Wiborada
| Wiborada | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | secolul al IX-lea d.Hr.  Ducatul de Suabia, Francia Răsăriteană |
| Decedată | St. Gallen, Cantonul St. Gallen, Elveția |
| Frați și surori | Hitto von St. Gallen[*] |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | bibliotecară călugăriţă |
| Venerație | |
| Sărbătoare | 2 mai |
| Apartenența | Ordinul benedictin |
| Patronaje | bibliotecă bibliotecară |
 Sfinți | |
Modifică date / text  | |
Wiborada (formă latinizată pentru Wibrad ceea ce ar însemna consiliului de femei[1]) din Saint Gall este o călugăriță elvețiană, prima femeie canonizată de Vatican. Fecioară și martiră, ea este victima unui raid al nomazilor maghiari la 1 mai 926 asupr abației St. Gallen. Sfințirea sa este recunoscută în 1047 deja de către papa Clement al II-lea. Atributele sale iconografice sunt o carte și un topor, acesta din urmă amintind martiriul său. Este declarată a fi patroana menajerelor, bucătăreselor, bibliotecarilor, și bibliofililor[2] · [3] · [4]. Comemorarea sa, care este a episcopiei din St. Gallen, se face pe 2 mai.
Martiriul
[modificare | modificare sursă]
În iunie 925, Wiborada ar fi avut premoniția unui raid al maghiarilor provocând distrugerea mănăstirii din St. Gall, atac care ar duce la propriul său martiriu. Cartea Vitae Sanctae Wiboradae menționează data de 1 mai 926. Neînduplecându-se să plece la insistențele abatelui stareț Engilbert, ea recomandă, cu toate acestea, abatelui punerea în siguranță a comorilor din mănăstire, printre care manuscrise valoroase. Când, în cele din urmă, maghiarii ataca, călugării se refugiază într-un loc fortificat. Fratele Wiboradei, Hitto, este printre ultimii care poate să scape.
Barbarii sosiți la biserica Saint-Menge, dau foc, inclusiv schitului din apropiere. Acesta din urmă, în mod miraculos, rezistă la foc. Negăsind nicio ușă, ei intră prin acoperiș și o găsesc pe Wiborada în rugăciune în fața altarului. Ei îi rup hainele, până la cilice, și o rănesc la cap cu trei lovituri de topor. În conformitate cu cel de-al doilea volum al Vitae Sanctae Wiboradae, Wiborada a murit în dimineața următoare. Ea a fost găsită de fratele ei Hitto; acesta îl informează despre martiriu pe episcop care, opt zile mai târziu, se întoarce în mănăstire. La sosirea sa, rănile mortale ale martirei s-ar fi vindecat. Cea de-a douaVitae Sanctae Wiboradae evocă o înmormântare solemnă de către episcop, urmat de numeroși credincioși.
Minuni făcute de sfântă
[modificare | modificare sursă]Prima Vitae Sanctae Wiboradae enumeră minuni ale sfintei imediat după ce s-a răspândit povestea morții ei. Iată minunile care îi sunt atribuite:
- vindecarea unui bolnav cu pieptenele sfintei (scena afișată înainte de 1451-1460 în Codex Sangallensis 602);
- o lumânare pe mormântul Wiboradei este aprinsă de un foc divin
- o servitoare vede în biserică o rază de lumină provenind de la Wiborada;
- un fir de mărar crește pe mormântul ei în timpul iernii;
- Hitto dă peste pieptenele Wiboradei suspendat deasupra mormântului acesteia;
- aceeași relicvă vindecă un orb;
- Rachilda, nepoata lui Notker le Bègue și tovarășa Wiboradei, se vindecă miraculos;
- un novice al mănăstirii, numit Ulrich, este vindecat pe mormântul Wiboradei;
- printr-o viziune, Wiborada îi mărturisește lui Hitto nemulțumirea ei referitoare la o nouă față de masă de altar;
- Pliddruda, sora Rachildei, este vindecată de Wiborada;
- În urma unui jurământ, preotul Eggibert se vindecă de o boală de ochi;
- o femeie pe nume Regisinda nu-și ține promisiunea făcută și este pedepsită;
- alți doi pacienți s-au vindecat pe mormântul Wiboradei;
- o bucată de lemn scoasă dintr-o găleată a Wiboradei vindecă durerile de dinți;
- Kebeni, slujnica Wiboradei, se vindecă de arsurile pe care i le-a provocat diavolul împingând-o în foc;
- în timpul transferului relicvelor Wiboradei în biserică, un zidar este victima unui accident, din care și-a revenit miraculos.
Canonizarea
[modificare | modificare sursă]Wiborada a fost prima femeie canonizată de către papa Clement al II-lea în 1047, în prezența împăratului Henric al III-lea și a soției sale Agnès de Poitiers.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Fleith, Barbara, De la sainteté a l'hagiographie: genèse et usage de la Légende dorée (în franceză), Librairie Droz, ISBN 9782600004916
- ^ „St. Wiborada”, St. Kateri Tekakwitha Parish - Irondequoit, NY (în engleză), accesat în
- ^ „Sainte Vilborade”, Nominis (site web) (în franceză), accesat în
- ^ „Sainte Wiborade la patronne des bibliothèques | Synaxaire”. Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Gereon Becht-Jördens, Recentiores non deteriores. Zur Überlieferungsgeschichte und Textgeschichte der Vita S. Wiboradae Ekkeharts I. von St. Gallen, în: Dorothea Walz (Hrsg.): Scripturus vitam. Lateinische Biographie von der Antike bis in die Gegenwart. Festgabe fur Walter Berschin zum 65 de ani. Geburtstag. Mate, Heidelberg, 2002, pp. 807-816.
- Walter Berschin, Vitae Sanctae Wiboradae. Die ältesten Lebensbeschreibungen der heiligen Wiborada. Mitteilungen zur vaterländischen Geschichte Trupa 51, portul istoric Verein des Kantons St. Gallen, St Gallen 1983.
- Adolf Fäh: Mor hl. Wiborada. Jungfrau und Martyrin, af. Jos. Zehnder, St. Fiden 1926.
- Eva Irblich: Mor Vitae sanctae Wiboradae. Ein Heiligen-Leben 10. Secol im Zeitbild. În: Scrieri des siebenbürgischen Vereins für Geschichte des Bodensees und seiner Umgebung, 88. Jg. 1970, S. 1-208. (Digitalisat)
- Friedrich Lauchert: Wiborada. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB). Trupa 42, Duncker & Humblot, Leipzig, 1897, S. 304-306.
- Gabriele Lautenschläger: Wiborada. În: Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon (BBKL). Trupa 15, Bautz, Herzberg 1999, ISBN: 3-88309-077-8, Sp. 1472-1473. (teilweise veraltete Informationen)
- Karsten Uhl: "Der Pöbel, der nicht în gebildeten Wendungen zu vorbesc versteht". Unterschiede zwischen der Kultur des Volkes und der Kultur der Eliten în den Viten der Heiligen Wiborada. În: Medium Aevum Quotidianum, Bd. 36, 1997, S. 103-118.