Portal:Acțiunile militare postbelice (1918-1920)/Articolul săptămânii/3
Convenția militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918 a reprezentat o convenție militară de armistițiu semnată între țările aliate câștigătoare în Primul Război Mondial – reprezentate de generalul Louis Franchet d'Esperey și guvernul ungar al contelui Mihály Károlyi, instaurat după Revoluția Crizantemelor. Aceasta a individualizat pentru Ungaria – în calitate de stat succesor al Austro-Ungariei, condițiile de armistițiu stabilite prin Armistițiul de la Villa Giusti din data de 3 noiembrie 1918.
Semnarea unui acord militar cu partea franceză a devenit o prioritate pentru Ungaria în momentul în care trupele Aliaților s-au aflat la granițele sale. O serie de condiții prealabile care au vizat neutralizarea forțelor militare maghiare au fost impuse Ungariei, pentru deschiderea negocierilor. O delegație condusă de primul ministru Károlyi s-a deplasat apoi la Belgrad pentru discuțiile care au fost începute pe data de 7 noiembrie. În tot timpul acestora, unitățile militare ale Aliaților din Balcani împreună cu armatele statelor succesoare ale Austro-Ungariei, și-au continuat ofensiva și au trecut granița Ungariei.
- Statul sârb legal fiind încă în stare de război cu statul maghiar și dorind să exploateze contextul creat de negocieri, și-a trimis trupele în Banat și Voivodina, teritorii pe care din punct de vedere politic se simțea îndreptățit să le anexeze.
- În nord guvernul provizoriu ceh alături de polonezi a instituit o blocadă asupra Ungariei în ceea ce privește resursele de cărbune german necesare traficului feroviar și a început ocuparea de teritorii în Slovacia, ceea ce a determinat sfârșitul politicii pacifiste maghiare.
Guvernul maghiar, urmărind cu predilecție în timpul negocierilor menținerea pe cât posibil a integrității teritoriale a propriului stat – mai puțin însă în ceea ce privește Croația și Slavonia care deja își proclamaseră secesiunea, a încercat să joace cartea de reprezentare a unei țări neutre, ruptă de trecutul Dublei Monarhii și care a adoptat principiile wilsoniene. Dorind să dea viitoarei înțelegeri caracter politic, delegația s-a recomandat ca reprezentând poporul ungar. Suplimentar, ungurii au solicitat sistarea blocadei asupra livrărilor de cărbune german și au cerut ca eventualele trupe de ocupație să nu fie sârbe, cehe sau române. În același timp au solicitat sprijin pentru noul guvern și recunoașterea diplomatică a noului stat, acceptând dreptul Conferinței de Pace de a decide în privința formării statului ceh și iugoslav, precum și în chestiunea naționalităților.
De cealaltă parte, prin intermediul comandantului șef al armatelor aliate din Orient, Consiliul Suprem Aliat a avut în minte în mod primordial posibilitatea de a ataca Imperiul German de pe teritoriul austriac. Francezii au dorit să dea înțelegerii un caracter exclusiv militar, să preia controlului asupra căilor fluviale și asupra celor ferate, precum și să protejeze aliatul sârb, acceptând că delegația reprezintă exclusiv poporul maghiar, nu și pe celelalte naționalități din Ungaria. Tratamentul asigurat Ungariei a fost acela al unei țari învinse, care fiind de aceeași parte cu Germania urma să împartă egal responsabilitatea și consecințele războiului.