Sidney Pressey

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

De numele lui S.L.Pressey se leagă prima încercare de a „transfera" sistematic psihologia în practica școlară. Gânditorul Pressey pornise de la înțelegerea profundă a vremii lui. El vorbise de the comming industrial revolution (venirea revoluției industriale) încă în anii '20 și a scris chiar un studiu, în 1932, pe tema contribuției învățământului la această revoluție industrială, care devenise o evidență și pentru „lumea școlii". El vedea această revoluție industrială în educație ca o prelungire a celei tehnice, dar și ca un sprijin al acesteia. Suntem încă departe de „ciclul intelectual" al dezvoltării industriei, dar cel „urban" își făcuse debutul și el era baza exploziei industriale din SUA. Este semnificativ și faptul că acum, în anii '20, își face apariția-și tot în SUA-psihologia socială experimentală, sub forma cercetărilor pe grupurile de muncă industriale, legate de numele lui E.Mayo. „Ciclul urban" al dezvoltării industriei aducea cu sine nevoia de masificare a instruirii și de refacere a grupurilor umane tradiționale în context industrial. În aceste condiții, două idei vor fi dominante pentru Pressey: masificarea instruirii prin tehnica „mașinilor de învățare" și construirea acestora pe baze psihologice. Prima idee ține de nevoile dezvoltării industriei, a doua de posibilitățile psihologiei de a oferi conținutul metodologic al solicitărilor. Primele "mașini de învățare", gândite de Sidney Pressey la începutul anilor '20, se ocupau de testarea cunoștințelor și a inteligenței, aspecte esențiale ale oricărei modernizări. Se asigura astfel evaluarea printr-o dublă testare, cu posibilități deosebite de a proiecta pe alte baze sistemul de învățământ. Era însă și un mod de a ajuta învățarea școlară, un efort de a raționaliza învățământul prin introducerea unui minim de precizie în ceea ce privește rezultatele instruirii. Mai semnalăm doar faptul că prima încercare de transfer a psihologiei în didactică a fost făcută încă în anii '20 și că ea a eșuat din pricina subevaluării rezistenței sistemului social. Această rezistență va fi mult mai puternică în Europa, unde va trezi o adevărată ofensivă împotriva fundamentelor sale, adică împotriva pedagogiei în general. Așa cum am văzut, „Școala activă" va începe modernizarea concomitent cu asaltul asupra tradiției, iar pozițiile cele mai radicale au mers până la propunerea de a înlătura definitiv pedagogia din școală. La noi, I. Greceanu propune acest lucru, dar ar trebui să adăugăm aici critica „demolatoare" a lui H. Aebli și, mai târziu, a lui I. Ilici și a altora.