Ioan Cartu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ioan Cartu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (55 de ani) Modificați la Wikidata

Ioan Cartu (n. 1820, comuna Băsești, județul Vaslui - d. 11 martie 1875, București) a fost un compozitor, un cantor , un dirijor și un profesor de muzică din România din secolul XIX.

Formarea[modificare | modificare sursă]

A început studiile muzicale la gimnaziul „Vasilian” din Iași în perioada 1830-1835 cu D. Paulicek (teorie-solfegiu, canto) și le-a continuat la Academia Mihăileană din capitala Moldovei între 1835-1836 cu Paulo Cervatti (teorie-solfegiu, canto), precum și la Conservatorul Filarmonic-Dramatic din Iași între 1836-1838. Ulterior s-a perfecționat la Paris în perioada 1848-1851.

Cariera[modificare | modificare sursă]

A fost un animator al mișcării corale, luptând pentru înlocuirea în lăcașurile de cult a cântării psaltice cu muzica polifonică, în limba română. A făcut parte din jurii de învățământ muzical și concursuri școlare. În 1860 a înființat o tipografie muzicală în București. Între anii 1866-1868 a fondat și a fost dirijor la „Societatea Corală Română” din Capitală.

  • 1831-1835: cântăreț în Corul de muzică vocală europeană la Academia Vasiliană din Iași
  • 1840-1847: profesor la Școala din Doljești
  • 1851-1852: profesor la Școala primară din Bârlad
  • 1852-1854: profesor la Școala Normală de Fete din Iași
  • 1859-1863: profesor de cântări armonico-religioase la Mănăstirea Neamț și din 1860 și la Mănăstirile Agapia și Văratic.
  • 1864-1873:
  • profesor de teorie-solfegiu (din 1865 și de ansamblu coral) la Conservatorul București și profesor de muzică la Azilul „Elena Doamna” din București, în aceeași perioadă.
  • De asemenea, a predat între anii 1867-1870 și la Școala Normală, precum și între 1868-1870 la Școala Macedo-Română, ambele din București.

Opera[modificare | modificare sursă]

Muzică corală
  • Liturghia Sântului Ioan Chrisostomu (1860), aranjată pe trei voci bărbătești..., București, 1865;
  • Ridicat-am ochii mei la munți (1865), psalm pentru cor bărbătesc;
  • Imnuri și rugăciuni, cântate de elevii Școalei Normale din București (cuprinde: Rugăciune - versuri din Psalmul 20, Rugăciune, Carol Vodă de A. Flechtenmacher - versuri de G. Sion, Simptomele de amorțire de A. Flechtenmacher, Libertatea națională de A. Flechtenmacher, Elisabeta Doamna - versuri de G. Melidon, Drapelul școalei - G. Melidon, Dâmbovița Bucureștilor de J.A. Wachmann - E. Winterhalder, Școala Normală din București - G. Melidon);
  • Colecție de rugăciuni, marșuri de evoluțiune și alte cântări pentru tisul Școalelor primarii, București, 1865 (din cuprins: Acum e ora - versuri de S. Yarnav, Rataplam - marș de A. Flechtenmacher - versuri de V.A. Urechia, Împărate ceresc, Tatăl nostru);
  • Cât de mărit (1868), pentru cor pe trei voci egale în Supliment la Repertoriul choral religios... de Ioan Bunescu, București, 1886; idem în Carte de muzică bisericească... București, 1902;
  • Limba românească (1868), pentru cor pe trei voci egale, versuri de G. Sion, în 25 Cânturi de Gavriil Musicescu, Leipzig, litografiată C.G. Roder, 1898; idem în Cântece pentru pionieri și școlari, București, 1968; idem în Cântece pentru tineret, București, 1972; idem în Culegere de cântece, București, 1974;
  • Heruvicul (1869), pentru cor pe trei voci bărbătești, în Carte de musica bisericească... București, 1902.
Muzică vocală
  • Doina de la Valea Albă (1854), melodie populară culeasă și aranjată pentru voce și pian, versuri populare, în Calendar pentru români pe anul 1855, Iași, litografia revistei „Albina”.
Lucrări didactice
  • 60 Tablouri pentru lectura musicale, elaborate de Eduard Batist, alese și reproduse prin tipar de I.C. Prima serie de 30 tablouri. București, 1868;
  • Esercita și Solfege melodice pentru lectura musicale, alese de la diferiți autori, în mod progresiv, și reproduse, prin tipar, pentru usul școalelor noastre naționale ce I.C. București, 1870 (ediția I);
  • Esercitii și Solfege melodice pentru lectura musicale..., partea II; a doua edițiune, București, 1870.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară