Panorama Grivița

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Panorama Grivița
Panorama Griviței.jpg
O vedere a fostei străzi Colțea, mai târziu Bulevardul Brătianu. La dreapta: Panorama Griviței, în centrul imaginii: un tramvai tras de cai.
Clădire
OrașBucurești
Țară România
Nu confundați cu Panorama lui Braun.

Panorama Grivița a fost un clădire cu rol de expoziție situată orașul București în ultima parte a secolului XIX[1] și în prima parte a secolului XX[2] lângă fostul sediu al Primăriei Capitalei, pe strada Colței[1] pe maidanul din Piața Colței.[3]

Clădirea[modificare | modificare sursă]

Clădirea era destul de înaltă și avea un aspect circular,[4] remarcându-se printr-o frescă interioară[1] asemănătoare celei de la Ateneul Român,[4] care ilustra episoade ale Războiului de Independență.[1] Printre acestea, au fost reprezentate luptele de la Grivița și cucerirea redutei de către soldații români.[4]

La mică distanță de frescă se afla un balcon circular, care permite privirea ei de aproape.[4] Având o valoare apreciabilă dar fără a fi excepțională, pictura cu rol patriotic[1] era bine executată, dând impresia de relief personajelor.[4] Astfel, luptătorii din planurile din față apăreau privitorilor aproape în mărime naturală.[1]

Loc de atracție ce putea reprezenta un punct de întâlnire pentru bucureșteni,[5] în perioada 1910[2]-1916[6] localul a servit drept sediu al societății Tinerimea artistică.[2] În timp clădirea și-a pierdut funcția inițială, devenind în așteptarea unei soluții loc de bâlci, circ și sediu al unor diferite prăvălioare de umplutură.[4]

În locul unde s-a aflat clădirea – demolată după Primul Război Mondial,[2] a fost ridicat Hotelul Intercontinental.[3]

Pictura[modificare | modificare sursă]

Panoramele din vrema Războiului de Independență al României reprezentau un mijloc de informare vizuală a cetățenilor, presupunând colaborarea unor artiști specializați tipul de pictură de mai dimensiuni. Acești artiști în general erau capabili de a reînoi cât se putea de repede imaginile, în conformitate cu evoluția evenimentelor. Deși respectivii pictori erau în general mediocri și valoarea artistică a picturilor era minimă, publicul panoramelor era unul constant și entuziast, iar apariția unai noi picturi era însoțită de o reclamă corespunzătoare în presă.[7]

Aproape un sfert de secol mai târziu, tematica Războiului de Independență încă mai putea determina interes și panoramele erau căutate în continuare, drept pentru care în iunie 1899 o pictură care a reprezentat cucerirea redutei Grivița la 30 august 1877 a fost expusă de către pictorii Ludwig Putz (austriac vienez, dar cu studii la München), Hans Neumann (pictor gravor münchenez), precum și de către pictorii Kreger, Frosch și Rorsh. Reclama care a însoțit pictura a descris-o pe aceasta ca fiind un tablou circular colosal executat de renumiți pictori. Expoziția era deschisă de la 9 dimineața la 9 seara și prețul de intrare era 1 leu, redus la jumătate în cazul școlarilor, studenților, copiilor și militarilor cu grade inferioare.[7]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Costescu, George; Bucureștii vechiului Regat; Editura „Universul” Soc. An.; 1944; p. 382; accesat la 27 ianuarie 2018
  2. ^ a b c d fr Juvara, Ruxandra; La société Tinerimea artistica. Sa contribution au développement de l'art roumain dans la première moitié duXXe siècle.; Revue Roumaine d'Histoire de l'Art. Série Beaux-arts, Tome XLIV, 2007; p. 78-79; accesat la 27 ianuarie 2018
  3. ^ a b Munteanu, Ion; Istoricul societăților scriitorilor romani (1899-1949); Editura Mihai Eminescu; 1998; Cap. V. Sediile; accesat la 27 ianuarie 2018
  4. ^ a b c d e f Hagi-Mosco, Emanoil – Ediție îngrijită de Rădulescu, Mihai Sorin & Pleșia, Dan & Pleșia, Ștefan; București – amintirile unui oraș : ziduri vechi, ființe dispărute; Editura Fundației Culturale Române; București; 1995; p. 161; accesat la 27 ianuarie 2018
  5. ^ Geangu, Andra; Puncte de întâlnire în București. Aplicații de cartografie istorică – Lucrare de Disertație, Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Specializarea Sisteme Informaționale Geografice; București; 2014; accesat la 27 ianuarie 2018
  6. ^ Deac, Mircea; 50 de ani de pictură, 1890-1940: dicționarul pictorilor din România; Oficiul de Informare Documentară pentru Industria Construcțiilor de Mașini; 1996; ISBN 978-973-91-8748-0; p. 37; accesat la 27 ianuarie 2018
  7. ^ a b Ionescu, Adrian-Silvan ;Penel și sabie. Artiști documentariști și corespondenți de front în Războiul de Independență 1877 - 1878; Editura Biblioteca Bucureștilor; București; 2002; p. 170; accesat la 29 ianuarie 2018