Mogontiacum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

50°00′00″N 8°16′16″E / 50°N 8.27111111°E

Plan al Mogontiacum
Arcul lui Dativius Victor[1] la Mainz

Mogontiacum sau Moguntiacum este numele latin (de origine celtică) al actualului oraș Mainz (din Germania), fondat oficial în anul 13 î.Hr./12 î.Hr. de Nero Claudius Drusus, capitală Germaniei superior, începând din anul 40 d.Hr.

Așezarea era totuși locuită cu mult timp înainte de sosirea romanilor.

Originea numelui[modificare | modificare sursă]

Toponimul Mogontiacum / Moguntiacum este probabil de origine celtică, format din trei elemente: rădăcina Mog- are un sens obscur, sufixul celtic (?) cunoscut -ontiu- (Cf. Besançon < Vesontio, pe preindoeuropeanul *ves „munte”; Ressons < Rosontium; Lyons-la-Forêt < *Licontium) și sufixul celtic cu valoare localizantă *-āko- devenit -acum, foarte răspândit.

În timpul celei de-a doua jumătăți a secolului I î.Hr., celții constituiau principala forță aflată pe malurile Rinului superior. Ei populau și regiunea actualului Mainz și au denumit această așezare pornind de la numele unuia dintre zeii lor Mogo(n).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Tabără militară[modificare | modificare sursă]

Până în anii 90 d.Hr., la Mogontiacum erau staționate două legiuni, după care a fost instalată Legio XXII Primigenia Pia Fidelis, cunoscută și ca Legiunea de la Mogontiacum, localitatea fiind bază permanentă, până în secolul al IV-lea.

Mogontiacum a servit și ca bază pentru pregătirea a multor campanii peste Rin, cu armatele a până 4 legiuni și a numeroase unități auxiliare.

Așezare civilă[modificare | modificare sursă]

De timpuriu, încă din primii ani ai erei creștine, cel puțin o așezare civilă s-a dezvoltat în umbra taberei militare. Nucleul a fost, poate, veche o aglomerare indigenă. Apoi, de-a lungul drumului care ducea de la tabără la podul de peste Rin, s-au ridicat prăvălii și hanuri ale negustorilor, pe care o armată le atrage în mod obligatoriu în sat. Ceva mai la nord, prin locul unde acum se află portul fluvial actual, care a succedat, fără îndoială, portului fluvial roman, s-au grupat agențiile comerciale de navigație străine și case de comerț mai importante.

Transportul cu șalande pe Rin, a avut, încă de la început, un loc considerabil în viața locuitorilor. Dovada ne-o oferă un monument funerar remarcabil care datează, după toate aparențele, de la mijlocul secolului I al erei creștine, stela lui Blussus marinarul (originalul se găsește, în prezent la Muzeul Landului Renania-Palatinat din Mainz[2], având numărul de inventar S 146). Acest monument a fost descoperit în 1848, la Mainz-Weisenau.

Ținând în mâna o pungă rontunjoară, Blussus tronează alături de soția sa, o matroană importantă, plină de bijuterii; în spate, se vede bustul fiului lor, Primus. Pe reversul stelei, o barcă încărcată navighează pe Rin. Blussus, fiul lui Atusirus, gal, după nume, a debutat ca simplu marinar, dar a devenit patron; după cum se vede, a făcut avere. A murit la vârsta de șaptezeci și cinci de ani. Primele sale călătorii pe Rin le-a făcut în vremea lui Drusus. Blussus reprezintă prima generație de navigatori pe Rin.[3].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Izvoare primare[modificare | modificare sursă]

Izvoare secundare[modificare | modificare sursă]

  • AAVV, Magonza (v. vol. IV, p. 781). In: Enciclopedia dell'Arte Antica, secondo supplemento 1971-1994 III (Roma 1995) 511-513.
  • AAVV, Germania Superior et Inferior In: Enciclopedia dell'Arte Antica, secondo supplemento 1971-1994 IV (Roma 1996) 536-540.
  • D.B. Campbell, Roman legionary fortresses 27 BC - AD 378, Oxford 2006.
  • Maureen Carroll, Romans, Celts & Germans: the german provinces of Rome, Gloucestershire & Charleston 2001.
  • D.Kennedy, Il mondo di Roma imperiale: la formazione, a cura di J.Wacher, Parte IV: Le frontiere, L'Oriente, Ed. Laterza, Bari 1989.
  • M.J.Klein, Traiano e Magonza. La capitale della provincia della Germania superior, nel catalogo della mostra Traiano ai confini dell'Impero di Ancona presso Mole Vanvitelliana, a cura di Grigore Arbore Popescu, Milano 1998. ISBN 88-435-6676-8
  • H. Parker, The roman legions, New York 1958.
  • Colin Michael Wells, The German Policy of Augustus. An Examination of the Archeological Evidence, in Journal of Roman Studies n.62, Oxford 1972. ISBN 0-19-813162-3
  • Marion Witteyer, Une voie pour les vivants et pour les morts. La nécropole de Mainz-Weisenau. sur: Rome et ses Morts. L’archéologie funeraire dans l’Occident romain. Les Dossiers d’archéologie 330, 2008, p. 114-119.
  • Marion Witteyer, Mayence - Mogontiacum, Rhénanie-Palatinat, Allemagne. sur: Michel Reddé/ R. Brulet/ Rudolf Fellmann/ J. K. Haalebos/ S. von Schnurbein, Les Fortifications militaires. L’architecture de la Gaule romain. DAF 100, Bordeaux 2006, p. 324-329.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Copie realizată în anul 1962. Originalul, care acum se păstrează la Muzeul Landului Renania-Palatinat din Mainz (Landesmuseum), a fost ridicat în secolul al III-lea. Își datorează numele de la fondatorul său, decurionul Dativius Victor.
  2. ^ Muzeul Landului din Mainz, în germană Landesmuseum Mainz, este un muzeu de artă și istorie în Mainz, Germania. În martie 2010, a fost redeschis în întregime, după renovări de amploare. de Landesmuseum Mainz eröffnet und barrierefrei umgebaut Kobinet Nachrichten, 21.03.2010.
  3. ^ Robert Bedon, Alain Malissard , La Loire et les fleuves de la Gaule romaine et des régions voisines

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mogontiacum