Discuție:Încălzire prin pardoseală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Legătură externă[modificare sursă]

În textul de la legătura externă „Încălzirea electrică prin pardoseală poate fi mai ieftină decât cea prin sistem centralizat sau pe gaze” se compară o factură la curent cu alta, care s-ar referi la alt tip de încălzire, fără a se specifica efectele termice bazate pe eventualul consum facturat. Normal că dacă încălzirea electrică este oprită/redusă, factura de curent este mai mică decât factura celor ce folosesc în comun alt sistem de încălzire. Însă și confortul termic este pe măsură. Dacă nu se aduc argumente pertinente, voi scoate din articol legătura ca neaducând nicio informație enciclopedică. --Turbojet 7 mai 2011 18:20 (EEST)

Considerații[modificare sursă]

Exte vorba despre acest text adăugat de 89.120.196.123.
Comentarii:

  • „Totusi conform normativelor de calcul SR-1907 a necesarului termic, incalzirea in pardoseala are nevoie de un necesar termic pentru o incapere cu 25-30% mai mic decat pentru solutia clasica cu radiatoare .”
SR-1907 reglementează modul de calcul al necesarului de încălzire. Afirmația că ar putea diferi în funcție de sistemul de încălzire trebuie referențiată. Până la toamnă biblioteca UPT este în curs de mutare și nu am acces la standarde, dar în toamnă o să verific ce spin actualizările SR-1907, că cel pe care îl cunosc eu nu făcea diferențe între sistemele de încălzire.
  • „Astfel pentru o incapere in care ar fi fost nevoie de de un radiator de 1000 w daca se monteaza incalzire in pardoseala sa fie nevoie doar de 700-800 w. Aceasta exceptie de calcul face ca sistemul de incalzire electrica in pardoseala in prezent in Romania, sa fie mai ieftin ca consum decat solutia de incalzire cu centrala termica pe gaz si radiatoare.”
Necesită citare. Necesită dovada că nu se face confuzia între puterea instalată și puterea consumată (necesară). Puterea instalată este de obicei de multe ori mai mare decât cea consumată. Iar un radiator electric deasupra podelei este infinit mai ieftin decât o instalație în pardoseală. Încălzirea prin pardoseală este mai confortabilă într-o cameră goală (fără covoare și mobilă masivă care ar împiedica dilatările podelei) dar stilul afirmației citate este defectuos.
  • Acest fapt este intarit si de cresterea in ultimii 15 ani cu aproape de 3 ori a pretului unitatii de gaz (mc gaz) fata de unitatea electrica (kwh). (in 1995 : mc gaz = 40 lei fata de 1kwh=46 lei, in 2009: mcgaz=11300lei fata de 1kwh=3150lei).
40 și 11300 sunt prețuri în lei vechi. Din 1995 și până în 2009 a intervenit și inflația și denominarea, calculele ar trebui să explice exact impactul, în funcție de puterea de cumpărare, altfel este o afirmație care induce în eroare.
„Unitatea de gaz (mc gaz)” conține în jur de 0,04 GJ = 40 MJ de energie [1], din care utilizabile cam 32 MJ = cca 8,7 kWh, ceea ce revine la 1 kWh = 1,3 lei la prețul de 1,13 lei/mc. Comparația de preț egal nu se poate face la 1 mc <-> 1 kWh, ci la 1 mc <-> cca 10 kWh. Practic, acum, la mijlocul lui 2014 1 mc gaz este 1,6 lei, din care sunt utili 8,7 kWh, rezultând 0,184 lei/kWh termic, utilizabil 100%, ca și kWh electric la preț de 0,4167 lei.

Dacă 89.120.196.123 nu clarifică afirmațiile, le voi elimina din articol. --Turbojet 24 iunie 2014 10:44 (EEST)

Din nou[modificare sursă]

Din nou 89.120.196.123 a introdus textul promoțional de încălzire electrică, fără a indica vreo sursă.

89.120.196.123 introduce o confuzie voită între puterea instalată (care se calculează cf. SR 1907), care la încălzirea electrică poate fi mai mică, dar, oricum, mult mai mare decât cea consumată, deoarece puterea instalată trebuie să poată acoperi vârfurile de solicitare. Puterea consumată, adică necesarul de încălzire al unei construcții, depinde de temperatura mediului și clădirea însăși (suprafețe, izolație), nu de sursa de încălzire, iar prețul unui kWh electric n-are cum fi comparabil cu unul termic obținut local, că, dacă ar fi, termocentralele ar fi primele interesate. Scopul textului introdus este să facă utilizatorii să creadă că prețul încălzirii electrice este comparabil, sau mai mic decât al încălzirii termice, ceea ce este imposibil, motivul fiind principiul al doilea al termodinamicii. Afirmația corectă este „la încălzirea electrică față de cea termică se plătește doar pentru confort un preț mai mare conform raportului dintre randamentul arderii și randamentul temocentralei”. Raportul randamentelor menționate anterior este c. 3:1 și orice afirmație care vrea să spună altceva este o înșelătorie. --Turbojet 17 septembrie 2014 13:02 (EEST)