Tratatul de la Zboriv

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Tratatul de la Zboriv a fost semnat pe 17 august 1649, după bătălia de la Zboriv, în care forțele Rzeczpospolitei polono-lituaniene (aproximativ 25.000 de soldați) conduși de regele Ioan Cazimir al II-lea Vasa au luptat cu o forță combinată a cazacilor și tătarilor (aproximativ 80.000 de luptători) comduși de hetmanul Bogdan Hmelnițki și respectiv hanul İslâm al III-lea Ghiray.

Printre prevederile tratatului se numărau[1][2]:

Tratatul a fost ratificat de Dietă în sesiunea din noiembrie 1649 – ianuarie 1650, dar nu a fost niciodată pus în practică datorită opoziției clerului catolic, care s-a opus unor prevederi precum admiterea în rândurile senatorilor de drept a mitropolitului ortodox al Kievului[3].

Tratatul nu a mulțumit nicio parte semnatară a acordului. Deși recunoștea unele drepturi ale cazacilor înregistrați, tratatul lăsa neatinsă ordinea socială din Ucraina, marea majoritate a țăranilor ucraineni având în continuare statutul de iobagi. Uniunea de la Brest nu a fost desființată, iar mitropolitul Kievului nu a fost admis în Senat. Hmelnițki și-a dat seama că în aceste condiții popularitatea sa era în continuă scădere și a început pregătirile pentru o nouă revoltă. Senatul polonez, sub influența catolicilor extremiști, care au refuzat să accepte egalitatea bisericilor catolică și ortodoxă, a declarat în cele din urmă război cazacilor (5 ianuarie 1650).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Government portal :: Cossack era
  2. ^ Władysław Konopczyński, (1936). Dzieje Polski nowożytnej. Tom 2, Wyd. 2, Instytut Wydawniczy PAX, Warszawa 1986. ISBN 83-211-0730-3
  3. ^ КАМУНІКАТ, БЕЛАРУСКАЯ ІНТЭРНЭТ— БІБЛІЯТЭКА, Metropolita Kijowski