Vizualizare sursă pentru „YHWH”

{{Dumnezeu}} 
'''Yahweh''' (în ebraică יהוה și transliterat de obicei prin ''Iahwe'' sau ''Iehova'') ('''Tetragrammaton''' τετραγράμματον în greacă, tradus ''un cuvânt cu patru litere''<ref>It originates from tetra "four" + gramma (gen. grammatos) "letter") "[http://www.etymonline.com/index.php?search=tetragrammaton Online Etymology Dictionary]"</ref>) este numele propriu al Lui Dumnezeu în [[Biblia ebraică]]. Conform [[Biblia|Bibliei]], Yahweh este unul dintre fiii lui [[El (zeu)|El]], dar acest lucru a fost trecut sub tăcere de un amendament la textul Bibliei ebraice (Deut. 32:8-9, [[Manuscrisele de la Marea Moartă|manuscrisele de la Qumran]] și [[Septuaginta]] au păstrat varianta fidelă).<ref name="Anderson2015">{{cite book|first=James S.|last=Anderson|title=Monotheism and Yahweh's Appropriation of Baal|url=https://books.google.com/books?id=vr7NCQAAQBAJ&pg=PA77|date=27 August 2015|publisher=Bloomsbury Publishing|isbn=978-0-567-66396-2|page=77|language=en}}</ref><ref name="Barker2012">{{cite book|first=Margaret|last=Barker|title=The Mother of the Lord: Volume 1: The Lady in the Temple|url=https://books.google.com/books?id=j1smp_frb6cC&pg=PA124|date=29 November 2012|publisher=A&C Black|isbn=978-0-567-52815-5|page=124|language=en}}</ref><ref name="Balentine2020">{{cite book|editor-first=Samuel E.|editor-last=Balentine|first=Lester L.|last=Grabbe|title=The Oxford Handbook of Ritual and Worship in the Hebrew Bible|url=https://books.google.com/books?id=UvH6DwAAQBAJ&pg=PA100|year=2020|publisher=Oxford University Press|isbn=978-0-19-022211-6|page=100|language=en}}</ref><ref name="Day2010">{{cite book|first=John|last=Day|title=Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan|url=https://books.google.com/books?id=2xadCgAAQBAJ&pg=PA25|date=15 June 2010|publisher=Bloomsbury Publishing|isbn=978-0-567-53783-6|page=25|language=en}}</ref><ref name="Smith2003">{{cite book|first=Mark S.|last=Smith|title=The Origins of Biblical Monotheism: Israel's Polytheistic Background and the Ugaritic Texts|url=https://books.google.com/books?id=afkRDAAAQBAJ&pg=PA143|date=6 November 2003|publisher=Oxford University Press, USA|isbn=978-0-19-516768-9|page=143|language=en}}</ref><ref name="Flynn2019">{{cite book|first=Shawn W.|last=Flynn|title=A Story of YHWH: Cultural Translation and Subversive Reception in Israelite History|url=https://books.google.com/books?id=sbutDwAAQBAJ&pg=PT81|date=6 September 2019|publisher=Taylor & Francis|isbn=978-1-317-24713-5|page=81|language=en}}</ref><ref name="Grabbe2017">{{cite book|first=Lester L.|last=Grabbe|title=Ancient Israel: What Do We Know and How Do We Know It?: Revised Edition|url=https://books.google.com/books?id=4lzyDQAAQBAJ&pg=PA197|date=23 February 2017|publisher=Bloomsbury Publishing|isbn=978-0-567-67044-1|page=197|language=en}}</ref><ref name="Green2003">{{cite book|first=Alberto Ravinell Whitney|last=Green|title=The Storm-god in the Ancient Near East|url=https://books.google.com/books?id=ZGjcLBYTUUgC&pg=PA262|year=2003|publisher=Eisenbrauns|isbn=978-1-57506-069-9|page=262|language=en}}</ref><ref name="Römer2015">{{cite book|first=Thomas|last=Römer|title=The Invention of God|url=https://books.google.com/books?id=XmsuCwAAQBAJ&pg=PT132|date=4 November 2015|publisher=Harvard University Press|isbn=978-0-674-91575-6|page=128|language=en}}</ref><ref name="IIIEnns2008">{{cite book|editor-first1=Tremper|editor-last1=Longman III|editor-first2=Peter|editor-last2=Enns|first=Michael S.|last=Heiser|title=Dictionary of the Old Testament: Wisdom, Poetry & Writings: A Compendium of Contemporary Biblical Scholarship|chapter-url=https://books.google.com/books?id=kE2k36XAkv4C&pg=PA113|date=6 June 2008|publisher=InterVarsity Press|isbn=978-0-8308-1783-2|page=113|chapter=DIVINE COUNCIL|language=en}}</ref><ref name="Wyatt 2017 p. 80">{{cite book | last=Wyatt | first=Nicholas | title=The Archaeology of Myth: Papers on Old Testament Tradition | publisher=Taylor & Francis | year=2017 | isbn=978-1-351-54664-5 | url=https://books.google.com/books?id=0zYrDwAAQBAJ&pg=PA80 | page=80 | language=en}}</ref><ref name="Mulder 1988 p. 93">{{cite book | last=Mulder | first=Martin Jan | title=The Literature of the Jewish People in the Period of the Second Temple and the Talmud, Volume 1 Mikra: Text, Translation, Reading and Interpretation of the Hebrew Bible in Ancient Judaism and Early Christianity | publisher=Brill | series=Compendia Rerum Iudaicarum ad Novum Testamentum | year=1988 | isbn=978-90-04-27510-2 | url=https://books.google.com/books?id=6eZ5DwAAQBAJ&pg=PA93 | page=93 | language=en}}</ref><ref name="Studi epigrafici e linguistici sul Vicino Oriente antico 2007 p. ">{{cite journal | last=Wyatt | first=Nicholas | title=Old men or progenitors A proposal to emend the text of Deuteronomy 32:7 and Proverbs 23:22 | journal=Studi epigrafici e linguistici sul Vicino Oriente antico | publisher=Essedue Edizioni | issue=v. 24 | year=2007 | url=http://www.sel.cchs.csic.es/sites/default/files/05wyatt_f2695c26.pdf | issn=2239-5393 | pages=33, 35 | language=en}}</ref><ref name="Hartman Di Lella 2005 p. ">{{cite book | last1=Hartman | first1=Louis F. | last2=Di Lella | first2=Ander A. | title=The Book of Daniel | publisher=Yale University Press | series=Anchor Bible Commentary (YUP) Series | year=2005 | isbn=978-0-300-13968-6 | url=https://books.google.com/books?id=LQZaAAAAYAAJ | page=273 | language=en}}</ref><ref>{{Citation |publisher=www.biblegateway.com |language=en |title=Deuteronomy 32:8-9 NIV - - Bible Gateway |url=https://www.biblegateway.com/passage/?search=Deuteronomy+32%3A8-9&version=NIV}} nota a.</ref><ref>{{Citation |publisher=www.biblegateway.com |language=en |title=Deuteronomy 32:8-9 NRSV - - Bible Gateway |url=https://www.biblegateway.com/passage/?search=Deuteronomy+32%3A8-9&version=NRSV}}</ref><ref>{{Citation |publisher=www.biblegateway.com |language=en |title=Deuteronomy 32:8-9 NET - - Bible Gateway |url=https://www.biblegateway.com/passage/?search=Deuteronomy+32%3A8-9&version=NET}}</ref>

Acest nume aparține, conform Bibliei, Eliberatorului poporului ales Israel. Pentru iudei și creștini deopotrivă, El reprezintă Creatorul, Judecătorul și Sursa mântuirii întregii lumi. Așa îl prezintă și prima dintre cele Zece Porunci, în {{Bibleref|Exod|20|2-3}}, citată din traducerea Versiunea Standard Americană (ASV): 
<blockquote> 
''Eu sunt YHWH Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului. Să nu ai alți Dumnezei în afară de mine.'' <ref>{{Bibleverse|Exod|20|2|ASV}} (ASV) redă aceste versete în felul următor: ''I am Jehovah thy God, who brought thee out of the land of Egypt, out of the house of bondage. Thou shalt have no other gods before me.''</ref> 
</blockquote>
Numele este compus din trei consoane, yōd (י), hē (ה) și vāv (waw) (ו) (un w semivocalic; vezi [[mater lectionis]], אֵם קְרִיאָה), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârșit.

Din cauza faptului că în scrierea ebraică veche nu se scriau [[vocală|vocalele]] și deoarece evreii considerau numele יהוה [[tabu]] (este interzis să fie rostit de către [[profan]]i), înlocuindu-l cu ''Tetragrammaton'' sau cu ''Adonai'' (Domn), nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție și transcriere pot fi: '''Iahve''', '''Iahveh''', '''Iahweh''', '''Yahwe''', '''Yahweh''', '''Yahoweh''', '''Iehova'''. Enciclopedia Evreiască, publicată în 1905, (pg. 160) arată că, ”JEHOVAH (IEHOVA) este o pronunție greșită a ebraicului YHWH. Forma ”Jehovah” este imposibilă din punct de vedere filologic.”<ref name="JewishEncyclopedia.com Nam">{{cite book | author1=Executive Committee of the Editorial Board|author-last2=McLaughlin|author-first2=J.F.|author-last3=Eisenstein|author-first3=Judah David|editor-first1=Isidor|editor-last1=Singer|editor-first2=Cyrus|editor-last2=Adler|chapter=NAMES OF GOD | title=Jewish Encyclopedia | volume=9 | pages=160–165 | year=1905 | chapter-url=https://www.jewishencyclopedia.com/articles/11305-names-of-god | access-date=12 March 2022 }}</ref><ref name="JewishEncyclopedia.com Jah">{{cite book | author-first1=Emil G.|author-last1=Hirsch|editor-first1=Isidor|editor-last1=Singer|editor-first2=Cyrus|editor-last2=Adler|chapter=JEHOVAH | title=Jewish Encyclopedia | volume=7 | pages=87–88 | year=1904 | chapter-url=https://www.jewishencyclopedia.com/articles/8568-jehovah | access-date=12 March 2022 }}</ref>

”YHWH. Numele personal al Dumnezeului lui Israel este scris în Biblia Ebraică cu patru consoane și este cunoscut ca, ”Tetragrama”. Cel puțin până la distrugerea primului Templu, în anul 586 î.e.n., acest nume a fost pronunțat cu regularitate cu vocalele sale corecte, după cum rezultă și din Scrierile din [[Lahish]], scrise la scurtă vreme după aceea…”3)

”Când cărturarii creștini din Europa au început să studieze pentru prima dată ebraica, ei nu au putut înțelege ce însemna acest nume cu adevărat, și drept urmare au introdus numele hibrid de ”Jehovah” (Iehova)…. ”Adevărata pronunție a numelui YHWH nu s-a pierdut niciodată. Câțiva dintre scriitorii greci de la începutul Bisericii Creștine au mărturisit că acest nume se pronunța ”Yahweh”. Acest lucru este confirmat, cel puțin prin vocala din prima silabă a numelui, de forma scurtă '''Yah''', care a fost utilizată câteodată și în poezii.”

Oricum ar fi, Numele divin este inclus în numeroase alte nume purtate de israeliți și ultilizate și de alte popoare, inclusiv de cel român. Cel mai ilustru dintre ele este numele Isus, care este derivat din forma greacă a ebraicului Iehoșua/Ioșua, însemnând "Iahve este Salvare" <ref>Vine's Complete Expository Dictionary of Old and New Testament Words, 1996, Thomas Nelson, Inc., Nashville, TN, p. 333.</ref>.

Un alt exemplu este numele "Ioan" care, în diversele lui forme din diverse limbi, provine în ultimă instanță din ebraicul ''Yehohchanàn,'' care înseamnă ''"''Iehova a arătat favoare; Iehova a fost bun" (יוחנן). Numele divin a fost folosit deseori și în forma sa prescurtată "Yah" ("'''YH'''"), exemplul cel mai notabil fiind "Aleluia", care în forma sa ebraică originală ("HaleluYah") înseamnă "Glorificați-l pe Iah".

== Unde se găsește numele lui Dumnezeu în unele dintre cele mai folosite traduceri? ==
''Biblia de la Blaj'' 1795: cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Numele divin apare în Exodul 6:3 (la notă de subsol sub formă "Ehova")  

''Sfânta'' ''Scriptură'' 1874: Numele divin este redat peste tot în Scripturile ebraice sub forma „Iehova“.

''Biblia N. Nitzulescu, 1921:'' Numele divin Iehova apare peste tot

''Biblia de la București, 2001:'' Numele divin apare în Geneza 22:14

''Biblia Fidela, 2009:'' Numele divin Iehova apare în Geneza 22:14, Exodul 6:3 și multe alte

''Biblia Fidela, editia 2 2010:'' Numele divin apare în Exodul 6:3

''Biblia Anania, 2012:'' Numele divin apare în Exodul 3:14

''Biblia sau SFÂNTĂ  SCRIPTURĂ, 2013 cu aprobarea sfântului sinod:'' Numele divin apare în Facerea 22:14 sub forma Iahvè; Ieșirea (Exod) 33:19; 34:5,6 sub forma Iahve; Judecători 6:24 sub forma Iahvè

''Biblia'' ''Cornilescu,'' ediția nerevizuită: Numele divin apare la notele de subsol de la Geneza 22:14 și Exodul 17:15, iar ''BC'' menționează la nota introductivă următoarele: „Cuvântul DOMNUL arată cazurile când acest nume corespunde în original cu YHWH (Iehova)“.

