Unsoare siliconică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Unsoarea siliconică este o unsoare translucidă, hidrofobă, inodoră, neinflamabilă, cu o textură păstoasă, volatilitate extrem de scăzută, nu este periculosă pentru sănătatea umană sau pentru mediu (chiar dacă este nebiodegradabilă). Este realizată prin combinarea unui ulei de silicon, polidimetilsiloxanul (Me2OSi)n, cu un agent de îngroșare (silice amorfă micronizată). Proprietățile unsorii siliconice se pot ajusta în funcție de raportul celor două componente. Unsori siliconice mai specializate sunt fabricate din silicon fluorurat sau, pentru aplicații care necesită temperaturi scăzute, unele grupări metil din polidimetilsiloxan sunt înlocuite cu grupări fenil. Pentru aplicații alimentare, agentul de îngroșare este stearatul de calciu. Pentru aplicații care implică substanțe foarte reactive agentul de îngroșătore este Teflonul sub formă de pulbere. Prezintă o solubilitate foarte scăzută în apă, majoritatea alcoolilor, amidelor disubstituite, sulfoxizi, o bună solubilitate în hidrocarburi, compuși halogenați și eteri și solubilitate mare în anumite amine secundare și terțiare[1].

Aplicații[modificare | modificare sursă]

Aplicații în industrie[modificare | modificare sursă]

Unsoarea siliconă este frecvent utilizată pentru lubrifierea și conservarea pieselor din cauciuc. În plus, unsoarea siliconă nu produce umflarea sau înmuierea cauciucului, probleme care pot apărea atunci când sunt folosite unsori pe bază de hidrocarburi. Unsoarea siliconă acționează deasemenea precum un inhibitor de coroziune sau lubrifiant (în scopuri care necesită un lubrifiant mai consistent).

Aplicații în laboratorul chimic[modificare | modificare sursă]

În laborator este folosită pentru a unge imbinările aparaturii de laborator din sticlă fiind utilă în cazul manipulării în condiții de siguranță a compușilor sensibili la aer și/sau umiditate. Deși în mod normal unsoare siliconică se consideră chimic inertă, mai mulți compuși rezultați în urma unor reacții nedorite dintre aceasta și diferiți reactanți au fost descriși în literature de specialitate.[2][3]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ J. N. Lee; C. Park; Whitesides, G. M. Anal. Chem. 2003, 75, 6544
  2. ^ Haiduc, Ionel, "Silicone Grease: A Serendipitous Reagent for the Synthesis of Exotic Molecular and Supramolecular Compounds", Organometallics 2004, volume 23, pp. 3-8. doi:10.1021/om034176w
  3. ^ Lucian C. Pop and M. Saito (2015). „Serendipitous Reactions Involving a Silicone Grease”. Coordination Chemistry Reviews. doi:10.1016/j.ccr.2015.07.005.