Mănăstirea Dochiaru

40°15′59″N 24°10′24″E (Mănăstirea Dochiaru) / 40.2664°N 24.1733°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mănăstirea Dochiaru
Informații generale
ConfesiuneBiserica Ortodoxă
creștinism ortodox[*]  Modificați la Wikidata
Țara Grecia Modificați la Wikidata
LocalitateRepublica Monastică de la Muntele Athos Modificați la Wikidata
Coordonate40°15′59″N 24°10′24″E ({{PAGENAME}}) / 40.2664°N 24.1733°E
Date despre construcție
Stil arhitectonicArhitectură bizantină  Modificați la Wikidata
Istoric
Data începeriisecolul al X-lea d.Hr.  Modificați la Wikidata
Localizare
Mănăstirea Dochiaru

Mănăstirea Dochiaru (în greacă Δοχειαρίου) este a X-a mânăstire în ordinea ierarhică de pe Muntele Athos și a fost ridicată între 1030-1032. Biserica mânăstirii a fost construită prin binefacerea voievodului Alexandru Lapușneanu în 1568. În timpul Războiului de independență a Greciei Mânăstirea Dochiaru și-a pierdut întreaga proprietate.

Istorie și legendă[modificare | modificare sursă]

În anii împărăției lui Nechifor al III-lea Votaniatu, a sihăstrit în Muntele Sfânt, la așezarea Dafini, călugărul Eftimie cu ucenicii lui. Mai târziu, din cauza invaziei sarazinilor, au fost nevoiți să plece și să se așeze la așezarea unde se gasește astăzi mânăstirea Dochiaru. Aceștia au ridicat acolo mănăstirea.

Lui Eftimie i-a urmat nepotul lui, Neofit. Acesta avea bogație mare, pe care a donat-o pentru ridicarea unei biserici și pentru a asigura mănăstirea cu ziduri de apărare și turnuri. Era însă mâhnit pentru că banii nu au fost îndeajuns pentru pictarea bisericii. A cerut atunci ajutorul lui Dumnezeu, iar acesta i-a răspuns prin urmatoarea minune: La șaizeci de mile depărtare de Sfântul Munte, în insula Logos mânăstirea avea o capelă (paraclis), iar lânga acesta se găsea o coloană veche cu inscripția: "Cel care mă va lovi în cap, o să găsească aur din belșug".

Mulți au încercat aruncând cu pietre în vârful icoanei, dar fără rezultat. Cândva, un tânăr de douăzeci de ani, lucrător la paraclisul mănăstirii, după ce s-a gândit mult, a decis să sape la locul unde cădea umbra vârfului coloanei cu soarele dinspre răsărit. Pe când săpa, a găsit o placă de marmură, iar mai jos, sub aceasta, o cutie plină cu galbeni.

Fericit de descoperire, acoperi cutia și aleargă la mănăstire. Părintele Neofit a chemat trei călugari, cărora le-a spus să-l însoțească pe acest tânăr către mănăstirea Dochiaru, care avea nevoie de bani pentru a fi pictată. Călugării nu au rezistat ispitei. I-au legat tânărului marmura de gât și l-au aruncat peste bord. Pe când se îneca, tânărul a cerut ajutorul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriel, iar aceștia, asemenea vulturilor cu aripi de aur, l-au apucat din apă și l-au dus fulgerător în biserica mănăstirii Dochiaru. Între timp, călugarii cei lacomi au împarțit aurul și l-au ascuns în afara mânăstirii.

Tânărul, din cauza fricii a înghețat și a adormit în biserică. Când a venit timpul slujbei utreniei și s-a dus ipodiacul să deschidă biserica, a văzut înăuntru pe tânăr și s-a înfricoșat. Acesta a cerut ajutorul părintelui Neofit și așa s-a aflat adevărul.

Când părintele Neofit i-a întâlnit pe cei trei călugări, i-a întrebat unde este comoara, iar aceștia i-au răspuns că tânărul îi înșelase, că ei l-au mustrat și au plecat. Chemându-i în biserică pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu, călugării rămân așa de uluiți la vederea tânărului, încat le-a pierit graiul. Egumenul i-a mustrat și au adus toată comoara la mănăstire. După aceia i-a dat afară pentru totdeauna, iar pe tânăr l-a tuns călugăr. Biserica a pictat-o în cinstea Sfinților Mihail și Gavriil.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • MATEU VICTORIOS, "MARELE SINAXAR AL BISERICII ORTODOXE", vol. 1-14, Atena, 1946-1950

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]