''Biblia'' ''Sinodală:'' În Facerea (Geneza) 22:14 și în Ieșirea (Exodul) 17:15, numele divin apare în text sub forma „Iahvé“.

''Biblia'' ''Galaction:'' În Facerea 22:14, numele divin este redat sub forma „Iahveh“.

''Biblia'' ''Ortodoxă:'' Numele divin apare în Facerea 22:14 (uneori la nota de subsol) și în Ieșirea 33:19; 34:5, 6 sub forma „Iahve“.

''Traducerea'' ''lumii'' ''noi:'' Această traducere folosește numele divin de 7.216 ori, în Scripturile ebraice și în cele grecești creștine.

''The'' ''Emphatic'' ''Diaglott,'' de Benjamin Wilson: În această traducere (engleză) a Scripturilor grecești creștine, numele „Iehova“ se găsește în Matei 21:9 și în alte 17 pasaje.

''Biblia BVA, 2018,'' în versiune actualizată, redactată de Viorel Silion'':'' Numele divin apare sub forma Iahve

== Prezența numelui în Biblie ==

După Enciclopedia Biblică Iudaică, Numele divin apare de 6823 de ori în Scripturile Ebraice ("''Vechiul Testament''") <ref>[http://holynameassembly.com/1.html True Name of the Lord<!-- Titlu generat de un robot -->]</ref>. În
[[Biblia Hebraica Stuttgartensia]] (denumită astfel după orașul Stuttgart, unde își are sediul [[Societatea Biblică Germană]]), tetragrama YHVH apare de 6.828 de ori. Un fapt notabil în privința numelui "Iahve" în Biblia ebraică este că deși este considerat drept numele propriu al lui Dumnezeu, acesta nu este folosit de la începutul Facerii (și Bibliei): în prima dintre cele două relatări ale creației lumii și omului, în locul tetragramei îi este preferată forma "Elohim";<ref>"Prin urmare noțiunea de multitudine de zeități adunate într-un sfat - atât de tipică panteonului canaanean și funcțiilor lui - e valabil în Biblia erbaică, chiar și după ce Iahve e promovat suprem. Într-adevăr, chiar primele cuvinte ale Bibliei ebraice sunt "Când Dumnezeu începu să facă cerurile și Pământul…". Textul ebraic nu este "Iahve", ci mai degrabă "Elohim", adică "dumnezeii" (plural). Chiar și un cititor mai grosolan e obligat să se întrebe: "De ce scrie în text "dumnezeii"?" Apoi, în versetul 26, textul spune : "Apoi Dumnezeu zise: "Hai să facem noi ("let us") omul (NRSV: "omenirea") după chipul și după asemănarea noastră."" Dar o traducere literală textul ebraic spune mai degrabă: "Apoi dumnezeii (Elohim) spuseră." Și din nou cititorul s-ar putea întreba: "Cine e "noi"?" Cine mai e cu "dumnezeii" la facere? Fapt e că redactorii Bibliei, chiar și adoptând cea mai radicală formă de ideologie tip "Iahve-unicul-dumnezeu", sunt pe deplin conștienți de paradigma politeistă a majorității lumii lor, chiar și în religia israelită populară. De aceea prima din cele zece porunci este formulată în maniera pe care o cunoaștem: "Să nu ai alți dumnezei înainte de (sau "în afară de") mine" (Ieșire 20 :3). Căci se poate ca cineva să aibă alți dumnezei, și mulți, dacă nu cei mai mulți, israeliți, aveau. De aceea azi cei mai mulți oameni de știință consideră credința Israelului nu ca fiind un monoteism, ci o "monolatrie", asta însemnând acceptarea existenței altor dumnezei dar închinarea la doar unul dintre ei, în cazul dat Iahve, zeitatea supremă."- p. 263 din "Did God have a Wife? Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel" de William G. Dever (William B. Eerdmans Publishing Co. 2005).</ref> asta aratând istoricilor că primul dumnezeu adorat de către evrei a fost canaaneanul "El"<ref>"Inițial dumnezeul Israelului a fost El. Această reconstrucție poate fi dedusă pe baza a două indicii. Primul este faptul că numele Israelului nu este un nume iahvistic, conținând elementul divin Iahve, ci un nume tip "El", conținând elementul el. Acest fapt sugerează că El a fost dumnezeul suprem al grupului numit Israel. În al doilea rând, Facere 49:24-25 prezintă o serie de epitete ale lui El separate de menționarea lui Iahve în versetul 18 (discutat mai departe în secțiunea 3). Iahve este totuși devreme recunoscut a fi dumnezeul lui Israel în mod distinct de El. Deuteronomul 32:8-9 îl distribuie pe Iahve în rolul de fiu - unul din mai mulți fii - al lui El, aici numit Elion: "Când a dat Preaînaltul (Elion) moștenire națiunilor, când a separat el omenirea, a fixat granițele între seminții după numărul de ființe divine. Partea cuvenită lui Iahve este poporul lui, Iacob moștenirea lui." Acest pasaj ilustrează ordinul prin care fiecare zeitate a primit o națiune, Israel era națiunea pe care a primit-o Iahve. Sugerează de asemenea că Iahve, la origine un zeu-războinic din Sinai/Edom/Teiman, era cunoscut în mod separat de El în perioada cea mai timpurie Israel. Probabil datorită comerțului cu Edomul/[[Midian]]ul, Iahve a intrat ca zeitate secundară a religiei Israelului colinar (n.t. - sudic, judean). Pasaje ca cel din Deuteronom 32:8-9 sugerează vestigii literare ale asimilării lui Iahve, zeul-războinic al sudului, în cuprinzătorul panteon colinar al cărui șef era El." - p. 32 în "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel" de Mark S. Smith (2nd ed., William B. Eerdmans Publishing Co. 2002).</ref> (iahvismul însuși ca ideologie, pare-se apărând mai întâi la populații din afara Israelului.<ref>"În tradițiile Pentateucului, midianiții sunt considerați rudele strămoșilor israeliților. Rolul lor special (mai ales preotul [[Ietro]] și fiica sa, [[Zipora]], cu care Moise se va căsători) în textele mozaice sugerază că iahvismul, ca liant ideologic și religios al comunității israelite, ar putea să fi apărut în teritoriile midianiților. Numele Iahve și muntele sacru asociat cu teofaniile la care a fost martor Moise, par a fi parte din tradițiile autentice în care exista o legătură cu țara midianiților, ale șefilor unui grup plecat din Egipt și care finalmente se va uni cu alte grupuri rebele din zona colinară." - p. 80 din "The Blackwell Companion to the Hebrew Bible", Edited by Leo G. Perdue (Brite Divinity School, Texas Christian University), Blackwell Publishers Ltd 2001. ("In pentateuchal traditions, the Midianites are considered the kin of Israelite ancestors. Their special role (especially of the priest Jethro and his daughter Zipporah, whom Moses marries) in the Moses materials suggests that Yahwism, as the ideological or religious component cementing Israelite solidarity, may have originated in Midian. The name Yahweh and the sacred mountain associated with theophanies to Moses seem to be imbedded in authentic memories of a connection to Midian among the leaders of a group departing from Egypt and ultimately merging with other disaffected groups settling in the highlands.")</ref>), ultimii redactori ai Bibliei admițând ei înșiși acest fapt<ref>"Din această scurtă trecere în revistă a textelor biblice însăle, fără să recurgem la nici o un fel de dovezi externe în afară de textele ugaritice timpurii, devin clare două lucruri: 1. Scriitorii biblici cunoșteau într-o oarecare măsură stadiile intermediare și timpurii ale religiei israelite, din tradiției orale, memoria istorică, surse scrise sau pur și simplu prin intuiție. 2. Deși ei înșiși erau monoteiști ortodocși, , atunci când priveau înapoi la perioadele mult anterioare din propria lor perspectivă, acești scriitori biblici admiteau cu candoare că dumnezeul părinților fusese canaaneanului El, și nu propria lor zeitate Iahve." - p. 260 din "Did God have a Wife? Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel" de William G. Dever (William B. Eerdmans Publishing Co. 2005).</ref> în măsura în care aceștia se limitează, apologetic<ref>"Chiar și relatările revelației lui Iahve către Moise în Ieșire 3:1-22 au rol apologetic, explicând că toate titlurile diferite sub care a fost Dumnezeu cunoscut mai înainte strămoșilor Israelului trebuie de acum complet identificate colectiv cu numele YHWH." - pp. 280-281 din "The Blackwell Companion to the Hebrew Bible", Edited by Leo G. Perdue (Brite Divinity School, Texas Christian University), Blackwell Publishers Ltd 2001. ("Even the narrative report of the revelation of Yahweh to Moses in Ex 3:1-22 has been designed to serve an apologetic purpose by showing that all the various titles by which God had earlier been known to Israel's ancestors were collectively to be fully identified with the new name YHWH. From henceforth this was the name by which God was to be invoked.")</ref>, doar să elaboreze firul narațiunii primare, adăugând straturilor vechi ale tradiției religioase explicația din relatarea care se găsește în Ieșire 3 (anume că Dumnezeu (El) îi spune lui Moise că nu s-a revelat Patriarhilor sub numele lui propriu). Conform acestei relatări Iahve își comunică pentru prima oară numele adevărat unor oameni în episodul dialogului cu Moise, Patriarhii deci necunoscându-l decât sub apelativul "El(ohim)" sau "El-Șadai".<ref>"Modul sacerdotal în care se tratează istoria religioasă timpurie a Israelului în pasajul din Ieșire 6:2-3 se concretizează prin identificarea vechiului dumnezeu El-Șadai cu Iahve. […] Acest pasaj ne arată că Iahve nu era cunoscut Patriarhilor, aceștia închinându-se mai degrabă zeului canaanean El. Inscripțiile de la Deir 'Alla, un sit aflat la nordul Ierihonului peste rîul Iordan, atestă folosirea epitetului "șadai". În aceste inscripții epitetul "șadai" nu se aplică însă marelui zeu El. Autorul Ieșirii 6 :2-3 probabil nu știa asta, sau nu face distincția, el identificându-l pe Iahve cu marele zeu canaanean El." - p. 34 în "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel" de Mark S. Smith (2nd ed., William B. Eerdmans Publishing Co. 2002).</ref> Totuși tradiția pune scrierea Pentaeucului pe seama lui Moise, care dacă e să credem Ieșire 3, cunoștea numele propriu al zeității cu care se întâlnise. Pe de altă parte, în ciuda relatării din Ieșire 3, este foarte probabil că evreii cunoșteau totuși dinainte dialogului cu Moise numele "Iahve", întrucât chiar mama lui Moise ("Iohebed"<ref>The personal name of God probably was known long before the time of Moses. The name of Moses’ mother was Jochebed (Yokheved), a word based on the name Yahweh. Thus, the tribe of Levi, to which Moses belonged, probably knew the name Yahweh, which originally may have been (in its short form Yo, Yah, or Yahu) a religious invocation of no precise meaning evoked by the mysterious and awesome splendour of the manifestation of the holy. - "Yahweh." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. Web. 03 Mar. 2013.</ref>) avea, în buna tradiție a vremii, un nume derivat din numele divin. Contratimpul se datorează multiplelor tradiții și straturi redacționale care fac Biblia ebraică<ref>"Sursa J (de la Jahve, în germană) găsește numele Iahve și în cele ai vechi epoci (Facere 4 :26) dar "P" atribuie prima utilizare lui Moise (Facere 6:2-3)." - "Articol "Yahweh" în "A Dictionary of the Bible" (2 ed.), W. R. F. Browning. Publisher: Oxford University Press Print Publication Date: 2009. Print ISBN 978-0-19-954398-4. Published to Oxford Reference: 2010. Current Online Version: 2012 eISBN 978-0-19-172688-0.</ref><ref>"El (Asia occidentală): "El" reprezenta omnipotența aproape absolută, astfel încât era întotdeauna reprezentat așezat, purtând coarne de taur, ca simbol al puterii. În Vechiul Testament zeitatea supremă este menționată sub numele de "El" și "Iahve". Despre regele Melhisedec, regele Ierusalimului, aflăm că a adus pâine și vin, și că era preotul Dumnezeului suprem. Acesta era El-Elion. Astăzi se consideră că Vechiul Testament este rodul a cel puțin trei principale versiuni ale istoriei religioase evreiești, "Iahvistul" fiind tradiția dominantă." - "A Dictionary of World Mythology", Arthur Cotterell. Publisher: Oxford University Press. Print Publication Date: 1997. Print ISBN 978-0-19-217747-6. Published to Oxford Reference: 2003. Current Online Version: 2012 eISBN 978-0-19-172693-4.</ref>, diverșii autori/redactori (trăitori în diverse epoci și nutrind ideologii sau preferințe religioase diferite<ref>"Cu toate că trebuie să fim prudenți când e vorba să-i atribuim această idee lui adevăratului Ieremia pentru că este posibil ca aceasta să fie un adaus deuteronomist în text, asta nu schimbă faptul că există cel puțin două teologii prezente în Biblia ebraică." - "The Council of Yahweh: Its Structure and Membership", Marylyn Ellen White, Thesis submitted to the Faculty of Theology of the University of St. Michael's College in partial fulfillment of the requirements for the degree of Doctor of Philosophy in TheologyAwarded by the University of St. Michael's College, 2012, p. 20 (nota 59).</ref>) au avut, în mod demonstrabil, propriile lor relatări sau versiuni de raportat. Practicile politeiste conform cărora Iahve era adorat ca unul dintr-o serie de zeități par a fi continuat până relativ târziu, anume până în perioada postexilică (persană)<ref>"Împreună cu ideea unei origini etnice separate a Israelului, multe alte idei cu origine biblică și până atunci admise fără întrebări au fost revizuite sau modificate, cum este și aceea a naturii iahvismului ca monoteism timpuriu. În conformitate cu imaginea desprinsă din sursele extrabiblice, Iahve era adorat alături de alte zeități, existând indicii că practicile politeiste au continuat destul de mult și-n perioada persană." - p. 6 în "The Development and Symbolism of Passover until 70 CE", Tamara Prosic, T&T Clark International (A Continuum imprint) 2004.</ref>, tradițiile religioase rafinându-se într-un monoteism veritabil (exclusiv) doar în perioada elenistică (în timpul monarhiei hașmoneilor)<ref>"Sub stăpânirea persană și ca efect al politicii acestora de a identifica zeitățile supreme ale panteonurilor naționale cu Ahur Mazda sub numele abstract de "esență divină a cerurilor", iahvismul s-a dezvoltat inițial ca o formă de monoteism inclusiv care traducea și redistribuia concepțiile politeiste în termenii unui universalism. […] Într-o etapă din perioada elenistică, iahvismul inclusiv a fost transformat în monoteism exclusiv care respingea existența manifestărilor multiple ale zeității supreme, concentrându-se numai pe existența unei unice zeități masculine creatoare: Iahve. […] Acest tip de monoteism și-a găsit expresia deplină în religia oficială din timpul scurtei perioade a statului hașmoneilor." - p. 7 în "The Development and Symbolism of Passover until 70 CE", Tamara Prosic, T&T Clark International (A Continuum imprint) 2004.</ref>, când El, zeitatea de început a evreilor, a fost din ce în ce mai frecvent și insistent identificată cu Iahve.<ref>"Forma istorică a comunității biblice israelite a fost la început un grup de triburi. Această comunitate tribală împărtășea o legătură comunitară asemănătoare unei mari familii. Zeitatea era înrudită cu triburile ca membru masculin și aceștia i se închinau lui sub numele "El" în diverse sanctuare. Zeitatea era percepută ca proprietarul pământului pe care se afla comunitatea și era responsabil de productivitatea acestuia, închinarea având ca scop să cumpere bună-voința zeității. La un moment dat, El a fost identificat cu o zeitate războinică numită YHWH, care avea rolul să apere triburile de amenințările externe." - p. xxiv (Prefață) din "The Blackwell Companion to the Hebrew Bible", Edited by Leo G. Perdue (Brite Divinity School, Texas Christian University), Blackwell Publishers Ltd 2001. ("The historical forms of the Biblical community of Israel begin with a group of tribes. This community of tribes shared a common bond of fellowship much like a large family. The deity was related to the tribes as a kinsman who was worshiped as El in different sanctuaries. The deity was seen as the owner of the land and responsible for its productivity. Worship was directed to achieving the good will of the deity. Eventually, El was identified with the militant warrior deity YHWH who defended the tribes from external threats.")</ref>

