Bulă economică

O bulă economică (numită și bulă speculativă sau bulă financiară) este o perioadă în care prețurile activelor^⁠(d) depășesc cu mult valoarea intrinsecă^⁠(d), adică valoarea justificată de fundamentele economice pe termen lung. Bulele pot fi cauzate de proiecții excesiv de optimiste privind amploarea și sustenabilitatea creșterii (de exemplu bula dot-com) și/sau de convingerea că valoarea intrinsecă nu mai este relevantă în luarea deciziilor de investiții (de exemplu tulipomania). Ele au apărut în majoritatea claselor de active, inclusiv acțiuni^⁠(d) (de exemplu Roaring Twenties^⁠(d)), mărfuri (de exemplu bula uraniului din 2007^⁠(d)), imobiliare^⁠(d) (de exemplu bula imobiliară din SUA din anii 2000^⁠(d)) și chiar active mai atipice (de exemplu bula criptomonedelor^⁠(d)). Bulele se formează, de regulă, ca urmare a excesului de lichiditate pe piețe și/sau a schimbării psihologiei investitorilor. Bulele mari, care implică mai multe clase de active (de exemplu bula activelor din Japonia din anii 1980^⁠(d) și „bula tuturor” din 2020–2021^⁠(d)), sunt adesea atribuite lichidității generate de băncile centrale (de exemplu utilizarea excesivă a conceptului Fed put^⁠(d)).

În etapele timpurii ale unei bule, mulți investitori nu o recunosc ca atare. Ei observă creșterea prețurilor și consideră adesea că aceasta este justificată. Prin urmare, bulele sunt identificate în mod concludent, de regulă, doar retrospectiv, după ce au „explodat” și prețurile s-au prăbușit.

Spargerea unei bule este, de obicei, urmată de o scădere rapidă a prețurilor, care poate duce la pierderi financiare semnificative și la perturbări economice mai ample.

Originea termenului

Jan Brueghel cel Tânăr – O satiră a tulipomaniei (c. 1640)

O carte din perioada South Sea Bubble^⁠(d)

Termenul „bulă”, cu referire la o criză financiară^⁠(d), își are originea în South Sea Bubble^⁠(d) britanică din perioada 1711–1720 și se referea inițial la companiile în sine și la acțiunile lor supraevaluate, mai degrabă decât la criză ca fenomen general. Aceasta a fost una dintre primele crize financiare moderne; alte episoade similare erau denumite „manii”, ca în cazul tulipomaniei neerlandeze. Metafora sugera că prețurile acțiunilor erau umflate și fragile — susținute mai degrabă de entuziasm speculativ decât de fundamente economice solide — și, prin urmare, vulnerabile la o prăbușire bruscă, așa cum s-a și întâmplat.

Unii comentatori ulteriori au extins metafora pentru a sublinia caracterul aparent brusc al prăbușirii, sugerând că bulele economice se încheie „dintr-odată și fără semne prealabile”, la fel ca bulele reale atunci când se sparg, deși teoriile crizelor financiare, precum deflația datoriei^⁠(d) și ipoteza instabilității financiare^⁠(d), indică mai degrabă că bulele se sparg progresiv, cele mai vulnerabile (cele mai puternic îndatorate^⁠(d)) active cedând primele, iar apoi colapsul propagându-se în întreaga economie.

În timp, termenul a evoluat de la descrierea unor companii speculative specifice la desemnarea, în sens mai larg, a oricărei situații în care prețurile activelor se desprind de valoarea lor fundamentală.

Tipuri

Există diferite tipuri de bule, însă economiștii sunt interesați în principal de două tipuri majore: bula acțiunilor și bula datoriei.

Bula acțiunilor

O bulă a acțiunilor este caracterizată de investiții în active reale sau tangibile și de o cerere nesustenabilă menită să satisfacă o piață aflată într-o fază de expansiune accentuată. Aceste tipuri de bule sunt asociate, de regulă, cu lichiditate abundentă, existența unor active reale și apariția unor inovații care sporesc încrederea investitorilor. Injectarea de fonduri în ciclul economic poate accelera procesul de inovare și poate stimula o creștere mai rapidă a productivității. Exemple de bule ale acțiunilor includ tulipomania, bula criptomonedelor^⁠(d), bula dot-com și Roaring Twenties^⁠(d).

