Găina
Altitudine	1.486 m
Localizare	România
Aparține de	Masivul Găina
Modifică date / text

Vârful Găina, Masivul Găina este denumirea geografică a Vârfului Găina, care este cel mai înalt vârf al Masivului Găina, situat în partea centrală a lanțului muntos al Carpaților Occidentali, având 1.486 m. A fost atestat prima dată în 1816 și se desfășoară în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfantului Ilie.^[1]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Accesibilitate[modificare | modificare sursă]

Localizare[modificare | modificare sursă]

Târgul de fete de pe Muntele Găina[modificare | modificare sursă]

În Țara Moților, ținut din Munții Apuseni, Ardeal, în apropierea localității Avram Iancu, Alba se află Masivul Găina.

Vara, în ziua de Sfântul Ilie (tradițional la 20 iulie) sau în cea mai apropiată duminică de ziua Sfântului Ilie (de fapt, pe vremuri, se ținea în prima duminică de după sărbătoarea sfinților Petru și Pavel, dar după "stil vechi", iar prin introducerea calendarului gregorian, "stil nou", s-a ajuns în preajma sfântului Ilie).

Muntele Gainii – Târgul Gainii[modificare | modificare sursă]

Templu natural și un praznic cu rădăcini preistorice; loc tainic și moment de punere la cale a răzmerițelor din Munții Apuseni. Târgul Gainii avea un profund caracter național.

,, Feciorii din sate , împreună cu prietenii, se adună cu steaguri tricolore și cu lăutarii în frunte pornesc alaiul spre Găina - ca la mari zile de chef" (Traian Mager , 1925)

În partea sudică a Munților Apuseni se află Muntele Gainii[1] cunoscut prin Târgul Gainii[2] ce are loc, în cea mai apropiată duminică de Sfântul Ilie, despre care locuitorii ce împânzeau dealurile și văile dimprejur păstrau legende și tradiții a căror origini se pierd în negura timpului.

Se spune că demult, tare demult, pe acest munte, a fost la începutul pământului, loc de belșug și aleasă rodnicie, întrucât era stăpânit de o Zână ocrotitoare, tare înțeleaptă, bună și frumoasă . Zâna locuia într-un palat strălucitor pe vârful muntelui și printre multe lucruri nemaipomenite avea și unul de mare preț: o găină cu pene de aur; găină ce făcea ouă numai și numai de aur. Și Zâna era tare miloasă, încât dacă un om avea vre-un necaz venea la Zână iar aceasta îi dădea câte un ou de aur, și astfel omul ieșea din nou la liman. Și Zâna mai avea un obicei, în cea mai lungă zi a anului, când soarele de aur se ridica, cel mai sus, pe cer, la chemarea tulnicelor, își aduna poporul și-l povățuia și apoi se veseleau cu toții. Tot în acea zi, pentru logodnă, în curtea palatului se adunau de pe munții și văile dimprejur și perechile ce urmau să se căsătorească, și Zâna înzestra pe fiecare fată ce urma să se mărite, cu câte un ou de aur, ca dar de nuntă. Și așa trăiau în liniște, pace și bună înțelegere Zâna cu poporul ei.

Cu toate că era strașnică poruncă de a se păstra secretul sursei bogăției, nu se știe cum, niște neprieteni din țări depărtate, aflară despre acea găină cu ouăle de aur; și musai aceștia au vrut-o pentru ei, se spune că ar fi vrut-o și pe zână. Au venit ca oaspeți și au iscodit ce au iscodit și, nu se știe cum, au găsit printre oamenii locului trei trădători, care nu se știe de ce, s-au prins să-i ajute să fure găina cu ouă cu tot. Căci vezi bine, ei, străini, nefiind de-ai locului, nu știau unde-i palatul, nu se puteau apropia de găină, căci îi vedeau ceilalți oameni că-s străini, și găina i-ar fi cunoscut, și apoi ar fi aflat și Zâna; și ar fi fost vai și amar de capul lor.

