Republica ateniană antică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Republici în antichitatea greacă[modificare | modificare sursă]

Pentru prima dată republica a apărut în polisurile grecești. În secolul al VIII-lea monarhia este substituită de republica aristocratică, mai întâi în Ionia, apoi în majoritatea orașelor-state. Regalitatea în sens strict se mai găsește doar în: Macedonia, Epir, Sparta, Cirene și Taranto (Drimba Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 536). Republica se instituie în Grecia antică la: Atena683/682(conform tradiției) (Matei Horia C., O istorie a lumii antice, Albatros, București,1984, 200); la Teba, Pelopidas și Epaminondas izgonesc în 379 garnizoana spartană instalată în 382 și instaurează republica democratică trecând și la reorganizarea Ligii Beoțiene; în 371 ca urmare a înfrângerii Spartei de către Teba au loc un val de răsturnări democratice în polisurile care au fost sub hegemonia Spartei: Messina, Arcadia, Leuctra (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 224-225).


Republica la Atena[modificare | modificare sursă]

În sec. X- IX i. e. n. (potrivit tradiției în vremea legendarului Tezeu) se realizează în numele sinoikismului unirea întregii Attici sub autoritatea Atenei. Așezările din Attica renunță la propriul drept de cetățenie în favoarea celui atenian, acceptând autoritatea regalității ereditare ateniene. Autoritatea regală este treptat îngrădită de puterea în ascensiune a eupatrizilor ( aristocrația funciară) (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 200). Aceștia impun regelui, probabil în jurul anului 800, 2 arhonți – unul ca șef al administrației, celălalt al armatei (Drimba Ovidiu, „Istoria culturii și civilizației”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 568-569). Nobilimea funciară instituie republica aristocratică (conform tradiției în 683/682 i.e.n.) (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 200). Guvernarea era exercitată de același consiliu care existase și în perioada monarhică – Gerusia (Sfatul regelui – acum Sfatul Bătrânilor) compus după criterii care variau de la un polis la altul (în epoca monarhică era alcătuit din capii marilor familii aristocratice).

Acest consiliu administra justiția, controla administrația și numea înalții funcționari pe o perioadă de un an – magistrați care la Atena se numeau arhonți (Drîmba Ovidiu, „Istoria culturii și civilizației”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 536). Numărul acestora s-a ridicat în secolul VII la 9. Cel mai important era „arhontele eponim”, adică judecătorul suprem care dădea numele sau anului în care fusese ales. Urmau în ordine: „arhontele basileu”, șeful cultului religios, „arhontele polemarh”, conducător militar, iar ceilalți 6 erau tesmoteții (legislatorii) care dictau legi și dispoziții juridice în toate cauzele civile. Multe din aceste atribuții s-au menținut și în republica democrată de mai târziu (Drîmba Ovidiu, „Istoria culturii și civilizației”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 569). În 632, aristocratul Cilon, ginere al tiranului Megarei, Teagene încearcă să profite de tensiunile sociale din Atena și sprijinit de un grup de tineri aristocrați și mercenari ai lui Teagene, ocupă Acropole vrând să instituie tirania. Lipsit de sprijin popular, eșuează și este constrâns să părăsească orașul. În 620 i.e.n., Dracon, fost arhonte tesmotet primește puteri excepționale, fiind însărcinat să fixeze în scris legile cutumiare în circulație. Realizatorul primei codificări a dreptului atenian, Dracon stipulează pedeapsa cu moartea, aceasta fiind dată de către tribunale. Până acum Areopagul deținea întreaga putere judecătorească, membrii acestuia fiind considerați singurii cunoscători ai dreptului cetății (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 201).

În 594/593, Solon este ales arhonte cu puteri excepționale și diallektes (arbitru între demos și eupatrizi), în vederea reformării statului (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 207). El dă în același an prima constituție adevărată a Atenei, în vigoare 86 de ani, până în 508 (Drîmba Ovidiu, „Istoria culturii și civilizației”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 568). ”Primul om de stat al Europei”, Solon limitează dreptul gentilic în favoarea proprietății private, creând premisele democrației ateniene. Solon a înlocuit privilegiul nașterii cu principiul proprietății și venitului(principiul timocrației) împărțind întreaga populație după venituri în 4 categorii: pentacosiomedimni; hippeis(cavaleri); zeughiți și theți fiecare categorie cu atribuții concrete în apărarea cetății. Solon creează a doua „cameră” ca o contrapondere a Areopagului – Sfatul celor 400, în care fiecare din cele 4 triburi ale Atticii trimitea câte 100 de reprezentanți. Se instituie astfel principiul reprezentativității.