Bula datoriei

O bulă a datoriei este caracterizată prin investiții intangibile sau bazate pe credit, cu o capacitate redusă de a susține o cerere în creștere pe o piață limitată sau artificial stimulată. Aceste bule nu sunt susținute de active reale și se bazează pe creditare riscantă și speculativă, în speranța obținerii unui profit sau a unei aparente siguranțe financiare. Astfel de bule se încheie, de regulă, prin deflația datoriei^⁠(d), provocând retrageri masive de depozite bancare sau o criză valutară^⁠(d) atunci când guvernul nu mai poate menține moneda fiduciară. Exemple includ bula pieței bursiere din perioada Roaring Twenties^⁠(d) (care a contribuit la marea criză economică) și bula imobiliară din Statele Unite^⁠(d) (care a contribuit la Marea Recesiune).

În practică, multe bule combină elemente atât ale bulelor de acțiuni, cât și ale bulelor datoriei, începând adesea cu oportunități reale de investiții și fiind ulterior amplificate de creditul excesiv.

Bulele datoriei tind să aibă consecințe economice mai severe și mai sistemice decât bulele acțiunilor, deoarece afectează direct sistemul bancar și financiar.

Impact

Impactul bulelor economice este dezbătut atât în interiorul, cât și între diferitele școli de gândire economică^⁠(d); în general, acestea nu sunt considerate benefice, însă gradul de nocivitate al formării și spargerii lor rămâne discutat.

În cadrul economiei mainstream^⁠(d), mulți economiști consideră că bulele nu pot fi identificate din timp cu precizie, nu pot fi prevenite eficient și că încercările de a „sparge” deliberat o bulă pot declanșa o criză financiară^⁠(d). În consecință, se susține adesea că autoritățile ar trebui să aștepte spargerea bulei și să gestioneze efectele prin politică monetară și politică fiscală.

Economistul politic Robert E. Wright^⁠(d) susține însă că bulele pot fi identificate anticipat cu un grad relativ ridicat de încredere.

În plus, prăbușirea care urmează, de regulă, unei bule economice poate distruge o cantitate mare de avere și poate provoca stagnare economică prelungită; această perspectivă este asociată în special cu teoria deflației datoriei^⁠(d) a lui Irving Fisher și este dezvoltată în cadrul economiei post-keynesiene^⁠(d).

O perioadă îndelungată de prime de risc scăzute poate prelungi declinul cauzat de deflația prețurilor activelor, așa cum s-a întâmplat în timpul Marii Crize Economice din anii 1930 pentru o mare parte a lumii și în anii 1990 în Japonia^⁠(d). Nu doar consecințele imediate ale unei prăbușiri pot devasta economia unei națiuni, ci efectele pot depăși și granițele acesteia.

Efectul asupra cheltuielilor

Un alt aspect important al bulelor economice este impactul lor asupra obiceiurilor de consum. Participanții la piață care dețin active supraevaluate tind să cheltuiască mai mult deoarece „se simt” mai bogați (așa-numitul efect de avuție^⁠(d)). Mulți observatori citează piața imobiliară din Regatul Unit, Australia, Noua Zeelandă, Spania și din unele regiuni ale Statelor Unite ca exemple ale acestui efect. Când bula se sparge inevitabil, cei care rămân cu aceste active supraevaluate experimentează, de obicei, o diminuare a percepției asupra averii și tind să reducă cheltuielile discreționare, încetinind creșterea economică sau, în cazuri mai grave, accentuând recesiunea.

Într-o economie cu bancă centrală, aceasta poate încerca să monitorizeze creșterea prețurilor activelor și să adopte măsuri pentru a limita nivelurile ridicate de activitate speculativă pe piețele financiare. De regulă, acest lucru se realizează prin majorarea ratei dobânzii^⁠(d) (adică a costului împrumutului). Istoric, aceasta nu este singura abordare adoptată de băncile centrale; s-a argumentat că acestea ar trebui să nu intervină și să lase bula, dacă este într-adevăr una, să își urmeze cursul.

Unii economiști susțin că, în ciuda riscurilor, bulele pot stimula temporar investițiile și inovarea, lăsând în urmă beneficii economice durabile după spargere.

În economie

Investitorul George Soros, influențat de ideile formulate de mentorul său, Karl Popper (1957), a fost un susținător activ al relevanței reflexivității în economie, prezentând-o public pentru prima dată în cartea sa din 1987, The Alchemy of Finance. El consideră că aplicarea acestui principiu asupra comportamentului piețelor a reprezentat un factor major în succesul carierei sale financiare.

Reflexivitatea este incompatibilă cu teoria echilibrului general^⁠(d), care presupune că piețele tind spre echilibru și că fluctuațiile în afara echilibrului reprezintă doar zgomot aleatoriu ce va fi corectat în timp. În această perspectivă, prețurile pe termen lung reflectă fundamentele economice subiacente, care nu sunt influențate de prețuri. Reflexivitatea afirmă însă că prețurile influențează în mod real fundamentele, iar aceste fundamente modificate schimbă ulterior așteptările, influențând din nou prețurile; procesul continuă într-un tipar de autoîntărire. Deoarece acest tipar este autoalimentat, piețele tind spre dezechilibru. Mai devreme sau mai târziu, ele ajung într-un punct în care sentimentul se inversează, iar așteptările negative devin autoîntăritoare în direcția descendentă, explicând astfel ciclurile tipice de boom și bust. Un exemplu invocat de Soros este caracterul prociclic^⁠(d) al creditării, adică tendința băncilor de a relaxa standardele de creditare pentru împrumuturile imobiliare atunci când prețurile cresc și de a le înăspri atunci când prețurile scad, amplificând astfel ciclul de expansiune și contracție. El sugerează, de asemenea, că inflația prețurilor proprietăților este, în esență, un fenomen reflexiv: prețurile locuințelor sunt influențate de sumele pe care băncile sunt dispuse să le acorde pentru achiziția lor, iar aceste sume sunt determinate de estimările băncilor privind prețurile pe care proprietățile le pot atinge.

Soros a afirmat frecvent că înțelegerea principiului reflexivității i-a oferit un „avantaj” și a constituit un factor major al succesului său ca trader. Timp de decenii, principiul a fost puțin acceptat în cercurile economice dominante, însă interesul pentru acesta a crescut după criza financiară din 2008, când reviste academice, economiști și investitori au început să discute mai intens teoriile sale.

Economistul și fostul editorialist al Financial Times, Anatole Kaletsky^⁠(d), a susținut că conceptul de reflexivitate al lui Soros este util pentru înțelegerea economiei Chinei și a modului în care guvernul chinez o gestionează.

Eugene Fama, laureat al Premiului Nobel pentru economie și adesea descris drept „părintele finanțelor moderne”, și-a exprimat scepticismul față de ideea că bulele economice pot fi identificate. El susține că, pentru ca un fenomen să fie considerat o bulă, finalul său ar trebui anticipat în timp real, nu doar identificat retrospectiv, și că retorica convențională despre bule nu oferă propoziții testabile și nici metode clare de măsurare.

Conceptul de reflexivitate este frecvent utilizat pentru a explica formarea și prăbușirea bulelor economice.

Relevanța reflexivității în economie rămâne dezbătută, neexistând un consens în teoria economică mainstream.

Cauze

S-a sugerat că bulele pot fi raționale, intrinseci și contagioase. Până în prezent, nu există o teorie unanim acceptată care să explice apariția lor. Modelele recente bazate pe agenți, generate pe calculator, sugerează că gradul excesiv de levier financiar ar putea fi un factor-cheie în apariția bulelor financiare.

În mod surprinzător pentru unii cercetători, bulele apar chiar și în piețe experimentale foarte predictibile, unde incertitudinea este eliminată, iar participanții la piață ar trebui să poată calcula valoarea intrinsecă a activelor doar examinând fluxul anticipat de dividende. Cu toate acestea, bulele au fost observate în mod repetat în piețele experimentale, inclusiv atunci când participanții sunt studenți la afaceri, manageri sau traderi profesioniști. Bulele experimentale s-au dovedit robuste într-o varietate de condiții, inclusiv vânzarea în lipsă, cumpărarea în marjă și tranzacționarea pe baza informațiilor privilegiate.

Deși nu există un consens clar privind cauzele bulelor, acestea nu sunt determinate exclusiv de raționalitate limitată^⁠(d) sau de presupuneri privind iraționalitatea altora, așa cum susține teoria „prostului mai mare”^⁠(d). S-a demonstrat, de asemenea, că bulele apar chiar și atunci când participanții la piață sunt pe deplin capabili să evalueze corect activele. Mai mult, s-a arătat că bulele pot apărea chiar și atunci când speculația^⁠(d) nu este posibilă sau atunci când supraîncrederea este absentă.

Lichiditatea

O posibilă cauză a bulelor^⁠(d) este lichiditatea monetară excesivă din sistemul financiar, care determină standarde de creditare relaxate sau inadecvate din partea băncilor, făcând piețele vulnerabile la inflația volatilă a prețurilor activelor cauzată de speculații pe termen scurt bazate pe levier. De exemplu, Axel A. Weber^⁠(d), fost președinte al Deutsche Bundesbank, a susținut că „experiența trecutului a arătat că o furnizare excesiv de generoasă de lichiditate pe piețele financiare globale, în combinație cu un nivel foarte scăzut al ratelor dobânzii, favorizează formarea bulelor prețurilor activelor”.

Potrivit acestei explicații, lichiditatea monetară excesivă (credit ușor, venituri disponibile ridicate) poate apărea atunci când băncile cu rezerve fracționare implementează o politică monetară expansionistă (adică reduc ratele dobânzii și măresc oferta monetară). Această explicație poate varia în detalii în funcție de filosofia economică adoptată. Cei care consideră că masa monetară este controlată în mod exogen^⁠(d) de o bancă centrală pot atribui o astfel de „politică expansionistă” acelei bănci și, eventual, unei instituții guvernamentale; cei care consideră că masa monetară este creată endogen de sectorul bancar pot atribui această „politică” comportamentului sectorului financiar însuși și pot vedea statul ca factor pasiv sau reactiv. Acest lucru influențează modul în care sunt evaluate politici precum sistemul rezervelor fracționare și eforturile băncii centrale de a crește sau reduce ratele dobânzii pe termen scurt în raport cu formarea, expansiunea și implozia finală a unei bule economice.

Explicațiile centrate pe ratele dobânzii au, de obicei, o structură comună: atunci când ratele dobânzii sunt stabilite la niveluri excesiv de scăzute (indiferent de mecanism), investitorii tind să evite economisirea capitalului în conturi de economii. În schimb, aceștia își utilizează capitalul prin împrumuturi bancare și investesc capitalul îndatorat în active financiare, precum acțiuni ale companiilor și imobiliare^⁠(d). Comportamentele riscante bazate pe levier, precum speculația și schemele Ponzi, pot conduce la o economie din ce în ce mai fragilă și pot contribui la creșterea artificială a prețurilor activelor până la spargerea bulei.

Bulele economice apar frecvent atunci când prea mulți bani urmăresc prea puține active, determinând atât activele de calitate, cât și cele de calitate scăzută să se aprecieze excesiv peste fundamentele lor, până la un nivel nesustenabil. Odată ce bula se sparge, scăderea prețurilor provoacă colapsul schemelor de investiții nesustenabile (în special cele speculative și/sau de tip Ponzi), ceea ce duce la o criză a încrederii consumatorilor și investitorilor și poate genera panică financiară și/sau o criză financiară. Dacă există o autoritate monetară, precum o bancă centrală, aceasta poate adopta măsuri pentru a absorbi lichiditatea din sistemul financiar, în încercarea de a preveni prăbușirea monedei. Aceste măsuri pot include salvări financiare (bailout-uri), dar și politici care inversează acomodarea monetară, denumite în mod obișnuit forme de „politică monetară restrictivă”.

