Lovitura de stat din Paraguay din 1954

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lovitura de stat din Paraguay din 1954
Informații generale
Perioadă4-7 mai 1954
Loc Paraguay Asunción, Paraguay
Rezultat*Îndepărtarea lui Federico Chávez
Beligeranți
Paraguay Guvernul ParaguayuluiParaguay Armata Paraguayană
Conducători
Paraguay Federico Chávez
Col. Néstor Ferreira
Dr. Roberto Pettit
Paraguay Gen. Alfredo Stroessner
Epifanio Méndez Fleitas
Gen. Marcial Samaniego
Lt. Col. Mario Ortega
Pierderi
25[1]

Lovitura de stat din Paraguay din 1954 a avut loc în mai 1954. A fost condusă de Alfredo Stroessner, cu sprijinul lui Epifanio Méndez Fleitas, și a dus la răsturnarea guvernului lui Federico Chávez. Lovitura de stat a fost punctul culminant al unei serii de rivalități politice din cadrul Partidului Colorado aflat la guvernare. Aproximativ 25 de persoane au fost ucise în timpul puciului, ceea ce a ajutat la alegerea lui Stroessner în funcția de președinte al Paraguayului în cursul aceluiași an.

Context[modificare | modificare sursă]

Până în anii 1950, stabilitatea socială și politică în Paraguay fusese sever erodată din cauza a peste două decenii de crize, inclusiv al doilea război civil paraguayan, războiul Chaco și simpatiile partidului pro-nazist ale fostului președinte Higinio Morínigo.[2] Președintele Federico Chávez, care a decretat starea de asediu și a inițiat o represiune împotriva adversarilor săi politici la scurt timp după preluarea funcției, s-a confruntat cu o situație economică incertă în Paraguay și a apelat la președintele Băncii Centrale, Epifanio Méndez Fleitas, pentru a lansa refacerea economiei naționale.[3][1][4] Încercările lui Méndez de a-l convinge pe Chávez să solicite sprijinul guvernului argentinian condus de Juan Perón s-au dovedit nepopulare în rândurile elementelor conservatoare ale Partidului Colorado, iar Méndez a fost presat să demisioneze în ianuarie 1954.[1] În ciuda plecării sale, Méndez a continuat să se bucure de sprijin din partea unor facțiuni ale partidului, precum și a maiorului de armată Virgilio Candia, adjunct al comandantului de cavalerie, colonelul Néstor Ferreira. Ferreira a fost, el însuși, un susținător puternic al președintelui Chávez.[1] Dincolo de această rivalitate între susținătorii lui Chávez și susținătorii lui Méndez, așa-numiții epifanistas, o rivalitate secundară începuse să se dezvolte între guvern și armată, datorită deciziei lui Chávez de a echipa poliția națională cu armament greu, ceea ce s-a realizat cu împotrivirea generalului comandant al armatei Alfredo Stroessner.[5][6]

Lovitura de stat[modificare | modificare sursă]

La 3 mai 1954, Ferreira a dispus arestarea lui Candia din cauza suspiciunilor de complotare împotriva lui Chávez. Aceasta i-a oferit posibilitatea lui Stroessner de a propune o alianță între armată și epifanistas împotriva guvernului.[1]

Lovitura de stat a început la 4 mai 1954 în jurul orei 20:00, cu un atac asupra sediului poliției din Asunción de către comandanți ai Batalionului 40 de elită a Armatei Paraguayane conduse de Mario Ortega.[7] În timpul atacului, tânărul șef de poliție Roberto Pettit a fost împușcat și, deși a fost dus rapid la spital de către forțele armatei, a murit din cauza rănilor suferite.[7] Președintele Chávez a căutat inițial să se refugieze în interiorul Colegiului Militar Francisco López și s-a oferit să-l promoveze pe directorul său, Marcial Samaniego, în fruntea armatei Paraguayului. Samaniego era un vechi prieten de-al lui Stroessner și a răspuns la această ofertă prin arestarea imediată a lui Chávez.[7]

În timpul unei sesiuni de urgență a conducerii Partidului Colorado convocată la 5 mai, lui Chávez i s-a solicitat să demisioneze oficial din funcția de președinte.[7] Demisia lui Chávez a dus la desemnarea președintelui Partidului Colorado, Tomás Romero Pereira, ca președinte interimar.[6]

Urmări[modificare | modificare sursă]

Partidul Colorado l-a nominalizat pe Stroessner drept candidat pentru președinte la alegerile din 11 iulie, pe care le-a câștigat.[6]

Partidul a văzut președinția lui Stroessner ca o soluție temporară a disputelor și a indeciziei sale interne și a planificat în cele din urmă să-l înlocuiască.[6] Stroessner nu avea nicio bază de sprijin în cadrul partidului, care era împărțit între susținătorii lui Chávez și susținătorii lui Méndez.[6] În următorii trei ani, ca parte a efortului de a-și consolida poziția, Stroessner a lucrat pentru a-i înlătura pe liderii ambelor aripi ale partidului.[6] În timp ce Méndez a fost reinstalat pentru scurt timp în calitate de președinte al Băncii Centrale de către Stroessner, la scurt timp după aceea, a fost nevoit din nou să demisioneze. În 1955 a încercat să-și adune susținătorii din armată pentru a-l răsturna pe Stroessner, dar complotul a eșuat și a fost forțat să părăsească țara.[8] [1] Virgilio Candia a fost promovat în postul fostului său șef, Néstor Ferreira, drept comandant al cavaleriei, dar s-a confruntat și cu demiterea împreună cu alți ofițeri epifanista.[6][1] Între timp, președintele demis, Chávez, a fost trimis în Franța în calitate de ambasador al Paraguayului.[1]

Locotenentul colonel Mario Ortega, comandantul batalionului 40, a fost numit șef de poliție, primul dintr-un lung șir de membri ai armatei care a condus forțele de ordine din Paraguay.[9] Nestor Ferreira a fost închis pentru scurt timp, dar ulterior a fost eliberat și a primit comanda corpului ofițerului de rezervă, post pe care l-a deținut până la pensionare.[1] Fostul președinte interimar, Romero, a devenit ministru în cabinetul lui Stroessner, care a condus Paraguayul timp de 34 de ani.[1][6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j Nickson, Andrew (). Historical Dictionary of Paraguay. Rowman & Littlefield. pp. 129, 230, 388. ISBN 0810879646. 
  2. ^ Garfinkle, Adam (). Friendly Tyrants: An American Dilemma. Springer. p. 288. ISBN 1349216763. 
  3. ^ Galván, Javier (). Latin American Dictators of the 20th Century: The Lives and Regimes of 15 Rulers. McFarland. p. 84. ISBN 1476600163. 
  4. ^ Paraguay: A Country Study (PDF). Library of Congress. . 
  5. ^ Mount, Graeme (). Encyclopedia of U.S. – Latin American Relations. CQ Press. p. 845. ISBN 1608717925. 
  6. ^ a b c d e f g h Bethell, Leslie (). The Cambridge History of Latin America, Volume 6. Cambridge University Press. pp. 250–256. ISBN 0521266521. 
  7. ^ a b c d Gutiérrez, Andrés (). „Hace 60 años empezó la larga noche del stronismo”. Ultima Hora. Accesat în . 
  8. ^ „Reaches Accord with President”. Plain Speaker. Associated Press. . Accesat în . 
  9. ^ „Paraguayans Say Revolt Has Ended”. Troy Record. Associated Press. . Accesat în .