Robert Spencer, al II-lea Conte de Sunderland

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Robert Spencer, al II-lea Conte de Sunderland
2nd Earl of Sunderland.jpg
Robert Spencer
Date personale
Născut5 septembrie 1641
Paris Franța
Decedat28 septembrie 1702 (61 de ani)
Althorp, Northamptonshire Anglia
Înmormântat Church of St Mary the Virgin, Great Brington[*][[Church of St Mary the Virgin, Great Brington (church in Great Brington, Northamptonshire, England)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiHenry Spencer, I conte de Sunderland
Lady Dorothy Sidney
Frați și surori Dorothy Savile, Viscountess Halifax[*][[Dorothy Savile, Viscountess Halifax (English noble)|​]][1] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAnne Digby
Copii Charles Spencer, 3rd Earl of Sunderland[*][[Charles Spencer, 3rd Earl of Sunderland (English statesman and nobleman from the Spencer family (1675-1722))|​]][1]
Lord Robert Spencer[*][[Lord Robert Spencer ((1666-1688))|​]][2]
Lady Anne Spencer[*][[Lady Anne Spencer ((1667-1690))|​]][2][1]
Lady Elizabeth Spencer[*][[Lady Elizabeth Spencer (Peerage person ID=105965)|​]][2] Modificați la Wikidata
NaționalitateenglezAnglia
CetățenieFlag of England.svg Regatul Angliei Modificați la Wikidata
Ocupațieom de stat
Activitate
Partid politicWhig[*]  Modificați la Wikidata
PremiiMembru al Societății Regale[*]
Ordinul Jartierei

Robert Spencer, al II-lea Conte de Sunderland (n. Paris 5 septembrie 1641 - d. Althorp 28 septembrie 1702) a fost un militar, om de stat și diplomat englez. Din cauza sarcasmului și al temperamentului său și-a câștigat o reputație de avocat nemilos în timpul monarhiei absolutiste și și-a făcut numeroși dușmani. În 1688 a fost nevoit să fugă în străinătate, dar mai târziu a fost reabilitat și s-a întors în patrie. După standardele de la curte din timpul Restaurării, viața sa privată a fost în afara scandalulilor[3].

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost fiul lui Henry Spencer, I conte de Sunderland și al soției acestuia Lady Dorothy Sidney. Tatăl său a murit în timpul Războiului Civil Englez, luptând pentru cauza regalistă, astfel la vârsta de trei ani a moștenit titlurile tatălui său, devenind baron Spencer Wormleighton și conte de Sunderland[4]. A intrat în armata britanică și a avut rangul de căpitan, în Regimentul de cavalerie al prințului Rupert, nepotul regelui Carol I al Angliei. S-a căsătorit cu Anne Digby, fiica Lordului Bristol, în 10 iunie 1665 și mai târziu, a fost trimis ca ambasador la Madrid, în perioada 1671-1672. Apoi a fost ambasador la Paris (1672-1673) și în Provinciile Unite (1673). Întors la Londra, a fost admis ca Gentleman of the Bedchamber, până în 1679. Apoi a făcut parte din Consiliul Privat al Angliei și în 1679 a devenit Secretar de Stat al Departamentului de Nord; în același timp a fost trimis ca ambasador extraordinar la Paris.[5]

Cariera sub Carol al II-lea și Iacob al II-lea[modificare | modificare sursă]

Robert Spencer, portret de Carlo Maratta

În 1681, a fost demis de către Carol al II-lea deoarece s-a opus la succesiunea la tron a Ducelui de York Iacob; Carol a fost revoltat de votul lui Sunderland pentru Excluzion Bill (Legea de excludere), pe care l-a descris ca fiind "sărutul lui Iuda"[6]. Doar intervenția amantei regelui, Louise de Kérouaille i-a permis să se întoarcă pe scene politică. Intermitent, între 1682-1688, Sunderland a fost Secretar de Stat al Departamentului de Sud, Lord Locotenent de Warwickshire și Lord Președinte al Consiliului. În 1687, sub domnia lui Iacob al II-lea, s-a convertit la catolicism și a devenit cavaler al Ordinului Jartierei. Chiar dacă s-a bucurat de încrederea lui Mary de Modena, curând a devenit incomod sub proaspătul monarh, Iacob al II-lea. A rămas zdruncinat de reacția ostilă din partea publicului, când a depus mărturie la procesul Celor șapte nemuritori. Când Sunderland i-a cerut lui Iacob să se despartă de amanta lui Catherine Sedley, Contesă de Dorchester, regele i-a răspuns că nu știa că Sunderland era confesorul lui și pe viitor să-și vadă de propriile afaceri. A fost demis sumar în 1688 cu cuvintele Ah, iertare...sper că îi veți fi mai credincios viitorului stăpân, decât ați fost cu mine.[7]

