Discuție:Lucrețiu Pătrășcanu

Webb, poți te rog să indici sursele utilizate pentru a compune acest articol. El pare că a fost copiat direct dintr-un alt fișier fără diacritice (cum e și prevalent în internet). Se pare că e copiat de pe o pagină comunistă. Evident, eu pot să mă greșesc și nu doresc să ofensez "autorul", dar acestea au fost impresiile mele. TSO1D 9 ianuarie 2006 03:39 (EET)

TSO1D, am căutat și eu dar nu găsesc sursa. Plus sunt typos, ceea ce mă face să cred că Webb l-a transcris, probabil tot de acolo de unde are poza (Analele Istoriei, 1978). Oricum, articolul nu respectă nici pe de parte punctul de vedere neutru! --Vlad|-> 9 ianuarie 2006 03:44 (EET)

Da, ai dreptate, și eu am îcercat să găsesc acest articol în întregime pe o altă pagină dar nu există. Oricum schimbări radicale sunt necesare pentru a ridica calitatea articolului și a asigura un PDVN. TSO1D 9 ianuarie 2006 03:46 (EET)

Nu cautati pe Net ,textul in cauza este transcris dintr-un Volum mai vechi intitulat (Analele Istoriei) editia '78 ! Este scris la ordinul lui Ceausescu , el dorea sa ai reabilitaza imaginea lui Patrascanu!Articolul nu este inca finalizat ! varianta finala o sa contina toate elemente mentionate de voi mai sus!la ce catorie s-ar preta sa il trec? [ Webb 10 ianuarie 2006 03:29 (EET) ]

Comunistii se omoara intre ei

Pe Lucretiu Patrascanu l-am cunoscut inca din copilarie: suntem rude prin alianta - mama lui si unchiul meu, colonelul Stoica, erau frati. (Ardeleni veniti la Iasi pe la jumatatea secolului al XIX-lea, toti membrii familiei Stoica au ajuns oameni de seama: Titus Stoica l-a aparat pe Ion Antonescu la Tribunalul Poporului, iar generalul Stoica a fost ministrul inzestrarii armatei.) Nu a fost un elev stalucit. Liceul l-a terminat cu mare greutate, iar la universitate, in Germania, a fost trimis de tatal sau, Dumitru Patrascanu, un om exceptional - profesor de istorie, autor de manuale de istorie nationala si universala, scriitor, membru in Partidul Conservator.

In perioada studiilor din Germania, Patrascanu a fost sedus de ideile comuniste si a devenit fanatic. Tot ce a intreprins de-a lungul vietii lui a fost rau, dar a fost facut cu sinceritate si din convingere. In Partidul Comunist a avut o pozitie mai speciala. Fiind intelectual, a cazut victima invidiei multora, asa cum s-au petrecut lucrurile si in cazul lui Marcel Pauker, sotul Anei Pauker.

Antonescu nu l-a trimis in lagarul de la Tg. Jiu, ca pe ceilalti comunisti, ci a beneficiat de un regim preferential - domiciliu obligatoriu in vila lui de la Poiana Tapului, pazit in permanenta, timp de patru ani, de 12 jandarmi si un ofiter -, obtinut la interventia unchiului sau, generalul Stoica; el, personal, nu a cerut nici o favoare. Aceasta situatie privilegiata avea sa starneasca invidia comunistilor din partid. Dar nu numai acest lucru. Faptul ca a fost solicitat de Palatul regal din partea Partidului Comunist - de aceasta data la interventia unui alt unchi al lui, colonelul Octav Ulea, seful Casei Militare a Palatului atat pe vremea lui Carol, cat si a regelui Mihai - l-a expus si mai mult. Lucretiu Patrascanu se considera oarecum seful partidului. Interesanta este vizita lui la Andrei Jdanov. Delegatia romana, in loc sa plece la Moscova pentru semnarea armistitiului pe 24 august, a mai intarziat patru zile la Bucuresti. Ajuns la Moscova, Patrascanu reuseste sa scape de paza sovietica pentru a face doua vizite: la Visinski, subsecretar de stat la Ministerul de Externe (discutia cu el este consemnata in cartea lui Radu Ciuceanu), de la care nu obtine nimic, acesta nefiind decat un subaltern al lui Molotov, si la Jdanov, seful Internationalei a III-a si al treilea om - dupa Stalin si Molotov - in ierarhia comunista. Jdanov l-a primit imediat si, de la usa, a inceput sa tipe: „Ce ne-ati facut, nenorocitilor, la Bucuresti? Noi veneam acolo ca armata invingatoare si instituiam starea de ocupatie militara, iar voi ni i-ati bagat pe englezi si americani in coaste...“ Dupa care dialogul a decurs cam in felul urmator: LP: „Cum? Am schimbat cu 180 de grade politica externa a tarii. V-am primit ca aliati.“

