Modelul standard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Modelul standard

În fizica particulelor elementare, modelul standard reprezintă consensul actual asupra constituenților de bază ai materiei și a forțelor fundamentale care descriu interacțiunile dintre aceștia.

În prezent acesta înglobează un total de 36 de particule considerate fundamentale (fără substructură), la care se adaugă încă 2 particule ipotetice, și 4 tipuri de interacțiuni de bază (forțe). Particulele fundamentale sunt împărțite în două mari categorii după o proprietate numită spin, și anume fermioni fundamentali (a căror valoare a spinului e un număr fracționar) și bosoni fundamentali (a căror valoare a spinului e un număr întreg). Fermionii fundamentali sunt împărțiți în quarkuri și leptoni. Există 6 quarkuri și 6 leptoni, cu tot atâtea antiparticule corespondente; de menționat că dacă se ia în calcul sarcina color a quarkurilor (de 3 feluri), se obțin 18 quarkuri cu tot atâtea antiquarkuri, ridicând numărul total al particulelor fundamentale la 60. Interacțiunile dintre fermioni sunt mediate prin schimbul unor particule de etalonare, bosonii intermediari, asociate celor 4 forțe fundamentale. Bosonii intermediari sunt: fotonul (corespondent forței electromagnetice), 3 bosoni vector slabi (corespondenți forței nucleare slabe), 8 gluoni (corespondenți forței nucleare tari) și ipoteticul graviton (corespondent forței gravitaționale) a cărui existență nu a fost confirmată încă. Un alt boson ipotetic foarte căutat este bosonul Higgs (sau higgsonul), care se presupune că ar da masă celorlalte particule.[1]

Inițial (aproximativ între anii 1950 - 1975) s-a crezut că particulele din modelul standard stau la baza întregii materii din univers. La ora actuală se știe însă că ele formează numai cca 4,6 % din univers, restul fiind desemnat drept materie întunecată (cca 23 %) și energie întunecată (cca 72 %).

Modelul standard nu este o teorie completă a interacțiunilor fundamentale, deoarece în prezent ea nu reușește să integreze a patra forță fundamentală, gravitația, și de asemenea pentru că este incompatibilă cu recentele observații ale oscilației neutrinilor.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Griffiths, David J. (1987). Introduction to Elementary Particles. Wiley, John & Sons, Inc. ISBN 0-471-60386-4 
  • D.A. Bromley (2000). Gauge Theory of Weak Interactions. Springer. ISBN 3-540-67672-4 
  • Gordon L. Kane (1987). Modern Elementary Particle Physics. Perseus Books. ISBN 0-201-11749-5 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Zeno Folescu, „Quarkurile, supersimetria și superstringurile”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988