Portal:Armata Romană/Introducere

Armata romană (latină EXERCITUS•ROMANORUM) este termenul generic pentru forțele armate terestre ale Regatului Romei (până în 500 î.Hr.), Republicii Romane (500 î.Hr. - 31 î.Hr.), Imperiului Roman (31 î.Hr. - 476 d.Hr.) și ale Imperiului Roman de răsărit (Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων [„împărăția Romeilor”], prescurtat Ῥωμανία (Romania), supranumit din sec. al XVIII-lea Imperiul bizantin) (476 - 1453). Termenul a fost în uz circa 2000 de ani, perioadă în care forțele armate romane au suferit numeroase schimbări în compunere, organizare, echipamente și tactici, păstrând un nucleu de tradiții de durată. Dezvoltarea armatei romane poate fi împărțită în opt etape istorice mari.

• Armata romană timpurie a regatului roman și a Republicii timpurii (cca. 300 î.Hr.). Pentru această perioadă, când războiul consta în principal în scurte incursiuni de jaf, s-a sugerat că armata romană a urmat modelul etrusc sau grec de organizare și echipare. Armata romană timpurie se baza pe un impozit anuală și pe recrutarea cetățenilor pentru o singură campanie (un sezon). De aici a rezultat termenul de legiune folosit pentru unitatea militară romană de bază, cuvânt derivat din latinescul legere „a percepe”.

• Armata romană din timpul Republicii (armata romană de la mijlocul Republicii, armata de manipule sau armata polibiană, după numele istoricului grec Polybius, care a făcut descrierea cea mai detaliată a acestei faze) (cca. 300-88 î.Hr.). În această perioadă, romanii, menținând în același timp și sistemul de impozitare, au adoptat ca organizare pentru Armata romană târzie / armata romană din Est (284-641) legiunile lor manipulele (latină manipulus) după modelul celor folosite de samniți. Romanii au obligat toate celelalte state din peninsula Italică să formeze o alianță militară permanentă (vezi Socii). Astfel, celelalte state au furnizat (împreună) aproximativ același număr de trupe la forțele comune ale romanilor și erau subordonate comandamentului roman.

• Armata romană din perioada lui Cezar (88-30 î.Hr.) marchează tranziția de la recrutarea cetățenilor din timpul Republicii la forțe profesioniste permanente ale epocii imperiale, forțe preponderent voluntare. În această perioadă, comandanții supremi ai armatelor cvasi-permanente erau imperatorii, lideri militari puternici, Cezar, Pompei și Marc Antoniu, care au iscat războaie civile în competiția pentru adjudecarea puterii supreme în stat. Ca urmare a războiului social (91-88 î.Hr.), tuturor locuitorilor peninsulei Italice li s-a acordat cetățenia romană. Vechile alae au fost desființate și membrii lor integrați în legiuni. Cavaleria, formată din cetățeni ai Republicii, a fost mult redusă ca număr și înlocuită de cavaleria indigenă din provinciile romane.

• Armata romană imperială
• Armata romană târzie
• Armata bizantină
• Armata bizantină din timpul Dinastiei Comnen
• Armata bizantină din timpul Dinastiei Paleolog