AJ: „Ati gresit. Nu v-ati facut datoria de comunisti. (Patrascanu ramane paralizat.) Recomandati-mi pe cine sa punem secretar general al PCR. (Patrascanu se astepta sa fie el cel nominalizat.) Ne-am adresat Anei Pauker, dar ea ne-a raspuns cu intelepciune: «In Romania, exista un sentiment antisemit si nu e bine ca seful PC sa fie o evreica. Eu pot sa ajut, dar numai un roman trebuie sa fie secretar general». Ne trebuie un roman si anume un muncitor. Sa-l gasiti!“ A fost gasit Gheorghiu-Dej, o nulitate, care nici macar roman nu era: se nascuse pe teritoriu romanesc, dar tatal lui venise din Bulgaria si se stabilise in judetul Galati, ca gradinar. Intre anii ’44 si ’46, au aparut frictiuni in partid intre Patrascanu si Gheorghiu-Dej. Totul a pornit de la faptul ca Dej era un semidoct, dar un mare combatant. Ii lipseau insa imaginatia si creativitatea, atat de necesare in politica.

Lichidarea lui Patrascanu a fost rezultatul aliantei lui Dej cu Ana Pauker si Bodnaras. Dar nici unul dintre ultimii doi nu si-a dat acordul pentru executarea lui. Singur Gheorghiu-Dej ii dorea moartea, cu orice pret. Pentru a-si atinge scopul, a inventat incidentul de la Cluj. In 1946, Patrascanu a fost trimis din partea CC sa aplaneze conflictul intr-o greva de mari proportii declansata in centrul universitar. Aici el a organizat doua sedinte: una cu profesorii, in sala de consiliu profesoral, cealalta cu studentii, in amfiteatru. La intalnirea cu profesorii, la un moment dat Patrascanu a afirmat: „Sunt comunist pentru ca sunt roman“, lasand sa se inteleaga ca este de datoria Romaniei sa se adapteze la realitatile existente, fraza pe care Gheorghiu-Dej a rastalmacit-o in acest fel: „Mai intai sunt roman, si apoi comunist“. In perioada aceea, nationalismul era, in ochii comunistilor, un pacat de neiertat. Dej i-a raportat imediat lui Stalin ca Lucretiu Patrascanu este un fals comunist, un nationalist gen Tito. (Dej a fost responsabil si de ruptura dintre Moscova si Belgrad: el l-a vandut pe Tito lui Stalin, spunandu-i ca acesta si Dimitrov vor sa faca o federatie balcanica care sa reuneasca Romania, Iugoslavia, Bulgaria si Albania, un centru de putere oarecum independent de Moscova.)