Sunt înființate tribunale populare – heliaiai – ca organe de apel la hotărârilor Areopagului și arhonților și sunt sporite atribuțiile Ekklesiei (Adunarea poporului). În următoarele decenii se cristalizează în Attica trei grupări social-politice (origini ale partidelor politice din epoca modernă): pediakoi (proprietari funciari din regiunile fertile); paralioi (locuitorii din timpurile de coastă, îndeosebi meșteșugari și negustori) și diakrioi (populația săracă din zonele de munte). În 561/560 profitând de conflictele dintre partidele paralioi (condus de Licurg) și pediakoi (condus de Megacle), nobilul Pisistrate, polemarh în războiul cu Megara (565), popular printre diakrioi pe care îi conduce, ocupă Acropole și se proclamă tiran (Matei Horia C., „O istorie a lumii antice”, Albatros, București,1984, 207-208). La început termenul nu avea un sens peiorativ, tyrannos desemnând persoana care prelua puterea supremă în stat fără un temei legal (Cuvântul „tiran” ca și instituția tiraniei își au originea în Asia Mică și probabil că derivă din etruscul „turan” – domn (în general se admite că etrusci ar fi originari din zonele Lidiei). Drîmba Ovidiu, „Istoria culturii și civilizației”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1984, 538).

Coaliția dintre Licurg și Megacle îl obligă să părăsească orașul, dar revine chemat de Megacle, fiind din nou exilat îi sunt confiscate și averile. În 546, cu sprijin străin (din Naxos și Argos), Pisistrate debarcă în Attica și înfrânge forțele ateniene care i se opun la Pallene intrând fără nici o opoziție în Atena. Deși a dus o guvernare remarcabilă, menținând legislația lui Solon, desființând marile proprietăți, păturile sărace fiind sprijinite din finanțele statului reorganizate, realizând construcții impresionante el a înlocuit însă forța dreptului cu dreptul forței prin impunerea propriei persoane în fruntea cetății încălcând principiul electivității și al intimității. Pisistrate încearcă să-i legitimeze pe cei doi fii ai săi, Hippias și Hipparchos cu ajutorul principiului legitimității ereditare. Aceștia îi succed lui Pisistrate încercând inițial să continue politica lui. După asasinarea lui Hipparchos de către Harmodius și Aristogeiton în 514 au loc represiuni sângeroase. În 510 Hippias este obligat de armata comandată de regele Cleomene I și de atenienii nemulțumiți conduși de Clistene să părăsească Atena și să se refugieze în Tracia, apoi la curtea lui Darius I.

În 509 revenit din exil după înlăturarea lui Hippias, Clistene din familia Alcmeonizilor înlătură cu sprijinul demosului republica oligarhică instituită cu ajutor spartan de către Isagoras și transformă democratic constituția ateniană. Populația Atticii este împărțită teritorial, rezultând o reprezentativitate proporțională, în 10 triburi (phylii), alcătuite la rândul lor din tritii și deme (100 circumscripții electorale), realizând și o reformă administrativă. Sfatul celor 400 se transformă în Sfatul celor 500 (câte 50 de fiecare trib trași la sorți anual) și devine acum principalul organism administrativ. Emanație a Adunării Poporului și organ consultativ al acesteia „Consiliul celor 500” (Bulé) cuprindea cetățeni cu peste 30 de ani (buleuți). El pregătea lucrările Adunării și ordinea de zi a ședințelor, îndeplinea și controla funcțiile administrative, ocupându-se de problemele curente. Membrii consiliului primeau indemnizație. Cum cei 500 de membri nu se puteau întruni zilnic, în sânul ei funcționa permanent un fel de comitet executiv (pritania), compus din cei 50 de membri ai fiecărui trib, care funcționa pe rând fiecare câte 36 de zile. În fiecare zi unul din pritani, ales de ceilalți, prezida lucrările zilei respective și – dacă în acea zi se reunea și Adunarea Poporului – prezida și lucrările Adunării.

Cei 10 strategi sunt încă subordonați, la începutul sec.V i.e.n., arhontelui Polemarh. După ce funcțiile celor 9 arhonți (Clistene a adăugat un al zecele arhonte cu funcția de secretar, pentru ca numărul lor să corespundă cu cele zece triburi) au devenit onorifice, funcțiile arhontelui strateg – odinioară comandant suprem al armatei – le revin exclusiv celor 10 strategi. Aceștia erau aleși de Adunare, și nu trași la sorți, putând fi realeși de mai multe ori. Influența lor în societate a devenit considerabilă ceea ce explică și faptul că Pericle a fost unicul conducător real al Atenei deși era doar prim-strateg. Erau singurii care nu prezentau rapoarte anuale Ekklesiei. Tot ei, împreună cu arhonții desemnau și pe cei mai bogați cetățeni care trebuiau să îndeplinească o prestație în beneficiul poporului (leiturghia) care nu putea fi refuzată. Puteau fi judecați – cum s-a întâmplat chiar cu Pericle – și supuși unor pedepse grele, ca: ostracizarea, confiscarea averii, deportarea, și chiar pedeapsa cu moartea – în caz de trădare sau de dezastruoase înfrângeri militare. În Adunarea Poporului (Ekklesia) fiecare cetățean poate pune întrebări (dacă era autorizat de Adunare) și în limitele constituționale putea face orice propunere, sau putea fi tras la răspundere. Toți cetățeni bărbați cu peste 20 de ani erau membrii de drept ai Ekklesiei. Pentru a se lua o hotărâre mai importantă era nevoie de un minimum de 6000 de votanți (din totalul de cca. 40 000). Ordinea de zi era anunțată cu 4 zile înainte. Votarea se făcea liber, dar în anumite cazuri secret. Mai târziu participanții la Adunare primeau câte o indemnizație (mistoforia). Întrunirile aveau loc săptămânal.

