Furnică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru o localitate vedeți Furnica, Constanța.
FurnicăAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Meat eater ant feeding on honey02.jpg
O furnică mâncând miere
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Arthropoda
Clasă: Insecta
Ordin: Hymenoptera
Subordin: Apocrita
Suprafamilie: Vespoidea
Familie: Formicidae
Latreille, 1809
Subfamilii



Furnicile sunt insecte sociale care trăiesc în colonii (mușuroaie) de până la mai multe milioane de indivizi, având o organizare a coloniilor foarte avansată pentru lumea animalelor. Fac parte din familia Formicidae, care, împreună cu familiile înrudite ale viespilor și albinelor, aparțin ordinului Hymenoptera. Indivizii se împart în femele subfertile sau uneori sterile (lucrătoare), masculi fertili (trântori) și femele fertile (denumite mătci sau regine).

Mai mult de 12.500 de specii dintr-un număr total estimat de 22.000 au fost clasificate.[1][2] Acestea sunt ușor de identificat după antenele lor îndoite (sub forma de cot) și după talia subțire. Coloniile sunt uneori descrise ca superorganisme deoarece furnicile par să funcționeze ca o entitate unitară, ele lucrând împreună pentru a menține colonia.[3] Furnicile prosperă în cele mai multe tipuri de ecosisteme, și pot forma circa15 – 25% din biomasa animalelor terestre.[4]

Introducere si generalități[modificare | modificare sursă]

Definiție[modificare | modificare sursă]

Furnica este numele comun dat membrilor unei familii de aproximativ 9000 de specii de insecte care trăiesc în societăți înalt organizate numite colonii. În aceste colonii diversele activități necesare nutriției, adăpostirii și reproducerii coloniei sunt divizate între indivizi special adaptați.

Furnicile aparțin ordinului de insecte Hymnoptera, un ordin care include albinele, viespile și Symphyta (insecte asemănătoare ca înfățișare cu viespile).

Unele specii de viespi și albine seamănă cu furnicile prin faptul că trăiesc în colonii și, prin urmare, se spune despre ele că sunt sociale, dar furnicile sunt singurele himenoptere în care orice specie este socială. Furnicile se disting de alte himenoptere prin faptul că au antene îndoite (sau în formă de cot) și că posedă un abdomen crestat care formează un mijloc îngust.[5]

Lucrătoare, regine, masculi. Diviziunea muncii[modificare | modificare sursă]

Şapte furnici tăietoare de frunze, lucrătoare de diverse caste (stânga) şi două regine (dreapta)

Coloniile de furnici variază în dimensiuni de la câțiva membri până la milioane de membri.

Membrii unei colonii de furnici se împart în categorii numite caste, fiecare cu un rol diferit. Fie că este vorba de colonii mici sau mari, furnicile își împart sarcinile de lucru dinăuntrul coloniei, cum sunt săpatul tunelelor, creșterea vlăstarelor, colectarea hranei și depunerea ouălelor. Această diviziune a muncii înseamnă că fiecare furnică este specializată, îndeplinind unele, dar nu toate diversele sarcini necesare vieții coloniei.

Femelele lucrătoare[modificare | modificare sursă]

Majoritatea membrilor coloniei sunt femele lucrătoare, care sunt incapabile de reproducere,în enorma majoritate a cazurilor. Lucrătoarele nu se reproduc decât în unele cazuri rare. Unele lucrătoare pot avea mici ovare și pot elibera ouă, dar ele nu au, de regulă, un organ de depozitare a spermei, așa că nu pot produce ouă fertilizate.

Furnicile lucrătoare nu posedă aripi și își îndeplinesc cea mai mare parte a muncii în colonie, muncă ce include căutarea hranei, îngrijirea progeniturilor și apărarea coloniei de furnicile din alte colonii.

În coloniile câtorva furnici există caste fizice, adică lucrătoarele aparțin unor clase de dimensiuni diferite, numite lucrătoare minore, medii și majore. Deseori, furnicile mai mari au capete disproporționat de mari și, implicit mandibule mai mari. Asemenea indivizi sunt numiți uneori furnici-soldat pentru ca mandibulele lor puternice le fac mai puternice în luptă, deși ele sunt încă lucrătoare și sarcinile lor nu variază foarte mult în comparație cu lucrătoarele minore sau medii. În câteva specii, lucrătoarele medii sunt absente, creându-se astfel o diferență mare între minore și majore. Furnicile țesătoare, de exemplu, au lucrătoare de două dimensiuni. Alte specii arată variații continue în ceea ce privește dimensiunea lucrătoarelor. Cea mai mare diferență se regăsește la specia Pheidologeton, unde lucrătoarea majoră cântărește, în stare uscată, de 500 de ori mai mult decât o lucrătoare minoră.[6]
Sarcinile pe care fiecare lucrătoare le îndeplinește sunt influențate atât de vârstă, cât și de caracteristicile fizice. Tinerele lucrătoare au grijă de larve și de pupe. Lucrătoarele de vârstă medie au grijă de cuib, reparând spărturile din tunelurile subterane, transportând mâncare sau cărand gunoaiele afară din cuib. Numai lucrătoarele coiului în vârstă părăsesc cuibul în căutarea hranei. De obicei, ele nu supraviețuiesc mult în această periculoasă sarcină pentru că se expun riscului de a fi mâncate de alte animale mai mari.[7][8]

Reginele[modificare | modificare sursă]

Reginele sunt mai mari decât lucrătoarele și sunt singurele femele din colonie capabile să se reproducă, acolo unde există. Reginele se nasc înaripate(de regulă), ele rupându-și aripile după împerechere, lăsând cioturi vizibile, aceasta fiind o trăsătură distinctivă a reginei. Majoritatea furnicilor au un sistem în care numai regina și femelele crescătoare sunt capabile de reproducere. În speciile cu o singură regină și mari colonii capacitatea de reproducere a reginelor este uimitoare... O regină furnică de foc poate depune 100 ouă pe oră, 24 de ore din 24, iar o regină africană poate depune 3 până la 4 milioane de ouă pe lună. Contrar opiniei populare, unele cuiburi de furnici pot avea mai multe regine sau pot exista fără regine. Lucrătoarele care au abilitatea de a se reproduce sunt numite ,,gamergates’’ și coloniile fără regină sunt numite colonii gamergates; se spune despre coloniile cu regine că sunt ,,queen-right".[9]

Masculii[modificare | modificare sursă]

Majoritatea furnicilor sunt univoltine, producând o nouă generație în fiecare an. În zborul nupțial, masculii își iau zborul înaintea femelelor. Ei folosesc indicații vizuale pentru a găsi un teren de împerechere, d. e un pin, spre care ceilalți masculi din zonă converg. Masculii secretă un feromon de împerechere și femeile îl urmează. Femelele din unele specii se împerechează doar cu un singur mascul, dar în altele ele se pot împerechea cu până la zece masculi diferiți.[10] Reginele se împerechează cu masculii, care sunt înaripați(de regulă), folosindu-se apoi de spermă pentru a produce ouă fertilizate, care, clocite, produc furnici lucrătoare și o nouă generație de regine. Totuși, regine fără aripi (eng. ergatoids, d.e. la furnicile războinice) și masculi fără aripi există la câteva specii. În afară de împerecherea cu reginele, masculii nu joacă niciun rol în viața coloniei. Ei hoinăresc departe de colonie și mor la scurt timp după împerechere.

Răspândire și pondere[modificare | modificare sursă]

Regiune Număr de
specii [11]
America de Sud 2162
America de Nord 580
Europa 180
Africa 2500
Asia 2080
Melanezia 275
Australia 985
Polinezia 42

Furnicile trăiesc pe tot cuprinsul pământului, exceptând zonele permanent înghețate ale Arcticii și Antarcticii, vârfurile cele mai înghețate ale munților și câteva insule. Ele înfloresc în pământ, în lemnul putrezit, printre frunze moarte, copaci morți sau copaci vii într-o mare varietate de habitate precum munți, deșert, mlaștini și casele oamenilor.

