Discuție:Oscilatorul armonic liniar cuantic (metoda analitică)

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Titlul articolului[modificare sursă]

Titlul articolului este prea lung și se termină cu o virgulă (!) Nu ar fi mai potrivit un titlu mai concis? (de exemplu: Metoda Schrödinger) --Bătrânul (discuție) 25 mai 2012 20:30 (EEST)[răspunde]

Da, aveți dreptate. Titlul e prea lung și am o greșeală de acum vreo cîțiva ani. Nu pot prescurta titlul, în toate tratatele științifice se povestește despre metoda lui Schrödinger, ca o primă metoda analitică de rezolvare a problemei oscilatorului armonic în cuantică. Am stat și m-am gîndit, nu am cum să scurtez denumirea metodei, fără să violez esența problemei. Oricum, vă mulțumesc pentru promptitudinea prin care mi-ați semnalat greșeala tehnică. Cheerio, --Zsolt (discuție) 25 mai 2012 20:52 (EEST)[răspunde]
Sunt zeci de metode Schrödinger, fiecare referindu-se la un alt obiectiv. Cred că pentru cea mai importantă lucrare teoretică al lui Erwin Schrödinger, trebuie să păstrăm titulatura originală, prin traducerea din limba germană. Restul metodelor, pot face obiectul unei pagini de dezambiguizare, dar numai după ce sunt scrise articolele despre metodele lui Schrödinger.--Zsolt (discuție) 25 mai 2012 21:05 (EEST)[răspunde]
Acum titlul articolului este și mai ciudat - nu se mai termină cu o virgulă, ci cu o paranteză în plus: Rezolvarea problemei oscilatorului armonic linear cuantic (Metoda analitică)că). --Bătrânul (discuție) 30 mai 2012 16:45 (EEST)[răspunde]
Da așa era, :). Mulțumesc pentru atenționare, puteați să corectați și dumneavoastră.--Zsolt (discuție) 30 mai 2012 18:00 (EEST)[răspunde]
Nu am corectat pentru că eu respect eticheta {{dezvoltare}}. Dacă aș fi corectat, aș fi folosit adjectivul liniar (în loc de linear) și aș fi scris conținutul parantezei din titlu fără majuscule: Rezolvarea problemei oscilatorului armonic liniar cuantic (metoda analitică). --Bătrânul (discuție) 30 mai 2012 18:11 (EEST)[răspunde]

Propun titlul simplu Oscilatorul armonic liniar, iar articolul să prezinte toate cele trei metode clasice:

  • Metoda ecuației Schrödinger,
  • Metoda operatorilor de creștere și coborâre,
  • Metoda polinomială.

Fiecare are meritele ei și fiecare e importantă pentru dezvoltări ulterioare. De exemplu, operatorii de creștere/coborâre sunt baza pentru reprezentarea numerelor de ocupare în teoria pariculelor identice, pentru cuantificarea a doua (deci pentru teoriile cuantice de câmp, în primul rând electrodinamica cuantică), pentru teoria generală a momentelor cinetice.

O prezentare completă (toate trei metodele) se găsește în Țițeica, pp.130-147. -- Victor Blacus (discuție) 25 mai 2012 21:55 (EEST)[răspunde]

Ok. Eu am scris cu ceva timp în urmă un articol, nefinalizat nici până la data prezentei, în care vroiam să fac un „compendiu” al „oscilatorului cuantic ”. Am folosit: Țițeica și Messiah. Am rămas în „coadă de pește” cu metoda polinomială, dar o voi termina cât de curând. Primele două metode sunt aproape finalizate: Metoda analitică, Metoda algebrică, și, aproape de final sunt cu Metoda polinomială
Ideea a fost să scriu un articol despre oscilatorul armonic cuantic, și să dezvolt trei articole detaliate asupra metodelor de demonstrare, așa cum spune Victor.
Azi, am „galopat” puțin, din dorința de a completa articolul mecanică cuantică.
Titlurile simple, propuse de Victor, sunt absolut corecte, dar numai pentru cunoscători. Oscilatorul armonic liniar poate fi unul clasic, de mecanică fizică sau de acustică, de electrodinamică, de teoria fluidelor perfecte, etc. Până la dezambiguizarea acestor noțiuni, eu zic să păstrăm denumirile „lungi”, chiar dacă par ciudate și nițel „incomode”.
Referitor la oscilatorul armonic cuantic, ideea mea este ca în final articolul să rămână doar cu un rezumat al celor trei metode și fiecare metodă să aibă un „articol principal” cu legături la articol. Sigur, pe măsură ce coborâm la nivele particulare lucrurile se complică uluitor de mult. Important este, în opinia mea, ca din uluitoarea complexitate, să putem prezenta esența, care poate fi receptată de „marea masă”. Este destul de dificil de realizat acest deziderat,...
Okay, propun ca titlu comun Oscilatorul armonic liniar (cuantic). De acord cu despicarea (termenul l-a introdus în limba română Țițeica, îl învățase la Leipzig ca Spaltung) în trei. Dar nu ajunge armonic, trebuie și liniar. Fiindcă mai e și cel tridimensional, care își cere drepturile (în coordonate carteziene și sferice). -- Victor Blacus (discuție) 25 mai 2012 23:47 (EEST)[răspunde]
PS: Messiah și Țițeica sunt referințele perfecte pentru mecanică cuantică. Cine le-a tocit nu are nevoie de altceva. -- Victor Blacus (discuție) 25 mai 2012 23:55 (EEST)[răspunde]
Zsolt, dacă ai nevoie (cred că ai), îți pot furniza imagini svg cu funcțiile proprii (ca la mecanică cuantică, unde sunt ridicate la pătrat). Sau îți trimit sursa gnuplot și tu o modifici cum îți place. -- Victor Blacus (discuție) 26 mai 2012 00:08 (EEST)[răspunde]