Numele YHWH însuși își trage originea în afara Israelului<ref>"Se știe de mult timp că originea cea mai veche a lui Iahve se află în afara Israelului. […] În mod particular, aceste texte demonstrează că originea lui Iahve se află în afara țării Israel, într-o regiune muntoasă din sud, fapt sprijinit și de mărturiile epigrafice. Finalmente, originea lui Iahve în afara Israelului se păstrează chiar și în tradiția biblică despre Moise care află despre Iahve de la socrul lui, Ietro." - "When on High Yahweh Reigned: Translating Yahweh's Kingship in Ancient Israel", Shawn W. Flynn, Doctor of Philosophy, Near and Middle Eastern Civilizations, University of Toronto, 2012. https://tspace.library.utoronto.ca/bitstream/1807/32710/1/Flynn_Shawn_W_201204_PhD_thesis.pdf ("It has long been known that the earliest origins of YHWH occurred outside Israel. […] Particularly, those texts demonstrate that YHWH originates from outside the land of Israel, from some type of mountainous region in the south, a fact also supported by the inscriptional evidence. Finally, the existence of YHWH's origins outside Israel is even preserved in the biblical tradition of Moses learning of YHWH from his father in law Jethro.")</ref>, tipul însuși de zeitate masculină și războinică fiind o inovație adusă prin aculturație.<ref>"Iahve este un nume al creatorului ebraic, care este o zeitate monoteistă și patriarhală a popoarelor semitice. Este parte a invaziei de zeități indo-europene în regiunea semilunei fertile, unde dominau înainte religiile Marii Zeițe." - Articolul "Yahweh" în "A Dictionary of Creation Myths" de David Adams Leeming și Margaret Adams Leeming (Publisher: Oxford University Press. Print Publication Date: 1994. Print ISBN 978-0-19-510275-8. Published to Oxford Reference: 2009. Current Online Version: 2012, eISBN 978-0-19-989113-9.). ("Yahweh is a name for the Hebrew creator, who is a patriarchal and monotheistic deity of the Semitic peoples. He formed part of the Indo-European invasion into the Fertile Crescent region (dominated by Great Goddess religions in ancient times).")</ref>

== Unde apare numele divin în arta lumii întregi ==


[[Fișier:Corazza del 1632 del re Gustav di svezia.jpg|miniatura|Platoșă din 1632 al regelui Gustav al Suediei]]
[[Fișier:Karl IXs ryttarstaty i Göteborg 09.jpg|miniatura|Statuia lui Carlo al IX-lea din Elveția din Kungsportsplatsen din Göteborg. După restaurarea din 2018]]
== Mărturii arheologice ==

În Biblie, YHWH este folosit în exclusivitate pentru Dumnezeul lui Israel. În Orientul antic numele este însă întâlnit ca parte constituentă a unor nume de persoane (mai ales în forma sa prescurtată).

Un document egiptean conținând o listă de nume de locuri, descoperită în templul lui Amon din Soleb din timpul lui [[Amenhotep III.]] (1402–1363 î. C.) se referă la „țara lui Șasu-''YHV''“. Și în timpul lui Ramses [[Ramses III.]] (1198–1166 î. C.) apare această expresie, ea referindu-se atât la muntele din partea de est a Iordanului, cât și la beduinii care trăiau acolo. Pe tăblițele de lut ([[Ostrakon|Ostraka]]) din [[Ugarit]] apare un YV ca ”fiu al lui El”.

Piatra Mesa (cca. 840 î. C.) este considerată ca cea mai veche folosire a Tetragramei înt-un document nebiblic: ''Și-am luat vasele lui YHVH și le-am pus înaintea lui Chemos.'' O altă tăbliță descoperită recent redă numele divin cu literele feniciene ''YOD'', ''HE'', ''V'', ''HE''.

Cele mai vechi atestări ale numelui din regiunea regatului Israel provin din secolul 8 î. C.: un sigiliu preoțesc care poartă inscripția ''Aparținând lui Miqneyav, slujitorul lui YHVH''. Pe o inscripție funerară în Lachiș este scris: ''Binecuvântat să fie Uriahu de către JHWH''. Ambele nume personale menționate sunt teofore, ele conținând numele divin (în forma sa prescurtată).

Formulele de salut ale scrisorilor din Lachiș (secolul 6 î. C.) conțin: ''YHVH să-i dea vești bune stăpânului meu / să-l lase să trăiască în sănătate''. Chiar și formula de jurământ bibilc: ''așa cum JHWH este viu'' este întâlnită aici. Folosirea ca salut este confirmată de tăblițe de lut din ''Arad'', de ex. ''Fie ca YHVH să caute pacea pentru tine''.

Fragmente din perioada timpurie a regilor israeliți, găsite la ''Kuntilet Ajrud'', în peninsula Sinai, alătură numele YHVH de dumnezeul [[Baal]] utilizând scrierea feniciană. Aceasta pare a indica un sincretism local, pe atunci la modă. Chiar și numele zeiței fertilității [[Așera]] este combinat cu YHVH.

Pe lângă forma lungă YHVH se întâlnesc, începând cu exilul babilonian (terminat în 529 î. C. după cucerirea Babilonului de regele persan Cirus) din ce în ce mai mult forme prescurtate ca ''YHV'' sau ''YHH''.

În colonia militară evreiască din Elephantine în Egipt au fost găsite ambele forme prescurtate în scrisori, formule de jurământ și texte de cult, de ex. ''Te binecuvintez prin YHH și CHNM''. Această formulă este un alt exemplu de sincretism, combinând Dumnezeul evreu cu un zeu local egiptean.

[[Fișier:Ajrud.jpg|thumb|Imagine al unui fragment de oală ceramică găsit la [[Kuntillet Ajrud]] deasupra inscripției „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato”]]

Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh împreună cu zeități locale, ca [[Așerah]] si [[Baal]], și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh, în perioada monarhică.<ref>{{Biblechap2|1|Imparati|18}}, {{Biblechap|Ieremia|2}}; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)</ref> Sursa deuteronomistă oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regelui [[Iozia]], spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pe larg pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomistă pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomiști în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice.<ref>Steven L. McKenzie, Deuteronomistic History, The Anchor Bible Dictionary Vol. 2, Doubleday (1992), pp. 160-168; Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) pp. 151-154</ref> Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în [[Israel]] și în jurul său în perioada monarhiei.<ref>Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)</ref>

De exemplu, un stâlp cultic din secolul al X-lea î.e.n. din Taanach (un oraș din [[Israel]]ul de Nord, lângă [[Tel Megiddo|Megiddo]]) are implicații politeiste evidente. Stâlpul are patru nivele sau regiștri. În registrul de jos, sau pe nivelul patru este o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie poate fi interpretată drept zeiță, fie [[Așerah]], [[Astarte]], sau [[Anat]]. Al treilea registru are două figuri de sfinx aripi cu un loc liber între ele. Al doilea nivel conține un arbore sacru flancat de ambele părți de ibiși care stau pe picioarele lor din spate. Registrul de sus arată un patruped (fie o bovină fie un cal) cu un [[disc solar]] deasupra lui. Nu este cert dacă Taanach a fost fie sub control [[israel]]it fie sub control canaanit când a fost produs stâlpul, iar interpretările lui diferă.<ref>Patrick D. Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 43-45</ref> Dacă patrupedul de pe nivelul de sus este luat drept bovină, el poate fi identificat fie cu Iahveh fie cu [[Baal]]. Discul solar de deasupra patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul.<ref>Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53; Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176</ref> Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele sacru din al doilea registru trebuie identificat cu o [[așerah]], deși arborele stilizat este adesea văzut drept obiect de cult mai degrabă decât imagine a unei zeițe.<ref>Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) pp. 207-237</ref> Figurile de tipul sfinxului înaripat de pe al doilea nivel au fost interpretate drept heruvimi iar spațiul dintre ele îl reprezintă pe invizibilul Iahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului.<ref>Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 174-175</ref> Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al zecelea, stâlpul atestă politeismul din zonă.”<ref>Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53</ref>

Alt exemplu de politeism din [[Levant]]ul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la un centru religios/loc de poposire pentru călători de la [[Kuntillet Ajrud]], în nordul deșertului [[Sinai]], care datează din secolul al VIII-lea î.e.n.<ref>Ze’ev Meshel, Kuntillet ‘Ajrud: An Israelite Religious Center in Northern Sinai, Expedition, Summer 1978, pp. 50-55</ref> Printre multe alte artefacte se afla un mare vas de păstrat care a atras multă atenție. Fața vasului conține iconografie arătând trei figuri antropomorfice și o inscripție care se referă la „Yahweh … și a sa [[așerah]]”. Inscripțiile conduc la identificarea rapidă a două din figurile care stau în prim-plan ca reprezentându-l pe Iahveh și soția lui, [[Așerah]], dar cercetări ulterioare le-au identificat drept figuri Bes.<ref>John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-51</ref> Câțiva cercetători, inclusiv William G. Dever,<ref>William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005)</ref> și Judith Hadley<ref>Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 122-136</ref> continuă să interpreteze inscripția într-un mod în care ea se referă la [[Așerah]] drept zeiță [[israel]]ită și soția lui Iahveh. William Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” (A avut Dumnezeu o soție?) care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din [[Israel]]ul antic, care susțin ipoteza sa că [[Așerah]] a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară [[israel]]iană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plin de lacune iar cartea e plină de dezinformări.”<ref>A Shmuel, Did God Really Have a Wife, The Biblical Archaeology Review, Vol. 32 (2006) pp. 62-66</ref> Opus interpetării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud inscriptions, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith,<ref>Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Dieties in Ancient Israel, Eerdmans (2002), p. xxxii-xxxvi</ref> John Day,<ref>John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-52</ref> și Andre Lemaire,<ref>Who or What Was Yahweh’s Asherah? André Lemaire, BAR 10:06, Nov/Dec 1984</ref> văd [[așerah]] din aceste inscripții obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție.<ref>Kuntillet ‘Ajrud, Mercer Bible Dictionary, Mercer University Press (1991) pp. 494-494</ref> „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a sa [[așerah]]’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate și să ne oblige astfel să acceptăm că [[așerah]] ar avea statut de parteneră. ‘[[Așerah]] lui Yahweh’ nu era egală în rang cu Iahveh ci este mai degrabă o entitate mediatoare care aduce binecuvântările lui și este concepută mental sub forma unui arbore stilizat, care îi era astfel subordonat lui Iahveh.”<ref>Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) p. 237</ref>
  