Dominanța lor ecologică se reflectă în nivelul biomasei, care este între 15-20% în medie și 25% la tropice din totalul biomasei animalelor terestre, întrecând astfel nivelul biomasei vertebratelor. În pădurile ploioase ale Amazonului, de exemplu, furnicile sunt așa de numeroase încât greutatea lor totală este de aproape 4 ori mai mare decât greutatea tuturor mamiferelor, păsărilor, reptilelor și amfibienilor din acea regiune luate la un loc.[5]

Rolurile furnicilor în ecosistem[modificare | modificare sursă]

Furnicile țesătoare sunt folosite pentru control biologic în livezile de citrice din sudul Chinei

Furnicile îndeplinesc roluri cruciale în ecosistemele în care trăiesc:

  1. Multe specii sapă cuiburi subterane care au numeroase ieșiri și tunele. Aerul și apa trec prin aceste pasaje subpământene, asigurând oxigenul și umezeala necesare rădăcinilor copacilor.
  2. Furnicile mâncătoare de semințe deplasează semințele unor plante și le transferă în camerele depozit subterane dinăuntrul cuiburilor lor. Această activitate împrăștie semințele, așa încât o parte din ele se pot răspândi în regiuni care sunt la mare distanță de plantele-părinți.
  3. Furnicile din multe specii se hrănesc cu alte insecte, care sunt fie vii, fie moarte. În acest fel, furnicile diminuează dimensiunile altor populații de insecte și reciclează materia organică. Utilizarea furnicilor țesătoare în plantațiile de citrice din sudul Chinei este considerată drept cea mai veche aplicație de control biologic cunoscută.[12] În Europa, tipuri variate de furnici sunt introduse intenționat în pădurile de cherestea, unde vânează omizile, împiedicându-le astfel să mănânce frunzele copacilor.
  4. Reversul medaliei, furnicile sunt o sursă de hrană pentru alte animale: păianjeni, alte insecte, ciocănitori, gaițe albastre, broaște râioase, salamandre, broaște țestoase, furnicari, etc. Furnicarul Myrmecophaga jubata, furnicarul Manis și câteva specii de marsupial din Australia au adaptări speciale pentru viața bazată pe dieta cu furnici. Aceste adaptări includ limbi lungi, lipicioase pentru a captura furnicile și gheare puternice pentru a pătrunde în interiorul cuiburilor de furnici. Urșii bruni (Ursus actors) au fost găsiți hrănindu-se cu furnici; 12%, 16% și 4% din volumul de excreții din timpul primăverii, verii și respectiv toamnei, este compus din furnici.[13]
  5. Câteva specii de furnici sunt considerate ,,dăunători” fiindcă înțeapă, invadează casele și curțile oamenilor sau strică clădirile din lemn.
  6. Alte roluri.
Uneori păianjenii se hrănesc cu furnici

În America de Sud furnicile sunt folosite pentru a ajuta la recoltarea rooibos (Aspalathus linearis), mici semințe folosite la prepararea unui ceai de plante. Planta își împrăștie semințele pe o suprafață întinsă, făcând colectarea manuală dificilă. Furnicile negre colectează și stochează acestea și alte semințe în cuibul lor, de unde oamenii le adună en-gros. Până la 200 g de semințe pot fi colectate de la un astfel de grup de furnici.[14][15]. Americanii nativi din sudul Statelor Unite mănâncă furnicile ,,vase de miere’’ de plăcere sau le folosesc medicinal. Oamenii din America tropicală poftesc uneori furnicile de război în casele lor. Acești oameni se mută temporar din casele lor, în timp ce furnicile mătură și consumă sau alungă orice dăunător prezent în casă.

Trăsăturile corporale[modificare | modificare sursă]

1 - Funicule; 2 - Scape; 3 - Lobul frontal; 4 - Fosa antenei; 5 - Clipesu; 6 - Mandibule; 7 - Prornotum; 8 - Occiput; 9 - Ochi; 10 - Scutellum; 11 - Mesonotum; 12 - Stigme mezotoracice; 13 - Anepisternum; 14 - Metanotum; 15 - Stigme mezotoracice; 16 - Propodeum; 17 - Stigme propodiale; 18 - Glanda metapleurală; 18a - Corpul galndei; 18b - Orficiu; 19 - Pețiol; 20 - Postpețiol; 21 - Tergite; 22 - Sternite; 23 - Ac; 24 - Femur; 25 - Tibie; 26 - Gheare; 27 - ... tibiale; 28 - Tars; 29 - Kate pisternum; 30 - Coxă; 31 - Trohanter; 32 - Proces ventral; 33 - Cap; 34 - Torace; 35 - Pețiol; 36 - Abdomen;

Dimensiuni[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe furnici au între 2-10 mm lungime. Cu toate acestea, unele furnici abia ating 0, 7 mm în lungime, în timp ce altele ating aproape 3 cm lungime.

Coloritul[modificare | modificare sursă]

În privința coloritului majoritatea furnicilor sunt roșii sau negre, cele verzi sunt mai puțin întâlnite și unele specii tropicale au un lustru metalic.

Segmentele corpului[modificare | modificare sursă]

Ca și alte insecte, furnicile au corpuri care conțin cele trei segmente majore, capul, toracele și abdomenul. Cu toate acestea, spre deosebire de alte insecte, primul segment din abdomenul furnicii fuzionează cu spatele toracelui. Din acest motiv, cercetătorii folosesc alți termeni pentru a desemna cele două segmente ale corpului furnicii, ,,alitrunk’’ corespunde toracelui și ,,gaster’’ corespunde cu abdomenul.

Capul[modificare | modificare sursă]

Forma capului furnicii variază în funcție de specie; poate fi sferic, triunghiular, oval sau dreptunghiular.

La toate furnicile, la spatele capului există o deschidere prin care nervii, partea de început a tractului digestiv și sângele trec în torace (alitrunk).

Cap de furnică-taur.

La capătul capului se află gura, care este înzestrată cu trei apendice sau părți ale gurii. Mandibulele, uneori descrise că fălci, sunt lungi și late și înzestrate cu dinți, de-a lungul părților lor interioare. Folosite la săpat, cărat, colectat hrană, construit cuiburi, în luptă și la tăiat, mandibulele sunt probabil cea mai importantă unealtă de lucru posedată de furnică. Fălcile-capcană ale furnicilor genului Odontomachus sunt echipate cu mandibule numite ,,fălci-capcană’’ care se închid mai rapid decât în cazul oricăror apendice din lumea animală. Un studiu a înregistrat vârfuri de viteze între 126–230 km/h, cu fălcile închizându-se în medie în 130 microsecunde.[16]. Celelalte apendice ale gurii sunt maxilarele sau fălcile inferioare, folosite la mestecarea mâncării pentru a extrage lichidele și o limbă pentru a suge mâncarea lichidă. Gura mai are, de asemenea, două perechi de structuri segmentate asemănătoare unor mici antene care joacă un rol în gustarea hranei.

Majoritatea furnicilor au doi ochi compuși, care sunt făcuți din compartimente sensibile la lumină numite ommatidia. Aceste compartimente lucrează împreună pentru a genera o imagine în creierul furnicii. Ochii furnicii sunt buni pentru detectarea mișcării, dar nu dau o bună rezoluție. Unele tipuri de furnici au trei ochi simpli, numiți oceli, aflați pe vârful capului. Ocelii pot detecta lumina, dar nu pot forma imagini. În comparație cu vertebratele, majoritatea furnicilor au vedere mediocră către slabă. Totuși, speciile de furnici diferă în ceea ce privește capacitatea vizuală. Unele au o vedere bine dezvoltată (un exemplu ar fi furnica-buldog australiană, care are o vedere excepțională), în timp ce altele sunt total oarbe. Vederea este de mică importanță la acele furnici care-și petrec toată viața sau cea mai mare parte a ei sub pământ.

O pereche de apendice flexibile, segmentate, numite antene, care conțin organe de gust, miros și pipăit este atașată de extremitatea capului. Fiecare antenă are forma unei mâini umane îndoite din cot. Această formă a antenei este o trăsătură identificatoare a furnicilor. Antenele sunt principala sursă de informații despre lume a furnicii. Când o furnică este activă, antenele ei sunt într-o neîncetată mișcare, pipăind solul, vegetația, alte furnici, sursele de hrană sau mirosurile din aer.

Toracele și Talia[modificare | modificare sursă]

Capul furnicii este legat de torace (eng.alitrunk). Această parte de mijloc a corpului poartă trei perechi de picioare articulate, fiecare terminându-se cu o gheară care ajută furnicile să urce și să stea agățate de suprafețe. Picioarele sunt folosite nu numai pentru mers sau alergat dar și pentru sarcini mult mai pretențioase ca manevrarea hranei. Fiecare dintre picioarele din față ale furnicii conține doi piepteni pe care furnica îi folosește pentru a-și curăța celelalte picioare și antenele.

La masculi și la tinerele regine, toracele conține două perechi de aripi: perechea din față mai largă și perechea din spate mai mică. În timpul zborului, perechea de aripi din spate este agățată de marginea din spate a perechii de aripi din față în așa fel încât cele două perechi funcționează ca un singur tot.

În spatele toracelui se află un strâmt ,,petiole’’, o diviziune care conține unul sau două fragmente care formează ceea ce pare a fi mijlocul sau talia furnicii. Această parte suplă a corpului ajută furnica să se îndoaie în timp ce trece prin tunelele subpământene șerpuitoare.