Astfel de măsuri pot include creșterea ratelor dobânzii, ceea ce tinde să îi facă pe investitori mai aversi la risc și să evite utilizarea capitalului îndatorat, deoarece costurile împrumutului devin prea ridicate. De asemenea, pot fi adoptate măsuri preventive în perioade de creștere economică puternică, precum majorarea cerințelor de capital și implementarea unor reglementări care limitează sau previn supraexpansiunea și utilizarea excesivă a datoriei. În mod ideal, astfel de măsuri reduc impactul unei recesiuni prin consolidarea instituțiilor financiare în perioadele favorabile.

Susținătorii perspectivelor care subliniază rolul banilor-credit în economie se referă adesea la astfel de bule drept „bule ale creditului” și analizează indicatori ai levierului financiar^⁠(d), precum raportul datorie/PIB^⁠(d), pentru a identifica bulele. De regulă, prăbușirea unei bule economice duce la o contracție economică, numită (dacă este mai puțin severă) recesiune sau (dacă este mai severă) depresiune, iar politicile economice adecvate în urma unei astfel de contracții reprezintă un subiect intens dezbătut în economia politică.

Psihologia

Teoria prostului mai mare

Teoria „prostului mai mare”^⁠(d) afirmă că bulele sunt alimentate de comportamentul participanților la piață permanent optimiști („proștii”), care cumpără active supraevaluate în anticiparea vânzării acestora către alți speculatori („proști mai mari”) la un preț mult mai ridicat. Conform acestei explicații, bulele continuă atât timp cât „proștii” pot găsi alți „proști mai mari” dispuși să plătească pentru activul supraevaluat. Bula se încheie atunci când „prostul mai mare” devine cel care plătește prețul maxim și nu mai poate găsi un alt cumpărător dispus să plătească un preț mai mare. Această teorie este populară în rândul publicului larg, dar nu a fost confirmată pe deplin prin cercetări empirice.

Extrapolarea

Extrapolarea reprezintă proiectarea datelor istorice în viitor pe aceeași bază; dacă prețurile au crescut într-un anumit ritm în trecut, se presupune că vor continua să crească în același ritm. Argumentul este că investitorii tind să extrapoleze randamentele extraordinare anterioare ale anumitor active în viitor, ceea ce îi determină să supraliciteze acele active riscante pentru a încerca să mențină aceleași rate de rentabilitate.

Supralicitarea anumitor active va conduce, la un moment dat, la rate de rentabilitate neeconomice pentru investitori; abia atunci va începe deflația prețurilor activelor. Când investitorii consideră că nu mai sunt recompensați adecvat pentru deținerea acelor active riscante, vor începe să solicite randamente mai ridicate pentru investițiile lor.

Comportamentul de turmă

O altă explicație conexă, utilizată în finanțe comportamentale^⁠(d), este comportamentul de turmă, adică tendința investitorilor de a cumpăra sau vinde în direcția tendinței pieței. Acest comportament este uneori amplificat de analiza tehnică, care urmărește identificarea și urmărirea tendințelor, generând astfel o profeție autoîmplinită^⁠(d).

Administratorii de investiții, precum managerii de fonduri mutuale^⁠(d) de acțiuni, sunt remunerați și menținuți în funcție parțial în funcție de performanța lor relativă față de concurenți. Adoptarea unei poziții conservatoare sau contrare pe măsură ce o bulă se formează duce la performanțe inferioare față de competitori. Acest lucru poate determina clienții să se orienteze către alte fonduri și poate afecta ocuparea sau remunerația managerului de investiții. Orientarea tipică pe termen scurt a piețelor de capital, în special în Statele Unite, amplifică riscurile pentru managerii care nu participă în faza de formare a unei bule, mai ales în cazul celor care se dezvoltă pe perioade mai lungi. În încercarea de a maximiza randamentele pentru clienți și de a-și menține poziția profesională, aceștia pot participa în mod rațional la o bulă despre care cred că se formează, deoarece beneficiile pe termen scurt par să depășească riscurile pe termen lung.

Hazardul moral

Hazardul moral reprezintă situația în care o parte protejată de risc se poate comporta diferit față de modul în care s-ar comporta dacă ar fi complet expusă riscului. Convingerea unei persoane că este responsabilă pentru consecințele propriilor acțiuni este un aspect esențial al comportamentului rațional. Un investitor trebuie să echilibreze posibilitatea obținerii unui randament cu riscul de pierdere – relația risc-randament^⁠(d). Hazardul moral poate apărea atunci când această relație este perturbată, adesea prin politică guvernamentală.