Arheologii și istoricii ne oferă o multitudine de căi de a organiza și interpreta informația iconografică și textuală disponibilă. William G. Dever distinge între „religia oficială/religia de stat/religia cărții” ale elitei și „religia populară” a maselor.<ref>William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 5</ref> Rainer Albertz distinge „religia oficială” de „religia familială”, „pietatea personală” și „pluralismul religios intern”.<ref>Rainer Albertz, History of Israelite Religion Vol. 1, Westminster Jonk Knox Press (1994) p. 19</ref> Jacques Berlinerblau analizează dovezile în termenii unei „religii oficiale” și „religii populare” din [[Israel]]ul antic.<ref>Jacques Berlinerblau, Official Religion and Popular Religion in Pre-Exilic Ancient Israel<University of Cincinnati, Judaic Studies Program (2000)</ref> Într-o carte descrisă de William G. Dever drept „studiu magistral”,<ref>William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 7</ref> Patrick D. Miller a grupat pe larg adorarea lui Iahveh din [[Israel]]ul antic în trei mari categorii: ortodoxă, heterodoxă și sincretistă (Miller recunoaște faptul că ortodoxia unuia înseamnă heterodoxie pentru altul și că ortodoxia nu era o realitate fixă și imuabilă în religia [[Israel]]ului antic).<ref>Patrick D Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 46-62</ref>

{{quote|Idolatria poporului lui [[Regatul Iuda|Iuda]] nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul lui [[Regatul Iuda|Iuda]] se închina de sute de ani.<ref>{{citat carte |last1=Finkelstein|first1=Israel|last2=Silberman|first2=Neil Asher|title=The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.|url=http://www.amazon.com/Bible-Unearthed-Archaeologys-Vision-Ancient/dp/0684869128 |edition=First Touchstone Edition 2002|year=2002|origyear=2001|publisher=Touchstone|location=New York|language=engleză|isbn=978-0-684-86913-1|page=234|chapter=9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE) |chapterurl=http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA234&lpg=PA234&dq=The+idolatry+of+the+people+of+Judah+was+not+a+departure+from+their+earlier+monotheism.+It+was,+instead,+the+way+the+people+of+Judah+had+worshiped+for+hundreds+of+years.&source=bl&ots=lQF2Lqja7D&sig=2oySBbSqenVKlRf4nE7d6_lo5Qg&hl=nl&ei=X3e8TPWPHoHm4AbtnbHVDA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBUQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false |quote=The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.|ref=harv}}</ref>|Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman|The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.}}

Conform [[ipoteza documentară|ipotezei documentare]], majoritatea celor patruzeci de referințe la [[Așerah]] din cadrul [[Vechiul Testament|Bibliei ebraice]] derivă de la [[Deuteronomist]], fiind întotdeauna exprimate în context ostil: Deuteronomistul judecă regii lui [[Israel]] și ai lui [[Regatul Iuda|Iuda]] conform de cât de riguros au susținut Iahvismul, combătând adorarea Așerei și a altor zeități. Despre regele [[Manase]], el afirmă de exemplu că a plasat un stâlp al Așerei în [[Templul din Ierusalim]], el fiind prin urmare cineva care ''„a făcut ce era rău în ochii DOMNULUI”'' ({{Bibleref2|2|Imparati|21|7}}), în timp ce regele [[Ezechia]] „a distrus locurile înalte, a spart stâlpii și a spart [[Așerah]]” ({{Biblerefs2|2|Imparati|18|4}}), prin urmare fiind considerat drept cel mai virtuos rege al lui [[Regatul Iuda|Iuda]] dinaintea venirii reformatorului [[Iozia]], sub domnia căruia a fost scrisă istoria deuteronomistă.

[[Vechiul Testament|Biblia ebraică]] folosește termenul de ''[[așerah]]'' în două sensuri, drept obiect de cult și ca nume divin.<ref>[http://books.google.com.au/books?id=yCkRz5pfxz0C&printsec=frontcover&dq=Dictionary+of+Deities+and+Demons&source=bl&ots=aFsxa0jZ1x&sig=VoCV10jG_KyMYQ1ZCrBsLPPR_As&hl=en&ei=w88QTKLWC9DXccfNtfQH&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBQQ6AEwAA#v=onepage&q=Asherah&f=false K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.99]</ref> Ca obiect de cult ''[[așerah]]'' poate fi „făcut”, „doborât” și „ars”, iar {{Bibleref|Deuteronom|16|21}} interzice plantarea de copaci ca [[așerah]], sugerând că se referă la un copac stilizat sau trunchi cioplit.<ref>[http://books.google.com.au/books?id=yCkRz5pfxz0C&printsec=frontcover&dq=Dictionary+of+Deities+and+Demons&source=bl&ots=aFsxa0jZ1x&sig=VoCV10jG_KyMYQ1ZCrBsLPPR_As&hl=en&ei=w88QTKLWC9DXccfNtfQH&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBQQ6AEwAA#v=onepage&q=Asherah&f=false K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.101]</ref> Alte versete se referă clar la o zeiță, cum ar fi de exemplu {{Bibleref2|2|Imparati|23|4-7}}, în care sunt făcute obiecte „pentru [[Baal]] și [[Așerah]]”.<ref>[http://books.google.com.au/books?id=yCkRz5pfxz0C&printsec=frontcover&dq=Dictionary+of+Deities+and+Demons&source=bl&ots=aFsxa0jZ1x&sig=VoCV10jG_KyMYQ1ZCrBsLPPR_As&hl=en&ei=w88QTKLWC9DXccfNtfQH&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBQQ6AEwAA#v=onepage&q=Asherah&f=false K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.102]</ref> Referințele la [[așerah]] din {{Bibleref|Isaia|17|8}} și {{Biblerefs|Isaia|2|8}} sugerează că în gândirea antică nu se făcea distincție între obiect și zeiță.<ref>[http://books.google.com.au/books?id=yCkRz5pfxz0C&printsec=frontcover&dq=Dictionary+of+Deities+and+Demons&source=bl&ots=aFsxa0jZ1x&sig=VoCV10jG_KyMYQ1ZCrBsLPPR_As&hl=en&ei=w88QTKLWC9DXccfNtfQH&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBQQ6AEwAA#v=onepage&q=Asherah&f=false K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.103]</ref> Inscripții invocând binecuvântări de la „Iahveh și [[așerah]] a sa” au fost găsite în două situri de pe teritoriul anticului [[Regatul Iuda|Iuda]], iar una dintre ele include un desen al două figuri care pot să-l reprezinte pe Iahveh și pe [[Așerah]] ca soție a lui Iahveh.<ref name="bare_url">[http://books.google.com.au/books?id=yCkRz5pfxz0C&printsec=frontcover&dq=Dictionary+of+Deities+and+Demons&source=bl&ots=aFsxa0jZ1x&sig=VoCV10jG_KyMYQ1ZCrBsLPPR_As&hl=en&ei=w88QTKLWC9DXccfNtfQH&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBQQ6AEwAA#v=onepage&q=Asherah&f=false K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.104]</ref> Este posibil că [[Așerah]] era asociată cu regina principală din vechiul [[Regatul Iuda|Iuda]] și din [[Israel]], iar această asociere fermă cu cultul regilor ar putea lămuri dispariția completă a zeiței atunci când monarhia a dispărut.<ref name="bare_url" />

[[William G. Dever]] a sugerat că [[Așerah]] era adorată drept [[Împărăteasa cerului (antichitate)|Împărăteasa cerului]] (evreii coceau mici prăjituri pentru serbarea sărbătorii ei),<ref>[[William G. Dever]], "[[Did God Have a Wife?]]" (Eerdmans, ISBN 0-8028-2852-3,2005) - see reviews of this book by [http://www.bookreviews.org/pdf/4910_6305.pdf Patrick D. Miller] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20071023103740/http://www.bookreviews.org/pdf/4910_6305.pdf|date=2007-10-23}}, [http://www.bookreviews.org/pdf/4910_5127.pdf Yairah Amit] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20071023103756/http://www.bookreviews.org/pdf/4910_5127.pdf|date=2007-10-23}}.</ref> dar [[John Day (cercetător al Vechiului Testament)|John Day]] afirmă că „nu există nimic din primul mileniu î.e.n. care să denote că [[Așerah]] era «Împărăteasa cerului» sau s-o asocieze pe ea în mod special cu cerul.”<ref>Day, John ''Yahweh and the gods and goddesses of Canaan'' Continuum International Publishing Group - Sheffie (26 Dec 2002) ISBN 978-0-8264-6830-7 p.146</ref>

Figurinele Așerei sunt mărturii arheologice extrem de întâlnite, indicând popularitatea cultului ei din cele mai vechi timpuri până la exilul în Babilon.<ref>Dever, William G. (2005), "Did God Have a Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel", (Eerdmans ISBN 0-8028-2852-3)</ref> Mai rare sunt inscripțiile care-l leagă pe [[YHVH|Iahveh]] de [[Așerah]], care au fost descoperite: un [[ostrakon]] din sec. al VIII-lea î.e.n. înscris cu „Berakhti etkhem l’[[YHVH]] Shomron ul’Asherato” (ebraică: בירכתי אתכם ליהוה שומרון ולאשרתו) a fost descoperit de arheologi [[israel]]ieni la [[Kuntillet Ajrud]] (în ebraică „Horvat Teman”) în cursul excavărilor din deșertul Sinai în 1975. Aceasta se traduce ca: „Te-am binecuvantat prin [[YHVH]] din Samaria și [[Așerah]] a Sa” (sau poate „... prin [[YHVH]] păzitorul nostrul și [[Așerah]] a Sa”, dacă „Shomron” ar trebui citit ca „shomrenu”). Altă inscripție, din from Khirbet el-Kom de lângă Hebron scrie: „Binecuvântat fie Uriyahu de către [[Yahweh]] și de [[Așerah]] a Sa; el l-a salvat de dușmanii săi!”.<ref>[[Israel Finkelstein]] and [[Neil Asher Silberman]], ''[[The Bible Unearthed]]: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts'', ISBN 0-684-86912-8</ref> Tilde Binger observă în studiul ei ''Asherah: Goddesses in Ugarit, Israel and the Old Testament'' (1997, p.&nbsp;141), că există mărturii că [[Așerah]] poate fi văzută ca fiind „o stelă de lemn neiconică sau o columnă de un anumit fel, un copac viu sau o statuie mai obișnuită.” O statuie de lemn cioplită din topor și plantată în solul casei era simbolului Așerei, iar uneori o statuie de lut fără picioare. Imaginile ei cultice („idolii”) au fost găsite de asemenea în păduri, sculptate în copaci vii, sau sub formă de stâlpi de lângă altar care erau plasați la marginea unor drumuri. Stâlpii Așerei sunt menționați în [[Exod]], [[Deuteronom]], [[Cartea Judecătorilor]] și [[Cărțile Împăraților]], a doua [[Cartea Cronicilor|Carte a Cronicilor]] și cărțile lui [[Isaia]], [[Ieremia]] și [[Mica]]. Termenul apare adesea doar ca אשרה, ''[[Așerah]]''; acesta este tradus ca „arbori” în [[King James Version]] și ca „stâlpi” în [[New Revised Standard Version]], deși în text nu apare niciun cuvânt care ar putea fi tradus ca „stâlpi”.

