Dreptul de a găzdui statornic minorul
Dreptul de a găzdui statornic minorul revine în general părinților copilului [1]. Aceștia pot delega, de comun acord, responsabilitatea găzduirii copilului către terți[1]. În caz de neînțelegeri între părinți cu privire la stabilirea locuinței minorului, aceștia trebuie să apeleze la instanța de tutelă pentru ca aceasta să ia o decizie în acest sens[1][2][3] De obicei instanța ia această decizie în baza audierii părinților și a minorului dacă vârsta acestuia o permite, făcând aplicare principiului interesului superior al copilului. Decizia instanței are caracter obligatoriu, instanța putând stabili locuința copilului, la unul la ambii părinți, la unul dintre părinți sau la un terț[3]. În cazuri excepționale instanța poate decide ca locuința copilului să fie stabilită la o instituție de ocrotire[3]. părintele care are dreptul de a găzdui statornic minorul fie ca urmare a unui acord al părinților fie ca urmare a unei decizii a instanței, se numește părinte rezident în timp ce părintele care nu găzduiește în mod statornic pe copil se numește părinte nerezident.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Referințe
[modificare | modificare sursă] | Acest articol despre justiție este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa ! |