Un exemplu recent este Troubled Asset Relief Program^⁠(d) (TARP), promulgat de președintele SUA George W. Bush la 3 octombrie 2008 pentru a oferi salvări financiare instituțiilor financiare și nefinanciare care au speculat în instrumente financiare cu risc ridicat în timpul boomului imobiliar, criticat într-un articol din 2005 din The Economist intitulat „The worldwide rise in house prices is the biggest bubble in history”. Un exemplu istoric îl constituie intervenția Parlamentului olandez în timpul marii tulipomanii din 1637.

Mass-media moderne și rețelele sociale

Răspândirea rapidă a informațiilor prin mass-media moderne și rețelele sociale poate accelera formarea bulelor de active. Narațiunile optimiste, poveștile de succes și evoluțiile de preț pot fi amplificate rapid, consolidând comportamentul de turmă și sporind teama de a rata oportunități (FOMO). Această circulație accelerată a informației poate intensifica activitatea speculativă și poate determina creșterea mai rapidă a prețurilor activelor decât ar fi posibil doar prin canale tradiționale.

Etape

Potrivit economistului Charles P. Kindleberger, structura de bază a unei bule speculative poate fi împărțită în cinci faze:

• Deplasare (displacement): un șoc extern semnificativ la nivel macroeconomic, care creează noi oportunități de profit.
• Boom: creșterea prețurilor activelor și a investițiilor speculative (cumpărare cu scopul principal de a revinde ulterior la un preț mai mare și de a obține profit).
• Euforie: democratizarea investițiilor speculative și desprinderea evaluărilor de fundamentele economice reale.
• Dificultăți financiare (financial distress): prețurile încep să stagneze, iar investitorii iau în considerare vânzarea pentru a-și acoperi obligațiile.
• Repulsie (revulsion): prețurile se prăbușesc pe măsură ce investitorii se grăbesc să vândă primii, iar panica se răspândește și se autoalimentează.

Identificare

Multe dintre semnalele de identificare devin cele mai vizibile în fazele de boom și euforie ale unei bule.

Bulele economice sau ale prețurilor activelor sunt adesea caracterizate de una sau mai multe dintre următoarele:

1. Modificări neobișnuite ale unor indicatori individuali sau ale relațiilor dintre indicatori (de exemplu, rapoarte) față de nivelurile lor istorice. De exemplu, în cazul bulei imobiliare din SUA din anii 2000^⁠(d), prețurile locuințelor erau neobișnuit de ridicate în raport cu veniturile. În cazul acțiunilor, raportul preț/câștig ajustat ciclic (CAPE)^⁠(d) oferă o măsură a prețurilor acțiunilor în raport cu câștigurile companiilor; valori mai ridicate indică faptul că investitorii plătesc mai mult pentru fiecare unitate de câștig.
2. Utilizarea ridicată a datoriei (levierului) pentru achiziționarea de active, cum ar fi cumpărarea de acțiuni în marjă sau achiziția de locuințe cu avans redus.
3. Practici de creditare și împrumut cu risc ridicat, precum acordarea de împrumuturi debitorilor cu scoruri de credit scăzute (de exemplu, debitori subprime), combinate cu credite ipotecare cu dobândă variabilă și împrumuturi „interest-only”.
4. Justificarea deciziilor de împrumut, creditare și achiziție pe baza creșterilor anticipate ale prețurilor viitoare, mai degrabă decât pe capacitatea reală a debitorului de a rambursa.
5. Justificarea prețurilor activelor prin argumente din ce în ce mai slabe, precum „de data aceasta este diferit” sau „prețurile locuințelor cresc doar”.
6. O prezență ridicată a marketingului sau a acoperirii media referitoare la activul respectiv.
7. Stimulente care transferă consecințele comportamentului riscant de la un actor economic la altul, cum ar fi acordarea de ipoteci persoanelor cu capacitate limitată de rambursare, deoarece aceste ipoteci pot fi ulterior vândute sau securitizate, mutând riscul de la creditor la investitor.
8. Dezechilibre ale comerțului internațional (contului curent), care generează un exces de economisire față de investiții și cresc volatilitatea fluxurilor de capital între țări. De exemplu, fluxul de economii din Asia către SUA a fost unul dintre factorii care au alimentat bula imobiliară din anii 2000.
9. Un mediu caracterizat de rate ale dobânzii scăzute, care încurajează creditarea și împrumutul.