Într-un documentar al [[BBC]] dr. Francesca Stavrakopoulou, fostă lector principal la [[Universitatea din Exeter]], actualmente profesor universitar deplin, specializată în studii biblice ebraice declara: „Majoritatea cercetătorilor biblici din întreaga lume acceptă acum drept convigătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soție.”<ref>Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The majority of biblical scholars throughout the world now accept it as compelling evidence that God once had a consort.”</ref> Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia [[canaan]]ită, prof. dr. Herbert Niehr de la [[Universitatea din Tübingen]] declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada [[Macabei]]lor (secolul al II-lea î.e.n.).<ref>{{cite web|url=http://www.bbc.co.uk/programmes/b00zw3fl |title=BBC Two - Bible's Buried Secrets, Did God Have a Wife? |publisher=BBC |date=21 December 2011|accessdate=4 July 2012|quote=Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.}}</ref><ref name="Toynbee1961">Nu e o opinie prea nouă, cf. {{cite book|first=Arnold|last=Toynbee|authorlink=Arnold Joseph Toynbee|author2=Royal Institute of International Affairs|title=A Study of History|volume=12|url=https://books.google.com/books?id=h98IAQAAIAAJ|year=1961|publisher=Oxford University Press, H. Milford|page=425}} și Hermann Gunkel în 1901, conform {{cite book|first=William John|last=Lyons|title=Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative|url=https://books.google.com/books?id=bVqvAwAAQBAJ&pg=PA140|date=1 July 2002|publisher=A&C Black|isbn=978-0-567-40343-8|page=140|quote=Because of his view of the history of religions as an evolutionary process, the latter is his preferred option. Polytheism is seen as older than monotheism and so as the more likely background for the original version of the legend, the visit of three gods to test an individual who proves through his hospitality his worthiness to be given the gift of a son.}}</ref> Un curs de la [[Universitatea Yale]] și alte lucrări confirmă acest lucru.<ref name="Barton 2012 p. 56">{{cite book | last=Barton | first=John | title=The Theology of the Book of Amos | publisher=Cambridge University Press | series=Old Testament Theology | year=2012 | isbn=978-1-107-37715-8 | url=https://books.google.nl/books?id=xD8hAwAAQBAJ&pg=PA56 | access-date=5 September 2023 | page=56 | quote=There can be little doubt that polytheism was the normal religion of Israel in practice. [...] On popular religion in Israel see Francesca Stavrakopoulou , “‘Popular’ Religion and ‘Official’ Religion: Practice, Perception, Portrayal,” in Religious Diversity in Ancient Israel and Judah (eds. F. Stavrakopoulou and J. Barton ; London: T & T Clark, 2010), 37–58. This essay problematizes the distinction between popular and official religion, a distinction that was not necessarily obvious at the time to everyone, even though the Old Testament gives the impression that it was.}}</ref><ref name="Oxford2020MJ">{{cite book |title=The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible |last=Winn Leith |first=Mary Joan |publisher=Oxford University Press |year=2020 |isbn=978-0-19-026116-0 |pages=148 |editor-last=Kelle |editor-first=Brad E. |chapter=New Perspectives on the Return from Exile and Persian-Period Yehud |editor-last2=Strawn |editor-first2=Brent A. |chapter-url=https://www.google.es/books/edition/The_Oxford_Handbook_of_the_Historical_Bo/7y4DEAAAQBAJ?hl=es&pg=PA148|quote=New data from archaeological surveys, excavations, and, sadly, from looted artifacts purchased on the antiquities market have advanced knowledge of the Persian period in its local and international aspects (Stern 2001; Grabbe 2004; Betlyon 2005; Pearce and Wunsch 2014; Lemaire 2015). Archaeological discoveries since the 1970s have demonstrated that preexilic Israelite religion was not yet monotheistic and that strictly monotheistic Yahwism gained adherents in the Persian period (Gnuse 1997; Smith 2002; Albertz and Becking 2003). Not surprisingly then, the last few decades have witnessed reassessments of old certainties and new questions about the history, religion, and culture of the people who worshiped Yhwh in the sixth through late fourth centuries BCE.}}</ref><ref name="Edelman 1995 p. 19">{{cite book | last=Edelman | first=Diana V. | title=The Triumph of Elohim: From Yahwisms to Judaisms | publisher=Kok Pharos | series=Contributions to biblical exegesis and theology | year=1995 | isbn=978-90-390-0124-0 | url=https://books.google.nl/books?id=bua2dMa9fJ4C&pg=PA19 | access-date=1 September 2022 | page=19}}</ref><ref name="Gnuse 2016 p. 5">{{cite book | last=Gnuse | first=Robert Karl | title=Trajectories of Justice: What the Bible Says about Slaves, Women, and Homosexuality | publisher=Lutterworth Press | year=2016 | isbn=978-0-7188-4456-1 | url=https://books.google.nl/books?id=gdTYDwAAQBAJ&pg=PA5 | access-date=1 September 2022 | page=5}}</ref><ref name="Carraway 2013 p. 66">{{cite book | last=Carraway | first=George | title=Christ is God Over All: Romans 9:5 in the context of Romans 9-11 | publisher=Bloomsbury Publishing | series=The Library of New Testament Studies | year=2013 | isbn=978-0-567-26701-6 | url=https://books.google.nl/books?id=je7UAAAAQBAJ&pg=PA66 | access-date=1 September 2022 | page=66 | quote=Second, it was probably not until the exile that monotheism proper was clearly formulated.}}</ref><ref name="Center for Online Judaic Studies 2008">{{cite web | first=Christine | last=Hayes | title=Moses and the Beginning of Yahwism: (Genesis 37- Exodus 4), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006. | website=Center for Online Judaic Studies | date=3 July 2008 |url=http://cojs.org/moses_and_the_beginning_of_yahwism-_-genesis_37-_exodus_4-_christine_hayes-_open_yale_courses_-transcription-_2006/ | access-date=17 August 2022 | quote=Only later would a Yahweh-only party polemicize against and seek to suppress certain… what came to be seen as undesirable elements of Israelite-Judean religion, and these elements would be labeled Canaanite, as a part of a process of Israelite differentiation. But what appears in the Bible as a battle between Israelites, pure Yahwists, and Canaanites, pure polytheists, is indeed better understood as a civil war between Yahweh-only Israelites, and Israelites who are participating in the cult of their ancestors.}}</ref>{{sfn|Finkelstein|Silberman|2002|p=234|ps=: The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.}}{{sfn|Sommer|2009|p=145 | ps = It is a commonplace of modern biblical scholarship that Israelite religion prior to the Babylonian exile was basically polytheistic. [...] Many scholars argue that ancient Israelites worshipped a plethora of gods and goddesses [...].}} William Foxwell Albright, liderul unei generații trecute de arheologi biblici, nu a fost, totuși, un literalist biblic, ''Iahve și zeii din Canaan'', de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.<ref name="Sanders 2003 p. ">{{cite journal | last=Sanders | first=Seth | title=Review of Mark S. Smith, The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Foreword by Patrick D. Miller | journal=The Journal of Hebrew Scriptures | publisher=University of Alberta Libraries | volume=4 | date=31 December 2003 | issn=1203-1542 | doi=10.5508/jhs5866 | url=https://archive.wikiwix.com/cache/index2.php?url=http://www.arts.ualberta.ca/JHS/reviews/review119.htm#federation=archive.wikiwix.com&tab=url}}</ref>

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) Amihai Mazar afirmă că Iahve avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe Iahve.<ref name=friedman>Cf. {{cite web | title=Background on Scholars | website=icarusfilms.com | date=19 June 2017 | url=http://icarusfilms.com/new2006/bib2.html | archive-url=https://web.archive.org/web/20170619000702/http://icarusfilms.com/new2006/bib2.html | archive-date=19 June 2017 | dead-url=unfit | access-date=26 March 2019}}</ref>

Cea mai nouă teorie este că adorarea lui Yahweh a fost introdusă în Regatul Iuda de dinastia omridă, începând cu mijlocul secolului IX î.Hr.<ref name="Entangled Religions 2023 a441">{{cite web | first1=Christian | last1=Frevel | 
 title=View of When and from Where did YHWH Emerge? Some Reflections on Early Yahwism in Israel and Judah | website=Entangled Religions | date=20 June 2023 | url=https://er.ceres.rub.de/index.php/ER/article/view/8776/8449 | access-date=25 January 2024}}</ref>

== Titluri ale lui Dumnezeu folosite în Biblie ==
Cel mai des întâlnit titlu este Dumnezeu (''El'' / ''Elohim''). În ebraică, acest cuvânt se pare că înseamnă ''Cel Puternic''. În limba germană (și prin moștenire și în limba engleză) cuvântul Dumnezeu (''Gott'') se pare că provine de la un verb care înseamnă ''a chema'', ''Gott'' însemnând așadar ''Cel Chemat'' (evident, de către oameni). Martin Luther a interpretat cuvântul ''Gott'' ca provenind de la cuvântul ''gut>'' (''bun'') <ref>Fritz Grünzweig et. al., Biblisches Wörterbuch, R. Brockhaus Verlag, Wuppertal, 1994, p. 160</ref>.

Titlul ''El'' a fost și el folosit ca parte constituentă a unor nume proprii, ca de ex. Daniel (''judecătorul meu este Dumnezeu'') sau Mihael (''cine este ca Dumnezeu?'').

Termenul ''Elohim'' (dumnezei) este forma de plural al lui ''elohah'' (dumnezeu).<ref>"Mai multe din cele mai frecvente nume menționate sunt formulate din punct de vedere gramatical la plural: Elohim pare a însemna literalmente "dumnezei"; Adonai înseamnă literalmente "Domnii mei"; în timp ce Șadai, a cărei semnificație exactă e necunoscută, și el pare a fi un plural." - p. 207 (Chapter 11 - "The Overarching Unity, Culmination of Ethical Monotheism") din "The natural history of the Bible: An Environmental Exploration of the Hebrew Scriptures", Daniel Hillel, Columbia University Press 2006. ("Several of the most frequently mentioned names are cast grammatically in the plural: Elohim seems to mean, literally, "gods"; Adonai means, literally, "my lords"; while Shaddai, whose exact meaning is unknown, also seems to be in the plural mode.")</ref> În Biblie, această formă se referă la un număr de dumnezei (de ex. în {{Bibleref|Geneza|31|30}}), dar de cele mai multe ori este utilizat ca formă de ''[[pluralis majestatis]]'', indicând demnitate sau excelență. Referindu-se la acest aspect, eruditul Aaron Ember a scris: ''Că limbajul Vechiului Testament a abandonat idea de pluralitate a termenului Elohim este arătat în special prin faptul că este construit aproape invariabil cu un verb predicativ la singular și preia und atribut adjectival la singular. Elohim trebuie explicat la un plural intens, denotând măreție și maiestate, fiind egal cu Dumnezeul cel Mare'' <ref>Jurnalul American al Limbilor și Literaturilor Semitice, Vol. XXI, 1905, p. 208: ''That the language of the Old Testament has entirely given up the idea of plurality in Elohim (as applied to the God of Israel) is especially shown by the fact that it is almost invariably construed with a singular verbal predicate, and takes a singular adjectival attribute […] Elohim must rather be explained as an intensive plural, denoting greatness and majesty, being equal to The Great God.''</ref>.

Termenul ''Elohim'' este însă folosit și pentru alți dumnezei: în {{Bibleref|Judecatori|16|23-24}} este folosit pentru zeul filistean Dagon (cel cu coadă de pește), iar în {{Bibleref2|2|Imparati|19|37}}, pentru zeul asirian Nisroc. Pentru un evreu vorbind cu un filistean sau cu un asirian, termenul de Dumnezeu (Elohim) ar fi fost așadar insuficient pentru a-l identifica pe dumnezeul căruia i se închina.

Dicționarul ''The Imperial Bible Dictionary'' ilustrează foarte potrivit diferența dintre ''Elohim'' și ''Iehova''. Despre numele ''Iehova'' se scrie: ”Este întotdeauna un nume ''propriu'', indicând pe Dumnezeu în persoană și numai pe el, în timp ce Elohim are mai mult caracterul unui substantiv ''comun'' care într-adevăr indică de obicei, dar nu în mod necesar și nici consistent, pe Dumnezeul Suprem. /.../ Evreul poate zice Elohim-ul, Dumnezeul adevărat (ca fiind opus tuturor dumnezeilor falși), dar niciodată nu spune Iehova-ul, pentru că Iehova este numele doar a Dumnezeului adevărat. El mai spune Dumnezeul ''meu'', /.../ dar niciodată Iehova-ul ''meu'', pentru că atunci când spune Dumnezeul meu, el denotă pe Iehova. El vorbește de Dumnezeul lui Israel, dar niciodată de Iehova al lui Israel, pentru că nu există nici un alt Iehova. El vorbește de Dumnezeu Cel Viu, dar niciodată de Iehova Cel Viu, pentru că el nu poate concepe pe Iehova altfel decât fiind viu" <ref>Editat de P. Fairbairn, Londra, 1874, Vol 1, p. 856: ''It is everywhere a ''proper'' name, denoting the personal God and him only; whereas Elohim partakes more of the character ofa ''common'' noun, denoting usually, indeed, but not necessarily nor uniformly, the Supreme /.../ The Hebrew may say ''the'' Elohim, ''the'' true God, in opposition to all false gods, but he never says ''the'' Jehovah, for Jehovah is the name of the true God only. He says again and again ''my'' God /.../ but never ''my'' Jehovah, for when he says my God, he means Jehovah. He speaks of the God of Israel, but never of the Jehovah of Israel, for there is no other Jehovah. He speaks of the living God, but never of the living Jehovah, for he cannot conceive of Jehovah as other than living''</ref>.

