Sari la conținut

Momentul forței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Relația dintre forță (F) și momentul forței (τ) în cazul unui corp în rotație

Momentul forței este o mărime fizică vectorială ce exprimă cantitativ proprietatea forței de a roti un solid rigid în jurul unei drepte ce trece printr-un punct și este perpendiculară pe planul format de dreapta suport a forței și punctul respectiv.[1] Noțiunea este importantă în funcționarea tuturor mecanismelor în care există forțe care imprimă mișcări de rotație unor solide.

Momentul unei forțe în raport cu un punct

[modificare | modificare sursă]
Momentul unei forțe în raport cu un punct

Momentul forței care acționează asupra unui solid rigid, în raport cu punctul O, numit pol, este o mărime vectorială notată cu sau, mai simplu, notată cu și reprezintă produsul vectorial dintre vectorul de poziție care unește punctul O cu un punct oarecare de pe suportul forței și forță:[2][3]

unde:

este unghiul dintre și
și este brațul forței F fața de punctul O , care reprezintă distanța de la punctul O până la dreapta suport a forței F, adică lungimea perpendicularei dusă din punctul O pe dreapta suport a forței F.

Momentul unei forțe în raport cu un punct O se exprimă analitic în raport cu sistemul de referință cartezian triortogonal drept OXZY prin relația:

unde:

sunt proiecțiile momentului forței F in raport cu punctul O pe axele Ox , Oy si Oz

Caracteristicile vectorului moment:

  • punctul de aplicație este în O, ceea ce înseamnă ca vectorul moment este un vector legat;
  • direcția este normală pe planul format de O și suportul forței;
  • sensul este corespunzător triedrului drept;
  • mărimea (modulul) acestuia este:

unde {{math|1=d = OB} se numește brațul forței și reprezintă lungimea perpendicularei dusă din O pe dreapta suport a forței.

Proprietăți

[modificare | modificare sursă]
  • Momentul unei forțe în raport cu un punct arbitrar de pe dreapta suport a forței este întotdeauna nul.
deoarece și sunt coliniari.
  • Momentul unei forțe în raport cu un punct care nu aparține dreptei suport al forței este întotdeauna constant la alunecarea forței pe dreapta sa suport.

Demonstrație:

[modificare | modificare sursă]

deoarece BA și F sunt vectori coliniari.

  • Punctul O se deplasează pe o dreaptă paralelă cu {{math|(Δ)}.
  • Momentul unei forțe se schimbă dacă se schimbă polul din O în O1:
iar este legea de variație a momentului unei forțe la schimbarea punctului in raport cu care este calculat.
Momentul unei forțe în raport cu o axă

Momentul unei forțe în raport cu o axă

[modificare | modificare sursă]
Componentele forței

Momentul unei forțe în raport cu o axă, de versor este proiecția pe acea axă a momentului forței calculat în raport cu un punct oarecare al axei respective:[4][5]

Proprietăți

[modificare | modificare sursă]
  • dacă cei trei vectori sunt coplanari: forța este paralelă cu axa Δ sau suportul forței intersectează axa.
  • nu depinde de alegerea punctului O pe axa Δ:

Astfel, dacă se consideră un alt punct O1:

  • Momentul unei forțe în raport cu o axă Δ este egal cu mărime momentului produs de componenta forței dintr-un plan normal pe axă, calculat în raport cu punctul în care axa Δ intersectează planul normal:

Momentul unor dipoli electrici

[modificare | modificare sursă]

Dipolii de sarcini electrice prezintă cupluri de forțe coulombiene pentru care momentul cuplului de forțe este în funcție de momentul electric al dipolului :[6]

  • Momentul forței este tradițional notat de fizicienii români cu MF, spre deosebire de fizicienii anglofoni, de exemplu Serway & Jewett jr.[6], care îl notează cu litera greacă tau (τ).
  • O combinație de momente ale două forțe antiparalele care acționează la capetele unui braț este un cuplu de forțe, având momentul:
  • În limbajul comun adesea momentul cuplului de forțe este numit prescurtat cuplu.[7][8]
  1. „Moment al uni forțe” la Lexiconul Tehnic Român
  2. Vâlcovici ș.a., 1968, p. 62–64
  3. Manafi, curs, p. 23
  4. Vâlcovici ș.a., 1968, p. 64–66
  5. Manafi, curs, p. 24
  6. 1 2 Raymond A. Serway; John W. Jewett Jr. (). Physics for Scientists and Engineers, Volume 2 (ed. 8th). Cengage Learning. pp. 756–757. ISBN 978-1-4390-4839-9.
  7. „cuplu 2.” la Lexiconul Tehnic Român
  8. Károly Ágoston Biró, Mașini sincrone speciale (curs), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Mercheș, Ioan și Burlacu, Lucian: Mecanică analitică și a mediilor deformabile, Editura didactică și pedagogică, București, 1983.