Francisco Lázaro

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Francisco Lazaro)
Salt la: Navigare, căutare
Francisco Lázaro

Francisco Lázaro (n. 21 ianuarie 1891,[1] Benfica, Lisabona; d. 15 iulie 1912,[2] Stockholm, Suedia) a fost un atlet din Portugalia.

A fost primul portughez care a participat ca maratonist pentru țara sa la Jocurile Olimpice, anume la cele din 1912 de la Stockholm. La ceremonia de deschidere a fost portdrapelul delegației portugheze.

Este și cunoscut pentru faptul că a fost primul atlet care a decedat în timpul Jocurilor Olimpice moderne. În proba de maraton de la Stockholm, ținută la 14 iulie 1912 pe o vreme caniculară, Lázaro s-a prăbușit la circa 8 kilometri înainte de finiș [3], decedând a doua zi la un spital. Cauza decesului a fost deshidratarea.[4] Pentru a se apăra de soarele puternic, Lázaro își unsese întregul corp cu ceară, astfel tulburând echilibrul electrolitic al organismului său.[5]

La cinci zile după decesul său, la Stadionul Olimpic din Stockholm a avut o festivitate muzicală, banii adunați prin chetă (14.000 coroane) fiind donați familiei lui.[3]

În Cartierul Benfica din Lisabona există o stradă denumită în memoria lui.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.brainyhistory.com/events/1891/january_21_1891_63573.html
  2. ^ http://www.brainyhistory.com/events/1912/july_15_1912_74969.html
  3. ^ a b http://www.jubileemarathonstockholm.se/start/content.cfm?Sec_ID=2678&Rac_ID=170&Lan_ID=3
  4. ^ http://www.encyclo.co.uk/define/Portugal%20at%20the%201912%20Summer%20Olympics
  5. ^ http://www.forumolimpico.org/?q=node/242
  6. ^ http://www.portugalio.com/lisboa/lisboa/anjos/rua_francisco_lazaro/

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Volker Kluge: Olympische Sommerspiele. Die Chronik I. Berlin 1997, ISBN 3-328-00715-6 (în special p. 361)