Utilizarea Numelui divin aduce o notă personală în relația dinte Divinitate și oameni. Citând cartea ''Titlurile lui Iehova'' (''Titles of Jehovah'') de Webb-Peploe, autorul Nathan Stone scrie în cartea sa [http://www.ldolphin.org/nathanstone/ ''Numele lui Dumnezeu'']{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}: ''În timp ce termenul Elohim asumă o dragoste către toată creația și toate creaturile ca lucru al mâinilor sale, numele Iehova revelează dragostea sa ca fiind condiționată de atribute morale și spirituale. În această lumină este semnificativ că numele Iehova, așa cum am notat în prealabil, nu apare până la {{Bibleverse|Geneza|2|4|ASV}}. Până acolo, narațiunea se ocupă cu relatarea generală despre întreaga creație. Dar acum începe relatarea specială referitoare la crearea omului și a relației speciale a lui Dumnezeu cu omul, văzut diferit de creația inferioară. Dumnezeu intră acum în comuniune cu cel pe care L-a creat în propria-i imagine, iar Elohim este numit acum Jehova-Elohim, care binecuvintează pământul de dragul omului, care este reprezentantul Lui pe pământ.'' <ref>''Whereas the term Elohim assumes a love toward all creation and creatures as the work of His hands, the flame Jehovah reveals this love as conditioned upon moral and spiritual attributes. In this connection it is significant that the name Jehovah, as we have already noted, does not appear till {{Bibleverses|Genesis|2|4|ASV}}. Till then the narrative is concerned only with the general account of the entire creation. But now begins the special account of the creation of man and God's special relationship to man as distinct from the lower creation. God now comes into communion with the one whom He has made in His image, and the Elohim now is called Jehovah-Elohim, who blesses the earth for the sake of man, His representative upon it.''</it></ref>

Continuând, autorul scrie: ''Având numele Iehova, Dumnezeu îl pune pe om sub obligație morală, avertizându-l de pedeapsa pentru neascultare. Trebuie să faci asta și să nu faci asta. În această lumină, cât de semnificativ este faptul că, atunci când Satana o ispitește pe Eva, el nu folosește numele Iehova, ci doar Elohim, dar nici Eva nu-l folosește în răspunsul ei către el. Este oare pentru că numele Iehova nu le este cunoscut, sau mai degrabă pentru că intenția deliberată a lui Satan de a o înșela și un sentiment incipient de vinovăție în Eva suprimă acest nume? Poate cineva face răul și în același timp rosti numele? Și iarăși cât de semnificativ că după ce păcătuiesc și se ascund, atunci aud vocea lui Iehova-Dumnezeu în grădină, spunând "Unde ești?", cerându-le socoteală pentru faptele lor.'' <ref>Nathan Stone, Names of God, The Moody Bible Institue of Chicago, 1944: ''It is as Jehovah that God places man under moral obligations with a warning of punishment for disobedience. Thou shalt and thou shalt not. How significant in the light of this that when Satan tempts Eve to disobedience he does not mention the name Jehovah, but only Elohim, nor does Eve mention it in her reply to him. Is it because the name Jehovah is not known to them, or rather because deliberate purpose on Satan's part to deceive and an incipient sense of guilt within Eve suppress that name? Can one do evil and mention that name at the same time? And how significant, too, that after their sin they hide, and then hear the voice of Jehovah-God in the garden, saying, "Where art thou?" demanding an account of their actions.''</ref>

== Iehova: dumnezeu tribal? ==

Biblia este o carte scrisă de diverși autori în diverse epoci și care exprimă diverse opinii asupra multor chestiuni. {{Bibleref|Exod|6|7}}, de exemplu, indică că Iahve se percepe a fi dumnezeul exclusiv al evreilor, în ciuda faptului că este creatorul universului, deci al tuturor popoarelor inclusiv. Iată cum comentează pasajul amintit filozoful creștin Etienne Gilson în lucrarea "Filozofia în Evul Mediu" (Humanitas 1995, p.&nbsp;145): "Pact între două părți așadar, de la care sunt excluse toate celelalte popoare, tot așa cum sunt excluși toți ceilalți zei; un pact între poporul lui Dumnezeu și Dumnezeu împotriva celorlalte popoare, între Dumnezeu și poporul pe care și l-a ales, împotriva tuturor celorlalți zei." Tot în sensul ideii că Iahve este un dumnezeu tribal vine, de ex., articolul lui Lonnie D. Kliever în Macmillan "Encyclopedia Of Death And Dying" si în "Encyclopedia of Bioethics", care scrie textual ca religia iudaică a derivat din politeismul tribal al Mesopotamiei, Iahve fiind un "zeu național"<ref>"IV - Gândirea religioasă occidentală: Nu există o unică viziune biblică despre moarte. Această lipsă a unei unice percepții scripturale despre moarte cu greu poate fi considerată surprinzătoare, dat fiind faptul că Biblia este scriere sfântă pentru trei religii globale și că al ei conținut a fost scris și redactat de-a lungul unei perioade de o mie de ani sau mai mult. Dar istoria dezvoltării religioase și literare pe care ne-o dezvăluie Biblia ne permite un fel de "arheologie" a gândirii biblice despre moarte. Deși în mod cert o simplificare grosieră, relatarea următoare privitoare la evoluția percepțiilor Bibliei despre moarte poate fi urmărită înspre trecut prin ramificațiile lor aleatorii și înspre contemporaneitate prin convergențele lor studiate. Exprimată de maniera cea mai simplă posibil, un antic zeu de deșert numit Iahve a ajuns să fie considerat nu numai zeul național al unei nații sfinte, ci și ca unicul Dumnezeu al universului. Aceste schimbări în percepția biblică despre Dumnezeu vor avea importante consecințe și erau însoțite de schimbări remarcabile în percepțiile biblice în ce privește moartea, începându-se cu respingerea și terminându-se cu acceptarea ideii de existență individuală post-mortem. Biblia ebraică: Religia evreiască a apărut din politeismele tribale ale Mesopotamiei antice. Numai treptat au reușit protagoniștii iahvismului să impună zeitatea lor ca dumnezeu național al diverselor triburi semite, care au fost finalmente contopite în ultima jumătate a celui de-al doilea mileniu înaintea erei noastre, pentru a deveni poporul cunoscut drept isrealit. O armă cheie în lupta lor pentru impunerea supremației lui Iahve a fost suprimarea credințelor și practicilor prevalente legate de moarte. Cultura mesopotamiană articulase două concepții extrem de diferite despre moarte, păstrând [[noțiune primitivă|noțiuni primitive]] despre viață după moarte ca o continuare a vieții înainte de moarte. Pe de-o parte, cultele mortuare afirmau posibilitatea vieții după moarte pentru cei puternici și privilegiați, care cereau închinăciune și loialitate din partea celor vii. Pe de altă parte, existența după moarte era limitată la o lume subpământeană îngrozitoare unde morții erau învăluiți în întuneric și trăiau mâncând humă. În ambele cazuri, lumea morților era sub controlul zeilor lumii subpământene. Din acest motiv, campionii iahvismului denunțau credințele și practicile politeiste, atât cele ale cultelor mortuare cât și cele ale "casei pulberii". Contra cultelor mortuare, iahviștii prezentau o imagine despre natura umană și destin care subminau toate tendințele de închinare la strămoși ca și necromanția. În mitul iahvist al Creației, perechea protoumană fusese creată din pământ și era destinată să revină în pământ (Gen. {{Biblerefs|Geneza|3|19}}). Ființele umane erau în această concepție corpuri materiale animate de o forță vitală (nefeș sau ruach) care sălășuia în suflu sau sânge. Moartea survenea atunci când forța vitală părăsea trupul și se întorcea la Iahve. Astfel, toți oamenii erau destinați unei soarte comune - stăpâni sau sclavi, bogați sau săraci, buni sau răi - toți coborau după moarte sub pământ într-un loc al morților numit "Șe'ol", unde continau o existență mohorâtă, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp. Acest regat al morților era descris în diferite moduri drept o groapă îngrozitoare și întunecoasă sau ca un oraș înconjurat de ziduri și acoperit de pulbere. Deși asemănătoare cu lumea subpământeană a mesopotamienilor, noțiunea iahvistă de Șe'ol excludea orice divinitate care să stăpânească regiunea infernală. Nici un zeu al lumii subpământești, nici măcar Iahve însuși, nu era implicat în existența locuitorilor Șe'olului. Iahve domnea ca zeitate supremă peste comunitatea celor în viață, administrând pedepse și recompense numai în viața prezentă. Cu alte cuvinte, mortalitatea era acceptată ca un fapt al vieții. Moartea prematură sau violentă era temută și percepută a fi un imens rău cu rol de pedeapsă pentru păcate. Ca atare, moartea timpurie sau atroce erau sub controlul lui Iahve (Isa. {{Biblerefs|Isaia|45|7}}). Însă moartea la capătul unei lungi și fericite vieți era acceptată, dacă nu dorită (Gen. {{Biblerefs|Geneza|25|8}}; {{Bibleref|Job|5|26}}). Ce conta finalmente erau acele lucruri care supraviețuiau individului muritor: o bună reputație, descendenți de sex masculin, țara promisă și Dumnezeul Israelului ([http://www.biblegateway.com/passage/?search=Psalmi+90&version=RMNN Ps. 90])." [http://s201.photobucket.com/albums/aa141/remusoctavian/DeathBiblicalThought1.jpg eng] [http://s201.photobucket.com/albums/aa141/remusoctavian/DeathBiblicalThought2.jpg eng] [http://rapidshare.com/files/257194388/DeathBiblicalThought.pdf.html eng]</ref>.

Pe de altă parte, pasajele biblice, fie că sprijină sau resping ideea că Iahve e un zeu tribal, nu sunt unica sursă de informații asupra religiei evreilor: aceasta are o vechime de cel puțin o mie de ani înaintea scrierii cărtii lui "Isaia", carte a Bibliei care de altfel e recunoscut a avea, funcție de pasaj, date ale redactării diferite. În realitate, mărturia internă (biblică) dacă nu este susținută cumva și altfel, nu poate constitui un argument în sprijinul unui punct de vedere, altfel, ar trebui să acceptăm, de ex., și faptul că ''Pământul e plat'', pe criteriul "așa spune Biblia".<ref>"firmament" - separația făcută de Dumnezeu, conform relatării "P" a Facerii, pentru a susține apa cosmică și a forma cerul {{Biblerefs|Geneza|1|6-8}}). '''Cosomologia ebraică prezenta un Pământ plat peste care se afla un firmament de formă semisferică, sprijinit deasupra solului de munți și înconjurat de ape.''' Găuri sau jgheaburi (ferestre, Gen. {{Biblerefs|Geneza|7|11}}) permiteau apei cerești să cadă sub formă de ploaie. Firmamentul reprezenta cerurile pe care Dumnezeu a pus Soarele (Ps. {{Biblerefs|Psalmi|19|4}}) și stelele (Gen. {{Biblerefs|Geneza|1|14}}) în cea de-a patra zi a facerii. Mai exista apă și sub Pământ (Gen. {{Biblerefs|Geneza|1|7}}), care în timpul Potopului se unise cu apa cerească pentru a acoperi Pământul; "șeol"-ul se afla la fundul Pământului (Isa. {{Biblerefs|Isaia|14|9}}; Num. {{Biblerefs|Numeri|16|30}}).''' - How to cite this entry: "firmament", '''Dictionary of the Bible''', W. R. F. Browning, Oxford University Press, 1997. Oxford Reference Online." ("firmament - The division made by God, according to the P account of creation, to restrain the cosmic water and form the sky (Gen. {{Biblerefs|Geneza|1|6-8}}). '''Hebrew cosmology pictured a flat earth, over which was a dome-shaped firmament, supported above the earth by mountains, and surrounded by waters. Holes or sluices (windows, Gen. {{Biblerefs|Geneza|7|11}}) allowed the water to fall as rain. The firmament was the heavens in which God set the sun (Ps. {{Biblerefs|Psalmi|19|4}}) and the stars (Gen. {{Biblerefs|Geneza|1|14}}) on the fourth day of the creation. There was more water under the earth (Gen. {{Biblerefs|Geneza|1|7}}) and during the Flood the two great oceans joined up and covered the earth; sheol was at the bottom of the earth (Isa. {{Biblerefs|Isaia|14|9}}; Num. {{Biblerefs|Numeri|16|30}}).''' How to cite this entry: "firmament", '''Dictionary of the Bible''', W. R. F. Browning, Oxford University Press, 1997. Oxford Reference Online.")</ref>

Cu greu se poate sustine totusi că "Iehova și-a arătat interesul pentru oamenii din toate națiile", cât timp Biblia (Vechiul Testament) ne arată că interesul lui în ce-i priveste se reducea doar la a stârpi aceste nații de pe teritoriile lor ancestrale, pentru a face astfel loc evreilor. În plus, este fapt atestat că evreii adorau zeitatea lor națională fără a nega existența zeităților popoarelor vecine.<ref>The Hebrews worshiped Yahweh as their national god and there are OT allusions to other nations' gods which imply a belief in their existence, alongside Israel's Yahweh. Such gods, it was held, were worshiped legitimately in their own country (1 Sam. 26: 19). Now and then undisguised polytheism crept in by the monarch's back door, as when Yahweh was allocated a female consort (1 Kgs. 11: 5), and opposite the Temple were built shrines to Kemosh and Milcom. The prophets were zealous in opposition and in the 7th cent.BCE these shrines were demolished by Josiah. In Deuteronomy, monotheism was linked to strong ethical demands (Deut. 6: 4) and after the Exile there was no looking back: Second Isaiah ( Deutero-Isaiah) accepts that Yahweh is responsible for both good and evil (Isa. 45: 7). He can ridicule polytheism without serious comprehension of it but also without any expectation of being contradicted. Nevertheless, even when belief in the one God was fundamental, there remained traces of recognition of subordinate deities (Job 1–2) and the existence of angels and of Satan was also assumed. How to cite this entry: "monotheism" '''A Dictionary of the Bible''', W. R. F. Browning. Oxford University Press, 1997. Oxford Reference Online</ref>