In legatura cu acuzatia de nationalism adusa lui Lucretiu Patrascanu s-a facut o ancheta de mari proportii: la Cluj au fost interogati aproape 500 de martori. O parte dintre ei au fost chemati la Moscova sa dea declaratii in fata lui Beria. Toti au spus adevarul. Atunci Beria a hotarat sa mizeze pe „clasa muncitoare“ si i-a dat crezare lui Dej, pedepsindu-l pe Lucretiu Patrascanu cu domiciliu fortat la Snagov. Dar Gheorghiu-Dej nu s-a lasat pana nu l-a bagat in inchisoare, la Jilava. Pe 5 martie 1953 moare Stalin. Se declanseaza lupta dintre Malenkov si Beria. La sfarsitul anului, ultimul este executat. Gheorghiu-Dej face o noua reclamatie la Kremlin: nu intamplator Beria fusese indulgent cu Patrascanu - el era un dusman al comunismului, iar Patrascanu - omul lui. Il trimite la Moscova pe Miron Constantinescu ca sa obtina aprobarea pentru judecarea si condamnarea la moarte a lui Patrascanu. Hrusciov raspundea, in cadrul Biroului Politic, de tarile-satelit, iar cererea trimisului Romaniei l-a inflamat pur si simplu: „Iar crime? Nu sunt de-ajuns crimele lui Stalin?“. Era in primavara lui 1954, iar crimele lui Stalin nu fusesera inca demascate. Hrusciov nu i-a dat lumina verde pentru proces. Atunci Miron Costantinescu i-a telefonat lui Gheorghiu-Dej, care l-a trimis la Malenkov. A fost suficient sa i se spuna acestuia ca Lucretiu Patrascanu a fost agentul lui Beria la Bucuresti si ca pregatea o revolutie in interiorul Partidului Comunist pentru a obtine imediat aprobarea.

Procesul in sine a fost o farsa. Nu se stie cine au fost judecatorii, nici procurorii. Lucretiu Patrascanu a avut o atitudine demna, sfidandu-si judecatorii, asemenea lui Danton in timpul procesului pus la cale de Robespierre. Intamplarea a facut sa-l tratez pe procurorul militar Protopopescu, care mi-a soptit: „Comunistii astia sunt niste fiare, se omoara intre ei. L-au condamnat si executat“. Maiorul Marin, in prezent pensionar, a fost martor la executia lui Patrascanu: „Am scos detinutul din celula, spunandu-i ca mergem la tribunal pentru a i se citi sentinta. Mergeam pe culoarul inchisorii, tinandu-l de brat, cand, de dupa un colt, s-a apropiat un colonel de securitate si i-a tras doua gloante in ceafa“. Dupa alte opinii, dupa ce Lucretiu Patrascanu s-a urcat in masina care urma sa-l transporte spre tribunal, soferul masinii s-a intors si l-a lovit de mai multe ori in cap cu o ranga de fier pina a decedat. Asa a murit Lucretiu Patrascanu, in aprilie 1954. Atitudinea lui din timpul procesului rascumpara tot raul pe care l-a facut ca ministru de justitie.

Materialul de mai sus era o secțiune din articol, însă e gravat de pdvn și este un comentariu dintr-o singură opinie, ieșit din context. Cine va dori să contribuie la scrierea articollui, se poate inspira de aici pentru informații care pot avea o utilitate.--Radufan 3 octombrie 2006 18:08 (EEST)

Cererea de grațiere

Conform [[1]], atât Lucrețiu Pătrășcanu cât și Remus Kofler au refuzat să facă cerere de grațiere, dar li s-au făcut cereri din oficiu, care apoi au fost refuzate. Momentan în articol scrie că "După condamnarea la moarte, Pătrășcanu, deși avea dreptul să ceară grațierea, nu a făcut-o. Koffler a cerut-o, însă nu i-a fost acordată." Există vreo sursă care să afirme că pentru Pătrășcanu nu a existat nicio cerere de grațiere sau că Remus Kofler a făcut el însuși cererea (că nu i-a fost făcută din oficiu)? Eu am găsit doar [2], în care scrie că Petru Groza ar fi refuzat cererea de grațiere a lui Koffler printr-un subaltern (dar nu precizează dacă era vorba de o cerere din oficiu sau de o cerere făcută chiar de Koffler). Răzvan Socol ^mesaj 31 iulie 2012 20:10 (EEST)