La toate furnicile, toracele conține o structură numită glanda metapleurală care secretă o chimicală antiseptică care distruge bacteriile și ciupercile. Furnicile se bazează pe acesta chimicală pentru a-și păstra cuiburile lor umede departe de microorganismele care ar putea distruge ouăle, larvele, pupele și proviziile de mâncare depozitate.

Abdomenul[modificare | modificare sursă]

Ultima secțiune a corpului furnicii, numită abdomen (eng. gaster), conține inima, mare parte din sistemul digestiv, sistemul excretor și sistemul reproducător. Segmentele abdomenului formează o serie de inele de diferite mărimi cu cel mai mare inel în mijloc. Când sistemul digestiv al furnicii este plin cu mâncare abdomenul se dilată, aceste inele intrând unele în altele.Alteori, cele mai mici inele ale abdomenului se calează compact înlăuntrul celor mai mari.

Lucrătoarele multor furnici posedă un ac în partea ultimă a terminalului abdomenului. Aceste furnici folosesc acul pentru a se apăra împotriva inamicilor. În unele specii lucrătoarelor le lipsește acul, dar folosesc vârful gasterului pentru a împroșca sau atinge cu otravă animalele mici sau în timpul luptelor cu alte furnici, pentru a îndepărta prădătorii, sau a omorî insecte sau alte animale pe care le folosesc ca hrană.

Fiziologia[modificare | modificare sursă]

Furnicile au un schelet extern rigid numit exoschelet, care dă formă corpului intern, moale.

Creierul furnicii procesează informația de la diversele organe de simț printr-o coardă nervoasă care traversează partea inferioară a corpului. Furnicile posedă o inimă în formă de tub, conținând mușchi care, prin contracție, forțează sângele incolor să circule prin corp. În loc de plămâni, ele au un set de tuburi ramificate, pline cu aer, numite trahee, care asigură oxigenul necesar țesuturilor corpului.

Digestia[modificare | modificare sursă]

Furnicile adulte digeră numai mâncare în stare lichidă. Unele furnici obțin hrana din mâncare solidă, așa cum sunt semințele, dar ele trebuie să o transforme în lichid înainte de a înghiți. Aceste furnici amestecă sucuri digestive în hrană pentru a o ajuta să se dizolve. Apoi ele își folosesc limbile pentru a lipăi sucurile rezultate sau bucățile semilichide de mâncare. Odată intrată în gură, mâncarea parțial solidă intră într-o cămăruță aflată sub deschiderea gurii, în care un filtru împiedică particulele solide să intre în tractul digestiv. Aceste particule sunt presate până se transformă într-un cocoloș pe care furnica îl scoate din gură.

Mâncarea trece din gură într-un organ numit ,,crop’’, o pungă expandabilă în care lichidele pot fi păstrate mult timp fără a fi digerate. La multe specii, furnicile împart hrana depozitată în crop cu alte furnici, acest fapt reflectând caracterul social al vieții lor. O valvă numită ,,proventriculus’’, aflată la capătul interior al cropului, permite firicelului de hrană lichidă să treacă în abdomenul furnicii, unde este digerat.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Furnici împerechându-se

Organele reproducătoare ale furnicilor se află localizate înăuntrul gasterului. Masculii au o pereche de organe producătoare de spermă numite ,,testes’’, care sunt conectate prin canale la un organ numit ,,aedeagus’’. În timpul împerecherii, masculul își introduce aedeagusul într-o deschidere a corpului reginei numită vulvă, pentru a depozita sperma.

Furnicile regine au o pereche de organe producătoare de ouă,numite ovare, o cameră genitală prin care un ou trece după părăsirea ovarului, o structură de depozitare a spermei numită ,,spermatecă’’ și un organ de clocire a ouălelor numit ,,ovipozitor’’.

Oul călătorește din ovarul reginei prin camera genitală în drumul său spre a fi clocit în ovipozitor. În timpul călătoriei sale, oul trece printr-un canal care-l conduce la spermatecă. Canalul este înconjurat de un mușchi care, contractat, îl deschide. Dacă acest canal este deschis, unul sau mai mulți spermatozoizi pot părăsi spermateca și fertiliza oul. Ouăle fertilizate dau naștere, fie la lucrătoare sterile fără aripi, fie la regine fertile, femele care sunt mult mai mari decât lucrătoarele și care posedă aripi. Dacă canalul este închis, acest ou este eliberat fără a fi fertilizat. Ouăle nefertilizate dau naștere masculilor, care au aproape întotdeauna aripi și sunt echipați cu organe reproducătoare.

Comportamentul și ecologie[modificare | modificare sursă]

Dezvoltarea[modificare | modificare sursă]

Furnicile sunt printre insectele care se dezvoltă prin metamorfoză completă, aceasta însemnând că structurile corpului furnicii nu doar cresc, de la naștere la maturitate, ci se transformă dramatic. Viața unei furnici începe ca ou, care se transformă în larvă, o ființă fără picioare, neajutorată, care, la cele mai multe specii de furnici, nu se poate mișca încolo și încoace, ci doar mănâncă și crește. Eventual larva poate atinge mărimea pe care o are o furnică adultă. La acest moment, în funcție de specie, ea poate să-și formeze un cocon de mătase în așteptarea de a intra în stadiul de pupă. Ca pupă, ea dobândește structurile corporale adulte, cum ar fi picioarele și antenele. La anumite specii, tinerele furnici trec la stadiul de pupă fără a forma un cocon. Furnicile diferă de alte insecte prin aceea că un ou va da naște uneia din cele trei tipuri de adult- regină, lucrătoare sau mascul. Aceste forme de furnică sunt cruciale pentru crearea de comunități sociale în care membrii îndeplinesc roluri specializate.

Durata de viață a furnicilor adulte este foarte variabilă. Reginele multor specii pot trăi un deceniu sau mai mult. Reginele trăiesc, de obicei, mai mult decât lucrătoarele. De exemplu, regina furnicii de foc trăiește aproape 7 ani, iar lucrătoarele ei trăiesc între 50-150 zile. Lucrătoarele mari trăiesc, de obicei, mai mult decât lucrătoarele mici. La multe specii care trăiesc în regiunile temperate, lucrătoarele trăiesc unul sau doi ani. Masculii mor, de regulă, la puțin timp după împerechere, în maximum câteva săptămâni.

Furnicile sunt active tot timpul anului în regiunile tropicale dar, în regiunile mai răcoroase, supraviețuiesc iernii într-o stare de hibernare și inactivitate. Formele de inactivitate sunt diferite iar la unele specii din regiunile temperate larvele trec într-o stare de inactivitate (diapause) în timp ce la altele doar adulții trec iarna într-o stare de activitate redusă.[17]

Comunicarea[modificare | modificare sursă]

Meat eater ant nest during swarming.

Furnicile folosesc o comunicare sofisticată pentru a-și coordona sarcinile lor specializate.

  1. O formă-cheie de comunicare între furnici este un semnal chimic numit feromon[18]. Rolurile feromonilor pot fi diverse:
    1. Multe specii emit feromoni de alarmă pentru a-și alerta semenii de pericol și de a-i atrage la locul cu pricina.
    2. Anumite furnici împrăștie așa-numiții feromoni de urmărire pe pământ pentru a-și ghida semenii spre mâncare, locuri care necesită apărare sau noi locuri pentru cuib. Furnicile dispuse în șiruri lungi urmează aceste semnale. La speciile care se hrănesc în grup, cea care găsește hrana face o urmă pe drumul înapoi spre colonie, aceasta fiind urmată de alte furnici care o întăresc când se întorc cu hrana în colonie. Când mâncarea se termină, nu mai sunt lăsate urme de furnicile care se întorc și mirosul dispare cu timpul.
    3. Feromonii sunt, de asemenea, utilizați pentru a marca granițe teritoriale la anumite specii. Intrușii care pătrund în cuib sunt atacați deoarece au un miros diferit în raport cu locuitorii cuibului.
    4. Lucrătoarele folosesc semnale chimice aplicate pe suprafața corpului larvei pentru a identifica și a hrăni tinerele furnici din partea întunecată a cuibului. Lucrătoarele se îngrijesc între ele ca răspuns la aceste mirosuri și furnicile chiar se bazează pe aceste mirosuri pentru a ști dacă un membru al coloniei a murit. Când o furnică moartă este descoperită în cuib, ea este cărată afară.
    5. Regina emite un număr mare de feromoni, care servesc scopurilor diverse din colonie. Unii din feromonii reginei atrag lucrătoarele pentru a-i da îngrijire și a o hrăni. Alți feromoni eliberați de regină afectează mai curând psihologia decât comportamentul furnicilor. De exemplu anumiți feromoni sunt emiși de regină pentru a împiedica maturizarea ovarelor furnicilor lucrătoare și alți feromoni pot determina casta larvelor în dezvoltare. În speciile de furnici cu regină, lucrătoarele încep să crească noi regine în colonie când regina dominantă încetează a mai produce feromoni.
  2. Unele specii de furnici folosesc sunetele pentru a comunica alarma. Unele furnici produc sunete prin stridulație, folosind segmentele gasterului și mandibulele. Furnicile dulgher își bat ritmic capetele de podeaua camerelor, iar furnicile tăietoare de frunze emit sunete ascuțite dacă cuibul lor se surpă. Partenerele de cuib urmează aceste sunete pentru a găsi și salva furnicile căzute în cursă.
  3. De asemenea, furnicile folosesc pipăitul, în particular antenele, pentru a comunica. Furnicile care au descoperit o mare cantitate de hrană pot atrage atenția celorlalte furnici prin lovirea lor cu antenele, picioarele sau capetele. Unele furnici primitive se angajează în dueluri care presupun lovirea reciprocă cu antenele. Aceste dueluri determină care dintre lucrătoare va fi dominantă și va rămâne lângă vlăstare.
  4. Mare parte din munca din colonia de furnici este îndeplinită fără comunicare directă. În aceste cazuri furnicile se ghidează direct după sarcina însăși. De exemplu, prăbușirea unui coridor de trecere va determina ca anumite furnici să repare părțile stricăciunii, în timp ce alte lucrătoare vor răspunde indicațiilor ulterioare de a termina treaba. Abilitatea furnicilor de a răspunde direct la sarcini evită atragerea unui număr imens de lucrătoare pentru o sarcină în care sunt necesare doar câteva lucrătoare.

