Sari la conținut

Ștefan Dragutin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Stefan Dragutin)
Ștefan Dragutin
Date personale
Născut1253 Modificați la Wikidata
Decedat (63 de ani) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatManastir Đurđevi stupovi[*][[Manastir Đurđevi stupovi (church in Serbia, Serbia)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiȘtefan Uroș I al Serbiei[1]
Elena de Anjou Modificați la Wikidata
Frați și suroriȘtefan Uroș al II-lea Milutin
Q85999528[*]
Brnjača[*][[Brnjača (Serbian princess)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuCaterina a Ungariei, regină a Serbiei[*] Modificați la Wikidata
CopiiElizabeth of Serbia[*][[Elizabeth of Serbia (Baness consort of Bosnia)|​]]
Stephen Vladislav II of Syrmia[*][[Stephen Vladislav II of Syrmia (King of Syrmia from 1316 to 1325, and claimant to the Serbian Kingdom)|​]]
Urošica[*][[Urošica (Serbian prince and monk)|​]] Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Sârbă Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba sârbă[2] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege[*]
Familie nobiliarăDinastia Nemanjić
Rege[*] Modificați la Wikidata
Domnie –
Predecesornimeni
SuccesorStephen Vladislav II of Syrmia[*][[Stephen Vladislav II of Syrmia (King of Syrmia from 1316 to 1325, and claimant to the Serbian Kingdom)|​]]
Rege[*] Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorȘtefan Uroș I al Serbiei
SuccesorȘtefan Uroș al II-lea Milutin

Ștefan Dragutin (în sârbă Стефан Драгутин, în maghiară Dragutin István; c. 1244 - 12 martie 1316) a fost regele Serbiei din 1276 până în 1282. Din 1282, el a condus un regat separat care a inclus nordul Serbiei și (din 1284) banatele maghiare vecine (sau provinciile de frontieră), pentru care a fost numit neoficial „Rege al Sirmiei”.

A fost fiul cel mai mare al regelui Ștefan Uroš I al Serbiei și al Elenei din Anjou. El a primit, în 1268, titlul de „rege tânăr” ca semn al dreptului său de a-l urma pe tatăl său la tron, după un tratat de pace între Uroš I și Béla al IV-lea al Ungariei, care a fost bunicul soției lui Dragutin, Caterina. El s-a revoltat împotriva tatălui său și l-a obligat să abdice cu ajutor maghiar în 1282.

Dragutin a abandonat politica centralizatoare a lui Uroš I și a cedat teritorii mari mamei sale în apanaj. După un accident de călărie, el a abdicat în favoarea fratelui său, Ștefan Uroș al II-lea Milutin în 1282, dar a păstrat regiunile nordice ale Serbiei de-a lungul graniței cu Ungaria. Doi ani mai târziu, cumnatul său, Ladislau al IV-lea Cumanul, rege al Ungariei, i-a acordat trei banate,Mačva (sau Sirmia ulterior), Usora și Soli. A fost primul monarh sârb care a condus Belgradul. Cu sprijinul fratelui său, a ocupat și Banatul de la Braničevo în 1284 sau 1285.

Dragutin a fost, în teorie, vasal atât al fratelui său Ștefan Uroș al II-lea Milutin (pentru teritoriile sale sârbe), cât și al monarhilor maghiari (pentru cele patru banate), dar și-a condus ținuturile sale ca un conducător independent din anii 1290. Conflictele sale cu Milutin s-au transformat într-un război deschis în 1301 și a făcut frecvent raiduri împotriva domnilor maghiari vecini din 1307. Majoritatea nobililor sârbi l-au sprijinit pe Dragutin, dar a fost forțat să facă pace cu Milutin după ce mercenarii lui Milutin l-au învins în 1311 sau 1312. Înainte de moartea sa, a intrat într-o mănăstire și a murit sub numele de călugărie Teoctist. În calendarul ortodox sârb, Dragutin este venerat pe 12 noiembrie sau 30 octombrie (stil vechi și stil nou).  

Dragutin a devenit călugăr si a adoptat numele de Teoctist cu putin timp înainte de moartea sa.[3] În timp ce își dădea sufletul, el a declarat că nu poate fi venerat ca un sfânt, potrivit biografiei arhiepiscopului Danilo al II-lea.[3] A murit la 12 martie 1316.[3] A fost înmormântat în Mănăstirea Đurđevi Stupovi.[3] Este considerat cel de-al doilea ctitor al mănăstirii, care a fost construită de străbunicul său, Ștefan Nemanja.[3][4]

  1. ^ The Peerage 
  2. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ a b c d e Krstić 2016, p. 47.
  4. ^ Ćirković 2004, p. 60.