Într-o bună zi, când Zâna era plecată de la palat să mai ajute pe vre-un necăjit, cei ce se tocmiseră, cu mare vicleșug, îmbrăcați în haine femeiești, dându-se sărace, nevoiașe din partea locului, au reușit să intre în palat și furară găina și un coș cu ouă de aur. Și cum fugeau ei la vale, cu găina și coșul cu ouă de aur, numai că începe aceasta a cotcodăci, a se zbate și a face gălăgie mare, de se cutremura muntele.

Hoții îngroziți, de furia zânei și de cetele care-i căutau, scăpară găina care zboară și se ascunde intrând in munte de unde n-a mai ieșit niciodată. În fuga lor, ca să scape de pedeapsă, hoții aruncă coșul cu ouăle de aur, care în căderea lui de pe creasta muntelui se răstoarnă, ouăle se împrăștie și se sparg, aurul intrând în crăpăturile pământului sau se risipește prin nisipul apelor ce curg din munți.

Supărată Zâna pe oameni că nu au înțeles să-și apere comoara, nu au putut să o apere și că i-au ajutat pe acei străini să o jefuiască, poruncește să-i fie dărâmat palatul apoi intră în munte și

de atunci nimeni n-a mai văzut-o și nici fetele când se măritau nu mai primeau ouă de aur in dar, cu toate că după datină , an de an, fetele cu aleșii lor se adunau la locul și ziua știută din vechime pentru a-și face cunoscută logodna.

Iar dacă vre-un om avea un necaz, se apuca de scormonea cu mare trudă prin pământ, prin nisipul apelor, doar-doar mai găsește câteva firișoare de aur.

Și tot de atunci, la chemarea tulnicelor, an de an, în ziua știută, la răsăritul soarelui, oamenii se adunau pe munte cu preoți și bătrânilor satelor, jucau și se veseleau, așteptând ca, doar-doar Zâna îi va ierta și iar va ieși din munte, să-i povățuiască. Zâna însă nu venea, așa că pe la nămiezi jocul se oprea, oamenii plecau, probabil ca și acum însoțiți de țipătul trist al tulnicelor, pe la casele lor, hotărâți ca anul următor iar să se adune și să-și încerce norocul. Iar pentru masa ritualică comună își aduceau acum de acasă tot ceea ce era necesar, după felul locului din care veneau.

Originea legendei se pierde în negura timpului, au trecut milenii, și la fel au trecut și generații de oameni, multe s-au schimbat, dar noi și noi generații de oamenii ai Munților Apuseni și nu numai ei, la răsăritul soarelui, în ziua cea mai lungă din an, iar mai încoace, în duminica cea mai apropiată de Sfântul Ilie se adunau pe Muntele Gainii, comunicau, se sfătuiau, se organizau adoptau hotărâri.

De fapt acesta era scopul real acestea erau ouăle de aur, care trebuiau păzite de neprieteni. Veselia, petrecerea era de fapt o acoperire a scopului principal, ce putea înșela pe neinițiați.

De-a lungul istoriei, presiunile unei anumite intelectualități interesate de a minimaliza și a defăima acest loc, au găsit printre oamenii locului telectuali, care nu se știe de ce, s-au prins să-i ajute la defăimareasă acestor valori ancestrale, aruncând în derizoriu acest praznic. Și au reușit în mare parte să șteargă din conștiința poporului român semnificația ancestrală a acestui loc – ouăle de aur. Cu toate că alte popoare vecine sau conlocuitoare caută să-și pună în valoare esența milenară a unor locuri de acest fel, păstrându-le valoarea lor spirituală multimilenară și nu impunând una de bâlci contemporan.