Hrănirea[modificare | modificare sursă]

Un păianjen care se aseamănă cu furnica ţesătoare pentru a evita prădătorii

Furnicile se hrănesc într-o varietate de moduri.

  1. Unele vânează alte insecte. Furnicile vânează și obțin hrana de la un număr de insecte sociale incluzând alte furnici. Unele specii sunt specializate în vânarea termitelor (Megaponera și Termitopone), în timp ce altele (Cerapachyinae) vânează alte furnici.[19]. Unele termite (d.e. Nasutitermes corniger) formează asocieri cu anumite specii de furnici pentru a ține departe alte specii de furnici prădătoare.[20] O anumită viespe tropicală ( Mischocyttarus drewseni) îmbracă pedunculul (pedicelul) cuibului cu o chimicală care îndepărtează furnicile.[21] S-a sugerat că multe viespi tropicale și-au construit cuiburile lor în copaci și le-au acoperit pentru a le proteja de furnici. Unele albine fără ac (Trigona și Melipona) folosesc arme chimice împotriva furnicilor.
  2. Altele colectează și se hrănesc cu cadavre de insecte și alte rămășițe comestibile. Pe lângă apărarea împotriva prădătorilor, furnicile trebuie să protejeze coloniile lor de patogeni. Unele lucrătoare mențin igiena coloniei prin activități incluzând necroforia. Acidul oleic a fost identificat ca fiind compusul eliberat de furnicile moarte care declanșează comportamentul necroforic în cazul unor furnici (Atta mexicana),[22] în timp ce alte lucrătoare (Linepithema humile) reacționează la absența chimicalelor caracteristice (dolichodial și iridomyrmecin) prezente în epiderma suratelor lor vii.[23]
  3. Alte furnici ,,cresc’’ anumite insecte (afide, cărăbuși mealy, unele omizi) pe care furnicile le ,,mulg” pentru a obține un lichid dulce, un fel de miere extraflorală.
  4. Unele furnici colectează semințe
  5. Alte furnici cresc și se hrănesc cu grădini uriașe de fungi (ciuperci).
Comportamentul numit trofilaxie desemnează acel comportament în care lucrătoarele care au găsit hrană lichidă în afara cuibului o împart cu suratele lor, a căror responsabilitate nu le îngăduie să părăsească cuibul în căutarea hranei. Furnicile ,,furajere’’ (foraging ants) depozitează hrana lichidă în ,,cropul’’ lor. Când o furnică flămândă se întâlnește cu o surată care se întoarce de la căutarea hranei în afara cuibului, cea dintâi o lovește pe cea din urmă cu antenele peste cap. Cele două furnici se poziționează astfel încât gurile lor să se atingă. Cea posesoare de hrană lasă o picătură din hrană depozitată în crop să intre în gură sa și apoi în gura celeilalte furnici. Trofilaxia permite mâncării să circule cu repeziciune înăuntrul coloniei.

Călătoriile[modificare | modificare sursă]

Furnicile furajere călătoresc pe distanțe de până la 200 metri de cuib și, de obicei, își găsesc drumul înapoi folosind mirosul urmelor. Unele furnici își caută hrana noaptea. Furnicile care-și caută hrana ziua, în regiunile secetoase și aride, pot muri prin dehidratare, așa că abilitatea de a găsi cea mai scurtă cale înapoi reduce acest risc. Furnicile diurne de desert (Cataglyphis fortis) folosesc puncte de reper vizuale în combinație cu alte indicații pentru a naviga. În absența punctelor de reper, furnica înrudită, furnica de deșert sahariană (Cataglyphis bicolor), navighează prin monitorizarea atât a direcției, cât și a distanței parcurse, ca un pedometru intern care măsoară câți pași au fost făcuți în fiecare direcție. Ele integrează această informație pentru a găsi cea mai scurtă rută înapoi la cuib.[24] Unele specii de furnici sunt capabile să folosească câmpul magnetic al Pământului.[25] Ochii compuși ai furnicii au celule specializate care detectează lumina polarizată de la Soare pentru a determina direcția.[26] Aceste detectări de polarizare sunt sensibile la ultravioletele din spectrul luminii.

Deplasarea[modificare | modificare sursă]

Lucrătoarele nu au aripi și femelele reproducătoare își pierd aripile după zborul nupțial pentru a începe noi colonii. Astfel, spre deosebire de viespi, cele mai multe furnici călătoresc pe jos. Unele specii sunt capabile de salturi. De exemplu, furnica săltăreață Jerdon Jerdon (Harpegnathos saltator) este capabilă de sărituri prin sincronizarea acțiunii între picioarele din mijloc și cele din spate.[27] Există câteva specii de furnici-planor, incluzând Cephalotes atratus; aceasta poate fi o trăsătură comună printre cele mai multe furnici arboricole. Furnicile cu această abilitate sunt capabile să controleze direcția coborârii.[28]

Apărarea[modificare | modificare sursă]

Cuiburile pot fi protejate de amenințări fizice că inundații sau supraîncălzire prin arhitectura elaborată a cuiburilor.[29][30] Lucrătoarele unei specii arboricole(Cataulacus muticus), care trăiește în găurile plantelor, răspund la inundații prin consumarea apei dinăuntrul cuibului și excretarea ei afară.[31] Altă furnică (Camponotus anderseni), ale cărei cuiburi se află în cavitățile lemnului din habitatele de mangrove, răspunde la inundare prin trecerea la respirația anaerobă.[32]

Îngrijirea vlăstarelor[modificare | modificare sursă]

Furnicile lucrătoare au în permanență grijă de tinerele furnici, incluzând hrănirea larvelor, transportul atât al larvelor cât și al pupelor în locurile dinăuntrul cuibului care au o temperatură optimă pentru dezvoltare. Lucrătoarele ling constant larvele și pupele, atât pentru a le curăța cât și pentru a le acoperi cu chimicale care să prevină creșterea bacteriilor cauzatoare de boli. Regina este înconjurată, în mod caracteristic, de o mulțime de lucrătoare, care o ling pentru a o ține curată și o hrănesc prin trofilaxie. Lucrătoarele continuă să se lingă și să se hrănească una pe cealaltă. Lucrătoarele se cară unele pe altele în anumite ocazii, cum ar fi când o lucrătoare neexperimentată trebuie să fie transportată la un nou cuib. Toate speciile de furnici își repară cuiburile și păstrează curățenia prin înlăturarea gunoaielor, ca de exemplu coconii goi. Ele îi așază pe aceștia afară din cuib sau într-o cameră specială.