Pentru a se evita instaurarea unei noi tiranii este introdus ostracismul (în 507 de către Clistene): fiecare om politic care avea împotriva sa cel puțin 6000 de voturi este constrâns să plece 10 ani în exil. În fiecare an Adunarea era întrebată dacă are asemenea bănuieli. Ostracizatului nu i se formula vina, nu era o sentință, era doar o măsură preventivă, nu o pedeapsă. Această procedură a fost practicată de 10 ori în 90 de ani – până în 417 când ostracismul a fost abrogat. Administrarea justiției era încredințată (cu excepția cazurilor de omicid date spre judecare Areopag-ului) Adunării Poporului. Heliaia era instanța judiciară supremă fiind un tribunal cu jurați, emanație a Ekklesiei. Aceasta se compunea din 6000 de jurați (heliaști) trași la sorți din listele propuse de cele 10 triburi – câte 600 de fiecare trib. Jurații erau distribuite în diferite tribunale în competența cărora (fiecare cu competența specifică) intrau cele mai variate cauze, cu excepția celor rezervate Areopag-ului și a crimelor contra siguranței statului – judecate direct de Ekklesia.

Constituția lui Clistene înlătura rămășițele orânduirii gentilice și încheie, în linii mari, procesul de cristalizare a democrației ateniene. În ultimii ani de viață (moare în 506), Clistene se consacră apărării reformelor sale împotriva intervenții externe spartane, beoțiene și corintice. În anii 487 - 486 continuă democratizarea constituției ateniene: reprezentanții celei de-a doua clase cenzitare, cavalerii, sunt admiși la arhontat, funcție ocupată prin tragere la sorți; crește rolul celor 10 strategi desemnați de phylii (triburi) în dauna arhonților. Temistocle domină aproape un deceniu viața politică ateniană reușind să elimine prin ostracism (folosit pentru prima dată în 487) principalii săi adversari politici, conducători ai primei clase cenzitare – Xantip și Aristide. După ce a fost arhonte în 483 – 482, în 480, după înaintarea persană în Boeția, Temistocle este desemnat strateg autocrator și decide evacuarea Atenei. În 478- 477 este fondată Liga de la Delos sau Liga Maritimă Delio-Atica condusă de Atena și prin care se realizează dominația Atenei în Grecia. Prin aceasta Atena încurajează în rândul cetăților membre afirmarea republicilor democrate. În 476, fiul lui Miltiade, Cimon, conducător al partidei oligarhice este ales strateg, iar în 474 – 473 obține ostracizarea lui Temistocle ( retras la Argos) și dă Areopagului dreptul de veto hotărârilor Adunării Poporului.

În 462 – 461 partida democrată condusă de Efialte impune limitarea atribuțiilor Areopagului la procese de omicid și sacrilegiu. Magistrații atenieni devin răspunzători la expirarea funcției pentru toate hotărârile luate, membrii sfatului celor 500 și ai colegiilor de judecată primesc indemnizație, dar Efialte este asasinat, iar noul conducător al demosului devine Pericle.

În 458 sunt admiși la arhontat și zeughiți, a treia clasă cenzitară potrivit constituției lui Solon. În 454 Pericle transferă tezaurul Ligii de la Delos (tributul phoros) la Atena. Acesta este dat de membrii ligii fiind fixat o dată la 4 ani de sfatul atenian, astfel încât întreaga ligă este sub autoritatea Atenei. În 447 proiectul lui Pericle de a convoca la Atena un congres panelenic eșuează în fața opoziției spartane. Între 443 – 429 Pericle este ales an de an strateg; moare însă în septembrie 429. După moartea sa apar lupte politice între Cleon, devenit liderul democraților radicali, partizani ai continuării războiului și Nicias, conducătorul partidei moderate favorabilă încheierii ostilităților cu Liga Peloponeziacă. În 420 Alcibiade, nepotul lui Pericle, elevul lui Socrate este ales strateg devenind lider al democraților și adversar al lui Nicias. În iunie 411 are loc lovitura de stat oligarhică de la Atena prin care sfatul celor 400 ia locul Adunării Poporului redusă la 5000 de membri ca organ suprem al statului și indemnizația este suprimată. Însă flota ateniană aflată în insula Samos nu recunoaște noul regim și alege ca strategi pe Trasibul și pe Alcibiade. În 410 este restabilită republica democrată la Atena, iar Cleofon, conducător al democraților radicali impune măsuri radicale.