Panenteism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Panenteismul (de asemenea, cunoscut sub numele de monoteismul monist[necesită citare]), este credința, similară cu panteismul, că universul fizic este unit cu Dumnezeu, subliniind, însă că Dumnezeu este mai mare sau echivalent cu universul. Astfel, Dumnezeu, unicul, este sinonim cu universul material și întrepătrunde fiecare parte a naturii (la fel ca în panteism), dar în același timp se extinde dincolo, în aceeași măsură. Universul este parte din Dumnezeu, dar nu toate ale lui Dumnezeu.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Termenul "panenteism" (care poate fi tradus ca "toate în Dumnezeu"), nu a fost inventat decât în anul 1828, de către filosoful german Karl Christian Friedrich Krause (1781 - 1832), în încercarea de a reconcilia monoteismul și panteismul, iar această concepție despre Dumnezeu a influențat transcendentaliști ai Noii Anglii precum Ralph Waldo Emerson, și a fost popularizată de Charles Hartshorne, în activitatea sa de dezvoltare a procesului teologic în secolul 20 și a fost, de asemenea, adoptată de către susținătorii diferitelor credințe ale Noii Gândiri.