Discuție:Listă de regi daci

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dacus tine mai degraba de mitologie (un national foundation myth) al Danezilor si nu apare in nici o sursa antica, Deceneu e mai degraba mare preot, la Scorilo ar mai trebui ceva surse ca nu stiam ca a fost atestat (ca rege) iar Regalianus tine probabil de dacomanie [1]. Plinul cel tanar 15 octombrie 2007 20:10 (EEST)[răspunde]


iar Zalmoxis nu se stie daca a fost rege ci toate stirile inclina spre mare preot, legenda religiei sale spune ca a fost un mare preot, primul al alestei religii si legenda spune ca dacii l-au considerat vraci, preot si mai mare peste rege zeificandu-l, acesta le-a aratat si dovedit acestora conceptul nemuriirii asa cum este ea prezenta in aceasta religie a dacilor, stand intro grota de pe muntele Kagoionon tinp de 3 ani fara nici un contact cu dacii care "l-au plans ca pe un mort", in al 4-lea an a iesit si a venit in mijlocul lor zicandule ca sufletul nu poate muri ci ca el se inalta la ceruri dupa ce isi leapada haina carnala. Legenda nu zice nimic despre cum a plecat dintre ei sau cum a ajuns zeu al lor, il prezinta ca aparand in mijlocul lor de nicaieri si invatandui sa fie cumpatati si viteji, insa nu spune cum a ajuns zeul suprem. Stirile unora dintre antici il prezinta ca fiind un om sau chiar deplasat un grec sau chiar ca fiind sclav sau ucenic al lui Pytagora, desi ii este predecesor, voind cu orice pret sa-l descrediteze si sa-l reduca, neputand sa-si explice cum un popor barbar, asa cum ii considerau ei pe geto-daci, au putut avea asa conceptii revolutionare in materie spirituala.

Bibliografie:"Cultul lui Zalmoxis" - A. Nour

Deceneu a fost și rege, căci el i-a urmat lui Burebista. Cel care i-a urmat, Comosicus, a fost la rândul său rege și mare preot. Surse despre Scorillo sunt ușor de găsit; problema în istoriografie se pune dacă este sau nu același cu Corylus, cel care a domnit 40 de ani și de la care ne-a rămas pilda cu cei doi câini și lupul. --Alex:D|Mesaje 24 octombrie 2007 20:15 (EEST)[răspunde]
  • In regula, (oricum Regalianus si Dacus nu au ce cauta). Stiam ca se presupune ca Deceneu a preluat puterea la moartea lui Burebista dar ar fi bune niste surse (de incredere) si care eventual sa il mentioneze si ca "rex". Plinul cel tanar 24 octombrie 2007 20:51 (EEST)[răspunde]
  • Daca ai o sursa de incredere despre Corylus iar ar prinde bine, pentru ca in afara de anumite site-uri la cautare rapida nu vad nimic. Cu Scorilo treaba e lamurita:

Scorylo, dux Dacorum, cum sciret dissociatum armis civilibus populum Romanum neque tamen sibi temptandum arbitraretur, quia externo bello posset concordia inter cives coalescere, duos canes in conspectu popularium commisit iisque acerrime inter ipsos pugnantibus lupum ostendit, quem protinus canes omissa inter se ira adgressi sunt. Quo exemplo prohibuit barbaros ab impetu Romanis profuturo. - Frontinus, Strategemata. Deci de la Scorylo avem pilda. Plinul cel tanar 24 octombrie 2007 21:03 (EEST)[răspunde]

La Coryllus, răspunsul e Iordanes: Et hoc rebus excedente humanis Coryllus rex Gothorum in regno conscendit et per quadraginta annos in Dacia suis gentibus imperavit.. Cei mai mulți istorici (unanimitate, zice H Dacoviciu) admit că era identic cu Scorillo. Cât despre Deceneu, din câte am putut verifica, istoricii se bazează tot pe textul lui Iordanes. H. Dacoviciu e mai precis: Iordanes lasă să se înțeleagă că, la moartea regelui, marele preot Deceneu a fost acela care a ocupat tronul, concentrând astfel în mâinile sale și puterea laică și puterea religioasă H Dacoviciu, Dacii. --Alex:D|Mesaje 24 octombrie 2007 22:04 (EEST)[răspunde]
OK, cred ca acum e mai bine am pus si referintele la Frontinus si Iordanes. Plinul cel tanar 25 octombrie 2007 10:09 (EEST)[răspunde]

Antyrus este acelasi cu Dromihete, il sterg din lista. Vedeti http://en.wikipedia.org/wiki/Oium desi nu are citare.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 86.27.232.103 (discuție • contribuții).

