Cosac

Cosac
	Cosacul (Ballerus ballerus)
Stare de conservare
	; Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Subîncrengătură:	Vertebrata
Infraîncrengătură:	Gnathostomata
Supraclasă:	Osteichthyes
(neclasificat):	Pisces
Clasă:	Actinopterygii
Subclasă:	Neopterygii
Infraclasă:	Teleostei
Supraordin:	Ostariophysi
Ordin:	Cypriniformes
Suprafamilie:	Cyprinoidea
Familie:	Cyprinidae
Subfamilie:	Leuciscinae
Gen:	Ballerus
Specie:	B. ballerus
Nume binomial
	Ballerus ballerus; (Linnaeus, 1758)
Sinonime
	Cyprinus ballerus Linnaeus, 1758; Abramis ballerus (Linnaeus, 1758); Cyprinus farenus Linnaeus, 1758;
	Modifică text

Cosacul (Ballerus ballerus, sinonim Abramis ballerus) numit și cosac cu bot ascuțit, este un pește dulcicol bentopelagic din familia ciprinidelor, asemănător cu plătica.

Habitatul

Trăiește în apele dulci și ușor salmastre, stagnante sau lent curgătoare, cu funduri cu mult nămol și vegetație abundentă (mai ales în stufăriș) în cursurile inferioare ale râurilor, în lacuri și bălți.

Distribuția geografică

Este răspândit în râurile din Europa Centrală și Europa de Est, care se varsă în Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Azov și Marea Caspică. Arealul se întinde de la Rin spre răsărit până la Urali. În Suedia și Finlanda, numai la sud (Lacul Ladoga). În România se întâlnește în Dunăre și în toate bălțile ei până la mare; în cursurile inferioare ale râurilor Mureș, Olt, Tisa, Someș, Criș, Timiș.

Comportamentul

Este un pește gregar (trăiește în cârduri) în Europa de Nord și în partea de est a arealului, iar în Europa Centrală are o densitate numerică scăzută a populației care nu permite constituirea de cârduri. În timpul iernii caută adâncimi mai mari unde rămâne în stare latentă și nu se hrănește.

Descriere

Are o lungime de 20–30 cm, rar atinge 45 cm; în acest caz, cântărește cel mult 2 kg. Poate trăi până la 19 ani. Corpul este alungit, puternic comprimat lateral și acoperit cu solzi caduci mici (mai mici decât la plătică și ocheană). Capul este mic, cu fruntea bombată, botul scurt și ascuțit. Gura nu prea mare este terminală, oblică și ușor îndreptată în sus. Ochii sunt mari, diametrul lor egal cu lungimea botului, de aceea, cosacul tânăr este numit de către pescari „cosac caraghios” (cu ochi mari, negri). Înotătoarea dorsală este scurtă și înaltă, așezată mult în urma înotătoarelor ventrale. Înotătoarea anală este foarte lungă și începe cam sub jumătatea înotătoarei dorsale, întinzându-se aproape până la inserția înotătoarei caudale. Înotătoarea caudala adânc bifurcată, cu lobul inferior mai lung ca cel superior. Înotătoarele pectoralele, culcate, se întind până dincolo de baza înotătoarelor ventrale.

Colorația

Spatele este albastru, cu reflexe verzui; flancurile și abdomenul sunt albe-argintii, cu slabe reflexe gălbui sau roșcate. Înotătoarele neperechi sunt cenușii, cu marginile întunecate, iar cele perechi sunt gălbui, întunecate la capete.

Hrana

Se hrănește în principal cu zooplancton, dar și cu insecte acvatice, larve de insecte, crustacee, moluște, viermi, detritus organic, alge și alte materii vegetale.

Reproducerea

Depunerea icrelor are loc în apele de mică adâncime bogate în vegetație submersă. Perioada de depunere a icrelor variază în funcție de latitudine și de condițiile de mediu din cursul anului; în general, are loc primăvară, la temperaturi ale apei nu mai mici de 8°C. În bazinul Mării Baltice depun icrele între mijlocul lunii martie și mai, în Delta Volgei din mai până în iunie. În România în cursul inferior al Dunării depun icrele în martie-aprilie, la o temperatura optimă a apei între 8° și 12°. Fiecare femelă depune 4.200-25.400 icre pe vegetația acvatică. Icrele sunt galbene și cleioase, cu un diametru de 1,3-1,5 mm. Ecloziunea are loc după 12 zile.

Importanța economică

Are valoare economică redusă, se pescuiește în cantități mici, căci nici nu este prea frecvent. Carnea cosacului este de calitate inferioară. Se consumă mai mult sărat.

Note

Bibliografie

Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
George D. Vasiliu. Peștii apelor noastre. București : Edit. Științifică, 1959.
Th. Bușniță, I. Alexandrescu. Atlasul peștilor din apele R.S. România. București, 1971.
Gr . Antipa. Fauna ichtiologică a României. București, 1909.
Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952, 804 p.
L. Lustun, I. Rădulescu, V. Voican. Dicționar piscicol. Editura Ceres. București 1978.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cosac

Wikispecies

Wikispecies conține informații legate de Cosac