Acești telectuali români nu sunt capabili să învețe de la maghiarii, secuii și sașii din Transilvania cum să păstreze valorile identitare autohtone ale unor locuri și evenimente cu mesaje ancestrale. Telectualii români, datorită instrucției și educației primite, au capacitățile de transfer diminuate și nu percep în mod constructiv activitatea intelectualior conaționali de altă etnie; acești intelectuali conaționali de altă etnie își organizează cu mare grijă mesajele ancestrale pentru a nu denatura valorile lor spirituală și efectul educativ asupra generației tinere! Conaționali noștri de altă etnie știu bine că un mesaj ancestral este sacru și dacă nu mai este transmis generației tinere este un mesaj mort. Exemplele sunt evidente cu ocazia evenimentelor ce vizează păstrarea tradițiilor de la: Sumuleu-Ciuc, Universitatea de Vară Bálványos, Zilelor Culturii Maghiare etc.

Cu toate aceste, chiar și după cel de al II-lea Război Mondial, în desfășurarea Târgului Gainii se puteau identifica, la localnici, și din punctul de vedere al acestora, aspecte care cu toate că nu sunt, întotdeauna, conform documentelor scrise, merită a fi menționate –pentru că sunt mai apropiate de sursă. Aceste aspecte ce au ,, scăpat" documentelor scrise, au la bază profunde trăiri sufletești cu substrat religios.

Oamenii locului mergeau în acea zi la Gaina ca și cum ar merge la un templu, pentru a participa la un ceremonial ce se declanșa din subconștient. Eventuala neparticipare crea o stare de profundă nemulțumire, așa încât chiar dacă era ploaie, ceață și frig în ziua praznicului muntele era plin de oamenii locului. La fel ca la orișicare sărbătoare religioasă starea vremii nu diminuează valoarea morală a acesteia.

Era cel mai important eveniment al verii și unul dintre cele mai mari ale anului, moment de referință în ciclul anual de viață al comunității și al omului, concretizat prin rugăciunile prin care și le spuneau: ,‚Dă Doamne să mă mai pot gurii în Gaina" sau ,‚Dă Doamne să mai pot juca în Târgul Gainii". Având în vedere încărcătura spirituală, masele de oameni implicate, partea

economică redusă ca durată și mărfuri comercializate, se poate considera că Târgul Gainii este un mare praznic al poporului român.

Participanții se așează grupați pe familii, prietenii etc. la o masă comună pe iarba verde -sfârdol-, printre jnepeni, în apropierea izvoarelor cu apă rece, izvoare ce împânzesc muntele; după care se revenea pe platou unde se începea jocul. De la această masă ritualică nu lipseau: pita, fagurii cu miere, vinarsul de cireșe și carnea ; la acestea se mai adăugau și alte mâncăruri pregătite ca la sărbători și aduse de acasă sau cumpărate din tărg. Comesenii aveau grije să se cinstească cu vinars de cireșe și să-și transmită urările – de fapt rugăciuni - ,‚Dă Doamne să ne mai putem gurii în Gaina" sau ,‚Dă Doamne să mai putem juca în Târgul Gainii". Masa ritualică avea menirea de a asigura bunăstarea perpetuă a participanților cât și puterea, energia necesară următoarei etape a Târgului Gaina, cea a jocurilor și chiuiturilor: jocurile ce se desfășurau într-un ritm amețitor, cu o descărcare energetică explozivă.

Desfășurarea sărbătorii era impresionantă. Zeci de mii de oameni dădeau viață muntelui! Muzica, strigăturile jucătorilor, cântecul tulnicelor toate la maximum posibil generau o stare euforică participanților ... Fiecare sat, în zona stabilită, avea loc de joc, avea muzicanții săi. Odată jocul dezlegat, muzica nu se se opreau de loc, perechi de bărbați și femei jucau, jucau și jucau, fără oprire[3]. La joc participau bărbații căsătoriți și femeile căsătorite. La moții era obiceiul că dacă o fată necăsătorită era jucată în Târgul Gainii de un bărbat însurat nici un fecior să nu o mai pețească; se devaloriza. Din acest motiv fetele necăsătorite evitau să se apropie de locurile unde se juca de-a valma în Târgul Găinii, preferau să fie cu familiile, logodnicii și-n cercurile de apropiații familiei pentru a ,,nu-i ieși vorbe'', fiind însoțite de mame, frați sau logodnici.