Cooperare[modificare | modificare sursă]

  1. Nu toate furnicile au acest fel de societăți. Furnicile buldog australiene sunt între cele mai mari și mai primitive dintre furnici. Ca virtual toate furnicile, ele sunt eusociale, dar comportamentul lor social este foarte slab dezvoltat comparativ cu alte specii. Fiecare individ vânează singur, folosindu-se de ochii săi mari în loc de simțurile sale chimice pentru a găsi prada.[33][34]
  2. Unele specii ca Tetramorium caespitum atacă și cuceresc coloniile de furnici învecinate. Altele sunt mai puțin expansioniste, dar la fel de agresive: ele invadează coloniile pentru a fura ouă și larve, pe care le mănâncă.
  3. Altele invadează coloniile învecinate și devin parazite. Între specialiștii acestei tactici se numără furnicile Amazon care sunt incapabile să se hrănească singure și folosesc lucrătoarele capturate pentru a supraviețui.[35] Specii ca Strumigenys xenos sunt pe de-a-ntregul parazite și nu au lucrătoare, bazându-se în loc pe mâncarea adunată de gazdele lor Strumigenys perplexa.[36] Această formă de parazitism este văzută la multe genuri de furnici, dar furnica parazită este, de regulă, una care este înrudită cu cea a gazdei sale. O varietate de metode sunt desfășurate pentru a intra în cuibul furnicilor gazdă. O regină parazită poate intra în cuibul gazdă înainte ca primele progenituri să fie clocite, instalându-se pe sine înainte de dezvoltarea mirosului coloniei. Alte specii folosesc feromoni pentru a induce în eroare furnicile gazdă sau le înșală, convingându-le să care regina parazită în cuib. Altele se luptă pur și simplu pentru a intra în cuib.[37] Lucrătoarele capturate ale speciei înrobite Temnothorax au dezvoltat o strategie contrară, distrugând doar pupele de femele ale făcătorilor de sclavi (Protomognathus americanus), dar cruțând masculii (care nu iau parte la raidurile prin care se fac sclavi.[36].
  4. Furnicile identifică suratele și locuitoarele de cuib prin mirosul lor, care vine de la secrețiile cu hidrocarbon care îmbracă exoscheletele lor. Dacă o furnică este separată de colonia sa originară, ea va pierde până la urmă mirosul coloniei. Orice furnică care intră în colonie fără un miros potrivit va fi atacată.[38]

Competiție și luptă[modificare | modificare sursă]

Furnică ţesătoare în poziţie de luptă, cu mandibulele larg-deschise

Speciile diferite de furnici care ocupă același areal se înfrunta, de obicei, pentru hrană, locuri de cuib sau spațiu. Unele specii își apără teritoriile împotriva invaziei lucrătoarelor din alte colonii, de aceeași specie și, uneori, aparținând unor colonii ale altor specii. Unele specii de furnici își apără doar hrana și cuibul în timp ce cele mai timide își apără doar cuibul, în privință mâncării bizuindu-se pe sănătate, noroc și viteză.

Unele specii de furnici răspund unei invazii prin a se rula pe sine și a rămâne nemișcate. Acest răspuns poate face dificilă distingerea lor de particulele de pământ sau nisip.

Furnici ţesătoare colaborând pentru a dezmembra o furnică roşie (două trag de extremităţi, în timp ce cea din mijloc taie furnica până se rupe

Multe furnici răspund mult mai agresiv la pericol. În mod obișnuit furnicile se mușcă una pe alta sau înhățându-se una pe alta, dezmembrându-se. Unele furnici își folosesc mandibulele pentru a-și răni inamicul și împroașcă apoi otravă în răni. Furnicile atacă și se apără prin mușcare și, în multe specii, prin înțepare, deseori injectând sau împrăștiind chimicale ca acidul formic.

Furnicile glonț (Paraponera), care trăiesc în America Centrală și de Sud, sunt considerate ca având cea mai dureroasă înțepătură dintre toate insectele, deși în mod obișnuit nu este fatală pentru oameni. Acestei înțepături îi este acordată cea mai mare notă în Schmidt Sting Pain Index. Înțepătura furnicilor Jack jumper poate fi fatală și un antivenin a fost inventat.[39] Furnicile de foc Solenposis sunt unice prin faptul că posedă un săculeț de otravă conținând alcaloizi de piperidină.[40] Înțepăturile lor pot fi dureroase pentru oamenii hipesensibili.[41]

Bătăliile între furnici pot să implice un număr uriaș de indivizi. Multe specii folosesc feromonii de urmărire pentru a atrage lucrătoarele la locul încăierării. Între furnicile europene de lemn, bătăliile pot dura săptămâni și pot avea ca urmare mii de furnici moarte pe zi. Aceste uriașe pierderi ale războiului ajută coloniile victorioase pentru că bătăliile au loc, de obicei, primăvara, vreme în care proteinele sunt insuficiente iar membrii coloniei supraviețuitoare mănâncă furnicile moarte care sunt bogate în proteine.

Tipuri de furnici[modificare | modificare sursă]

Oamenii de știință recunosc aproape 9000 de specii de furnici. Aceste specii etalează o remarcabilă diversitate în ceea ce privește mediul înconjurător în care trăiesc, mâncarea și strategiile de supraviețuire. Oamenii de știință au grupat speciile de furnici în funcție de aceste strategii de supraviețuire, care pot fi comparate cu anumite activități umane cum ar fi recoltarea, țesutul și grădinăritul.

Furnicile de foc[modificare | modificare sursă]

Furnicile de foc au fost aduse accidental în Alabama din sudul Braziliei, în jurul anului 1940. Ele s-au răspândit mai departe în plante agățătoare și gazon și acum se găsesc în cea mai mare parte din sudul Statelor Unite. Furnicile de foc depind de influența omului asupra ținuturilor naturale; își construiesc mușuroaiele pe peluze, pe marginea șoselelor și pe pășuni. Privite în general ca dăunătoare, furnica de foc poate fi dăunătoare anumitor forme de agricultură, dar avantajoasă pentru altele. De altminteri ea este o înțepătoare energică și poate cauza probleme medicale persoanelor sensibile la înțepături. Coloniile furnicilor de foc conțin până la 300 000 de lucrătoare. Ele se hrănesc, în principal, cu insecte, miere extraflorală și resturi de mâncare. Fiecare colonie apără un teritoriu de aproximativ 186 m pătrați împotriva vecinilor, limitând numărul coloniilor care pot împărți o bucată de pământ. Lucrătoarele călătoresc în toate părțile teritoriului lor prin tunele subterane care radiază din mușuroiul central. Aproape tot traficul are loc prin aceste tunele; numai ultimii câțiva cm sunt străbătuți de lucrătoare afară din tunele.

În locul structurilor de cuib permanente, lucrătoarele furnicii de foc se prind unele de altele de picioare, formând cearșafuri de furnici numite bivuacuri. În aceste cuiburi vii, furnicile de război își protejează și își hrănesc regina și vlăstarele. Coloniile se mută spre un nou loc de bivuac în fiecare noapte până când larvele și pupele nu mai au nevoie de mâncare. Apoi colonia poposește la un loc de cuib aproape trei săptămâni, până ce regina depune cele 100 -300 000 ouă în numai câteva zile. După ce au fost clocite aceste ouă, colonia își reia viața nomadă.

Furnicile de foc trăiesc în două moduri. Coloniile cu o singură regină sunt familii simple, teritoriale, care se reproduc prin trimiterea reginelor înaripate pentru formarea de noi colonii și au lucrătoare foarte variate ca dimensiuni. În contrast, fiecare mușuroi al tipului cu regine multiple conține multe familii neînrudite, nu este teritorial, și atinge populații mult mai mari. Impactul ecologic al tipului de mușuroi cu regine multiple este mult mai mare în raport cu celălalt tip.

Furnicile războinice[modificare | modificare sursă]

Furnicile războinice creează colonii nomade vânătorești, cea mai mare parte din ele trăind sub pământ. Una dintre cele mai cunoscute furnici războinice este furnica războinică Burchell, pe care o găsim în America Centrală și de Sud. La aceste specii, coloniile de aproximativ 500 000 de lucrătoare, dintre care toate sunt oarbe, expediază lungi coloane de furnici în căutarea mâncării care constă în insecte sau păianjeni. Coloanele de furnici formează o rețea care acoperă ,,dușumeaua’’ pădurii, împiedicând ca prada să se ascundă. Apoi ele își folosesc mandibulele pentru a ucide și a-și dezmembra victimele. Aceste uriașe colonii consumă atât de mult din prada disponibilă încât trebuie să fie în permanentă mișcare pentru a găsi mâncare.

Furnicile războinice din Africa sunt numite furnici driver. Furnicile driver formează colonii uriașe, care în unele cazuri ating 10-20 milioane lucrătoare. Furnicile driver au mandibule puternice. Ele sunt capabile de a imobiliza și a ucide prăzi mari.

Furnicile strângătoare[modificare | modificare sursă]

Multe specii de furnici strâng semințe. Aceste așa-numite furnici lucrătoare, care sunt probabil furnicile amintite în Biblie pentru hărnicia lor, trăiesc în părțile aride sau semiaride ale lumii. Ele își asigură provizii de hrană permanente prin colectarea semințelor și depozitarea lor în cămăruțe subterane pentru a le folosi când alte tipuri de hrană sunt insuficiente.

Furnicile strângătoare sunt abundente în America de Nord, unde greutatea combinată a tuturor furnicilor strângătoare dintr-un loc poate echivala cu aceea a rozătoarelor mâncătoare de semințe. Aceste două tipuri de vietăți se luptă între ele pentru semințele deșertului.

