Utilizator:Jean/Regatul Haşmonei
....[modificare | modificare sursă]
Limba ebraică[modificare | modificare sursă]
Ebraica (ivrit) este o limbă care face parte din familia limbilor semito-hamitice. Ea a luat naştere pe pământul Ţării Sfinte în timpul patriarhilor. Cântecul Devorei din Cartea Judecătorilor este cel mai vechi document literar cunoscut in aceasta limbă. El fost scris înainte de anul 1.000 î.e.a.
Dea lungul timpului limba ebraică a parcurs mai multe etape. Acestea sunt: biblică, mişnaică, neoebraică şi ebraică modernă (ivrit)
Ebraica biblică[modificare | modificare sursă]
Datează din secolele al X-II-lea î.e.a. vocabularul cunoscut noua (prin Biblia ebraică) cuprindea aproximativ 5.500 de cuvinte. Vechiul Testament sau Biblia ebraică a fost scris în această limbă. Ea cuprinde si cateva cuvinte imprumutate din limbi ale popoarelor vecine - egiptene, persane, etc si câteva texte în limba arameică veche.
Ebraica mişnaică[modificare | modificare sursă]
În această limbă au fost redactată tratatele Mişnei. Ebraica mişnaică datează din secolul al II-lea e.a. In aceasta noua etapa a ebraicei se remarcă şi pătrunderea în vocabular a unui număr de cuvinte din arameică, greacă şi latină.
Neo-ebraica[modificare | modificare sursă]
Sub influenţa filozofiei luminilor s-a născut literatura în neo-ebraica din secolul al XVIII-lea + al XIX -lea. În ea s-au scris texte literare laice, inclusiv traduceri din literatura universală.
Între anii 70 - 1948 adică în toată perioada exilului s-a continuat scrierea şi cititul în ebraică, însă această limbă nu mai era folosită în general în comunicarea cotidiană, decât uneori. mai ales intre învăţaţi sau rabini, ca de pildă la contactele între evrei din comunităţi îndepărtate şi diferite una de cealaltă.
Ebraica modernă (ivrit)[modificare | modificare sursă]
Apare la sfârţitul secolului al XIX-lea. Părintele ebraicii moderne a fost Eliezer Ben Yehuda (1858-1920) Acesta s-a stabilit la Iaffa în anul 1881 după ce s-a căsătorit. Eliezer Ben Yehuda împreună cu familia sa au vorbit în casă numai ebraica, constituind astfel prima familie care a vorbit numai această limbă. Fiul Itamar Ben Avi a fost prima persoană care a avut ca limbă maternă, ebraica modernă.
Principala lucrare a lui Eliezer Ben Yehuda este "Milon" - „Dicţionarul complet al limbii ebraice vechi şi moderne”
În anul 1921 ebraica a capătat statut de limbă oficială a Palestinei alături de engleză şi arabă, iar în anul 1948 a devenit limbă oficială a statului Israel.
Regatul Haşmonei ( Regatul Hasmoneilor)[modificare | modificare sursă]
167 î.e.a. Familia Haşmoneilor, care locuia în mica localitate Modiin, la nord de Ierusalim, s-a revoltat împotriva dominaţiei regelui seleucid Antiohus IV – Epifanes (175 - 164) î.e.a. Acesta a emis în regatul Iudeea decrete impunând anumite interdicţii , pentru elenizarea completă a Iudeii şi eliminarea iudaismului, Antiohus a prohibit:
- celebrarea primei zi a lunii (Roş Hodeş);
- circumcizia;
- sărbătorirea zilei de sâmbătă (Şabat);
De asemenea a hotarat sa dedice templul din Ierusalim cultului lui Zeus, şi să introducă în incinta lui statuia acestuia.
Revolta evreilor a fost condusă de preotul (cohen) Matatiahu sau Matitiahu (176-166 î.e.a.), fiul lui Iohanan din familia Haşmoneilor. După un an de la iniţierea revoltei, el a murit după ce i-a dat sfaturi cu limbă de moarte celui de-al treilea fiu al său Iuda Macabeul.
Iuda Macabeul (166 - 160 î.e.a.)
Jonatan (160 - 143 î.e.a.)
A fost asasinat de un general sirian.
Simon (143 - 135 î.e.a.)
A obţinut de la sirieni evacuarea localitaţii Akra şi abolirea impozitelor.
Aristobul (104-103 î.e.a)
În anul 104 î.e.a. Iohanan-Hyrkan a încetat din viaţă. El lăsase prin dispoziţie testamentară fiului său, Iehuda-Aristobul, demnitatea de mare preot. Puterea laică fusese despărţită de cea religioasă de Hyrkan datorită cerinţelor fariseilor. Ca regentă a fost numită de Hyrkan, soţia sa şi mama lui Aristobul. Dupa unii, acest obicei, fusese preluat de la greci, care la nevoie încredinţau şi femeilor guvernarea. Obiceiul însă nu avea tradiţie în Iudeea. Ambiţiosul Aristobul îşi luă însă şi titlul de rege. Urmă o perioadă de teroare, perioadă în care Aristobul îşi aruncă în închisoare propria mamă care muri la timp scurt, cât şi pe toţi fraţii săi, cu o singură excepţie, Antigon care fu numit regent.
