Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu.
Eu vreau să vă spun în seara asta.. ce am în cap – să spun pe gură, după 16 ani de iluzii și de batjocoră.
Una din marile mele – să zic așa – perplexități după '89 e să văd cum e practicată libertatea de opinie – în funcție de sacul cu bani!
Știți că eu mă simt astăzi mai străin în țara mea, în România, decât eram înainte de '89? O spun cu amărăciunea unui om care va împlini în vara aceasta 80 de ani și care nu știe dacă va mai prinde niște alegeri în România, și care își dă seama la sfârșitul vieții sale că a fost un imbecil. Am crezut în 16 ani în parodia căreia i-am zis «revoluție»..
Nu mă iau prea în serios, nu-mi dau prea multă importanță. Pentru că știu în ce țară trăiesc.
Adevărul e că am fost foarte naiv. Am luat în serios și democrația, am luat în serios și ideea de libertate. Am luat în serios inclusiv ideea că – mă rog – e bine să te implici în politica, e bine să nu fi indiferent. Așa credeam eu. Pe vremea aceea eram foarte categoric când îi condamnam pe apolitici, pe intelectualii care teoretizau – mă rog – apolitismul. Azi.. cred ca erau ei mai inteligenți.
Eu sunt un lup singuratic. Cu alte cuvinte, nu sunt afiliat niciunei haite. Și nici nu-mi doresc să mă afiliez în vreun fel. Eu am să-mi duc crucea mea de lup singuratic – e blestemul meu de solitar – până la capăt..
Defectele mele sunt principala mea calitate. Defectelor mele le datorez puținul cât l-am realizat eu în viață.
— Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?
Cel mai mare defect.. cred că este naivitatea.
Unii se nasc bătrâni și unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată.
Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec «normal» o anormalitate.
Eu îmi iubesc țara, dar din iubirea mea face parte și disperarea mea.. de a vedea ce trăim și cum trăim.
Vă semnalez că, mai nou, eu nu mai sunt disperat.
— Asta e o surpriză.
Nu, e un semn rău.. pentru că, după părerea mea, disperarea e, de fapt, o altă formă de speranță. Când ești disperat, speri că așa nu se mai poate și se va întampla ceva. Nu ești gata indiferent. Eu am ajuns să semăn cu poporul din care fac parte. Mie mi se pare că poporul nostru este la această ora dezgustat nu numai de politică, e dezgustat și de sine însuși, și de degradarea pe care o suportă, și de complicitățile pe care le are cu acest rol.
Sincer să fiu, mă impresionează rău vorbele de ocară spuse despre România.
Ce se întâmplă, de fapt, în România? În România mor oamenii cu zile. În România se petrec crime politice.
România este o țară fără reguli.
Primul lucru care a fost privatizat în România este interesul național.
În România există de 16 ani doar demagogi și trăgători de sfori și indivizi puși pe căpătuială.
România a devenit țara mătușelor, țara soacrelor, țara nepoților, țara cumnaților. Nu se poate. E o bătaie de joc inadmisibilă.
România rezistă astăzi datorită celor care spală closete în Italia și în Spania. Și care trimit aici, în România – mă rog – miliarde de dolari. Fără ăștia, care și-au luat lumea în cap, s-ar strica toată situația asta.
După părerea mea, în România sunt 22 de milioane de suflete, nu 22 de milioane de cetățeni.
Noi, astăzi, suntem o țară de oameni singuri – atât de singuri, încât până și nefericiții nu sunt solidari între ei. Mă tem eu că oameni care ridică privirea mută spre cer – mă rog – căutând la Dumnezeu un sprijin pentru că s-au lămurit cum e cu grija statului față de ei.. nici între ei nu mai există solidaritate.
Eu am încercat zilele astea să-mi compun un fel de ierarhie a primejdiilor care amenință România. Și am stabilit un clasament. Pe primul loc aș pune televiziunile, pe locul doi l-aș pune pe domnul președinte Băsescu. Mi se pare – mă rog, asta nu e o noutate – că pe locul 3 trebuie să punem clasa politică. Patru – eu zic că un pericol pentru Romania este și caracterul nostru de popor mult prea vesel, mult prea bășcălios și superficial.
Dacă, zic eu, vor exista în România conștiințe care nu se vor vinde, atunci e de sperat.
Îmi pare foarte rău! România are nevoie în clipa de față – zic eu – de câți mai mulți pesimiști ca mine.. pentru a îi opri pe cei care mimează optimismul în orice ocazie.
De România nu mă pot sătura pentru că România face parte din destinul meu. Nu pot să declar că nu sunt român, nu?
Eu îmi dau seama că lucrurile nu se vor îndrepta în cursul vieții mele.
Nu există cărți morale sau imorale. Cărțile sunt bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot.
Oamenii cunosc prețul tuturor lucrurilor și valoarea nici unuia dintre ele.
Dumnezeu știe că oricum nu voi fi profesor la Oxford. Voi fi poet, scriitor, romancier. Voi deveni celebru într-un fel sau altul și dacă nu, atunci voi fi notoriu. Sau poate că voi duce o viață a plăcerilor pentru o perioadă, iar apoi – cine știe? – mă voi odihni și nu voi mai face nimic. Ce spune Platon cu privire la sfârșitul cel mai de seamă pe care omul îl poate avea de acum înainte? A se așeza și a contempla asupra binelui. Poate că acesta va fi și sfârșitul meu.
Continuă să fii precaut, James, și rămâi, asemenea mie, incomprehensiv: a fi mare înseamnă a fi neînțeles.
Un lucru nu este adevărat în mod obligatoriu numai pentru că un om și-a pierdut viața pentru acesta.
Un om de afaceri reprezintă hibridul dintre un dansator și un calculator.
Un poet de calitate este la fel de folositor pentru țara sa asemeni unui jucător iscusit de petanque.
Un om „întreg la minte” este acela care izolează nebunul din interior în spatele gratiilor.
Un poem nu este niciodată terminat; întotdeauna va avea loc un accident care pune capăt procesului de creație.
Palma mea se simte atinsă la fel de bine cum ea însăși atinge.
Omul modern nu mai depune nici un efort în lucruri ce nu pot fi abreviate.
Am căutat întotdeauna explicații, însă n-am reușit să inventăm decât reprezentări.
Cel mai bun mod pentru a-ți împlini visele este să te trezești la realitate.
Viitorul nu mai este ceea ce era altădată.
Dumnezeu a creat omul și văzând că nu este suficient de singur, i-a oferit o companie feminină astfel încât să poată simți mai acut solitudinea sa.
Scopul psihologiei este acela de a ne oferi o viziune complet diferită asupra lucrurilor pe care le cunoaștem cel mai bine.
Politețea este o formă organizată a indiferenței.
Pictorul nu ar trebui să picteze ceea ce vede el, ci ceea ce va fi văzut.
O femeie inteligentă este aceea în preajma căreia cineva se poate comporta oricât de stupid dorește.
Poezia este simplă literatură redusă la esenția principiului său activ. Sunt înlăturate idolii de orice natură, sunt înlăturate iluziile realiste, precum și orice altă formă de ambiguitate posibilă dintre limbajul „adevărului” și cel al „creației”.
