Discuție:Visarion Aștileanu

Întrebare

Ești sigur că Vasile Aștileanu, viitorul episcop, a fost paroh romano-catolic la Răducăneni sau este vorba de un alt Vasile Aștileanu? Ar fi bine dacă ai o sursă care să confirme că este vorba de aceeași persoană. --Cezarika1 9 februarie 2011 20:44 (EET)

Vezi aici, pag. 20: [1]. Știam mai demult că după ieșirea din închisoare primise o parohie romano-catolică în Moldova, dar nu am știut unde exact. Datorită articolului inițiat de tine despre Biserica din Răducăneni, l-am putut identifica. --Mihai Andrei (discuție) 9 februarie 2011 21:02 (EET)

Pagina respectivă îmi apare cu probleme, poți sintetiza? De ce nu a rămas paroh la Răducăneni, l-a destituit conducătorul Eparhiei, Petru Pleșca, sau a fost voința lui să renunțe la parohie? --Cezarika1 9 februarie 2011 21:08 (EET)

A avut probleme de adaptare (sau s-a adaptat prea bine, depinde cum vrei să o iei): "Nu s-a adaptat, împrietenindu-se cu o profesoară. Nu-l mai puteau ține, așa s-a dus la Emil Bodnăraș, care răspundea de Biroul Politic de Culte, și a negociat trecerea la Ortodoxie pentru un post de episcop." Varianta oficială a trecerii lui Vasile Aștilean la BOR în revista "Mitropolia Ardealului", Sibiu 1958, nr. 9-10, p. 776-778. Idem, 1958, nr. 11-12, p. 915-933. --Mihai Andrei (discuție) 9 februarie 2011 21:17 (EET)

Cum a primit Biserica Romano-Catolică trecerea sa? Nu a dispus sancțiuni pe cale administrativă? Și chiar așa de ușor te făceau episcop? --Cezarika1 9 februarie 2011 21:22 (EET)

Biserica Ortodoxă Română avea mare nevoie în anii '50 de niște clerici greco-catolici pe care să-i facă episcopi, ca să arate că "revenirea" a fost făcută de cler și de credincioși. De aceea, mână-n mână cu autoritățile comuniste, au ținut vacant scaunul de mitropolit al Moldovei din 1948 până-n 1950, respectiv din 1950-1956, doar-doar unul din cei șase episcopi greco-catolici se va lăsa ademenit cu iluzia de a deveni mitropolit și patriarh (episcopii uniți au fost mutați din domiciliu obligatoriu la vila patriarhală de la Dragoslavele la închisoare propriu zisă în 1950. Au fost lăsați din închisoare, din nou cu domiciliu obligatoriu la mănăstiri ortodoxe în 1955, tocmai când scaunul mitropolitan de la Iași era din nou vacant). Iuliu Hossu a reținut în memoriile sale în mod expres că i s-a propus în mod concret scaunul de mitropolit al Moldovei în schimbul trecerii la BOR. Alexandru Rusu a menționat că și lui i-a fost făcută aceeași propunere. Pe scurt, cum nici unul din episcopi nu s-a lăsat ademenit, BOR și autoritățile comuniste au fabricat doi episcopi ortodocși din clerul greco-catolic de mir: Teofil Herineanu (predecesorul lui Bartolomeu Anania) și, în 1958, Vasile Aștileanu. Ce sancțiuni ar fi putut lua Petru Pleșca de la Iași, că doar lucrurile erau organizate de sus. (Printre cei pe care i-a menționat Iuliu Hossu în memoriile sale că se perindau pe la el să-l convingă se numără Gherasim Cristea, actualul episcop al Râmnicului, pe atunci stareț la Căldărușani, respectiv Teoctist Arăpașu, pe atunci vicar patriarhal, cu gând la mai mare). --Mihai Andrei (discuție) 9 februarie 2011 21:42 (EET)

Mă refeream la măsurile luate de ordinarul catolic când a auzit că parohul de Răducăneni s-a încurcat cu o profesoară, încălcându-și jurămintele. --Cezarika1 9 februarie 2011 21:47 (EET)

Obiceiul Securității era acela ca la eliberarea din închisoare să obțină colaborarea cu fostul deținut. Nu am date pentru cazul de față, dar presupun că din 1955, de la eliberarea din detenție, se pusese bine cu organele de partid de stat. Așa fiind, chiar dacă devenise paroh romano-catolic avea o poziție specială (dacă nu cumva primise chiar parohia prin intermediul "organelor"). Față de marea politică, relația de amor cu o profesoară la Răducăneni îmi apare ca peanuts, vorba americanilor. --Mihai Andrei (discuție) 9 februarie 2011 22:08 (EET)

