţie a unei barocamere este prea lung pentru a se interveni corespunzător.

Programele profilactice, pot fi aplicate fie în apă prin reimersare imediată, fie în barocamere monoloc sau multiloc prin recompresie imediată şi trebuie începute cât mai repede posibil, în maximum 3 minute de la revenirea scafandrului la suprafaţă.

Programele profilactice constau în reimersarea scafandrului în apă la o anumită adâncime sau în recomprimarea lui în barocameră la o presiune corespunzătoare adâncimii de reimersare, urmată de un program de decompresie specializat conform unor tabele profilactice.

Programele de profilaxie pentru evitarea apariţiei unor accidente de decompresie, se aplică în mai multe situaţii cum ar fi:

  • adâncimea de scufundare şi durata scufundării nu necesită paliere de decompresie (scufundare sub curba de securitate). Revenirea la suprafaţă s-a realizat foarte rapid.
  • adâncimea de scufundare şi durata scufundării au necesitat revenirea la suprafaţă cu paliere de decompresie. Adâncimea de scufundare nu a fost mai mare de 24 m. S-a executat o decompresie excesiv de rapidă.
  • adâncimea de scufundare şi durata scufundării au necesitat revenirea la suprafaţă cu paliere de decompresie. Adâncimea de scufundare a fost cuprinsă între 25 m şi 42 m. S-a executat o decompresie excesiv de rapidă.
  • adâncimea de scufundare şi durata scufundării au necesitat revenirea la suprafaţă cu paliere de decompresie. Adâncimea de scufundare a fost cuprinsă între 43 m şi 60 m. S-a executat o decompresie excesiv de rapidă.
  • adâncimea de scufundare şi durata scufundării au necesitat revenirea la suprafaţă cu paliere de decompresie. Decompresia s-a executat cu paliere scurtate fie din lipsă de aer, fie din motive tehnice.
    • revenire bruscă la suprafaţă, de la un palier mai mic de 6 m.
    • revenire bruscă la suprafaţă, de la palierul de 6 m sau 3 m.

[modifică] Tratamentul accidentelor de decompresie

Tratamentul accidentelor de decompresie se referă la situaţiile în care accidentele de decompresie s-au declanşat, iar scafandrul începe să resimtă simptomele acestora.

Toate accidentele de decompresie au un caracter de urgenţă şi trebuie tratate în unităţi specializate, care dispun de barocamere sub supravegherea unor medici specialişti în medicina hiperbară.

Tratamentul accidentelor de decompresie este în primul rând un tratament efectuat în barocameră.

De aceea, dacă activitatea de scufundare se desfăşoară la adâncimi mai mari de 12 m, se recomandă prezenţa, în imediata apropiere a unei barocamere monoloc sau multiloc pregătită pentru o eventuală presurizare.

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

[modifică] Bibliografie

  • Aron Petru, Mircea Degeratu, Sergiu Ioniţă: Ghidul scafandrului autonom[1]. Ed.Olimp-Press, Bucureşti, 1992.
  • Mircea Degeratu, Aron Petru, Sergiu Ioniţă: Manualul Scafandrului[2]. Ed.Per Omnes Artes, Bucureşti, 1999, ISBN 973-97916-5-4.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Accidente_de_decompresie
Unelte personale