Acești indicatori reprezintă semnale de avertizare, nu predictori exacți, deoarece bulele sunt de obicei confirmate cu certitudine doar retrospectiv.

Bule notabile ale activelor

Mărfuri

• Tulipomania (Țările de Jos) (1634–1637)
• Bula speculativă a benzilor desenate^⁠(d) (1985–1993)
• Silver Thursday^⁠(d) (27 martie 1980)
• Bula uraniului din 2007^⁠(d)
• Bula criptomonedelor^⁠(d) (speculativă) (2016–2017, 2021–prezent)
• Bula inteligenței artificiale^⁠(d) (speculativă) (2025–prezent)

Titluri private

• South Sea Company^⁠(d) (Marea Britanie) (1720)
• Mississippi Company^⁠(d) (Franța) (1720)
• Mania Canalelor^⁠(d) (Regatul Unit) (anii 1790–1810)
• Mania Căilor Ferate^⁠(d) (Regatul Unit) (anii 1840)

Titluri cotate

• Roaring Twenties^⁠(d) (SUA) (1921–1929)
• Bula Poseidon^⁠(d) (Australia) (1969–1970)
• Bula bursieră chineză din 2007^⁠(d) (2003–2007)
• Bula dot-com (SUA) (1996–2000)

Imobiliare

• Bula imobiliară din Florida^⁠(d) (SUA) (1922–1926)
• Bule imobiliare din anii 2000:
  • Bula imobiliară australiană^⁠(d)
  • Bula imobiliară irlandeză^⁠(d)
  • Bula imobiliară neozeelandeză^⁠(d)
  • Bula imobiliară spaniolă^⁠(d)
  • Bula imobiliară românească^⁠(d)
  • Bula imobiliară din Statele Unite^⁠(d) (2002–2006)

Datorie

• Bula datoriei corporative^⁠(d) (2010–)

Multi-active / larg răspândite

• Bula activelor din Japonia^⁠(d) (1986–1991)
• Criza financiară asiatică din 1997^⁠(d) (1997)
• „Bula tuturor”^⁠(d) (2020–2021)

Perioade notabile după spargerea bulelor de active

• Panica din 1837^⁠(d)
• Marea Criză Economică (1929–1934)
• Deceniul pierdut al Japoniei^⁠(d) (1990–2013)
• Recesiunea de la începutul anilor 2000^⁠(d) (2002–2003)
• Marea Recesiune (2007–2009)

Lectură suplimentară

• en Reinhart, Carmen M.; Rogoff, Kenneth S. (2009). This Time is Different: Eight Centuries of Financial Folly. Princeton, NJ: Princeton University Press. ISBN 978-0-691-14216-6. 

Vezi și

• Ciclu economic

• Bula carbonului^⁠(d)
• Colaps economic^⁠(d)
• inflația prețurilor activelor^⁠(d)
• Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds^⁠(d)
• Capital fictiv^⁠(d)
• Criză financiară^⁠(d)
• Hyman Minsky^⁠(d) (în special ipoteza instabilității financiare)
• Irrational Exuberance^⁠(d) de Robert Shiller
• Jesse Lauriston Livermore^⁠(d)
• Lista boomurilor mărfurilor^⁠(d)
• Lista prăbușirilor bursiere și a piețelor bear^⁠(d)
• NFT
• Supraîncălzire economică^⁠(d)
• Bulă imobiliară^⁠(d)
• Reflexivitate (teorie socială)^⁠(d)
• Prăbușire bursieră^⁠(d)
• Speculație^⁠(d)
• Bulă bursieră^⁠(d)
• The Age of Debt Bubbles^⁠(d)
• Bulă unicorn^⁠(d)

Legături externe

• When Bubbles Burst, World Economic Outlook (PDF), Fondul Monetar Internațional, Aprilie 2003.