Discuție:Focas Tiranul

Lumea asteapta pe Nichifor!" Asa scanda multimea din Constantinopol într-o zi de 16 august 963, adunata în fata palatului imperial, unde în zilele trecute reusira printr-o revolutie populara sa înlature guvernul stabilit de regenta. De data aceasta alesul poporului era generalul Nichifor Focas, ales împarat de catre armata, în lagarul de la Cesarea, si asteptat cu nerabdare de suflarea din Constantinopol. În asemenea situatie aprobarea Senatului era o formalitate. Nichifor facea parte dintr-o veche familie aristocratica si era unul dintre cei mai capabili generali bizantini devotat imperiului si cauzei crestine. Spunea ca tot ce îl tine în lume este apararea crestinatatii si, într-adevar, traia ca un monah, pregatindu-si deja în muntele Athos o chilie în care urma sa se retraga, atunci când nu va mai putea lupta. Rascoala poporului fusese determinata de situatia creata de moartea tânarului împarat Roman care lasase în urma pe Theophano cu patru copii mici. Ministrul Bringas nu reusise sa convinga si atunci multimea din oras si armata luasera, ca întotdeauna, decizia alegerii unui alt împarat. Cum Nichifor era omul zilei si victoriile sale amiteau de zilele de glorie ale romanilor, s-au hotarât cu totii sa îl puna cezar. Din nefericire, acest capabil general si bun strateg nu a reusit sa domneasca decât sase ani si proiectele sale au fost zadarnicite de pasiunea sa anapoda (cine s-ar fi gândit la asa ceva, tocmai din partea lui!) pentru tânara împarateasa Theophano, cu care de alminteri s-a si casatorit, spre dezamagirea întregului cler. Caderea împaratilor bizantini era la fel de dramatica si tragica uneori ca si urcarea lor. L-am evocat pe Nichifor Focas (963-969), dintre cei aproape o suta de împarati bizantini, pentru ca a intuit ca puterea imperiului sta în apararea crestinatatii si ca islamul, pe atunci tânar (avea doar 300 de ani), era un pericol chiar si pentru un stat puternic cum era cel al romanilor