În coloniile furnicilor strângătoare, lucrătoarele își folosesc mandibulele pentru a colecta semințe și a le căra în mușuroi. Alte lucrătoare, localizate în cămăruțele care sunt închise la suprafață, îndepărtează coaja semințelor și o cară afară. Apoi, lucrătoarele, transportă partea interioară, nutritivă a seminței într-o cameră rezervată depozitării semințelor. Dacă o sămânță este jilavă și riscă să se strice, furnicile o cară la suprafață și o lasă să se usuce înainte de a o aduce în camera de depozitare. Un mușuroi mare de furnici strângătoare poate conține suficiente semințe pentru a umple câteva căni.

Pentru a mânca semințele plantelor, furnicile își folosesc propria salivă și acțiunea mecanică a părților gurii pentru a reduce semințele la o substanță păstoasă numită ,,pâinea’’ furnicilor. ,,Pâinea’’ furnicilor poate fi mâncată de o larvă, care sunt singurele furnici capabile să digere mâncare solidă, sau poate fi mestecată în continuare până devine lichidul care poate fi înghițit de furnicile adulte.

Furnicile cultivatoare de ciuperci[modificare | modificare sursă]

Anumite furnici-agricultor cultivă o ciupercă pe care o folosesc drept mâncare. Cele mai cunoscute furnici-agricultor sunt furnicile tăietoare de frunze din America Centrală și de Sud, ale căror enorme mușuroaie pot conține milioane de lucrătoare.

Furnicile tăietoare de plante își plantează ciupercile lor pe o suprafață de frunze anterior mestecate. În timp ce se mișcă de-a lungul urmelor, coloanele de lucrătoare se urcă în copaci pentru a tăia bucăți de frunze pe care le transportă înapoi în cuib. Lucrătoarele mai mici taie frunzele în bucăți foarte mici și le plasează în camerele speciale din cuib care adăpostesc grădinile de ciuperci de forma bureților. Cele mai mici lucrătoare plantează grădinile cu filamente de ciuperci și le cultivă până când ciupercile pot fi recoltate și mâncate. Larvele sunt așezate înăuntrul grădinilor pentru a le hrăni. Când o tânără regină întemeiază o nouă colonie, ea poartă în gură un cocoloș care conține fibre de ciuperci de la cea mai recentă masă a sa. Apoi ea fertilizează cocoloșul cu emisii ale propriului său corp și ciupercile se multiplică.

Furnicile tăietoare de frunze sunt printre cele mai mari consumatoare de frunze și iarbă din America tropicală, consumând mai multă vegetație decât toate vertebratele la un loc. Ca urmare ele sunt frecvenți dăunători ai agriculturii tropicale.

Furnicile țesătoare[modificare | modificare sursă]

Cuib de frunze al furnicilor ţesătoare, Pamalican, Filipine

Furnicile țesătoare sunt furnici care trăiesc în copaci și pe care le putem găsi în părțile calde ale Asiei, Africii și Australiei. Aceste furnici își construiesc cuiburile prin smulgerea frunzelor și lipirea lor cu mii de fâșii de mătase. Această mătase este obținută din larva coloniei, care are dezvoltate glande de mătase, care ar fi altminteri folosite pentru a înfășurarea coconilor. Dacă frunzele sunt prea departe, lucrătoarele formează lanțuri vii pentru a smulge frunzele. O singură colonie poate ocupa zeci de cuiburi de frunze în câțiva copaci. Lucrătoarele marchează teritoriul coloniei cu un feromon și își apără aprig copacii lor împotriva intrușilor.

Furnicile îngrijitoare de insecte (afide, cărăbuși mealy, unele omizi)[modificare | modificare sursă]

Furnici care colectează honeydew de la o afidă

Numeroase specii de furnici colectează o substanță dulce numită miere extraflorală care este excretată de diverse insecte micuțe ca afidele, cărăbușii ,,mealy’’ și insectele ,,scale’’. Insectele cele mai des folosite pentru acest scop sunt afidele care găuresc țesutul plantei pentru a suge sucul acesteia. Printre aceste furnici există unele lucrătoare care-și părăsesc cuibul regulat pentru a supraveghea grupuri de afide și a-l proteja de prădători. În anumite cazuri, aceste furnici construiesc adăposturi din pământ sau carton pentru a apăra afidele de mediul înconjurător.

Lucrătoarele lovesc afidele cu antenele pentru a le forța să elibereze stropii de miere extraflorală. Furnicile transferă apoi această miere prin trofiloaxie la alt grup de lucrătoare, care o cară înapoi în cuib și care o împart cu celelalte surate din cuib. Lucrătoarele pot petrece zile sau săptămâni în același grup de afide.

O furnică transportând o afidă

Furnicile îngrijesc și mealybugs pentru a le recolta ,,mierea". Mealybugs pot deveni un serios dăunător al ananasului dacă furnicile sunt prezente pentru a apăra mealybugs de inamicii lor naturali.
Omizile iubitoare de furnici din familia Lycaenidae(albastre, arămii, etc) sunt păzite și crescute de furnici, conduse în zonele de hrănire în timpul zilei și aduse înăuntrul cuibului seara. Omizile au o glandă care secretă ,,miere" când furnicile le masează. Unele omizi produc vibrații și sunete care sunt percepute de furnici. Alte omizi s-au transformat din iubitoare de furnici în mâncătoare de furnici: aceste furnici myrmecofage secretă un feromon care face ca furnicile să se poarte cu ea ca și când ar fi o proprie larvă. Omida este astfel luată în cuibul furnicii unde se hrănește cu larvele furnicii.

Myrmecocystus, furnici „vase de miere” stochează mâncare pentru a preveni foametea coloniei

Anumite specii de furnici produc indivizi care servesc ca recipienți vii de hrană, numiți și ,,vase de miere’’. În timpul sezoanelor când colonia are acces la nectar abundent și la mierea de la plante, afide sau alte insecte, lucrătoarele hrănesc cu aceste lichide tinere lucrătoare numite ,,sătule’’, (eng. ,,repletes’’). În timp gușa și abdomenul acestora devine așa de plin încât aceste furnici sunt incapabile de mers. Aceste sătule devin recipienți vii care pur și simplu atârnă de tavanul unor camere de depozitare special construite. Când mâncarea este puțină, sătulele regurgitează lichidele depozitate înapoi spre surate prin trofilaxie. O sătulă este în mod caracteristic așa de plină cu lichid, încât dacă ea cade din locul unde este agățată, ea se poate sparge și poate muri.

Furnicile ,,vase de miere’’ trăiesc, de obicei, în zonele semiaride unde o anumită metodă de depozitare a hranei este necesară pentru a susține coloniile în acele perioade ale anului când mâncarea este puțină. Furnicile diferă de rudele lor făcătoare de stupi, albinele, prin faptul că ele nu pot crea structuri de ceară pentru depozitarea mâncării lichide, ci își folosesc propriile corpuri în acest scop.

Furnicile Acacia[modificare | modificare sursă]

Multe tipuri de furnici au dezvoltat relații de beneficii mutuale cu anumite tipuri de plante. Un exemplu este relația dintre furnicile acacia din America tropicală și anumite specii de copaci acacia. Acești copaci asigură găuri țepoase, ghimpoase pe care furnicile le pot folosi ca și cuiburi. Pe lângă asta, acești copaci au glande de nectar care asigură furnicilor hrană dulce, iar tinerele frunze au atașamente nutritive cu care furnicile își hrănesc larvele. În schimb, aceste furnici agresiv-înțepătoare protejează acacia de insectele și vertebratele inamice.

Furnicile stăpâne de sclavi și furnicile paraziți sociali[modificare | modificare sursă]

Multe specii de furnici exploatează munca și resursele altor specii de furnici. Furnicile făcătoare de sclavi fură pupele din cuiburile de furnici învecinate ale altor specii. Când pupele se transformă în lucrătoare în cuibul făcătoarelor de sclavi, ele își privesc cuibul ca pe al lor propriu și se apucă de o viață de muncă pentru acele furnici care le-au capturat.

Anumite specii de furnici, numite în mod obișnuit furnici de Amazon, nu pot supraviețui fără sclavi. Aceste furnici au mandibule ascuțite, care sunt mai curând adaptate pentru perforat inamici decât pentru pentru îngrijirea larvelor și obținerea hranei. Furnicile de Amazon se bazează pe sclavi pentru căutarea hranei, pentru săparea și menținerea cuiburilor, pentru îngrijirea vlăstarelor și pentru hrănirea membrilor adulți prin trofilaxie. Experimentele au arătat că, atunci când furnicile de Amazon sunt separate de sclavii lor, acestea mor de foame chiar dacă mâncarea este prezentă.

