Domnica Filimon-Stoicescu
| Domnica Filimon-Stoicescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (95 de ani)  București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | critic literar[*] istoric literar[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Domnica Filimon-Stoicescu (n. 9 septembrie 1928, București) este un critic, istoric literar și editor de carte român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în familia ofițerului Gheorghe I. Filimon și a soției sale, Filofteea (n. Boldeanu), primind la naștere prenumele Domnica-Ana. A urmat școala primară la Focșani (1935-1937) și București (1937-1939), Liceele „Domnița Ileana” din București (1939-1942), „Despina Doamna” din Ploiești (1942-1945) și „Domnița Ileana” din Sibiu (1945-1947), apoi Facultatea de Filologie a Universității din București (1947-1951), la secția română. După absolvirea facultății a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954-1957) și la Editura Tineretului (1957-1968), apoi ca șefă a secției proză – poezie – critică la Editura Albatros (1968-1983).[1][2]
A desfășurat o activitate de editor de aproape patruzeci de ani, remarcându-se prin vocație, hărnicie și competență.[2] în această calitate a prefațat și îngrijit ediții ale unor numeroase opere literare, contribuind la redarea către public a scrierilor lui Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu, Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Calistrat Hogaș, Anton Bacalbașa, George Coșbuc și Mihai Tican Rumano.[2] În plus, a editat libretele operelor Rienzi, Olandezul zburător, Tannhăuser și Lohengrin ale lui Richard Wagner traduse în limba română de Șt. O. Iosif.[2] O mare parte a activității sale a fost dedicată operei maioresciene; a îngrijit ediții din Critice (considerate de criticul Z. Ornea ca ireproșabile sub raport filologic)[3] și, în colaborare cu Georgeta Rădulescu-Dulgheru, a editat Jurnalul și Epistolarul lui Maiorescu (I-IX, 1975-1989) și seria Opere (I-IV, 1978-1988).[2] S-a ocupat începând din 1974 de seria „Contemporanul nostru” de la Editura Albatros.[1]
A debutat în presă în Viața Românească (1956), colaborând cu articole, cronici și versuri în revistele Steaua, Cronica, Săptămâna, Secolul 20, Convorbiri literare etc.[1][2] A publicat trei monografii literare foarte apreciate: micromonografia Emil Gârleanu (1968), în care trasează un profil literar nuanțat și exact al scriitorului, fără a-l ironiza sau supraevalua, monografia Tânărul Maiorescu (1974), în care reconstituie documentar biografia spirituală a unui „tânăr cărturar de excepție, singular în epocă, adevărat erou al unui bildungsroman”, și Minunata călătorie a Selmei Lagerlöf în lumea lui Nils Holgersson (1988), o biografie și, în același timp, un eseu literar în care a încercat să prezinte locul ocupat de prozatoarea suedeză în cadrul literaturii pentru copii.[2] Activitatea ei neobosită la editarea operei lui Titu Maiorescu a fost recunoscută prin acordarea Premiului „Perpessicius” al revistei Manuscriptum (1985).[1][2]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Emil Gârleanu, Ed. Tineretului, București, 1968;
- Tânărul Maiorescu, Ed. Albatros, București, 1974;
- Minunata călătorie a Selmei Lagerlöf în lumea lui Nils Holgersson, Ed. Albatros, București, 1988.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 581.
- ^ a b c d e f g h Eugen Simion (coord. gen.), Dicționarul general al literaturii române, vol. 6 S-T, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2007, p. 145.
- ^ Z. Ornea, „Titu Maiorescu, azi Arhivat în , la Wayback Machine.”, în România literară, anul XXXIV, nr. 17, 2-8 mai 2001.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 581. ISBN: 973-697-758-7
- Eugen Simion (coord. gen.), Dicționarul general al literaturii române, vol. 6 S-T, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2007, p. 145.