Aristobul moştenise talentul militar al tatălui său. El reia planul de lărgire a hotarelor Iudeei. A repurtat victorii luptând împotriva samaritenilor şi sirienilor, reuşind să-şi extindă hotarele. În acelaş timp a silit popoarele supuse să treacă la iudaism. Datorită acestor cuceriri iudeea a devenit stăpână peste drumurile caravanelor de al Eufrat până în Egipt. În timpul lui Aristobul Iudeea a ocupat un loc politic însemnat în sistemul politic al vremii, datorită cuceririlor teritoriale, armatei disciplinate şi fortăreţelor de care dispunea
Însă Aristobul era extrem de bănuitor văzând pretutindeni trădare. În scurt timp, după ce a ajuns la domnie, începu să îl bănuiască de trădare pe fratele sau Antigon. De această situaţie profitară unii curteni. Prin intrigi îi sugerează lui Aristobul că fratele său ar plănui înlăturarea sa de la domnie. După o campanie militară victorioasă dusă în Galilea de Nord, Antigon, se întoarce la Ierusalim pentru sărbătoarea de Sucot. Regele era bolnav. Datorită firii sale bănuitoare Aristobul porunci gărzilor sale să omoare pe oricine ar fi intrat în palat înarmat. Curtenii îi spun lui Antigon că regele doreşte să îl vadă în ţinută de război. Din această cauză el sosi la Palat înarmat. Gărzile executară ordinul primit şi îl omorâră. Moartea fratelui său îl zdruncină profund pe Aristobul, încât acesta muri în foarte scurt timp.
Alexandru Ianai 103 -76 î.e.a
După moartea lui Aristobul cei trei fraţi ai săi au fost eliberaţi iar cel mai mare dintre ei Alexandru Ianai a fost proclamat rege şi mare preot. Conform unei vechi legi biblice Alexandru Ianai s-a căsăstorit cu Salomeea - Alexandra. Aceasta era văduva fratelui său. Ea purta atât nume nume ebraic cât şi grecesc. Alexandru Ianai s-a remarcat ca un deosebit strateg militar. El a încercat să îşi extindă stăpânirea spre vest. Zona de vest cuprindea coastele Israelului. Din această zonă, Iudeea stăpânea doar o fâşie îngustă şi anume portul Iaffa. Care era situaţia politico militară în această zonă. Statul sirian se dezintegrase. Porturile locuite de greci si fenicieni erau acum zone comerciale libere. În aceste zone prosperaseră, datorită statutului de zone libere, comerţul, meşteşugurile şi industria. Astfel la prima vedere aceste porturi păreau uşor de cucerit, mai ales că din punct de vedere militar erau fără apărare. Însă încercând să cucerească portul Akko Alexandru Ianai s-a trezit în faţa unei extrem de puternice rezistenţe. Asediaţii au primit ajutor şi de la domnitorul Ciprului, Ptolemeu Lathurus. Mama lui Ptolemeu Lathurus, Cleopatra a III-a era pe tronul Egiptului. Alexandru Ianai nu numai că nu a putut cuceri portul Akko, dar a fost urmărit de foştii săi asediaţi până în Galileea. Acest evenimente se petreceau în anul 100 î.e.a.
Salomea-Alexandra 76-67 î.e.a.
Salomea-Alexandra deoarece era femeie nu putea sa fie in acelaş timp şi mare preot. Soluţia a fost ca această demnitate să fie preluată de Hyrkan, fiul cel mare al Salomei-Alexandra. Astfel apare o separare puterilor şi anume separarea puterii de stat de cea religioasă. Aristobul al II-lea, al doilea fiu al Salomei-Alexandra a preluar funcţia de comandant al armatei. Separarea puterii de stat de cea religioasă fusese cerută de farisei. Fiind îndeplinită această cerinţă, conducătorii farisei se întorc în regat. Conducătorii farisei ca Simeon Ben Şetach şi Iehuda Ben Tabai, jurist, ajung în fruntea Sanhedrynului. Prin ocuparea acestor funcţii, fariseii deţin atât puterea legislativă cât şi cea judecătorească.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Istoria Universală a Poporului Evreu de Dr. Alfred Hârlăoanu Editura Zarkony Ltd Bucureşti, 1992, cu prefaţă scrisă de Prof. Dr. Doc. Dumitru Berciu, directorul Institutului de Tracologie.
--Jean (discuţie) 21 august 2008 08:18 (EEST)