Mișcarea stahanovistă
Termenul stahanovism provine de la minerul sovietic Aleksei Grigorievici Stahanov[1] (în rusă Алексе́й Григо́рьевич Стаха́нов) (1906-1977) care, în noaptea de 30 spre 31 august 1935, a depășit planul de muncă de peste 7 ori, extrăgând 102 tone de cărbune din mina Țentralnaia Irmino, față de norma obișnuită de 14 tone/schimb. De atunci, propaganda comunistă l-a folosit pe Stahanov drept exemplu. În istoria și iconografia sovietică, un stahanovist (стахановец) este cel care urmează exemplul lui Aleksei Grigorievici Stahanov: angajarea la o muncă foarte grea, cu o înaltă eficiență la locul de muncă, depășirea cu mult a normei de producție.
Pe 14 noiembrie 1935 s-a ținut prima Conferință Interunională a Stahanoviștilor, în care Stahanov și colegii săi și-au expus metodele de muncă și au dat amănunte despre câștigurile mai mari ce pot fi obținute prin raționalizarea muncii.
Metoda sovietică de „întrecere stahanovistă”, adică de muncă extenuantă pentru a putea fi evidențiat ca „Fruntaș în producție” a fost adoptată și în Republica Populară Română, drept care, în 1951, a fost elaborată Hotărârea Comitetului Central al PMR cu privire la Stahanovism.
Note[modificare | modificare sursă]
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Situația URSS după primul război mondial
- Ce s-a ales de Stahanov?, 6 august 2010, Adrian Bucurescu, România liberă