Tub electronic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Tuburi electronice moderne, majoritatea miniaturale

Un tub electronic este o componentă electronică activă în care intensitatea curentului electric este în funcție de tensiunea aplicată unor electrozi dintr-un balon cilindric, închis ermetic. Balonul poate fi din sticlă sau metalic. În balon poate fi vid sau gaze la presiune redusă.

Tuburile cu vid mai sunt cunoscute drept lămpi (radio), de la aplicația cea mai comună.

Actual funcțiile tuburilor electronice au fost preluate de dispozitivele semiconductoare, tuburile mai fiind folosite în aplicații care necesită un zgomot propriu cât mai redus, de exemplu înregistrări audio, sau în domeniul frecvențelor ultraînalte.

Principiu de funcționare[modificare | modificare sursă]

Curentul electric fiind un flux de electroni, acești electroni trebuie să fie emiși de unul dintre electrozi. La tuburile cu vid, unde nu există posibilitatea ionizării mediului dintre electrozi, electronii nu pot fi generați decât prin emisie termionică de unul dintre electrozi, catodul. Încălzirea poate fi indirectă, printr-un filament alimentat separat de catod, sau directă caz în care filamentul este însuși catodul. Inițial temperatura la care trebuia încălzit catodul era de c. 2300 K (c. 2000 °C), ceea ce făcea ca tuburile să aibă o viață foarte scurtă, dar actual se folosesc catozi acoperiți cu stronțiu și bariu, care au o emisie de electroni bună și la temperaturi de doar 1000 K (c. 700 °C).[1]

Dacă alt electrod, anodul, este legat la o tensiune pozitivă (+), electronii vor fi atrași de el, iar prin tub și circuitul exterior va apărea un curent electric.[1] Întrucât electronii sunt emiși numai de catod, curentul prin tub poate avea un singur sens, aplicațiile tuburilor fiind în funcție de acest aspect.

Mișcarea electronilor în tub poate fi controlată prin intermediul altor electrozi, care se află la diferite tensiuni. După numărul de electrozi tuburile pot fi diode (cu doi electrozi), triode (cu trei electrozi), tetrode (cu patru electrozi), pentode (cu cinci electrozi), hexode (cu șase electrozi), heptode (cu șapte electrozi), octode (cu opt electrozi) etc. Se pot realiza și funcțiile a două tuburi într-un singur balon, de exemplu două triode („dublă triodă”), sau o triodă și o pentodă („triodă–pentodă”), o triodă și o hexodă („triodă–hexodă”) etc.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Iliev, pp. 6.2–6.3

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Română
  • Aurel Georgescu, Ion Golea: Catalog de tuburi electronice, Editura Tehnică, București, 1956
  • Gheorghe Stănciulescu: Carte radioamatorului, Editura Sport-Turism, 1975, pag. 217–225.
  • Mihai Tanciu, Ion Vidrașcu: Manualul radioamatorului, Editura Stadion, București, 1971, pag. 156–190.
  • D. D. Sandu: Electronica Fizică, Editură Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973; pag. 87–122: Emisia electronică; pag. 123-170: Tuburi electronice clasice.
Străină
  • Pjotr Mikołajczyk: Universal Vade-mecum, Electronic tubes and semiconductor elements, Państwowe Wydawnictwa Techniczne, Warszawa, 1960, pag. 1–1153; explicații multilingve: engleză, franceză, germană, italiană, poloneză, rusă și spaniolă.
  • Karl R. Spangenberg: Vacuum Tubes, First Edition, McGraw-Hill, New York – Toronto – London, 1948.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Tub electronic la Wikimedia Commons