Popovici Gheorghe (Boscu)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Popovici Gheorghe Boșcu (n. 17 mai 1895, d. 1946) . A fost un medic român, participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și profesor universitar.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

S-a născut în localitatea Chișinău-Criș, județul Arad, într-o veche familie de intelectuali români. A decedat de cancer la Cluj în 1946.

Studii[modificare | modificare sursă]

A urmat cursurile liceului din Brașov și ale Facultății de medicină din Budapesta obținând titlul de doctor în 1919. Și-a completat studiile în cadrul clinicii din Heidelberg sub bisturiul doctorului Gyorgy, un doctor de renume mondial. Alături de acesta a studiat corpul copilului în stadii de sănătate și de boală. În 1926 obține titlul de doctor docent în Terapie infantilă și puericultură.

Viața și activitatea[modificare | modificare sursă]

Născut în localitatea Chișinău-Criș, doctorul Gheorghe Popovici a dus o viață și o activitate intensă în domeniul medical, având o largă activitate publicistică. Aportul său la realizarea Marii Uniri a fost realizat din postura de președinte al Comisiei Studențești, din cadrul acestei organizații fiind trimis ca delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia. După Unire a devenit profesor la catedra de Fiziologie a Facultății de Medicină din Cluj în 1932. Cu ocazia ocupării acestui post redactează un manual de Fiziologie.  La 1 aprilie 1935 ocupă postul de profesor al catedrei de Pediatrie. Activează în cadrul Institutului de Igienă și Sănătate Publică din Cluj. Între 1936-1940 publică tratatul de Pediatrie și Puericultură. La îndemnul său este înființată revista de Pediatrie și Puericultură. În intervalul 1940-1945 se află în refugiu la Sibiu unde deschide un cabinet de medicină privat. Activitatea sa în domeniul pediatriei a însumat nu mai puțin de 500 de lucrări.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Florea Marin, ''Medicii și Marea Unire'', Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1993 pp. 223-226