Mutări disciplinare și cariera în BOR

Vezi aici ceva date despre Aștileanu: http://parohiaoteleni.ro/prezentare/preoti/vicari/pr-vasile-astileanu. --Cezarika1 28 ianuarie 2012 11:58 (EET)

Mulțumesc pentru link! Exprimarea "Din 1958, orientările sale religioase îl conduc pe alt drum..." este foarte, foarte eufemistică. De fapt nu a fost vorba despre orientări religioase, ci cât se poate de lumești, mai exact umblatul după gacici. Aventura pe care o avea cu ceva învățătoare devenise atât de publică, încât episcopul romano-catolic de Iași nu l-a mai putut ține. Cei de la Patriarhia din București n-au fost atât de pendanți, adică n-au avut nici un fel de grețuri să-l angajeze ca "inspector" și apoi să-l facă episcop. --Mihai Andrei (discuție) 28 ianuarie 2012 12:14 (EET)

De-aia e bine ca preoții să fie căsătoriți. Mă îndoiesc însă că l-ar fi apucat brusc cheful de sex pe la vreo 45 ani (după ce a ieșit din închisoare) și înainte ar fi fost pur ca lacrima, dar treacă de la mine... Oricum, bine măcar că a făcut-o cu femei și nu cu copii, cum fac unii preoți catolici de astăzi. --Cezarika1 28 ianuarie 2012 12:19 (EET)

Acuma nu cred că există mai mulți pedofili în rândul clerului necăsătorit (inclusiv episcopi), decât în rândul altor categorii profesionale. Personal am mare respect pentru călugării care își trăiesc cu consecvență promisiunile făcute la hirotonire (nu numai celibatul, ci și sărăcia și ascultarea). Revenind la cazul concret Aștileanu, respectivul preot a fost făcut episcop pentru că BOR a dorit să puncteze. Din păcate doar din perspectivă seculară. Din perspectivă metafizică, a fost vorba mai degrabă despre un autogol, dar asta este. --Mihai Andrei (discuție) 28 ianuarie 2012 12:25 (EET)

Din păcate, am aceeași părere cu tine. Dintre toți preoții greco-catolici a fost ales unul care și-a încălcat jurământul depus la hirotonire; sincer, mă întreb cum a fost posibil ca el să facă studii la Roma, să obțină un doctorat și să fie hirotonit, iar nimeni să nu-și dea seama de profilul său moral. Și-o fi ascuns așa de bine caracterul sau s-a știut și s-a încercat o mușamalizare, nu-mi dau seama, dar eu nu prea cred în metamorfozarea bruscă a caracterului unui om, deși există și excepții (Sfântul Pavel a fost unul). Era mai bine după părerea mea să nu fie ales niciun episcop dintre preoții greco-catolici care au trecut la Ortodoxie (că nici Teofil Herineanu, deși a fost gospodar, nu a excelat prin trăsăturile duhovnicești); nu știu de ce s-a vrut să se facă cu orice preț un episcop dintre cei convertiți din interes, cred că numărul celor convertiți din convingere a fost destul de mic. --Cezarika1 28 ianuarie 2012 12:44 (EET)

În linkul pe care ți l-am dat, am vrut să aduc informația că după Răducăneni a fost numit vicar la Oțeleni (azi jud. Iași), probabil o mutare disciplinară. --Cezarika1 28 ianuarie 2012 12:47 (EET)

M-am gândit zilele acestea de mai multe ori la discuția pe care am purtat-o duminică despre Visarion Aștileanu și mi-am dat seama că am lăsat (amândoi) oarecum neobservată dimensiunea tragică a personajului. În această ordine de idei, mi se pare cam prea facil să vorbim despre slăbiciunile clericului respectiv fără să reflectăm mai adânc la cei trei ani de detenție politică la care a fost supus. Corneliu Coposu ne-a învățat să nu ne lăsăm duși de ură [2]. Mai mult decât atât, a spus explicit că mai ales pe aceia trecuți prin persecuții, care mai apoi au făcut pactul cu Securitatea, nu avem dreptul să-i judecăm, că nu știm prin ce au trecut: [3]. Așa fiind, am socotit necesar să nuanțez părerea despre Visarion Aștileanu. Să se aștearnă peste toate acel zâmbet lipsit de cinism, pe care l-a evocat Flavia Coposu în finalul interviului la care am făcut trimitere. Multe salutări, --Mihai Andrei (discuție) 1 februarie 2012 18:03 (EET)

Un fișier de la Commons folosite pe această pagină a fost propus pentru ștergere

Următorul fișier de la Wikimedia Commons folosite pe această pagină a fost propus pentru ștergere:

• Astileanu.jpg

Participați la discuția de ștergere din pagina propunerii. —Community Tech bot (discuție) 9 ianuarie 2020 05:36 (EET)