Sari la conținut

Epifiză (anatomie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Epifiza (din limba greacă veche ἐπί (epí) 'peste', și φύσις (phúsis) 'creștere') este capătul osului lung care se osifică dintr-un centru secundar de osificare.[1][2] Între epifiză și diafiză (partea mijlocie lungă a osului lung) se află metafiza, inclusiv placa epifizară (placa de creștere). La nivelul articulației, epifiza este acoperită cu cartilaj articular; sub această acoperire se găsește o zonă similară cu placa epifizară, numită os subcondral. Oasele lungi au 2 epifize, adică extremitățile, și o diafiză, adică porțiunea osului care este situată între cele 2 epifize. Epifiza este formată în special din țesut osos spongios (în interior) și țesut osos compact (la exterior).

Epifiza este umplută cu măduvă roșie, care produce eritrocite (celule roșii din sânge).

  1. ^ Chaurasia, B. D. (). B D Chaurasia's Handbook of General Anatomy (ed. 4th). Delhi, India: CBS. p. 41. ISBN 978-8123916545. OCLC 696622496. 
  2. ^ „Epiphysis | Definition, Anatomy, & Function | Britannica”. www.britannica.com (în engleză). Accesat în .