Fiecare bărbat sau femeie căsătorită intra în joc când dorea cu cine dorea, și ieșea din joc când nu mai putea, fără ca jocul în ansamblul lui să se oprească, durând ore și ore întregi, până când se da semnalul de plecare spre casă. Oricine, putea juca unde vroia cu cine vroia dar după regulile locului respectiv, fără să provoace scandal și bineînțeles după joc să lase partenera sau partenerul în pace și să plece la comunitatea lui . Faptul că jucai cu cineva nu însemna că el devenea prieten, iubit...sau că-l puteai reține la o discuție fără voia lui… Faptul că soția cuiva era jucată în Gaina era un motiv de mândrie pentru soț, un motiv de laudă că-i era apreciată frumusețea femeii și jucătorul acorda prin joc cinstea cuvenită soțului. Nu erau probleme de disciplină. Nu aveau loc incidente majore, grupul acționa rapid domolind pe cei ce luau prea mult vinars de cireșe.

Aici se comercializau cu succes obiecte cu rol de simbol - totemuri - cu valoare simbolică, de decor: oluri de pământ, toporașe minunat împistrite si măiestrit vopsite, și... mici săculeți de piele, cusute cu motive românești în tricolor, ce se atârnau cu un șnur la gât așa de mici încât nu încăpea decât… poate un ou de aur...toate scrise cu TÂRGUL GĂINII anul…, MUNTELE GĂINII anul …, AMINTIRE DE LA MUNTELE GĂINII anul …; pentru aducere aminte;

Aici în primul rând se comercializa gratuit și eficient informația, se suda marea comunitate națională în diversitatea ei, se hotăra și acționa.

Cât privește căsătoria fetelor și băieților, acestea erau pregătite din timp, de regulă în funcție de vecinătățile pământurilor care erau oferite ca zestre, în primul rând se urmărea creșterea suprafeței loturilor de pământ prin căsătorie.

Formularea telectuală „Târgul de fete de pe Muntele Găina” era ceva pe înțelesul lor, cu tot efectul devastator al acestei formulări prin aruncarea la groapa de gunoi a tradițiilor și miturilor, distrugând un liant fără a pune nimic în loc.

Nu știau sărmanii turiști telectuali că: romanii după distrugerea Centrului Spiritual din Munții Orăștiei au interzis accesul populației la locașurile sfinte din partea Daciei cucerite; sarmato-geții, dacii liberi, aveau capitala și centrul spiritual aproape de Sigetul Marmației în fortăreața dacică din localitatea Malaia Kopania (https://www.voci.ro/cea-mai-mare-necropola-dacica-descoperita-in-ucraina/). Pentru populația de sub jug străin, dar nu supuse, Muntele Gainii rămânând în micul teritoriu cucerit de romani ca un centru spiritual - era Olimpul dacilor - și-n evul mediu un centru spiritual al românilor transilvăneni.

Muntele Găinii - loc sacru, loc de întâlnire a românilor, și de păstrare a identității naționale. Întâlnim locuri de acest fel și la maghiarii, secuii și sașii din Transilvania, iar la evenimentele din aceste locuri participă cu zecile de mii, bătrâni și tineri, acestea sunt organizate cu mare grijă pentru a nu denatura valoarea lor spirituală și efectul educativ asupra generației tinere. Conaționali noștri de altă etnie știu bine că un mesaj ancestral care nu mai este transmis generației tinere este un mesaj mort.