Cariera sub William al III-lea[modificare | modificare sursă]

Sunderland a fugit la Utrecht, în Olanda și i-a scris lui Sir John Churchill, I Conte de Marlborough, un proeminent om de stat englez, cerându-i să "facă lucrurile mai ușoare pentru un om în situația mea". În ciuda grosolăniei notorie și a temperamentului său, Sunderland a avut capacitatea de a-și face prietenii de durată, iar unii din prietenii săi, cum ar fi John Evelyn și Thomas Tenison, erau influenți în noul regim. Sora lui Dorothy Savile, vicontesă Halifax s-a căsătorit cu George Savile, I Marchiz Halifax, consilier a lui William al III-lea, și, deși el și Sunderland nu erau apropiați, Halifax s-a simțit obligat din solidaritate familială, să pledeze cauza lui Sunderland.[8] Prin 1691 i s-a permis să se întoarcă în Anglia și destul de repede a început să participe la ședințele Camerei Comunelor. Apoi regele William al III-lea l-a vizitat la reședința sa din Althorp, Northamptonshire, pentru a discuta despre afacerile publice. Sunderland l-a sfătuit în selectarea miniștrilor și mai târziu a efectuat o reconciliere între William al III-lea și cumnata acestuia, Anne. A fost un consilier influent și l-a influențat pe William al III-lea să accepte numai Wighs (liberali) în guvernul său. William nu a fost tulburat de ultimii ani petrecuți în serviciul lui Iacob al II-lea de Sunderland, deoarece a înțeles că Sunderland era un om care nu ierta niciodată și l-a apreciat pentru sinceritatea sa și dorința de a exprima chiar adevăruri nedorite. Kenyon sugerează că grosolănia notorie a lui Sunderland l-a atras pe William, care detesta lingușirile și era el însuși deseori nepoliticos[9].

În timp ce viața sa privată a fost fără prihană, în iarna 1687-1688, Sunderland a fost implicat într-un scandal când soțul fiicei sale Elizabeth, Lord Clancarty, a fugit din Turnul Londrei. El a găsit-o pe Elizabeth, pe care nu o văzuse din 1684 și a convins-o să consume căsătoria. Din păcate servitorii l-au alertat pe fratele ei Charles, care l-a arestat pe Clancarty. Sunderland a fost jenat, dar se pare că regele a fost amuzat și mai târziu a permis cuplului să plece în Germania[10]. Sunderland s-a retras în cele din urmă din viața publică în decembrie 1697 și a trăit retras la Althorp, unde a murit în 1702. I-a succedat singurul fiu care i-a supraviețuit, Charles Spencer, al III-lea conte de Sunderland.[11]

Copii[modificare | modificare sursă]

Robert Spencer a fost căsătorit cu Anne Digby și a avut un mariaj fericit. În ciuda presupusei sale lipse de principii politice, Sunderland a fost un soț și un tată devotat. A avut cel puțin cinci copii[12]:

  • Robert Spencer (1666-1688)
  • Anne Spencer (1667-1690), s-a căsătorit cu James Douglas, al IV-lea duce de Hamilton.
  • Isabella Spencer (1668-1684)
  • Elizabeth Spencer (1671-1704), s-a căsătorit cu Donough MacCarthy, al IV-lea conte de Clancarty
  • Charles Spencer (1674-1722), a fost al III-lea conte de Sunderland.

Se consideră că cel puțin alți doi copii au murit tineri.

Onoruri[modificare | modificare sursă]

Royal Arms of United Kingdom (1816-1837).svg Membru al Royal Society

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Kindred Britain 
  2. ^ a b c The Peerage 
  3. ^ Kenyon, p. 8
  4. ^ Kenyon, p. 3
  5. ^ Kenyon, p. 23
  6. ^ Kenyon, p. 66
  7. ^ Kenyon, p. 226
  8. ^ Kenyon, p. 228
  9. ^ J.P: Kenyon, Stuart 1966, (Fontana Ed.) p, 174
  10. ^ Kenyon, p. 302
  11. ^ Kenyon, p. 328
  12. ^ Kenyon, p. 8

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • J.P. Kenyon: Robert Spencer, al II-lea conte de Sunderland 1641-1702, Longmans Green and Co. Londra 1958

Legături externe[modificare | modificare sursă]