Unele furnici sunt considerate paraziți sociali temporari. O regină din aceste specii, proaspăt împerecheată, poate intra în cuiburile altor specii, unde ucide regina și folosește forța lucrătoarelor pentru a-și crește propriile odrasle. Ouăle noii regine se transformă în lucrătoare, care iau locul treptat lucrătoarelor-gazdă.

Furnicile ca dăunători[modificare | modificare sursă]

Micuţa furnică-faraon este un dăunător important în spitale şi clădiri de birouri; îşi poate face cuib printre hârtii.

Ocazional, activitățile furnicilor vin în conflict cu oamenii. Un număr de furnici au devenit dăunători,[42] în mod particular cele care au fost transportate accidental dincolo de spațiul lor natural. Furnicile clasificate ca dăunători includ furnica de trotuar, furnica nebună galbenă, furnicile de zahăr, furnica-faraon, furnica-dulgher, furnica argentiniană, furnica de casă parfumată (odorous house ants), furnica de foc importată și furnica de foc europeană. O furnică dăunător, transportată în număr mare de oameni este furnica-faraon, care este nativă din America de Nord, dar s-a răspândit aproape în toată lumea. Furnica-faraon nu poate tolera temperaturi scăzute așa că în climatele reci ea trăiește în casele oamenilor și în alte clădiri încălzire, ca spitale și fabrici, clădiri de birouri; ea își poate face cuiburi între foile de hârtie.

Furnică-dulgher, nativă din America de Sud, trăiește în cherestea în loc de pământ. Odată intrate în casă, ele își fac cuib în structurile de lemn, pe care le găuresc cu mandibulele lor ascuțite.

Poate cel mai răspândit dăunător este furnica argentiniană.

Unele furnici sunt considerate dăunători și din pricina firii adaptative a coloniei de furnici, eliminarea întregii sale colonii fiind aproape imposibilă. Managementul dăunătorilor este astfel o problemă de controlare a populațiilor locale, în loc de eliminare a întregii colonii și cele mai multe încercări de control sunt soluții temporare.

Populațiile sunt controlate folosind momeli insecticide, fie în granule, fie în formule lichide. Momeala este adunată de furnici ca mâncare și este adusă în cuib, unde otrava este răspândită la alți membri ai coloniei prin trofilaxie. Acidul boric și boraxul sunt deseori folosite ca insecticide pentru că sunt relativ sigure pentru oameni. Momeala poate fi răspândită pe o suprafață foarte mare pentru a controla speciile de furnici, cum ar fi cea a furnicii de foc, care ocupă zone întinse. Cuiburile furnicii de foc pot fi distruse prin urmărirea dârelor înapoi în cuib și prin vărsarea de apă fiartă înăuntru pentru a ucide regina. Această manevră funcționează la aproape 60% din mușuroaie.[43].

Specii pe cale de dispariție[modificare | modificare sursă]

Nu numai furnicile vatămă uneori oamenii, ci și oamenii sunt o sursă de vătămare pentru furnici. Puțină informație este disponibilă despre speciile în pericol, dar cercetătorii bănuiesc că multe specii de furnici sunt pe cale de dispariție. Cele mai vulnerabile specii de furnici sunt acelea care trăiesc doar într-o mică arie geografică și necesită un tip specific de habitat. Un exemplu este un tip de furnică tăietoare de frunze care trăiește în pădurile de coastă ale Braziliei. Furnicile de război trăiesc în pădurile tropicale și nu pot supraviețui în regiunile unde pădurile au fost distruse.

Furnica în cultură[modificare | modificare sursă]

Biblia[modificare | modificare sursă]

Rege al Israelului și Iudei în sec X î.Hr, fiu al lui David și al Batșebei, Solomon a primit de la Dumnezeu o „minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni până la el și cum nu va avea nimeni după el, așa cum mărturisește Biblia în „Cartea întâi a împăraților”,[44] iar pe de altă parte a primit și „cunoștințe multe ca nisipul mării”,[45] pe care le-a împărtășit vorbind „despre copaci, de la cedrii cei din Liban până la isopul de pe ziduri; a vorbit și despre animale, despre păsări, despre târâtoare și despre pești”.[46] Astfel, Solomon afirmă, în cartea biblică „Proverbele lui Solomon”, că leneșul poate deveni mai harnic și mai înțelept dacă își ia furnica care-și strânge mâncarea de vara, ca model de hărnicie, înțelepciune prevăzătoare și responsabilitate:[47]

Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, și înțelepțește-te!
Ea n'are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân;
totuși își pregatește hrana vara, și strânge de ale mâncării în timpul secerișului.(Prov 6.6-8).
Furnicile lui Esop, pictură de Milo Winter, 1888-1956

Agur, autor al unor cuvinte înțelepte către Itiel și Ucal,[48] ce formează capitolul 30 din „Proverbele lui Solomon” face trimitere și el la aceeași hărnicie și înțelepciune a furnicii, pe care o pune alături de alte trei viețuitoare extrem de înțelepte;[49]

Patru vietăți sunt mai mici pe pământ, și totuși din cele mai înțelepte:
furnicile, cari nu sunt un popor tare, dar își pregătesc hrana vara,
șoarecii de munte, cari nu sunt un popor puternic, dar își așază locuința în stânci;
lăcustele n-au împărat, și totuși pornesc toate în cete;
păianjenul îl poți prinde cu mâinile, și se găsește totuși în casele împăraților(Prov30.24-25)

Furnica vizată de cele două referințe biblice este, probabil, furnica strângătoare care colectează semințe, pe care apoi le adăpostește în cuib și le consumă împreună cu suratele de cuib.

Literatură[modificare | modificare sursă]

