Moromeții (roman)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Moromeții
365778.jpg
Pagina-titlu a ediției princeps[1]
Informații generale
Autor Marin Preda
Subiect familie, timp
Gen Roman realist postbelic
Ediția originală
Titlu original
Moromeții (roman)
Limba limba română
Editură Editura de Stat pentru Literatură și Artă[1]
Ilustrator J. Perahim[1]
Țara primei apariții România
Data primei apariții volumul I(1955)
volumul II(1967)
Număr de pagini 510
518[1]
Dimensiune și greutate 21 cm
OCLC 37765568
Acest articol se referă la romanul Moromeții. Pentru alte sensuri, vedeți Moromeții.

Moromeții este un roman de Marin Preda apărut în două volume la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, în 1955 și în 1967, consacrându-l pe autor printre numele literaturii postbelice.

Un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică. Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.

Istoricul publicației[modificare | modificare sursă]

Marin Preda a trebuit să-și taie toate punțile de întoarcere spre țărănie și spre sat. Copilul, tânărul și poate chiar omul matur Marin Preda a trăit o dramă tipică pentru generația sa. De la 10 ani își dorește să nu mai fie țăran. Însă viața avea să-i rezerve surpriza paradoxului de a izbuti ca om și ca scriitor tocmai în ceea ce încercase să nege odată, adică în asumarea unei condiții țărănești. Ca și în alte cazuri ale altor scriitori, romanul cel mai important al lui Preda este anticipat și pregătit de nuvelele sale. Marin Preda face din țăranul Moromete un individ cu o viață psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni erou de proză modernă, el creează un țăran inteligent, în măsură să conștientizeze, în modul lui caracteristic, dramele existenței și ale clasei sociale din care face parte. Aspre, dure, polemice sunt aproape toate bucățile din volumul de debut, încărcate de un patetism anume, antiidilizante, respirând efortul smulgerii din țărănie, a cuceririi vieții și carierei ca pe o pradă. Calul a fost scrisă cu o duritate pe care a pierdut-o ulteior (a fost citită chiar în fața lui Eugen Lovinescu care a recunoscut imediat talentul lui Preda, dar căruia nu i-a smuls de cât un evaziv „Hm!....Descriptiv!”)

Povestirea care dă titlul volumului transpune mitul erotic în varianta rurală. Naratorul povestește cu ironie binevoitoare turnirul țărănesc în urma căruia flăcăul trebuie să-și câștige dreptul la fata îndrăgită: el își invită rivalul, pe Achim Achim, „în Pământuri”, pe câmp, unde bătaia cu bâtele și pumnii, în prezența martorilor, decide învigătorul.

Nuvelele volumului de debut interesează și prin deschiderea caracteriologică în raport cu opera capitală. Astfel, Ilie Resteu (În ceață) prefigurează tipul umilitului care acumulează ofense, după care va izbucni în manifestări necontrolate. Pot fi decelate în atitudinea lui semnele personalității lui Țugurlan.

Dimineața de iarnă conține, în embrion, finalul Moromeților și intriga cărții. In O adunare liniștită se regăsește povestea călătoriei pe care a făcut-o cândva eroul romanului la munte împreună cu Bălosu ca să vândă porumb. Pațanghel, eroul acestei narațiuni, seamnă uimitor cu Moromete. Personajul devine aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului. Pațanghel nu istorisește pur și simplu, ci pune faptele în scenă, le regizează și apoi le interpretează. Pațanghel (porecla lui Moromete) este povestitor și actor (cum se dovedește a fi și Moromete atunci când va face revista presei sau informare politică la fierăria lui Iocan), pregătindu-și meticulos efectele istorisirii. Amânările, ocolurile inteniționate, suspansul replicilor țin de o anume plăcere a personajului de a-și crea și regiza o scenă, de spectacol cu public. De la Caragiale încoace, nici un alt autor român nu a obținut efecte artisitice mai savuroase din vorbirea personajelor, cum a făcut-o Preda. Simțul limbii vorbite, pe care puțini prozatori l-au stăpânit așa de bine de la Caragiale încoace – singurul său înaintaș pe linia spiritului muntenesc al limbii. Dacă Mihail Sadoveanu și Ion Creangă compliniseră artisitic varianta moldovenească a mentalității rurale, Marin Preda apare pentru provincia sudică drept novator prin plăcerea disimulării și a „teatrului în teatru”, prin viziunea ironico-sarcastică și prin atmosfera colocvială a scrisului. Niculae, însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, rămâne dezamăgit; întâmplările îi păreau banale, oamenii, lipsiți de farmec. Moromete avea însă ciudatul dar de a vedea lucruri pe care alții nu le văd, avea facultatea de a inventa semnificații acolo unde ele păreau să lipsească ori să rămână ascunse celorlalți

Marin Preda a avut intuiția de a nu cuprinde în volumul de debut schița Salcâmul, apărută în ziarul „Timpul”. De acest lucru își dă seama mai târziu. În Viața ca o pradă mărturisește că salcâmul reprezintă pentru el o „legătură adâncă cu familia sa, care ar fi putut fi ucisă într-o carte de nuvele”, „un cod care nu trebuia divulgat”, „o poartă spre o lume miraculoasă”. Salcâmul lui Moromete este un simbol multivalent al aceste lumi, este un axis mundi, un simbol al independenței lui Moromete, personajul identificându-se cu acest arbore. Pământul și orice obiect de pe el sunt, pentru Moromete, simboluri sacre, neputând fi înstrăinate, și de aceea rezistența de a-i vinde lui Bălosu salcâmul nu surprinde pe nimeni. Dar salcâmul lui Moromete mai poate avea un înțeles: este un semn de hotar și, o dată ce va fi tăiat, se poate ajunge la pierderea întregului pământ. Scena tăierii salcâmului este precedată de un bocet funerar, prevestind decăderea viitoare a protagonistului. Tăierea salcâmului constituie prima fisură a spațiului rural. Și coincide cu venirea acelui timp ce nu mai are răbdare și cu deruta ce îl cuprinde și îl înstrăinează treptat pe Moromete. Mitul care începe este unul al destrămării, semnificat prin tăierea salcâmilor și prin uciderea cailor, mitul lui Moromete.

Adaptare[modificare | modificare sursă]

Primul roman a fost ecranizat în 1987 în regia lui Stere Gulea, care preluat și rolul scenaristului în acest film. A fost produs de Casa de Filme 1 și distribuit de România Film. În rolurile principale sunt Victor Rebengiuc ca Moromete, Luminița Gheorghiu în rolul Catrinei, Gina Patrichi ca Maria/Guica Moromete.[2]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Moromeții, pe pagina Anticariat-Online
  2. ^ Morometii (1988) pe pagina Cinemagia

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Moromeții (roman).