Regalianus[modificare sursă]

Totusi oameni buni, de ce nu il adaugati si pe Regalianus?

Doara are si pagina pe Wikipedia.

https://en.wikipedia.org/wiki/Regalianus

Si oricum apare in versiunea in Engleza a acestei pagini.

Un pic de obraz pentru istoria nationala va rog, si mai incet cu ascetismul istoric...

Historia augusta, Eutropius, Aurelius Victor, Epitomul de Cesaribus, monezi, cate surse vreti, zece mii???

Rău îi să fii prost Doamne... Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 86.131.139.26 (discuție • contribuții).

Regalianus are articol dedicat pe ro.Wikipedia. Nu poate fi însă introdus în Listă de regi daci deoarece nu a fost rege. Istoricii îl consideră pe Decebal ca fiind ultimul rege dac. Cât despre ultima dvs. propoziție, nu mai fiți așa de trist... nimeni nu s-a născut învățat. --Bătrânul (discuție) 8 martie 2016 06:18 (EET)[răspunde]

Bă și tu ești deștept, și atunci "Câteva anecdote care fac referire la Regalianus au supraviețuit, în schița biografică succintă care apare în Triginta Tyranni în Historia Augusta: este indicat, de exemplu, că el a fost ridicat la tron din cauza numelui său (Regalianus, „regal” sau „împărătesc”); atunci când soldații lui au auzit această glumă l-au salutat pe Regalianus ca împărat al lor.[9]" ce spune? Nu că fost ridicat la tron? Și dacă a fost ridicat la tron, nu înseamnă că a fost și rege???

Citește-n engleză dacă nu înțelegi: https://en.wikipedia.org/wiki/Regalianus

Faptul că nu te-au învățat la școală despre Regalianus nu înseamnă că n-a fost rege.

Istoricii? Care istorici? Idiotul de Boia a cărui faimă se bazează în mod unic pe nume?

Că nu le place unora Historia Augusta, e problema lor. Poți să bați monede dacă nu ești rege și să se dea nevastă-ta ca fiind augustă?

Na omule, citește aici, dacă știi engleză: https://books.google.co.uk/books?id=z-NCAAAAIAAJ&pg=PA80&dq=Regalianus&redir_esc=y&hl=en#v=onepage&q=Regalianus&f=false

Cum să nu fie rege dacă a fost uzurpator?

Într-adevăr, rău este să fie prost omul. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 217.35.240.117 (discuție • contribuții).

Aveți dreptate cu autocaracterizarea: „rău este să fie prost omul”. O întrebare ca aceea pusă de dvs. („dacă a fost ridicat la tron, nu înseamnă că a fost și rege???”) poate primi răspunsul: nu, nu orice monarh este rege. Despre Regalianus sursele spun că a fost proclamat, de către soldații pe care îi comanda, împărat roman, nu rege dac. --Bătrânul (discuție) 14 mai 2016 16:42 (EEST)[răspunde]

Bine că Charnabon, care poate nici n-a existat, este parte din această listă, dar, Regalianus, nu e. Nu avem de unde să știm dacă ceea ce se spune despre el din Historia Augusta este adevărat până nu se infirmă. Pe Wikipedia En scrie clar că a fost general dac. Zoltes n-a fost rege. Ce caută-n lista aceasta atunci? Nu mai fiți absurzi bătrânilor. Mai lăsați-o baltă cu "istoricii" când există surse clare.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2602:30a:2ed6:9470:7171:760e:f581:4bf6 (discuție • contribuții).

Domnule Bătrânul, nu mai trimiteți mesaje prin intermediul cărora cereți semnături din partea oamenilor. NU ESTE OBLIGATORIE SEMNAREA COMENTARIILOR! URMA DIGITALĂ LĂSATĂ ÎN MOD AUTOMAT ESTE DESTULĂ. WIKIPEDIA NU NECESITĂ ÎNREGISRAREA UTILIZATORILOR. NU MAI PIERDEȚI TIMPUL OAMENILOR PRIN MESAJE INUTILE. ȘTIU DEJA CĂ UNII ÎȘI SEMNEAZĂ MESAJELE, EU NU MĂ SEMNEZ NICIODATĂ FIINDCĂ NU ESTE NECESAR. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de ‎2602:30a:2ed6:9470:7171:760e:f581:4bf6 (discuție • contribuții).