Tabula rasa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Tabula rasa (tradus din latină prin tablă ștearsă) este caracterizarea intelectului uman la naștere, după empiriști.

Originea ajunge la Aristotel care reia o imagine a lui Platon (din Theaetetus) și caracterizează psihicul înaintea unui act de cunoaștere. Expresia este folosită și de Albertus Magnus, de Toma d'Aquino. Consacrarea expresiei s-a produs mai târziu prin dialogul dintre Locke și Leibniz în legătură cu ideile înnăscute; s-a dezvoltat teoria conform căreia, la naștere, mintea este o tabula rasa, în așteptarea ideilor care provin din experiență (în Nouveaux essais).

Expresia, provenită din traducerea latină a lucrării De Anima a lui Aristotel, nu se găsește la Locke, însă teoria poate fi identificată aici. Preluând de la scolastici ideea asociată că „nu există nimic în intelect care nu a fost mai întâi în simțuri”, Gassendi și Locke au făcut din aceasta o piesă importantă a empirismului lor.

Expresia tabula rasa este folosită și în psihanaliza lui Sigmund Freud.

În viața cotidiană, expresia are sensul de stare de ignoranță crasă, de incultură sau într-o locuțiune verbală: a șterge cu buretele trecutul.

Note[modificare | modificare sursă]