La Fontaine, scriitor francez din secolul al XVII-lea, a creat o fabulă intitulată „Greierele și furnica”, în care greierele este reprezentat ca un pierde-vară leneș, având nevoie de ajutorul furnicii pentru a trece peste iarnă, deoarece ea strânsese bucate și muncise. Totuși, furnica îl refuză ironic pe greiere, autorul reprezentând greierele ca fiind „leneș” și furnica „harnică”.[50] Despre furnici a scris și renumitul fabulist Alecu Donici, fabula are același titlu și sens.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Hymenoptera name server. Formicidae species count.”. Ohio State University. http://atbi.biosci.ohio-state.edu:210/hymenoptera/tsa.sppcount?the_taxon=Formicidae. 
  2. ^ La nueva taxonomía de hormigas. Pages 45-48 in Fernández, F. Introducción a las hormigas de la región neotropical.. Instituto Humboldt, Bogotá. 2003. http://antbase.org/ants/publications/20973/20973.pdf 
  3. ^ Oster GF, Wilson EO (1978). Caste and ecology in the social insects. Princeton University Press, Princeton. pp. 21–22. ISBN 0691023611 
  4. ^ Schultz TR (2000). „In search of ant ancestors”. Proceedings of the National Academy of Sciences 97 (26): 14028–14029. doi:10.1073/pnas.011513798. PMID 11106367. PMC 34089. http://www.pnas.org/cgi/content/full/97/26/14028. 
  5. ^ a b Encarta Premium 2006
  6. ^ Børgesen LW (2000). "Nutritional function of replete workers in the pharaoh's ant, Monomorium pharaonis (L.)". Insectes Sociaux 47 (2): 141–146. doi:10.1007/PL00001692.
  7. ^ Traniello JFA (1989). "Foraging strategies of ants". Annual Review of Entomology 34: 191–210. doi:10.1146/annurev.en.34.010189.001203.
  8. ^ Sorensen A, Busch TM, Vinson SB (1984). "Behavioral flexibility of temporal sub-castes in the fire ant, Solenopsis invicta, in response to food". Psyche 91: 319–332. doi:10.1155/1984/39236. http://psyche.entclub.org/91/91-319.html.
  9. ^ Peeters C, Holldobler B (1995). "Reproductive cooperation between queens and their mated workers: The complex life history of an ant with a valuable nest" (PDF). Proceedings of the National Academy of Sciences 92 (24): 10977–10979. doi:10.1073/pnas.92.24.10977. PMID 11607589. PMC 40553. http://www.pnas.org/cgi/reprint/92/24/10977.pdf.
  10. ^ Patek SN, Baio JE, Fisher BL, Suarez AV (22 August 2006). "Multifunctionality and mechanical origins: Ballistic jaw propulsion in trap-jaw ants" (PDF). Proceedings of the National Academy of Sciences 103 (34): 12787–12792. doi:10.1073/pnas.0604290103. PMID 16924120. PMC 1568925. http://www.pnas.org/content/103/34/12787.full.pdf. Retrieved 7 June 2008.
  11. ^ Hölldobler & Wilson (1990), p. 4
  12. ^ Hölldobler & Wilson (1990), pp. 619-629
  13. ^ Swenson JE, Jansson A, Riig R, Sandegren R (1999). "Bears and ants: myrmecophagy by brown bears in central Scandinavia". Canadian Journal of Zoology 77 (4): 551–561. doi:10.1139/cjz-77-4-551 http://rparticle.web-p.cisti.nrc.ca/rparticle/AbstractTemplateServlet?journal=cjz&volume=77&msno=z99-004&calyLang=eng.
  14. ^ Downes D, Laird SA (1999). "Innovative mechanisms for sharing benefits of biodiversity and related knowledge" (PDF). The Center for International Environmental Law. http://www.ciel.org/Publications/InnovativeMechanisms.pdf. Preluat pe 8 iunie 2008.
  15. ^ Cheney RH, Scholtz E (1963). "Rooibos tea, a South African contribution to world beverages". Economic Botany 17 (3): 186–194. http://www.springerlink.com/content/321875k510720085/
  16. ^ Patek SN, Baio JE, Fisher BL, Suarez AV (22 august 2006). "Multifunctionality and mechanical origins: Ballistic jaw propulsion in trap-jaw ants" (PDF). Proceedings of the National Academy of Sciences 103 (34): 12787–12792. doi:10.1073/pnas.0604290103. PMID 16924120. PMC 1568925. http://www.pnas.org/content/103/34/12787.full.pdf. Preluat pe 7 iunie 2008.
  17. ^ Kipyatkov VE (2001). "Seasonal life cycles and the forms of dormancy in ants (Hymenoptera, Formicoidea)". Acta Societatis Zoologicae Bohemicae 65 (2): 198–217.
  18. ^ Jackson DE, Ratnieks FL (August 2006). "Communication in ants". Curr. Biol. 16 (15): R570–R574. doi:10.1016/j.cub.2006.07.015. PMID 16890508. http://www.cell.com/current-biology/retrieve/pii/S0960982206018343.
  19. ^ Carrol CR, Janzen DH (1973). "Ecology of foraging by ants". Annual Review of Ecology and Systematics 4: 231–257. doi:10.1146/annurev.es.04.110173.001311
  20. ^ Quinet Y, Tekule N & de Biseau JC (2005). "Behavioural Interactions Between Crematogaster brevispinosa rochai Forel (Hymenoptera: Formicidae) and Two Nasutitermes Species (Isoptera: Termitidae)". Journal of Insect Behavior 18 (1): 1–17. doi:10.1007/s10905-005-9343-y.
  21. ^ Jeanne, RL (1972). "Social biology of the neotropical wasp Mischocyttarus drewseni". Bull. Mus. Comp. Zool. 144: 63–150.
  22. ^ López-Riquelme GO, Malo EA, Cruz-López L, Fanjul-Moles ML (2006). "Antennal olfactory sensitivity in response to task-related odours of three castes of the ant Atta mexicana (hymenoptera: formicidae)". Physiological Entomology 31 (4): 353–360. doi:10.1111/j.1365-3032.2006.00526.x. http://www.blackwell-synergy.com/doi/abs/10.1111/j.1365-3032.2006.00526.x.
  23. ^ Choe, Dong-Hwan;Millar JG; Rust MK (2009). "Chemical signals associated with life inhibit necrophoresis in Argentine ants". Proc. Nat. Acad. Sci. 106 (20): 8251–8255. doi:10.1073/pnas.0901270106. PMID 19416815.
  24. ^ Sommer S, Wehner R (2004). "The ant's estimation of distance travelled: experiments with desert ants, Cataglyphis fortis". Journal of Comparative Physiology 190 (1): 1–6. doi:10.1007/s00359-003-0465-4. PMID 14614570. http://www.springerlink.com/content/bywx5wqjchmh85t2/.
  25. ^ Banks AN, Srygley RB (2003). "Orientation by magnetic field in leaf-cutter ants, Atta colombica (Hymenoptera: Formicidae)". Ethology 109: 835–846. doi:10.1046/j.0179-1613.2003.00927.x.
  26. ^ Fukushi T (15 June 2001). "Homing in wood ants, Formica japonica: use of the skyline panorama". Journal of Experimental Biology 204 (12): 2063–2072. PMID 11441048. http://jeb.biologists.org/cgi/content/abstract/204/12/2063.
  27. ^ Baroni-Urbani C, Boyan GS, Blarer A, Billen J, Musthak Ali TM (1994). "A novel mechanism for jumping in the Indian ant Harpegnathos saltator (Jerdon) (Formicidae, Ponerinae)". Experientia 50: 63–71. doi:10.1007/BF01992052.
  28. ^ Yanoviak SP, Dudley R, Kaspari M (2005). "Directed aerial descent in canopy ants" (PDF). Nature 433 (7026): 624–626. doi:10.1038/nature03254. PMID 15703745. http://www.canopyants.com/Nature05.pdf.
  29. ^ Tschinkel WR (2004). "The nest architecture of the Florida harvester ant, Pogonomyrmex badius". Journal of Insect Science 4 (21): 1–19. http://insectscience.org/4.21/.
  30. ^ Peeters C, Hölldobler B, Moffett M, Musthak Ali TM (1994). "“Wall-papering” and elaborate nest architecture in the ponerine ant Harpegnathos saltator". Insectes Sociaux 41: 211–218. doi:10.1007/BF01240479.
  31. ^ Maschwitz U, Moog J (2000). "Communal peeing: a new mode of flood control in ants". Naturwissenschaften 87 (12): 563–565. doi:10.1007/s001140050780. PMID 11198200.
  32. ^ Nielsen MG, Christian KA (2007). "The mangrove ant, Camponotus anderseni switches to anaerobic respiration in response to elevated CO2 levels". Journal of Insect Physiology 53 (5): 505–508. doi:10.1016/j.jinsphys.2007.02.002. PMID 17382956.
  33. ^ Crosland MWJ, Crozier RH, Jefferson E (1988). "Aspects of the biology of the primitive ant genus Myrmecia F. (Hymenoptera: Formicidae)". Australian Journal of Entomology 27: 305–309. doi:10.1111/j.1440-6055.1988.tb01179.x. http://www.blackwell-synergy.com/action/showPdf?doi=10.1111%2Fj.1440-6055.1988.tb01179.x.
  34. ^ Moffett MW. "Ant, Bulldog Ants". National Geographic. http://ngm.nationalgeographic.com/ngm/0705/feature6/index.html. Preluat pe 12 iunie 2008.
  35. ^ Diehl E, Junqueira LK, Berti-Filho E (2005). "Ant and termite mound coinhabitants in the wetlands of Santo Antonio da Patrulha, Rio Grande do Sul, Brazil". Brazilian Journal of Biology 65 (3): 431–437. doi:10.1590/S1519-69842005000300008. http://www.scielo.br/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1519-69842005000300008&lng=en&nrm=iso.
  36. ^ a b Achenbach, A; Foitzik, Susanne (2009). "First evidence for slave rebellion: enslaved ant workers systematically kill the brood of their social parasite Protomognathus americanus.". Evolution 63 (4): 1068–1075. doi:10.1111/j.1558-5646.2009.00591.x. PMID 19243573. Vezi și New Scientist, 9 aprilie 2009
  37. ^ Hölldobler & Wilson (1990), pp. 436—448
  38. ^ Henderson G, Andersen JF, Phillips JK, Jeanne RL (2005). "Internest aggression and identification of possible nestmate discrimination pheromones in polygynous ant Formica montana". Journal of Chemical Ecology 16 (7): 2217–2228. doi:10.1007/BF01026932.
  39. ^ Brown SGA, Heddle RJ, Wiese MD, Blackman KE (2005). "Efficacy of ant venom immunotherapy and whole body extracts". Journal of Allergy and Clinical Immunology 116 (2): 464–465. doi:10.1016/j.jaci.2005.04.025. PMID 16083810.
  40. ^ Obin MS, Vander Meer RK (1985). "Gaster flagging by fire ants (Solenopsis spp.): Functional significance of venom dispersal behavior". Journal of Chemical Ecology 11: 1757–1768. doi:10.1007/BF01012125.
  41. ^ Stafford CT (1996). "Hypersensitivity to fire ant venom". Annals of allergy, asthma, & immunology 77 (2): 87–99. doi:10.1016/S1081-1206(10)63493-X.
  42. ^ "Pest Notes: Ants (Publication 7411)". University of California Agriculture and Natural Resources. 2007.http://www.ipm.ucdavis.edu/PMG/PESTNOTES/pn7411.html. Preluat pe 5 iunie 2008.
  43. ^ "Two step method for fire ant control". Oklahoma State University. http://www.ento.okstate.edu/fireants/twostep.htm. Preluat pe 5 iunie 2008
  44. ^ 1Împ3.12
  45. ^ 1Împ4.29
  46. ^ 1Împ4.33
  47. ^ Prov6.6-8
  48. ^ Prov30.1
  49. ^ Prov30.24-25
  50. ^ La Fontaine -Fabule, Editura Litera Internațional, București, 2001

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Encarta 2004
  2. Britannica

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Furnică

.