Constantin Ionescu Gulian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Constantin I. Gulian)
Salt la: Navigare, căutare
Articolul se referă la filozoful și politicianul comunist român. Pentru alte utilizări, vedeți Constantin Ionescu (dezambiguizare).
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Constantin Ionescu Gulian
Date personale
Născut 22 aprilie 1914
București, România
Decedat 21 august 2011, (97 de ani)
Naționalitate  România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație filozof, politician comunist
Activitate
Educație Conservatorul de Muzică din București,
Facultatea de Litere și Filozofie București, Universitatea Sorbona
Partid politic Partidul Comunist Român
Premii Ordinul Muncii clasa I

Constantin Ionescu Gulian (pe numele său complet Constantin Henri Ionescu-Gulian[1][2], n. 22 aprilie 1914, București - 21 august 2011) a fost un filosof evreu[1][3] român, comunist [4], membru titular al Academiei Române, din 1955.

A studiat la Sorbona și a fost membru al Asociației sociologilor de limba franceză.[5]

În anul 1964, academicianului Constantin Ionescu-Gulian i s-a conferit „Ordinul Muncii” clasa I.[6]

Vladimir Tismăneanu citează o apreciere a lui Sorin Lavric, care se referă la C. Ionescu-Gulian, încă membru al Academiei Române, poreclit cândva „academicuțul Nulian”.[7]

În 1957, academicianul C.I. Gulian a publicat un studiu pe tema fatalismului, proclamând: „Poporul român – ca toate popoarele – are față de moarte o atitudine firească, sănătoasă, considerând-o drept un fenomen naturale, pe care experiența sa milenară de viață l-a integrat prin legea firii (…). Poporul nici nu se resemnează, nici nu primește cu bucurie moartea; el o acceptă numai, ca pe un fenomen firesc… A ști că moartea e un fenomen firesc și a accepta fenomenul ca o lege a firii este cu totul altceva decât dorința de moarte și glorificarea morții, pe care o predică ideologia burgheză în descompunere”.[8]

După ce fusese „scuturat” într-un discurs al lui Leonte Răutu, C.I.Gulian s-a metamorfozat într-un instrument docil. Gulian a fost cel ce i-a „demolat” pe Titu Maiorescu și pe Eugen Lovinescu.[9]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Introducere în etica nouă, Editura de Stat 1946.
  • Hegel sau filosofia crizei, Editura Academieri R.S. România, București, 1970
  • Versuch einer marxistischen Anthropologie, Darmstadt, Neuwied, Luchterhand, 1973
  • Introducere în istoria filosofiei moderne, Editura Enciclopedică Română, București, 1974
  • Bazele istoriei și teoriei culturii, Editura Academieri R.S. România, București, 1975
  • Marxism și structuralism, Editura Politică, București, 1976
  • Structura și sensul culturii, Editura Politică, București, 1980
  • Hegel, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
  • Axiologie și istorie: de la Zaratkustra la Hegel Editura Academiei R.S. România, București, 1987
  • Axiologie și istorie în gândirea contemporană, Vol.1. Editura Academiei Române, București, 1991
  • Nietzsche, Vol.1, Editura Academiei Române, București, 1994.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]