Portal:Norul lui Oort/Articole selectate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Centura Kuiper și Norul lui Oort

Norul lui Hills, denumit și norul intern al lui Oort, norul intern al lui Öpik-Oort, norul intern sau norul lui Oort fosil, este o vastă mulțime sferică ipotetică de corpuri din norul lui Oort, care ar fi situat între 100 și 3.000 de unități astronomice (frontiera internă) și 2−3×104 unități astronomice (frontiera externă) de la Soare. Acest disc s-ar afla, prin urmare, dincolo de orbita planetelor și de centura Kuiper. Cât despre Norul extern al lui Oort, acesta formează o structură sferoidală dincolo de norul lui Hills.

Norul lui Hills este una dintre teoriile astronomice cele mai verosimile, întrucât au fost reperate deja corpuri într-un număr mare. Este mult mai dens, dar mai puțin vast decât Norul lui Oort. Interacțiunile gravitaționale ale stelelor apropiate și efectele mareei galactice au dat cometelor din Norul lui Oort orbite circulare, ceea ce nu e cazul pentru cometele din Norul lui Hills.


citește mai mult...


C/2013 A1 este o cometă din norul lui Oort descoperită la 3 ianuarie 2013 de Robert H. McNaught la Observatorul Siding Spring, cu ajutorul unui telescop Schmidt-Casgrain de 0,50 m. Imagini ale predescoperirii, luate de Catalina Sky Survey datând din 8 decembrie 2012 au fost rapid găsite. De atunci, au fost găsite observații din 4 octombrie 2012. În momentul descoperirii, cometa se afla la 7,2 UA de Soare și avea magnitudinea de 18,6.

citește mai mult...