Utilizator:Gudumac Ionut/teste

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Irina și Anatol Bivol[modificare | modificare sursă]

Frații Irina și Anatol Bivol s-au născut în satul Cojușna, raionul Strășeni, Republica Moldova. Familia Bivol are patru copii ‒ Anatol (născut la 25 septembrie 1960) fiind cel mai mare, iar Irina fiind al treilea copil în familie, frații mai au două surori. Muzica a intrat pe neașteptate în viața lor, odată tatăl lor fiind dus la piață după cartofi s-a întors cu un acordeon, fapt care l-a încîntat pe micul Anatol și l-a făcut să învețe să cînte de sine stătător la instrument. Și pentru că părinții nu-și doreau, decît ca copii lor să îmbrățișeze niște profesii, care să-i ajute în viață, Anatol a devenit student la Școala medicală, apoi a făcut armata și a decis să învețe la Colegiul „Ștefan Neaga”, dirijat coral (1984-1990) pe care-l și absolvește. Anatol a încurajat întotdeauna pasiunea Irinei pentru muzică, deși părinții o vedeau pe Irina în altă profesie. Irina a studiat pictura la Liceul Republican de Arte „Igor Vieru”. Dar de cînd se ține minte participa la concursuri, cînta la serbările școlare. În clasa I a ieșit pentru prima oară în scenă cu o formație într-un spectacol împreună cu Anatol. Irina Bivol hotărăște să-și lege destinul de muzică, absolvește mai întîi Colegiul „Ștefan Neaga”, iar apoi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, clasa maestrului Teodor Zgureanu. Irina debutează în cadrul formației „Fagure” din care mai făceau parte Ricu Vodă și Anatol Bivol.

Lansarea duetului Fraților Irina și Anatol Bivol a avut loc la sfîrșitul anului 1990 de Revelion cu cîntecul „Florile dragostei”, care a devenit practic imediat șlagăr.

În anul 1991 au devenit laureați la concursul „Tinere talente” (România, Iași). După concurs au fost invitați de către Ion Suruceanu să fie soliști ai formației „Real”, unde au activat pînă în 1992.

Pe parcursul anilor 1992-1993 au activat în cadrul formației interpretei Nina Crulicovschi.

În anul 1994 au făcut program solo și au pornit în turnee prin Moldova, România și Ucraina.

Pînă în prezent Frații Bivol au înscris 4 CD-uri, dintre care un album este adoptat pentru copii. Acum lucrează la cel de-a 5-lea album. Anatol este interpret și compozitor al pieselor.

Repertoriul Irinei și a lui Anatol Bivol include piese nu numai în limba maternă ci și în: rusă, ucraineană, franceză, ivrit, găgăuză, spaniolă ș. a. Colaborează cu toate posturile de radio și televiziune din țara.

Muzica lor este adesea caracterizată de versuri profunde și melodii emoționante. Irina și Anatol au abordat în mod constant teme precum dragostea, natura, tradițiile și viața de zi cu zi în creațiile lor muzicale. Versurile lor captivante și melodioase reușesc să transmită emoții puternice și să atingă corzile sensibile ale ascultătorilor lor. Fiecare piesă are o poveste unică și o putere de a conecta oamenii prin muzică.