Utilizator:Andreibanc/SandBox

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Game și moduri[modificare | modificare sursă]

Gama este inlantuirea treptata a sunetelor muzicale (8), inlantuire care incepe si se termina cu acelasi sunet. Gamele pot fi majore sau minore.

Ritm[modificare | modificare sursă]

Armonie[modificare | modificare sursă]

Consonanță și disonanță[modificare | modificare sursă]

Dinamică[modificare | modificare sursă]

Textură[modificare | modificare sursă]

Formă și structură[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Sursă[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]





Tonalitatea reprezintă un sistem muzical în cadrul căruia sunetele muzicale au o anumită ierarhie și gravitează spre un centru sonor numit tonică. Noțiunea de tonalitate, produs al unui diversificat proces prin care a trecut creația muzicală la sfârșitul secolului XVII, are la bază un principiu de creație pe care îl putem asemăna cu legea atracției gravitaționale.


Muzica[modificare | modificare sursă]

Muzica este arta de a crea sunete și de a le combina armonios și expresiv. Oamenii compun și ascultă muzică pentru plăcere, pentru festivități sau pentru a exprima idei și sentimente.[1]

Instrumentele muzicale[modificare | modificare sursă]

Muzicienii folosesc o mare varietate de instrumente pentru a crea sunete și a interpreta muzica. Unele sunt simple bucăție de lemn măiestrit lucrate, în timp ce altele au apărut datorită înaltelor tehnologii. Instrumentele muzicale au caracteristici variate și diferă de la o regiune la alta. Instrumentele muzicale pot fi acustice, adică generează suneteul în mod fizic, sau electrice, folosite împreună cu un amplificator de sunet.

Ritm[modificare | modificare sursă]

Ritmul reprezintă o diviziune calitativă a timpului, unul dintre elementele fundamentale ale muzicii, constituit din succesiunea organizată a duratei sunetelor. Factorii săi de bază sunt sunt periodicitatea accentelor (metrul) și corelația dintre diferite valori (durate) ale sunetelor. Ritmul este un purtător al expresiei muzicale, formulele ritmice putând avea o infinită varietate. [2]

Ritmurile de bază 2/4 și 3/4 pot fi modificate, combinate și multiplicate pentru a se crea rimturi mai complexe.

Tonul[modificare | modificare sursă]

Tonul este intervalul dintre două sunete muzicale învecintate.

Armonia[modificare | modificare sursă]

Armonia reprezintă îmbinarea melodioasă a mai multor suntele muzicale, respectiv formarea acordurilor.

Melodia[modificare | modificare sursă]

Aranjamentul succesiv al unor note muzicale formează o melodie sau un cântec. Melodiile simple au doar câteva note, iar cele complexe sunt compuse cu o varietate de note, ritmuri și armonii.


Gama[modificare | modificare sursă]

Gama reprezintă un grup de sunete muzicale ordonate crescător sau descrescător acoperind o octavă și care furnizează materialul sonor pentru o piesă muzicală. Gama este schema tonalității.

Gamele se clasifică în funcție de:

  • intervalele muzicale conținute
    Exemple:
-gamă diatonică (7 sunete așezate astfel încât gama să conțină 5 tonuri și 2 semitonuri)
-gamă cromatică (12 sunete, între fiecare două sunete alăturate intervalul fiind de un semiton)


  • numărul de sunete muzicale diferite
    Exemple:
-gamă pentatonică (5 sunete diferite)
-gamă hexatonică (6 sunete diferite)
-gamă heptatonică (7 sunete diferite)


Pentru a putea fi identificate și diferențiate între ele, sunetele sau treptele scării muzicale au căpătat denumiri proprii. În practică se folosesc două sisteme de numire a acestora:

  • denumirea silabică: Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si.
  • denumirea literală (notația internațională): C, D, E, F, G, A, B.


Portativul și notația muzicală[modificare | modificare sursă]

Portativul


Semnele principale prin care se redau în scris sunetele muzicale se numesc note. O notă, în funcție de cheia folosită și de locul pe care îl ocupă pe portativ, reprezintă un anumit sunet din scara generală muzicală- deci înălțimea acestui sunet. Toate notele care nu au semne de alterație înaintea lor se numesc note naturale, fiindcă redau cele șapte trepte naturale ale gamei: do, re, mi, fa, sol, la, si.

Un grup de cinci linii paralele, orizontale și egal depărtate între ele se numește portativ. Liniile, ca și spațiile portativului se numără de jos în sus. În cazul în care cele cinci linii ale portativului nu sunt suficiente pentru a nota sunetele mai acute sau mai grave dintr-o piesă muzicală, se întrebuințează liniile suplimentare, deasupra și dedesubtul portativului, ca o continuare a portativului de bază. După cerințele notației muzicale, portativul se folosește în diferite aspecte: portativul simplu, portativul general și partitura. Portativul simplu servește de obicei la scrierea muzicii pentru o singură voce sau pentru un singur instrument. Portativul general constă in reunirea a două portative de cinci linii, având o linie suplimentară imaginară la mijloc. Pe portativul general se scrie muzica pentru două, trei și patru voci, armonice și polifonice.

Semnele grafice care servesc la înscrierea pe portativ a inălțimii sunetelor muzicale se numesc chei. O cheie așezată pe una dintre liniile portativului determină înălțimea precisă a unui sunet din gamă. În funcție de sunetul fixat de cheie se determină și poziția pe portativ a celorlalte sunete, pe baza succesiunii lor în scara muzicală. Notația muzicală folosește trei chei diferite: cheia lui sol cheia lui do cheia lui fa

Cheia lui sol indică locul pe portativ al sunetului sol din octava întâi. Ea se așează pe linia I si pe linia II a portativului. Cheia lui do indică locul pe portativ al sunetului do din octava întâi și are cinci aspecte: pe linia I, II, III, IV și V a portativului. Cheia lui fa indică locul pe portativ al sunetului fa din octava mică. Ea se așează pe liniile III, IV și V ale portativului.


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ e.enciclopedia, Marea carte a cunoașterii, Editura Litera Internațional, 2005. ISBN 973-675-290-9.
  2. ^ Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București 1966, vol. IV