== Iahve ca zeu asociat Soarelui ==
Datele arheologice (sinagoga bet-alfa, printre altele) și de critică a textelor levantine (Biblia ebraică inlcusiv<ref>În privința numelor teoforice, mărturisesc cu bucurie că eu unul consider, la fel ca mulți alții, Iehozera (Iahve a strălucit) și Șeharia (Zorile sunt Iahve) drept relevante. În ce-l privește pe primul, și eu am remarcat că zera poate fi folosit pentru a vorbi despre izbucnirea unei epidemii de lepră, dar dat fiind faptul că Iahve nu e lepră am considerat (și încă mai consider) cel mai potrivit să-l traduc așa cum am făcut-o mai sus. - p. 116 din A Response To Steve A. Wiggins, 'Yahweh: The God Of Sun?', J. Glen Taylor (Wycliffe College, University of Toronto, Canada), The Journal for the Study of the Old Testament, September 1996, no 21: pp. 107-119. http://jot.sagepub.com/content/21/71/107.full.pdf (acces restrâns) ("Regarding theophoric names, I happily confess to regarding Yehozerah, ’Yahweh has shone forth’, and Sheharyah, ’Dawn is Yahweh’, as plausibly relevant, as do many others. 41 Concerning the former, I too noted that zerah could be used of an outbreak of leprosy’ but since Yahweh is no leper I considered it most appropriate (and still do) to translate the name as above.")</ref>) sugerează că Iahve a fost asociat de cei care îl adorau cu Soarele.<ref>"Mai mult, Wiggins nu oferă nici o alternativă pentru consensul recent conform căruia închinarea la Soare a fost un fenomen iahvistic, altul decât să postuleze existența adorării Soarelui doar în termeni de posibilitate, fapt care este de nesusținut în lumina dovezilor." – p. 119 din A Response To Steve A. Wiggins, 'Yahweh: The God Of Sun?', J. Glen Taylor (Wycliffe College, University of Toronto, Canada), The Journal for the Study of the Old Testament, September 1996, no 21: pp. 107-119. http://jot.sagepub.com/content/21/71/107.full.pdf (acces restrâns) ("Moreover, Wiggins offers no alternative to the recent consensus that sun worship was a Yahwistic phenomenon but to relegate the existence of sun worship to the realm only of the ’possible’, which is untenable in light of the evidence.")</ref><ref>"Mai există și alte exemple a metaforicii solare în ce-l privește pe Iahve. Acestea include descrierea lui Iahve apelând la rădăcina verbală "zrh", a răsări, în Deuteronom 33:2, Isaia 60:1, Osea 6:3, și o dată în inscripțiile de la Kuntillet Ajrud. Acest termen este verbul folosit în mod uzual pentru răsăritul Soarelui. (Judecători 9:33, II Samuel 23:4, II Ezdra 3:17, Iona 4:8, Iov 9:7, Psalmi 104:4, Ecleziast 1:5; conform Judecători 5:31). Nume biblice și extrabiblice cu elementele shr (zori), zrh (a răsări) și n(w)r (lumină) pot indica un iahvism solar. Iezechiel 8:16 și II Regi 23:5,11 critică închinarea la Soare în templul din Ierusalim în perioada ultimelor decenii ale monarhiei judeene. Unii cercetători susțin că aceste pasaje indică o închinare la Soare, fie ca practică indigenă, fie ca rezultat al influențelor mesopotamiene sau arameene." - p. 149 din "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel", Mark S. Smith, 2nd ed., William B. Eerdmans Publishing Co. 2002. ("There are other instances of solar metaphor for Yahweh. These include describing Yahweh with the verbal root zrh, “rise,” in Deuteronomy 33:2, Isaiah 60:1, Hosea 6:3, and once in the Kuntillet ‘Ajrûd inscriptions. This word is the normal verb for the rising of the sun (Judg. 9:33; 2 Sam. 23:4; Nah. 3:17; Jon. 4:8; Job 9:7; Ps. 104:4; Eccles. 1:5; cf. Judg. 5:31). Biblical and extrabiblical Yahwistic names with the elements shr, “dawn,” zrh, “rise,” and n(w)r, “light,” may point to a solarized Yahwism. Ezekiel 8:16 and 2 Kings 23:5, 11 criticize solar worship in the Jerusalem temple in the final decades of the Judean monarchy. Some scholars argue that these passages point to solar worship, either as an indigenous practice or as a result of Mesopotamian or Aramaean influence."</ref> Fenomenul este destul de răspândit în regiune și apare în tradițiile referitoare la mai multe zeități.

=== Nume alternative ===
Evreii l-au supranumit pe YHWH felurit, în funcție de perioada istorică.

În Mesopotamia, locul lor de origine potrivit Bibliei, patriarhii au adorat zeități locale. Ajunși în [[Canaan]], evreii au luat cunoștință de zeitatea supremă locală, ''El'', și au adoptat-o. Astfel începe perioada de monolatrie a religiei evreiești. ''El'' a devenit un zeu personal și tribal.<ref>Encyclopaedia Britannica, art. ''Abraham'', p. 4 din 5: "As noted before, in Mesopotamia the patriarchs worshiped “other gods.” On Canaanite soil, they met the Canaanite supreme god, El, and adopted him, but only partially and nominally, bestowing upon him qualities destined to distinguish him and to assure his preeminence over all other gods. He was thus to become El 'Olam (God the Everlasting One), El 'Elyon (God Most High), El Shaddai (God, the One of the Mountains), and El Ro'i (God of Vision). In short, the god of Abraham possessed duration, transcendence, power, and knowledge. '''This was not monotheism but monolatry (the worship of one among many gods)''', with the bases laid for a true universalism. He was a personal god too, with direct relations with the individual, but also a family god and '''certainly still a tribal god.''' Here truly was the “God of our fathers,” who in the course of time was to become the “God of Abraham, Isaac, and Jacob.”"</ref> Varianta ''Elohim'' este pluralul de politețe al lui ''El'' sau ''Eloah'' (''Eloah'' apărând în Biblie în special în ''cartea lui Iov''), el intrând în diverse sintagme de adorație, cum ar fi ''El Elion'' (supremul), ''El Olam'' (eternul), etc., sau de particularizare, cum ar fi ''El Elohe Israel'' - ''El'', Dumnezeul lui Israel. Este dificil a se face distincție între sensul „zeul evreilor” și sensul „zeitate canaaneană”. De exemplu este incert dacă ''El-berith'' („Dumnezeul legământului”) în {{Bibleref|Judecatori|9|46}} se referă la Iahve, întrucât această zeitate pare a fi identică cu ''Baal-berith'' din versetele {{Biblerefs|Judecatori|8|33}} și {{Biblerefs|Judecatori|9|4}}, putând fi o zeitate canaanită.<ref>"It is uncertain whether El-berith ("God of the covenant") in {{Bibleref|Judges|9|46}} refers to Yahweh, for this deity seems to be the same as Baal-berith in {{Biblerefs|Judecatori|8|33}}; {{Biblerefs|Judecatori|9|4}}, and may be a Canaanite god." în: J. A. Emerton, ''Names of God in the Hebrew Bible'', The Oxford Guide to People and Places of the Bible. Ed. Bruce M. Metzger and Michael D. Coogan, Oxford University Press, 2001. Oxford Reference Online, Oxford University Press.)</ref>

De altfel este cunoscut faptul că în ce privește revelarea numelui său (acela de Iahve), tradițiile biblice diferă: astfel, conform acelor porțiuni de text ale [[Pentateuh]]ului atribuite de cercetători „Iahvistului” („sursei iahviste”), numele este cunoscut și adorat de pe vremea lui Adam, în timp ce alte texte din Pentateuh, și anume cele atribuite „sursei preoțești” („sursei P”), numele Iahve îi este revelat prima oară lui [[Moise]], ceea ce duce la concluzia că zeul pe care patriarhii l-au adorat era zeitatea din Canaan, ''El''.<ref>Encyclopaedia Britannica, art. ''Abraham'', p. 4: "It is known that, on the matter of the revelation of Yahweh to man, the biblical traditions differ. According to what scholars call the Yahwistic source (J) in the Pentateuch (the first five books of the Bible), Yahweh had been known and worshiped since Adam's time. According to the so-called Priestly source (P), the name of Yahweh was revealed only to Moses. It may be concluded that it was probably El whom the patriarchs, including Abraham, knew.".</ref>

Conform descoperirilor arheologice din [[Ugarit]], El era zeul suprem, tatăl zeilor (prin soția sa, zeița [[Așerah]]) și șeful consiliului divin, fiind deci superiorul lui Baal, zeitate adorată de evrei pentru puterea lui de a aduce ploaia.<ref>Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011.</ref>

Se remarcă prin semnificația ei formularea ''El Șadai'', cu sensul ''Dumnezeu atotputernic''. Importanța ei constă în faptul că Biblia (textele din „sursa P”, preoțească) spune că acesta a fost primul nume cu care zeul evreilor li s-a anunțat prima dată, înainte chiar de a-și revela numele YHWH.<ref>"Another name is El Shaddai, usually translated “God Almighty,” and the Priestly writer in the Pentateuch maintains that God first made himself known by that name before revealing his name Yahweh." în: J. A. Emerton, ''Names of God in the Hebrew Bible'', Oxford University Press, 2001)</ref> Șadai este un termen înrudit cu cuvântul akkadian cu sensul „munte”. Se știe că toți redactorii Pentateuhului s-au inspirat din tradițiile sumero-akkadiene.<ref>În acest sens, Edmond Jacob afirmă (în lucrarea ''Noul Testament'', ed. Humanitas 1993, p. 52), referindu-se la un alt autor al Pentateucului, și anume la „Iahvist”: „Voind să alcătuiască o istorie universală, el retrasează perioada de la creație până la constituirea umanității în neamuri. În acest scop el se inspiră din plin din tradițiile sumero-acadiene, mai cu seamă în privința creației și a potopului”.</ref> O traducere mai exactă a formulei El Șadai ar fi așadar „Dumnezeu, unicul munților”.<ref>Encyclopaedia Britannica, art. ''Abraham'', p. 4: "[...] El Shaddai (God, the One of the Mountains) [...]."</ref>

Un alt termen folosit de evrei este ''[[Baal]]'', fie prin identificare cu binecunoscuta zeitate omonimă canaaneană, fie datorită sensurilor de „domn”, „stăpân”. Această a doua posibilitate este nesigură, întrucât Biblia manifestă o aversiune pentru numele [[Baal]], utilizarea lui fiind considerată explicit manifestare de idolatrie, fapt vădit și din modificările intervenite în textele ulterioare (2 Samuel) pentru numele fiului lui Saul (care în Cronici apare ca fiind ''Eșbaal''), acesta devenind ''Eșboșet''. Aceeași situație cu fiul lui Ionatan, numit ''Meribaal'' (iubit de [[Baal]]), care în 2 Samuel devine ''Mefiboșet''.

Începând cu perioada de după exil (sec. 6 î.e.n.), îndeosebi după secolul 3 î.e.n., evreii nu au mai folosit numele Iahve, înlocuindu-l în sinagogă cu „Domnul” (''Adonai'')<ref>Encyclopaedia Britannica, art. "Yahweh", p.</ref>

== Sincretisme cu alte divinități ==
Așa cum arată textul biblic citat la început, religia poporului Israel trebuia să fie una în care nu se permite adorarea altui zeu în afara de Iahve. Asta se numește monolatrie sau henoteism. În decursul timpului însă, evreii au preluat zeii popoarelor vecine lor, exemplul cel mai notabil fiind al regelui Solomon, care la început a urmat exemplul tatălui său David, pentru ca ulterior să cadă în idolatrie, fiind influențat negativ de multele sale soții de alte etnii. Biblia condamnă în anumite pasaje în termeni fără echivoc deraierea religioasă a lui Solomon, denumind idolii națiunilor vecine ca fiind "lucruri dezgustătoare": Astarte (sau Aștoret, [[Așera]]), zeița sidonienilor, [[Moloh|Milcom]] și [[Moloh]], idolii [[ammon]]iților, precum și [[Chemoș]] ([[:en:Chemosh|en]]), idolul moabiților ({{Bibleref2|1|Imparati|11|1-8}}), în timp ce din alte pasaje transpare o viziune monolatră, acceptându-se si existența altor divinități. Existența sincretismelor dintre cultul lui YHVH și al idolilor/zeilor amintiți revelează practici neconcordante cu poruncile biblice.

Nu se poate vorbi însă despre un monoteism în sens propriu, ci despre monolatrie, pentru că în Biblie rareori se neagă existența altor zeități în afară de Iahve, în timp ce adesea aceste zeități sunt recunoscute. Astfel, doar începând cu secolul al 6-lea î.e.n. monoteismul iudaic s-a dezvoltat sub influența filozofiei grecesti pentru a deveni monoteist în sensul strict al termenului, afirmând un Dumnezeu pentru toată umanitatea.<ref>Enciclopedia Britannica, articol Monotheism, autor Theodorus P. van Baaren: "There may be some reason to speak of the Old Testament conception of God as monolatry rather than as monotheism, because the existence of other gods is seldom explicitly denied and many times even acknowledged. The passionate importance given to the proclamation of Yahweh as the one god who counts for Israel and the equally passionate rejection of other gods, however, make it truer to speak of the monotheism of Israel; as in what became the Judaic affirmation of faith, “Hear, O Israel, the Lord is our God, one Lord” (from New English Bible) (Deut. 6:4). The eminent Dutch Old Testament scholar Theodorus C. Vriezen writes: “It is striking how the whole life of the people is seen as dominated by Yahweh and by Yahweh alone. Even if one cannot speak of a strictly maintained monotheistic way of thinking, it is yet clear that faith in Yahweh is the foundation of life for the Israelite.” Monotheism is not a matter of mathematics—of opting for the number one as against other numbers—but the conscious choice of a person or group committing himself or themselves to one god rather than to any other ones and putting their faith in that one god; Joshua proclaims: “But as for me and my house, we will serve the Lord” (Josh. 24:15). In Israel the ethical aspect was as important as the exclusiveness of their one god; the prophets stressed the ethical elements of an essentially exclusive God. The God of Israel was a jealous god who forbade his believers to worship other gods. In this respect he differed from other gods in the ancient Near Eastern religions who, as a rule, did not put such exclusive obligation on their adherents. 
In later times—beginning in the 6th century BC and continuing into the early centuries of the Christian Era—Judaic monotheism developed in the same direction as did Christianity and also later Islam under the influence of Greek philosophy and became monotheistic in the strict sense of the word, affirming the one God for all men everywhere."</ref>

== Utilizarea tetragramei ==
Prima utilizare a tetragramei apare în perioada politeistă (evreii adorau alături de zeul lor tribal YHWH diverse alte zeități locale precum [[El (zeu)|El]], [[Milkon]], [[Anat]], [[Așera]], [[Baal]], [[Kemoș]]) și de tranziție spre monoteism, YHWH fiind numele zeității masculine, așa cum atestă mărturiile epigrafice găsite la ''Kuntilet Ajrud'' (ostrace cu invocații spre "Iahve și a sa [[Așera]]") și cele găsite la ''Șefela'' (tăblițe cu inscripția "Iahve și a sa [[Așera]]", ca și numeroase statuete care demonstrează că partenera divină a lui YHWH era adorată de evreii timpului atât în templu cât și în case).

