Portal:România în Primul Război Mondial/Articolul săptămânii/8

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
General Alexandru Mărgineanu, comandantul Diviziei 3 Infanterie

Bătălia de la Mărăști a fost prima din marile bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul campaniei anului 1917. S-a desfășurat între 22 iulie și 1 august 1917 fiind concepută ca o operație ofensivă pe o direcție secundară a armatelor române și ruse, în paralel cu operatia ofensivă principală de la Nămoloasa, la care s-a renunțat între timp.

La 20 iunie/3 iulie 1917, generalul Alexandru Averescu a emis „Ordinul de operație nr. 1 638”. Misiunea Armatei 2 era executarea unei ofensive energice pe valea Putnei, printr-un atac general în întreaga fâșie a Armatei, între dealul Arșița Mocanului și satul Răcoasa. Sectorul prevăzut pentru ruperea frontului inamic avea o deschidere de 13 kilometri, fiind situat la flancul drept al dispozitivului de luptă. În primul eșalon au fost dispuse Divizia 8 Infanterie – în flancul drept, Divizia 6 Infanterie – în centru și Divizia 3 Infanterie – în flancul stâng. Toate forțele participante la ofensivă au fost puse în coordonarea generalului Arthur Văitoianu, comandantul Corpului II Armată. Rezerva, la dispoziția comandantului Armatei era formată din Divizia 1 Infanterie și Brigada 2 Călărași.

Bătălia a început cu o puternică pregătire de artilerie pe durata a două zile, 9/22-10/23 iulie 1917. În dimineața zilei de 11/24 iulie, a fost declanșat atacul marile unități de infanterie. La ora 10 este cucerit satul Mărăști, iar până la sfârșitul zilei s-a reușit ruperea frontului Diviziei 218 Infanterie germană într-un sector cu lățimea de 10 kilometri. Acțiunea ofensivă a continuat și în ziua de 12/25 iulie obligând inamicul la o retragere generală, ceea ce a permis eliberarea localităților Mărăști, Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roșculești, Răcoasa etc.

Ca urmare a situației critice în care ajunseseră trupele ruse pe frontul din Galiția, la solicitarea expresă a comandamentului rus, în cursul zilei de 12/25 iulie Marele Cartier General a trimis Ordinul de operații nr. 34 prin care dispunea stoparea acțiunilor Armatei 2. Ofensiva Armatei 2 a fost oprită definitiv de Marele Cartier General în seara zilei de 14/27 iulie 1917. Armata primea ca înapoi Diviziile 7 și 12 Infanterie concomitent cu o nouă misiune de luptă: apărarea văii Trotușului și a câmpurilor petroliere din regiune, singurele care mai erau în stăpânirea statului român și care asigurau tot necesarul de război al armatei.

Bătălia de la Mărăști s-a încheiat cu victoria forțelor române care au împins frontul înapoi pe o lățime de 30 de km și o adâncime de 20 de kilometri, eliberând peste 500 de kilometri pătrați și 30 de localități. Pierderile proprii au fost de 110 ofițeri și 4.782 de trupă (morți, răniți și dispăruți), iar cele provocate inamicului au constat în 32 ofițeri și 2.761 trupă prizonieri și o importantă cantitate de material de război.


Citește mai mult ...