Sari la conținut

Peio Iavorov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Peio Iavorov

Peio Iavorov
Date personale
Nume la nașterePeio Totev Kraciolov Modificați la Wikidata
Născut1 ianuarie 1878
Cirpan, Regiunea Stara Zagora, Bulgaria
Decedat17 octombrie 1914 (la 36 de ani)
Sofia, Regatul Bulgariei[1][2] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Central din Sofia[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluisinucidere (plagă împușcată[*]) Modificați la Wikidata
Căsătorit cuLora Karavelova[*][[Lora Karavelova |​]] () Modificați la Wikidata
Număr de copii0 Modificați la Wikidata
Cetățenie Bulgaria Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
Limbi vorbitelimba bulgară[3] Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Mișcare/curent literarsimbolism
Semnătură

Peio Iavorov, în bulgară: Пейо Яворов, (n. 1 ianuarie 1878 - d. 17 octombrie 1914) a fost un poet bulgar.

Prin evocarea luptei haiducilor și a vieții oamenilor simpli, a scris o poezie de protest social. De asemenea, a scris o poezie simbolistă, a stărilor de suflet, de tonalitate melancolică.

A mai scris și drame sociale.

Educație și carieră

[modificare | modificare sursă]

Urmează studii la Plovdiv și Sofia. Este trimis în Franța, la Nancy, la Paris, Viena și Geneva. Talentul său excepțional este descoperit de Slaveikov, care îl asociază grupării revistei „Misăl” (Gândul), cea mai prestigioasă publicație a vremii. Primul volum, Versuri, apare în 1901, urmat de Insomnii (1907).

Din 1908, participă la Războiul Balcanic ca voluntar în miliția macedoneană Edirne, conducând un detașament de gherilă. Ecourile acestei perioade se regăsesc în ciclurile dedicate lui Goțe Delcev (1904), Cântece de haiduc (1902-1903) și Amintiri din Macedonia (1909). Urmând tendința folclorică prin teme cu tradiție în lirica bulgară, poetul imprimă o notă de modernitate prin corespondentul ritmic al stărilor emoționale.

Existența sa este dominată de tragismul condiției creatorului, care-și vede spulberate idealurile unei tinereți înflăcărate, apropiată de mișcarea de eliberare macedoneană. Se sinucide în 1914.

Moștenirea sa literară a fost reunită în șapte volume (2010-2013). A fost tradus în zeci de limbi, republicat de diferite edituri.

Bibliografie:

[modificare | modificare sursă]
  • Nicolae Crevedia, Dunărea lin-argintie... Antologie de poezie bulgară, București, Editura Semne, 2022, publicată în Colecția Biblioteca Giurgiuveană
  • 1901: Poezii ("Stihotvorenia")
  • 1907: Insomnii ("Bezsănici")
  • 1909: Doruri haiducești ("Hajduški kupneniia")
  • 1910: Pe urmele umbrelor de nori ("Podir sěnkite na oblacite")
  • 1911: La poalele muntelui Vitoșa ("V polite na Vitoša")
  • 1912: Când cade fulgerul ("Kogato grăm udari").
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Peio Iavorov

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ http://www.britannica.com/EBchecked/topic/652261/Peyo-Yavorov  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ „Peio Iavorov”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în