Ulterior, odată cu statornicirea monoteismului, tetragrama a desemnat zeul unic al iudaismului, [[Dumnezeu]]. Trecerea a început la nivel oficial (al statului) în secolul al VIII-lea î.e.n. și a durat mai multe sute de ani, perioadă în care a cunoscut progrese și eșecuri succesive. În secolul al VII-lea î.e.n., după reforma lui Iosia, populația încă nu era sub influența monoteismului și nici a henoteismului (monolatriei), întrucât în casele evreilor se găseau încă statuete ale adoratei soții a lui YHWH, [[Așera]]. La sfârșitul secolului V î.e.n. evreii încă ezitau să adopte monoteismul absolut, după cum atestă papirusurile evreilor de pe insula Yeb (Elephantine), refugiați în Egipt din fața invaziilor asiriene și babiloniene din regatul Iuda: templul local era dedicat mai multor zeități canaaneene, între care Iahve și Anat. Templul a fost distrus de egipteni la cererea preoților lor, care vedeau probabil în apariția unei noi religii și a unor noi zeități în Egipt o amenințare pentru propriile credințe.<ref>J. R. Porter (profesor emerit de teologie la Universitatea Exeter, fost membru al Sinodului Bisericii Angliei, fost membru al Oriel College (Universitatea Oxford)), lucrarea ''Biblia'' editată de Evergreen în 2007, colecția Istorie Universală, p. 117.</ref> 
În zorile religiei iudaice între Iahve, dumnezeul evreilor și Satan, nu se făcea o distincție clară, după cum reiese din povestea din {{Bibleref|Exod|4|24}}, unde Moise este pe punctul de a fi omorât de Dumnezeu. Acest pasaj introdus în textul ''Ieșirii'' (''Exodului'') pare a fi un fragment narativ vechi, din perioada în care Iahve era perceput ca un soi de demon nocturn ostil.<ref>J. R. Porter, ''Biblia'', p. 55: "Moïse et sa famille sont sur le chemin qui les ramène en Egypte Ex. {{Biblerefs|Exod|4|20}}) lorsqu'ils font halte pour la nuit. Là a lieu un événement énigmatique: Moïse rencontre Yahvé qui «tente de le faire mourir». Ce passage (Ex. {{Biblerefs|Exod|4|24-26}}) est difficile à interpréter, sans doute parce que l'auteur du texte biblique n'en connaissait plus la signification véritable. Il semble s'agir là de l'insertion d'un fragment de narratif ancien. Yahvé y apparaît comme une sorte de démon nocturne et hostile, tandis que la circoncision évoquée est pratiquée à l'aide d'un silex tranchant."</ref>

Conform părții centrale a cărții lui Iov, toate necazurile care îl lovesc pe acesta sunt provocate de Dumnezeu însuși. Această opinie reflectă tradiția evreiească conform căreia totul e cauzat de o entitate spirituală unică, atât binele cât și răul. În prologul cărții lui Iov însă nu mai este Dumnezeu autorul necazurilor, ci Satana, care aici apare nu ca o încarnare a răului, ci ca un membru al curții cerești ({{Bibleref|Iov|1|6}}), el acționând cu permisiunea lui Iahve. În Biblie poate fi de altfel urmărită evoluția lui Satan: în 2 Samuel, Dumnezeu îl incită pe David să numere poporul ({{Bibleref2|2|Samuel|24|1}}). Însă același episod relatat în Cronici ({{Bibleref2|1|Cronici|21|1}}) ne spune că de fapt nu Dumnezeu, ci Satan, este acela care îi sugerează lui David recensământul cauzator de ciumă.<ref>J. R. Porter, ''Biblia'', p. 128</ref>

== Cuvântul cabalistic ==
Conform vechii tradiții orale a [[evreu|evreilor]], sau [[Cabala]], există un cuvânt sacru ce dă muritorului care reușește să îi descopere adevărata pronunție cheia tuturor științelor divine și umane.<ref>Papus, ''The Tarot Of The Bohemians'', 1892,[http://www.hermanubis.com.br/Artigos/EN/ARENthetarotofthebohemianspapus.htm eng]; vezi și Fabre d'Olivet, ''La langue hébraique restituée''</ref>

Fiecare literă din [[alfabetul ebraic]] are o triplă semnificație, reprezentând în același timp trei lucruri: un semn grafic, un număr (numărul de ordine al literei în alfabet) și o idee. Așadar, a combina literele ebraice înseamnă a combina totodată numere și idei. Acest concept l-a determinat pe [[Eliphas Levi]] să observe o afinitate între cele 22 de cărți majore ale [[Tarot]]ului și cele 22 de litere ale alfabetului ebraic.<ref>Eliphas Levi, ''Dogme et Rituel de la Haute Magie'', 1856</ref> Cuvântul, pe care evreii nu îl pronunțau niciodată și pe care numai preotul îl rostea o singură dată pe an în mijlocul mulțimii profane, este considerat a fi cel care guvernează orice inițiere. El este format din patru litere ebraice: ''iod-he-vau-he'' יהוה, ultima literă repetându-se de două ori. Numerele de ordine ale literelor analizate sunt următoarele: י iod=10, ה he=5, ו vau=6.

În ''Sefer Bereșit'' sau în ''Geneza'' lui [[Moise]], tetragrama servește pentru a desemna divinitatea, iar construcția sa gramaticală amintește, prin însăși alcătuirea sa, de însușirile general atribuite lui [[Dumnezeu]]. Referitor la alcătuirea sa, Fabre d'Olivet explică:

{{citat|Numele oferă întâi semnul indicator al vieții, dublat, și formând rădăcina esențială vie (הה). Rădăcina nu a fost utilizată niciodată ca nume și este singura care se bucură de acest privilegiu. Ea este, încă de la alcătuirea sa, nu doar [[verb]], ci verbul unic din care derivă toate celelalte verbe, într-un cuvânt verbul הוה (EVE) a fi-fiind. Aici, după cum se observă, semnul luminii inteligibile ו (vau) se află în mijlocul rădăcinii vieții. Moise, luând acest verb prin excelență pentru a forma cu el numele propriu al Ființei Ființelor, îi adaugă semnul manifestării potențiale și al veșniciei י (iod) și obține יהוה (IEVE), în care facultativul "fiind" se găsește plasat între un trecut fără origine și un viitor fără termen. Acest nume admirabil semnifică deci cu exactitate Ființa care este, care a fost și care va fi.<ref>Fabre d'Olivet, ''La langue hébraique restituée''</ref>|Fabre d'Olivet|La langue hébraique restituée}}

==== IOD ====

Iod, figurat printr-o virgulă, sau chiar printr-un punct, este considerat a reprezenta ''originea'' tuturor lucrurilor. De fapt, din punct de vedere grafic, toate literele alfabetului ebraic nu sunt decât combinații ce rezultă din diferite asamblări ale literei ''iod''. Spre exemplu, prima literă a alfabetului ebraic, alef, este formată din patru ''iod'' opuși doi câte doi ('''א'''). Același lucru se petrece cu toate celelalte litere. De asemenea, ''iod'', formând el singur toate literele și ca urmare toate cuvintele și toate frazele limbii ebraice, este imaginea și reprezentarea ''Unității-Început''. În legătură cu această unitate-început, Gérard Encausse afirmă că ''studiul sintetic al naturii îi determinase pe cei din vechime să creadă că nu există decât o singură lege care guvernează alcătuirile naturale. Această lege, bazată pe analogie, punea unitatea-început la originea lucrurilor și considera lucrurile ca fiind reflexele diferitelor grade ale ei.''<ref>Gérard Encausse (Papus), ''Kabbala, tradiția secretă a Occidentului'', Editura Herald, București, 2005</ref> Astfel, ceea ce tinde să demonstreze una dintre cele mai vechi cărți referitoare la tradiția ebraică, ''Sefer iețirah'',<sup>[http://mysticalkeys.com/library/KBLH/sefer_yetzirah.htm] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070422074705/http://mysticalkeys.com/library/KBLH/sefer_yetzirah.htm |date=2007-04-22 }}</sup> este aceea că legea care guvernează crearea limbii ebraice este identică cu cea care guvernează crearea [[univers]]ului, și a cunoaște pe una înseamnă a o cunoaște în mod implicit și pe cealaltă.

Valoarea numerică a literei ''iod'' duce la alte considerații. După opinia celor mai mulți cabaliști<ref>Kircher, ''Oedipus Aegyptiacus''</ref><ref>Lenain, ''La Science cabalistique''</ref><ref>John Dee, ''Monas hieroglyphica''</ref>, Unitatea-Început este în același timp și Unitatea-Sfârșit, iar eternitatea nu înseamnă, din acest punct de vedere, decât un veșnic prezent. Mulți au simbolizat această idee printr-un punct aflat în mijlocul unui cerc, reprezentare a Unității-început (punctul) în centrul Eternității (cercul, linie fără început și fără sfârșit). Astfel, numărul 10 simbolizează ''Începutul-Tot'', 1, unindu-se cu ''Neantul-Nimic'', 0.

==== HE ====

Eul nu poate să ia ființă decât prin opoziție cu Non-Eul. Abia stabilită afirmarea Eului (iod), că trebuie să apară numaidecât o reacție a Eului-Absolut asupra lui însuși, de unde va fi dedusă ideea existenței sale printr-un fel de împărțire a Unității. Această idee este originea ideologiilor referitoare la dualism, originea opoziției în general, a binarului; aici s-a căutat, de multe ori, imaginea feminității întocmai cum unitatea a fost considerată, prin analogie, imaginea masculinității. Zece, divizându-se pentru a se opune lui însuși, va fi egal cu 5, exact numărul literei ''He'', a doua literă a numelui sacru. Așadar ''He'' va reprezenta ''pasivul'' în timp ce ''iod'' va simboliza ''activul''; Non-Eul în raport cu Eul, femeia în raport cu bărbatul; substanța în raport cu esența; viața în raport cu spiritul.

==== WAW ====

Opoziția dintre Eu și Non-Eu dă imediat naștere unui al treilea factor; este vorba de însuși ''raportul'' care există între acest Eu și acest Non-Eu. Ori, ''waw'' (vav, vau), a șasea literă a alfabetului ebraic, obținută în urma operației de adunare efectuate în sensul înțelepciunii [[antichitate|antice]] ([[reducere teosofică]]), adică 10 (iod) + 5 (he)=15=1+5=6, reprezintă ''legătură'', raport. Ea este legătura ce unește într-un singur tot contrariile în întreaga natură, și care constituie al treilea termen al misterioasei treimi: Eu—Non-Eu—Relația Eului cu Non-Eul. Nu se știe exact, dar traducerea ar putea fi ''el face să devina''.{{nc}}

==== Al doilea He ====
Acest ''al doilea he'' poate fi comparat cu bobul de grâu în raport cu spicul. Spicul, treime manifestată sau iod - he - vau își rezumă întreaga existență în producerea bobului de grâu sau ''al doilea he''. Dar acest bob de grâu nu este decât ''tranziția'' între spicul care i-a dat naștere și spicul căruia el îi va da naștere la următoarea generație. ''Al doilea he'' reprezintă tranziția de la o generație la alta, tranziție pe care el o conține în germene; tocmai de aceea el este considerat un ''iod'' în germene.<ref>Gérard Encausse (Papus), ''Kabbala, tradiția secretă a Occidentului'', Editura Herald, București, 2005, pag. 55</ref>

== Note ==
<references/>

== Bibliografie ==

* {{cite book
|last      = Sommer
|first     = Benjamin D. 
|title     = The Bodies of God and the World of Ancient Israel
|publisher = Cambridge University Press
|year      = 2009
|url       = https://books.google.com/books?id=IEYhAwAAQBAJ&pg=PA145
|isbn      = 978-1139477789
|ref=harv}}

== Legături externe ==

== Vezi și ==
* [[Cabala]]
* [[Temura]]
* [[Lista autorilor de ocultism]]

[[Categorie:Vechiul Testament]]
[[Categorie:Nume ale lui Dumnezeu în creștinism]]
[[Categorie:Nume ale lui Dumnezeu în iudaism]]