Tot articolul se găsește pe: Înalta Poartă a Sarmaților și Geților adresa : https://sarmissegetusa.blogspot.com/2023/07/muntele-gainii-targul-gainii-templu.html

Jude Laurențiu

[1][1] Există în uz două denumiri cu conținut informațional diferit: Gaina și Găina.

a) Varianta foarte veche Gaina: Muntele Gainii așa-i spuneau bătrânii. Originea denumirii se află în preistorie la zeitățile sarmato-geților promovate prin cultura dolmenelor. Vestigii ale acestei culturi cât și toponimul ce este întâlnit și în alte părți ale globului, cu o răspândire ce pornește din nordul Europei (nordul Suediei, Bielorusia) și până în centrul Africii (Senegal, Mali, Camerun), cu o mare densitate în apropierea latitudinii de 45⁰ . În Țara Bascilor întâlnim toponimul: Mulisko Gaїna (ansamblul megalitic, Cultura Adarra), Urio Gaїna(grotă preistorică), Lasteguico Gaїna, Gaїna Selva. În Alpii Maritimi: Tetti Gaїna (Sfârcul Găinii), Gaїna( în apropiere, pe culmile muntelui, sunt piramide cu o vechime de peste 4000 de ani); în Italia lângă Monticelli.

b) Variantă relativ mai nouă Găina: variantă generată de legenda „Găina cu ouăle de aur” , o legendă creată în urma războaielor daco-romane, războaie ce au deschis calea oaspeților ce au jefuit aurul din Munții Apuseni.

[2] ,,Târgul Gainii" este denumirea din bătrâni a actualului ,,Târgul de fete de pe muntele Gaina". [modificare | modificare sursă]

Imre Szabo și Jozsef Ernyei studiind din punct de vedere etnografic acest ,,târg" la fața locului, în concluziile publicate în Buletinul Muzeului Național din Budapesta, își exprimă nedumerirea că astăzi (nn. 1907) abia se mai aude în gura poporului din munții cuvântul târg de fete și că mai bine decât la români s-a păstrat acest termen la unguri, unde cuvântul târg de fete e general cunoscut" ( Ion Rusu Abrudeanu, Moții, calvarul unui popor eroic dar nedrepțătit, 1928, pag 133-139)

Presa maghiară și Jokai Mor au lansat și impus în Europa secolului XIX noțiunea de ,,târg de fete", la fel cum, nu demult, scriitori și presa străină au impus în Transilvania un fals vampir Dracula.

Totul începe cu articolele lui Neciu Ioachim Drăgănescu care, aflându-se la studii înalte în Italia, traduce din revistele maghiare și publică articole de divertisment despre ,,Târgul de fete de pe muntele Găina" în revista ,, Familia" ce apărea la Oradea , sub redacția lui Iosif Vulcan. Conținutul fals și denigrator al articolelor nu-i fac cinste nici lui și nici poporului din care face parte. Ironia soartei face ca acestea să fie apreciate de o mare parte dintre telectuali români, cu putere de influență, ca adevărate datorită spectaculosului lor, răspândind și impunând conținutul lor în rândul românilor, mult mai eficient decăt în presa străină. Regretabil este că și-n present acest mesaj fals și denigrator despre poporul român este întâlnit afișat cu mândrie de telectuali peste tot cu ocazia acestui praznic sub forma de ,, Târgul de fete de pe muntele Găina", parcă am fi mahomedani.

[3] Pentru a asigura continuitatea muzicii ore în șir ca să nu se oprească jocul, se foloseau mai mulți bandași, mai ales suflători. Când unii căntau alții se odihneau și intrau ,,din mers "pe melodie dând posibilitate muzicantului obosit să se odihnească. Cu toate că muzicanții se tot roteau, șuvoiul melodiilor de joc nu se întrerupea nici o clipă. Jucători căutau să arate cât de mult pot rezista învârtitelor amețitoare, era practic o competiție ,,care pe care".