Policlorură de vinil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Policlorură de vinil
Vinylchlorid Polyvinylchlorid.jpg
PVC-3D-vdW.png
Densitate 1,38–1,55 / 1,16–1,35 g/cm³
Rezistență la tracțiune 50–75 / 10–25 (N/mm²)
Rezistență la întindere 10–50 / 170–400  % DIN 53455
Modul de elasticitate 1000–3500 N/mm² DIN 53457
Duritate 75–155 N/mm² DIN 53456
Rezistență la lovire > 20 kJ/m² DIN 53453
Rezistență la zgâriere 2–75 kJ/m² DIN 53453
Rezistență la străpungere > 1015 / > 1011 Ω DIN 53482
Rezistență la suprafață 1013 / 011 Ω DIN 53482
Proprietatea dielectrică 3,5 / 4–8 DIN 53483 50 Hz εr

Policlorura de vinil cu numele prescurtat PVC este o substanță din categoria materialelor termoplastice cu o structură amorfă. Sunt două forme de PVC, „forma dură” și „forma moale” la care s-au adăugat stabilizatori. Forma moale este mai răspândită fiind PVC-ul, adecvată prelucrărilor tehnice, este forma care se aplică pe dușumea, sau în construcții la conductele din material plastic.

Policlorura de vinil ia naștere prin polimerizarea (legarea) monomerelor de clorură de vinil (CH2 = CHCl)

Istoric[modificare | modificare sursă]

Primul care a sintetizat clorura de vinil în laboratorul profesorului „Justus von Liebig” din Gießen a fost în anul 1835 chimistul francez Henri Victor Regnault, care a observat că sub acțiunea razelor solare clorura de vinil polimerizează dând naștere la o pulbere albă. Importanța acestei descoperiri a fost numai mai târziu observată. In 1912 chimistul german „ Fritz Klatte” face cercetări similare cu cele ale chimistului francez, acesta producând clorura de vinil din acetilenă și acid hipocloros. Clorura de vinil va fi utilizată la filme fibre sintetice, lacuri. Azi însă din motive de protecție a mediului înconjurător și prin dezvoltarea industriei chimice s-au descoperit alte substanțe PVC-ul este treptat înlocuit.