Naționalism teritorial

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Naționalismul teritorial descrie o formă de naționalism fundamentat pe ideea că toți locuitorii unei anumite națiuni au obligația de a se supune țării natale sau țării de adopție.[1] Conform acestei perspective orice individ trebuie să aparțină unei națiuni, însă acesta are și dreptul de a și-o alege.[2] O calitate sacră este căutată în această națiune și în memoriile populare pe care le trezește.[3] Cetățenia este idealizată de către naționalistul teritorial.[3] Un criteriu al teoriei este întemeierea unei culturi de masă publice bazată pe valorile comune și tradițiile poporului.[2][3] Egalitatea în fața legii este esențială naționalismului teritorial.[2]

Deoarece cetățenia este idealizată mai degrabă decât etnicitatea, autori precum Athena S. Leoussi și Anthony D. Smith au susținut că Revoluția franceză a fost o revoltă național teritorial.[3]

Naționalismul teritorial este de asemenea asociat cu noțiunile de Lebensraum, transfer de populație, purificare etnică și uneori chiar și genocid în momentul în care o națiune cere drepturi asupra uneor teritorii imaginare și dorește distrugerea națiunilor care le populează. Aceste aspirații teritoriale fac parte din planul realizării unui stat-națiune pur din punct de vedere etnic.[4] Prin această acțiune se ajunge uneori și la iredentism, deoarece unii naționaliști consideră că statul și națiunea sunt incomplete dacă o întreagă națiune nu este inclusă într-un unic stat, și se încearcă astfel și includerea membrilor națiunii rezidenți în țarile vecine. Acest fapt conduce deseori la conflicte etnice. Thomas Ambrosio susține că: „dacă liderul statului A trimite sprijin material și/sau trupe militare în statul B cu speranța de a separa diaspora statului A de statul B, atunci acest lucru ar indica naționalism etno-teritorial”.[5]

Naționalismul teritorial în Europa[modificare | modificare sursă]

În Europa Occidentală, identitatea națională tinde să se fundamenteze mai mult pe locul de naștere al persoanei decât în Europa Centrală și de Est.[6] Intelectualii au argumentat că acest lucru ar putea fi explicat de faptul că statele din zonele menționate anterior au luat naștere din state imperiale.[7] Regimurile comuniste din Blocul Estic au reprimat activ ceea ce caracterizau drept „naționalism bughez[7] și au considerat naționalismul ca fiind de natură bugheză.[8] Acest fapt a condus în Uniunea Sovietică la procesul de rusificare și la alte încercări de a înlocui celelalte culturi existente în URSS cu cultura rusă[7], cu toate că Uniunea Sovietică promova în același timp anumite forme de naționalism pe care le considera compatibile cu interesele sovietice.[9] Iugoslavia a fost diferită de celelalte state comuniste est-europene pe motiv că aici se promova iugoslavismul.[7]

Naționalismul teritorial în Orientul Mijlociu[modificare | modificare sursă]

Deși naționalismul teritorial se află în antiteză cu universalitatea islamului[10], tări precum Egipt și Tunisia au implementat politici național teritoriale după câștigarea independenței.[1] Acesta a fost treptat înlocuit de naționalismul islamic pan-arab în anii 1950, însă a intrat în declin până la mijlocul anilor '70.[11][10]

Naționalismul teritorial în America de Nord[modificare | modificare sursă]

Situația este identică cu cea din Europa de Vest prin faptul că identitatea națională tinde să fie bazată mai degrabă pe locul nașterii decât pe etnicitate.[6]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Duignan, Peter (). The Middle East and North Africa: The Challenge to Western Security. Hoover Press. p. 22. 
  2. ^ a b c Rydgren, Jens (). The Populist Challenge: Political Protest and Ethno-nationalist Mobilization in France. Berghahn Books. p. 133. 
  3. ^ a b c d Leoussi, Athena S. (). Encyclopaedia of Nationalism. Transaction Publishers. p. 62. 
  4. ^ William B. Wood (2001). "Geographic Aspects of Genocide: A Comparison of Bosnia and Rwanda"Transactions of the Institute of British Geographers26 (1): 57-75. JSTOR 623145.
  5. ^ Ambrosio, Thomas (). Irredentism: Ethnic Conflict and International Politics. Greenwood Publishing Group. p. 18-19. 
  6. ^ a b Storey, David (). Territory: The Claiming of Space. Pearson Education. p. 66. 
  7. ^ a b c d Dunkerley, David (). Changing Europe: Identities, Nations and Citizens. Psychology Press. p. 31. 
  8. ^ Victoria Khiterer. „Nationalism in the Soviet Union”. Accesat în . 
  9. ^ The Revenge of the Past: Nationalism, Revolution, and the Collapse of the Soviet Union by Ronald Grigor Suny, Stanford University Press, 1993, ISBN 0804722471
  10. ^ a b The emergence of territorial nationalism in the contemporary Arab Middle East” de Kenneth W. Stein, 1982
  11. ^ Sela, Avraham (). The Continuum Political Encyclopedia of the Middle East. Continuum. p. 160-166.